Sfaturi cu adevărat practice!
Sfaturi cu adevărat practice!
LA ORA actuală sunt disponibile nenumărate cărţi de autoeducare şi dezvoltare personală. Multe dintre sfaturile pe care le oferă ele urmăresc să-i ajute îndeosebi pe cei ajunşi într-un impas. Însă lucrurile stau cu totul altfel în privinţa Bibliei. Deşi sfaturile ei îi ajută realmente pe cei aflaţi în situaţii dificile, Biblia aduce mult mai multe foloase. Ea îi ajută pe oameni să evite greşelile care le pot complica inutil viaţa.
Biblia îl poate ajuta pe ‘cel fără experienţă să devină prevăzător, iar pe tânăr, să capete cunoştinţă şi capacitate de gândire’ (Proverbele 1:4). Dacă aplici ceea ce spune Biblia, „capacitatea de gândire va veghea asupra ta şi discernământul te va ocroti, ca să te scape de calea rea“ (Proverbele 2:11, 12). Să analizăm câteva sfaturi concrete şi felul în care ne ajută ele să ne păstrăm sănătatea, să avem o viaţă de familie mai fericită şi să devenim angajaţi sau patroni mai buni.
Evitaţi consumul excesiv de alcool
Biblia nu este împotriva consumului moderat de alcool. Apostolul Pavel a făcut referire la efectele terapeutice ale vinului când l-a sfătuit pe tânărul Timotei: „Să foloseşti puţin vin din cauza stomacului tău şi a deselor tale îmbolnăviri“ (1 Timotei 5:23). Alte pasaje biblice arată că Dumnezeu nu a intenţionat ca vinul să fie folosit doar ca medicament. Despre vin se spune că „înveseleşte inima omului muritor“ (Psalmul 104:15). Totuşi, Biblia atrage atenţia cu privire la pericolul de a deveni ‘înrobiţi de mult vin’ (Tit 2:3). Ea spune: „Să nu fii printre cei ce beau mult vin, printre cei ce nu se mai satură de carne. Fiindcă beţivul şi cel lacom la mâncare vor ajunge sărăci“ (Proverbele 23:20, 21). Care sunt consecinţele ignorării acestor sfaturi înţelepte? Observaţi ce arată statisticile despre situaţia din doar câteva ţări.
În Raportul privind situaţia mondială a consumului de alcool, prezentat în 2004 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se spune: „În fiecare an, problemele legate de alcool îi costă pe irlandezi 2,4 miliarde de euro“. Raportul arată în continuare că această uriaşă povară financiară include „cheltuieli medicale (279 de milioane de euro), costuri ale accidentelor rutiere (315 milioane de euro), costuri generate de infracţiunile comise în stare de ebrietate (100 de
milioane de euro) şi pierderi datorate absentării de la locul de muncă din cauza consumului de alcool (1 034 de milioane de euro)“.Mai mare decât pierderile financiare este suferinţa pe care abuzul de alcool le-o provoacă oamenilor. În Australia, de pildă, numai într-un an, peste 500 000 de oameni au fost abuzaţi fizic de persoane aflate sub influenţa alcoolului. În Franţa, abuzul de alcool este cauza a aproximativ 30% dintre cazurile de violenţă domestică. Având în vedere aceste statistici, nu vi se pare înţelept sfatul biblic referitor la alcool?
Evitaţi obiceiurile care murdăresc corpul
Încă din 1942, când fumatul era considerat un obicei la modă, revista Turnul de veghe îi ajuta pe cititori să înţeleagă că folosirea tutunului constituie o încălcare a principiilor biblice şi, prin urmare, este un obicei care trebuie evitat. Într-un articol publicat în acel an se arăta că oamenii care doresc să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu trebuie să respecte porunca ‘de a se curăţi de tot ce murdăreşte carnea şi spiritul’ (2 Corinteni 7:1). Ce putem spune astăzi, după aproape 65 de ani? S-a dovedit înţelept acest sfat biblic?
Potrivit raportului din 2006 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul este „a doua cauză majoră a deceselor din lume“. În fiecare an, din cauza fumatului mor aproximativ cinci milioane de oameni. Prin comparaţie, anual mor de SIDA aproximativ trei milioane. Pe parcursul secolului al XX-lea, fumatul a ucis în jur de 100 de milioane de persoane, număr aproximativ egal cu cel al victimelor făcute de toate războaiele din acest secol. De aceea, în prezent, majoritatea oamenilor sunt de acord că sfatul de a nu fuma este înţelept.
„Fugiţi de fornicaţie“
Oamenii sunt însă mai puţin de acord cu ceea ce spune Biblia în legătură cu relaţiile sexuale. Contrar opiniei pe care mulţi şi-au însuşit-o, Biblia nu condamnă toate dorinţele sexuale. Ea oferă sfaturi sănătoase în ce priveşte satisfacerea lor. Biblia învaţă că relaţiile sexuale sunt permise numai între un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi (Geneza 2:24; Matei 19:4-6; Evrei 13:4). Ele reprezintă o modalitate prin care partenerii conjugali oferă şi primesc iubire şi afecţiune tandră (1 Corinteni 7:1-5). Un copil născut într-un astfel de cadru este crescut de doi părinţi care se iubesc, lucru foarte important pentru dezvoltarea lui. — Coloseni 3:18-21.
În ce priveşte promiscuitatea sexuală, Biblia porunceşte: „Fugiţi de fornicaţie!“ (1 Corinteni 6:18). Arătând unul dintre motivele care stau la baza acestei porunci, versetul continuă: „Orice alt păcat pe care l-ar putea comite omul este în afara corpului său, dar cine practică fornicaţia păcătuieşte împotriva propriului corp“. Ce se întâmplă când sfaturile Bibliei cu privire la relaţiile sexuale sunt ignorate?
Iată, de pildă, situaţia din Statele Unite. Între ţările industrializate, Statele Unite înregistrează cea mai mare rată a gravidităţii în rândul adolescentelor, reprezentând aproximativ 850 000 de cazuri anual. Mulţi dintre copiii care nu sunt avortaţi sunt născuţi de mame necăsătorite. Fără îndoială că unele mame tinere se străduiesc şi chiar reuşesc să-şi crească şi să-şi educe copiii cu iubire. Din nefericire însă, faptele arată că există o probabilitate mai mare ca fiii mamelor adolescente să ajungă la închisoare, iar fiicele să ajungă ele însele mame la vârsta adolescenţei. Analizând statisticile din ultimele decenii, cercetătorul Robert Lerman a scris: „Din câte se pare, numărul tot mai mare de familii monoparentale a contribuit la amploarea altor probleme sociale, precum abandonul şcolar, consumul de alcool şi de droguri, graviditatea şi maternitatea în rândul adolescentelor şi delincvenţa juvenilă“.
Cei care trăiesc în promiscuitate riscă foarte mult să se îmbolnăvească fizic şi psihic. De pildă, revista Pediatrics semnalează: „Din datele statistice reiese că, la adolescenţii activi sexual, probabilitatea de a face depresie sau de a se sinucide este foarte mare“. Referitor la alte lucruri ce pun în pericol sănătatea, American Social Health Association afirmă: „Mai mult de jumătate dintre locuitorii [Statelor Unite] vor contracta la un anumit moment din viaţă o boală cu transmitere sexuală“. Gândiţi-vă, aşadar, la suferinţa şi durerea ce ar putea fi evitate dacă s-ar respecta sfaturile practice oferite de Biblie în ce priveşte relaţiile sexuale!
Clădiţi relaţii de familie trainice
Biblia nu numai că ne avertizează cu privire la obiceiurile distructive, dar ne şi oferă sfaturi pentru a avea o viaţă de familie mai fericită.
Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Soţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe corpul lor“ (Efeseni 5:28). În loc să ia ca de la sine înţeles calităţile soţiei sale, soţul este îndemnat să locuiască cu ea ‘potrivit cunoştinţei, dându-i onoare ca unui vas mai slab, cel feminin’ (1 Petru 3:7). Iar în caz că apar neînţelegeri, soţii sunt sfătuiţi: „Continuaţi să vă iubiţi soţiile şi nu vă mâniaţi peste măsură pe ele“ (Coloseni 3:19). Nu sunteţi de acord că un soţ care aplică aceste sfaturi câştigă iubirea şi respectul soţiei sale?
Soţiilor Biblia le porunceşte: „Soţiile să le fie supuse soţilor lor ca Domnului, pentru că soţul este capul soţiei, aşa cum şi Cristos este capul congregaţiei. . . . Soţia . . . să aibă respect profund faţă de soţul ei“ (Efeseni 5:22, 23, 33). Nu credeţi că o soţie care pune în practică sfatul de mai sus când vorbeşte cu sau despre soţul ei va fi foarte iubită de acesta?
Referitor la educarea copiilor, Biblia îi sfătuieşte pe părinţi să comunice cu ei ‘când sunt acasă şi când umblă pe drum, când se culcă şi când se scoală’ (Deuteronomul 6:7). Îndeosebi taţilor li se porunceşte să le ofere copiilor îndrumare morală şi să-i disciplineze cu iubire. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi în modul de gândire al lui Iehova“ (Efeseni 6:4). Iar copiilor li se spune: „Ascultaţi de părinţii voştri“ şi „onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta“. * — Efeseni 6:1, 2.
Nu sunteţi de acord că familiile pot trage multe foloase aplicând aceste sfaturi? „Teoretic sună bine — aţi putea spune — dar practic, dau ele rezultate?“ Vă invităm să vizitaţi Sala Regatului a Martorilor lui Iehova din localitatea voastră. Acolo veţi întâlni familii care se străduiesc să pună în practică sfaturile înţelepte ale Bibliei. Discutaţi cu ei. Observaţi relaţiile dintre membrii familiilor lor. Vă veţi convinge
personal că aplicarea principiilor biblice contribuie într-adevăr la fericirea în familie!Un angajat harnic şi un patron cinstit
Ce sfaturi oferă Biblia în legătură cu păstrarea locului de muncă, o problemă la ordinea zilei? Potrivit Bibliei, un angajat care îşi cunoaşte bine meseria are multe şanse să fie apreciat şi răsplătit. Înţeleptul rege Solomon a spus: „Ai văzut un om iscusit în munca lui? El va sta înaintea regilor“ (Proverbele 22:29). În schimb, „leneşul“ este pentru patronul său la fel de supărător „ca fumul pentru ochi“ (Proverbele 10:26). Biblia îi îndeamnă pe lucrători să fie cinstiţi şi harnici. „Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu, făcând cu mâinile lui o muncă bună“ (Efeseni 4:28). Acest sfat trebuie aplicat şi când un lucrător nu este supravegheat de patron. „Ascultaţi în toate de stăpânii voştri după carne, slujind nu ca să fiţi văzuţi şi ca să le plăceţi oamenilor, ci cu sinceritate a inimii, cu teamă de Iehova“ (Coloseni 3:22). Dacă eşti patron, nu ai aprecia un angajat care pune în practică aceste sfaturi?
Patronilor Biblia le aminteşte: „Vrednic este lucrătorul de plata lui“ (1 Timotei 5:18). Legea dată de Dumnezeu israeliţilor le poruncea angajatorilor să-şi plătească lucrătorii în mod corect şi cu promptitudine. Moise a scris: „Să nu-l păgubeşti pe semenul tău şi să nu-l jefuieşti. Plata lucrătorului tocmit să nu rămână peste noapte la tine, până dimineaţa“ (Leviticul 19:13). Nu v-ar plăcea să lucraţi pentru un patron care respectă această poruncă biblică şi dă dovadă de corectitudine şi promptitudine când vă plăteşte?
O sursă superioară de înţelepciune
Vi se pare surprinzător că o carte atât de veche precum Biblia conţine sfaturi practice pentru zilele noastre? Motivul pentru care Biblia a rămas o carte actuală în timp ce multe alte cărţi sunt depăşite este că ea conţine nu cuvântul oamenilor, ci „cuvântul lui Dumnezeu“. — 1 Tesaloniceni 2:13.
Vă îndemnăm să vă faceţi timp pentru a cunoaşte mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Cu siguranţă, îl veţi îndrăgi pe Autorul Bibliei, Iehova Dumnezeu. Dacă respectaţi sfaturile date de el veţi vedea că ele vă ocrotesc de rău şi vă ajută să aveţi o viaţă mai bună. Astfel, ‘vă veţi apropia de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi’ (Iacov 4:8). Nicio altă carte nu vă poate ajuta să faceţi acest lucru!
[Notă de subsol]
^ par. 20 Pentru o analiză detaliată a principiilor biblice privitoare la viaţa de familie, vezi cartea Secretul unei familii fericite, publicată de Martorii lui Iehova.
[Legenda fotografiei de la pagina 4]
Consideraţi practic punctul de vedere al Bibliei cu privire la consumul de alcool?
[Legenda fotografiei de la pagina 5]
Sunteţi de acord cu sfatul biblic de a nu fuma?
[Legenda fotografiilor de la pagina 7]
Aplicarea sfaturilor Bibliei ne ajută să avem o viaţă de familie mai fericită
[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]
Globul: foto NASA