Mult mai important decât starea vremii
Mult mai important decât starea vremii
APROAPE toate popoarele au proverbe despre vreme. De exemplu: „Cer roş’ pe-nserat, vreme bună de sperat. Cer roş’ în zori, timp urât cu nori“. Astăzi meteorologii explică motivele pentru care vremea ar putea evolua aşa cum spune acest proverb.
Şi în timpul lui Isus oamenii aveau obiceiul să cerceteze cerul şi să-i interpreteze înfăţişarea. Isus le-a spus unor evrei: „Când se lasă seara, obişnuiţi să ziceţi: «Va fi vreme frumoasă, fiindcă cerul este roşu ca focul», iar dimineaţa: «Astăzi va fi vreme ploioasă, de iarnă, fiindcă cerul este roşu ca focul, dar mohorât»“. Apoi, Isus a făcut o afirmaţie neobişnuită: „Înfăţişarea cerului ştiţi s-o interpretaţi, dar semnele timpurilor nu sunteţi în stare să le interpretaţi“. — Matei 16:2, 3.
În ce constau „semnele timpurilor“? În numeroasele dovezi clare că Isus era adevăratul Mesia, trimis de Dumnezeu. Acţiunile sale erau cât se poate de evidente, precum culoarea roşie a cerului. Însă majoritatea evreilor au ignorat semnele care arătau că Mesia venise — eveniment ce anunţa, desigur, o schimbare cu mult mai importantă decât cea a vremii.
Şi astăzi trebuie să discernem un semn care este mult mai important decât culoarea cerului fizic. Isus a prezis că această lume rea va fi distrusă pentru a face loc unei lumi mai bune. El a menţionat mai multe evenimente şi stări de lucruri care, împreună, aveau să indice când urma să aibă loc această schimbare. Printre ele se numără războaie la nivel mondial şi foamete. Isus a spus că, atunci când se vor vedea aceste semne, intervenţia lui Dumnezeu este iminentă. — Matei 24:3–21.
Vedeţi „semnele timpurilor“?