Speranţă într-o lume plină de necazuri
Speranţă într-o lume plină de necazuri
„OAMENII de rând pot contribui azi la binele public şi la rezolvarea problemelor obişnuite mai mult ca oricând în istoria omenirii.“ Fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, a făcut această declaraţie în cadrul unei conferinţe ţinute la Ottawa (Canada) în martie 2006. În încheiere, el a arătat că, în urma dezastrului produs de tsunami în 2004, la nivel internaţional se observă o atitudine binevoitoare. El a adăugat cu o notă de optimism că în ziua de azi „depindem unii de alţii mai mult ca oricând“.
Ne putem aştepta ca dezastrele naturale să determine oamenii de pretutindeni să-şi unească forţele pentru a clădi un viitor mai bun? Este faptul că „depindem unii de alţii“ o bază solidă pentru a crede că ne vom bucura de o pace reală şi de o siguranţă durabilă?
Sursa adevăratei speranţe
Eforturile pe care omenirea le depune de mai bine de şase milenii au demonstrat în repetate rânduri că oamenii se dezamăgesc unii pe alţii. Scripturile spun pe bună dreptate: „Nu vă puneţi încrederea Psalmul 146:3). Dacă ne punem speranţa în organizaţiile acestei lumi, în lucrurile ei materiale şi în aspiraţiile ei nu vom ajunge decât la dezamăgire. De ce? Deoarece „lumea trece şi dorinţa ei la fel“. — 1 Ioan 2:17.
în nobili, nici în fiul omului pământean, în care nu este salvare“ (De-a lungul secolelor însă Dumnezeu a fost speranţa sigură a oamenilor drepţi. Biblia îl numeşte „speranţa [vechiului] Israel“ şi „speranţa strămoşilor [lui Israel]“, şi conţine multe expresii ce vădesc speranţă şi încredere în el (Ieremia 14:8; 17:13; 50:7). Da, Scripturile ne încurajează să ‘sperăm în Iehova’. — Psalmul 27:14.
De asemenea, în Proverbele 3:5, 6 suntem îndemnaţi: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările“. Avem toate motivele să nutrim o deplină încredere în această promisiune deoarece Iehova Dumnezeu nu se schimbă, este demn de încredere şi îşi ţine întotdeauna cuvântul (Maleahi 3:6; Iacov 1:17). El ne vrea numai binele. Dacă vom respecta întotdeauna îndrumarea din Cuvântul său, Biblia, nu vom da niciodată greş în pofida timpurilor înfricoşătoare în care trăim. — Isaia 48:17, 18.
Un om care se străduieşte sincer să urmeze îndrumarea lui Dumnezeu poate avea încredere în următoarea promisiune: „Nu te teme, căci eu sunt cu tine! Nu te uita în jur, căci eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi întări şi te voi ajuta. Te voi sprijini cu mâna mea dreaptă a dreptăţii“ (Isaia 41:10). Rugăciunea fierbinte şi obiceiul de a medita la această asigurare le aduc mângâiere tuturor celor care îl iubesc sincer pe Iehova Dumnezeu, deoarece îi ajută să depăşească situaţiile dificile şi să facă faţă îngrijorărilor.
Să ne gândim la Andreea, care este Martoră a lui Iehova şi mamă a doi copii. Ea spune: „Când trec prin perioade de nesiguranţă, numai rugăciunea şi meditarea la promisiunile lui Iehova îmi dau putere să-mi revin. Mă străduiesc ca Iehova să rămână constanta vieţii mele; astfel îmi este mult mai uşor să-mi păstrez echilibrul“.
Să ne întărim speranţa în Iehova
Subliniind cât de important este să sperăm în Iehova, un psalmist a spus: „Cei ce iubesc legea ta au belşug de pace şi pentru ei nu este piatră de poticnire“ (Psalmul 119:165). Dacă veţi studia cu sinceritate Cuvântul lui Dumnezeu, vă veţi umple mintea şi inima cu lucruri ziditoare şi sănătoase din punct de vedere spiritual, lucruri ‘adevărate, care merită respect, care sunt drepte, caste, care merită să fie iubite, care sunt vorbite de bine, virtuoase şi demne de laudă’. Dacă depuneţi eforturi conştiincioase să auziţi, să învăţaţi, să acceptaţi şi să practicaţi astfel de lucruri, „Dumnezeul păcii va fi cu voi“. — Filipeni 4:8, 9.
Iată ce spune Ioan, care are o experienţă de zeci de ani în adevăr: „Ca să-mi pot schimba sentimentele cu privire la viitor, a trebuit să înţeleg că era nevoie de o schimbare radicală în personalitatea mea şi în modul meu de gândire. Altminteri n-aş fi putut spera să clădesc o relaţie de prietenie cu Dumnezeu, care este perfect şi invizibil. Singura modalitate prin care puteam face acest lucru era să devin o persoană cu preocupări spirituale. Asta presupunea să-mi însuşesc modul de gândire al lui Dumnezeu, citind din Cuvântul său inspirat şi meditând la cele citite“.
Când bem apa dătătoare de viaţă a adevărului din Scripturile inspirate, folosim, de fapt, cea mai eficientă metodă de a contracara puhoiul de lucruri rele revărsat zilnic de mass-media. Punerea în aplicare a ceea ce spune Biblia ne poate ajuta să avem familii mai unite şi să reducem la minimum îngrijorările. Mai mult decât atât, Dumnezeu ne asigură că este gata „să-şi arate puterea pentru cei a căror inimă este întreagă faţă de el“ (2 Cronici 16:9). El va rezolva lucrurile în aşa fel încât nu vom mai avea niciun motiv de teamă.
Phinehas, care a supravieţuit masacrelor din timpul unui război, spune: „Am învăţat să-mi pun viaţa în mâinile ocrotitoare ale lui Iehova. Respectarea principiilor Bibliei m-a ajutat să evit multe probleme“. Dacă ne încredem cu Psalmul 18:29). Un copil care este ataşat de părinţii lui are o deplină încredere în ei şi se simte în siguranţă când este în grija lor, chiar dacă se îmbolnăveşte sau îl frământă ceva. La fel ne putem simţi şi noi, dacă acceptăm invitaţia de a spera în Iehova. — Psalmul 37:34.
adevărat în Iehova Dumnezeu, el ne poate ajuta să trecem peste orice obstacol din viaţă (O bază sigură pentru a spera
Isus Cristos le-a spus continuatorilor săi: „Voi aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ»“ (Matei 6:9, 10). Acest Regat ceresc, guvernul condus de Isus Cristos, este mijlocul prin care Dumnezeu îşi va exercita suveranitatea Sa dreaptă asupra pământului. — Psalmul 2:7–12; Daniel 7:13, 14.
Multele motive de teamă, care ne afectează azi fiecare aspect al vieţii, dovedesc cât se poate de clar că este nevoie de intervenţia lui Dumnezeu. Din fericire, momentul în care va avea loc această intervenţie este aproape! Isus Cristos, Regele mesianic întronat de Dumnezeu, este învestit cu autoritatea de a justifica suveranitatea lui Iehova şi de a-i sfinţi numele (Matei 28:18). În curând, guvernarea Regatului îşi va îndrepta atenţia asupra pământului pentru a elimina toate motivele de teamă şi de îngrijorare. În Isaia 9:6 sunt menţionate dovezi care arată că Isus este un conducător capabil, care ne poate elibera de temeri. El este numit, de pildă, „Tată Etern“, „Sfătuitor Minunat“ şi „Prinţ al Păcii“.
Să ne gândim la expresia plină de afecţiune „Tată Etern“. În această calitate, Isus are puterea şi autoritatea, precum şi dorinţa, ca, în virtutea jertfei sale de răscumpărare, să le ofere oamenilor ascultători perspectiva de a trăi veşnic pe pământ. Aceasta înseamnă că ei vor fi în cele din urmă eliberaţi de păcatul şi de imperfecţiunea moştenite de la primul om care a păcătuit, Adam (Matei 20:28; Romani 5:12; 6:23). Cristos îşi va folosi autoritatea primită de la Dumnezeu şi pentru a-i readuce la viaţă pe mulţi dintre cei care au murit. — Ioan 11:25, 26.
Când a fost pe pământ, Isus s-a dovedit un „Sfătuitor Minunat“. Datorită cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu şi unei extraordinare înţelegeri a naturii umane, Isus a ştiut cum să rezolve problemele vieţii de zi cu zi. De la întronarea sa în cer, Cristos continuă să fie „Sfătuitor Minunat“, slujind ca principal element al canalului prin care Iehova comunică cu omenirea. Sfaturile lui Isus, consemnate în paginile Bibliei, sunt întotdeauna înţelepte, perfecte. Faptul că ştim şi credem aceasta ne poate elibera de nesiguranţă şi de teama paralizantă.
Isaia 9:6 îl prezintă pe Isus şi ca „Prinţ al Păcii“. În această calitate, Cristos îşi va folosi în curând puterea pentru a înlătura toate inegalităţile politice, sociale şi economice. Cum anume? Aducând omenirii singura guvernare paşnică, Regatul mesianic. — Daniel 2:44.
Sub guvernarea Regatului, pacea va fi instaurată pentru totdeauna pe întregul pământ. Putem fi siguri de aceasta, deoarece în Isaia 11:9 citim despre supuşii Regatului că ‘nu vor face niciun rău şi nu vor face nicio stricăciune pe tot muntele meu sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova aşa cum fundul mării este acoperit de ape’. În cele din urmă, fiecare om de pe pământ va avea o cunoştinţă exactă despre Dumnezeu şi îl va asculta. Vă bucură această perspectivă? Dacă da, asimilaţi fără întârziere preţioasa ‘cunoştinţă a lui Iehova’!
Vă puteţi însuşi cunoştinţa lui Dumnezeu care ne întăreşte credinţa şi duce la viaţă analizând ce ne învaţă în realitate Biblia despre evenimentele din zilele noastre şi despre viitorul luminos promis de ea. De aceea, vă îndemnăm să profitaţi de ocazia de a studia gratuit Biblia cu Martorii lui Iehova din localitatea dumneavoastră. Aceasta este o modalitate prin care puteţi să vă învingeţi teama şi să căpătaţi o speranţă sigură într-o lume plină de necazuri.
[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 7]
De ce Regatul inspiră speranţă
În calitate de Rege al Regatului lui Dumnezeu, Isus Cristos a primit puterea şi dreptul de a exercita autoritate în tot universul (Matei 28:18). El va restabili echilibrul ecologic al pământului şi va vindeca bolile şi infirmităţile. Lucrările de putere înfăptuite de Isus pe pământ au fost o anticipare a binecuvântărilor şi mai mari din timpul guvernării sale. Ele dovedesc că Isus este un Rege perfect şi demn de încredere. Mai jos sunt menţionate câteva calităţi ale acestui Rege mesianic. Care dintre ele vi se pare mai atrăgătoare?
▪ Abordabil. — Marcu 10:13–16.
▪ Imparţial şi rezonabil. — Marcu 10:35–45.
▪ Demn de încredere şi altruist. — Matei 4:5–7; Luca 6:19.
▪ Corect şi drept. — Isaia 11:3–5; Ioan 5:30; 8:16.
▪ Plin de consideraţie şi umil. — Ioan 13:3–15.
[Legenda fotografiei de la pagina 4]
Citirea din Biblie şi meditarea la cele citite ne dau speranţă în Iehova