Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din cartea Plângerile

PROFETUL Ieremia vede împlinirea mesajului de judecată pe care l-a anunţat timp de 40 de ani. Ce simte el acum când este martor ocular la distrugerea oraşului său iubit? „Ieremia a stat jos plângând şi jelind cu acest cântec de jale cu privire la Ierusalim“, se spune în introducerea cărţii Plângerile din Septuaginta greacă. Cartea Plângerile a fost scrisă în 607 î.e.n. Amintirea asediului, care a durat 18 luni, urmat de incendierea Ierusalimului este încă vie în mintea lui Ieremia. Această carte exprimă într-un limbaj foarte sugestiv zbuciumul sufletesc al profetului (Ieremia 52:3–5, 12–14). Niciun alt oraş nu a mai fost jelit în cuvinte atât de emoţionante!

Cartea Plângerile este o colecţie de cinci poeme lirice. Primele patru sunt lamentaţii, iar al cincilea este o implorare, sau rugăciune. Primele patru poeme sunt scrise în acrostih, fiecare verset începând cu una dintre cele 22 de litere ale alfabetului ebraic, în ordinea succesiunii lor. Deşi al cincilea poem are tot 22 de versete care corespund literelor alfabetului ebraic, acestea nu respectă ordinea alfabetică. — Plângerile 5:1, nota de subsol.

„MI S-AU STINS OCHII DE ATÂTEA LACRIMI“

(Plângerile 1:1—2:22)

„Vai, cum a ajuns să stea singuratică cetatea aceasta care era plină de locuitori! Cum a ajuns ca o văduvă, ea, care era un popor mare printre naţiuni! Cum a ajuns să fie pusă la muncă forţată, ea, care era o prinţesă în mijlocul provinciilor!“ Aşa îşi începe profetul Ieremia cântecul de jale cu privire la Ierusalim. Apoi, arătând motivul pentru care asupra Ierusalimului se abătuse această nenorocire, profetul spune: „Iehova i-a adus mâhnire din cauza multelor ei fărădelegi“. — Plângerile 1:1, 5.

Ierusalimul, asemenea unei văduve care îşi plânge soţul şi copiii, întreabă: „Mai există durere ca durerea mea?“ Apoi, cu privire la duşmanii ei, ea se roagă lui Dumnezeu: „Să ajungă înaintea ta toată răutatea lor şi poartă-te aspru cu ei, aşa cum te-ai purtat aspru şi cu mine din cauza tuturor fărădelegilor mele. Căci multe îmi sunt suspinele şi inima îmi este bolnavă“. — Plângerile 1:12, 22.

Adânc mâhnit, Ieremia spune: „În mânia lui aprinsă, el [Iehova] a tăiat orice corn al lui Israel. Şi-a retras dreapta din faţa duşmanului; şi arde în Iacob ca un foc năprasnic ce mistuie totul în jur“. Apoi Ieremia îşi exprimă tristeţea profundă: „Mi s-au stins ochii de atâtea lacrimi. Lăuntrul mi s-a tulburat. Ficatul mi s-a vărsat pe pământ“. Chiar şi trecătorii sunt uimiţi. „Aceasta este oare cetatea despre care se spunea: «Este perfecţiunea frumuseţii, o exultare pentru tot pământul»?“, întreabă ei. — Plângerile 2:3, 11, 15.

Răspunsuri la întrebări biblice:

1:15 — Cum ‘a călcat Iehova în picioare teascul fecioarei, fiica lui Iuda’? Când au distrus oraşul, asemănat cu o fecioară, babilonienii au vărsat mult sânge. Era ca şi cum ar fi zdrobit strugurii în teasc. Iehova a prezis acest lucru şi a permis să se întâmple. De aceea se poate spune că el a „călcat în picioare teascul“.

 2:1 — Cum a fost ‘aruncată frumuseţea lui Israel din cer la pământ’? Întrucât cerurile sunt atât ‘de înalte faţă de pământ’, expresia a „arunca din cer la pământ“ sugerează uneori umilirea lucrurilor înălţate. „Frumuseţea lui Israel“ — gloria şi puterea de care s-a bucurat când avea binecuvântarea lui Iehova — a fost aruncată atunci când Ierusalimul a fost distrus şi Iuda a fost lăsată pustie. — Isaia 55:9.

2:1, 6 — Ce reprezintă „coliba“ şi „scăunelul picioarelor“ lui Iehova? Psalmistul a cântat: „Să intrăm în tabernacolul său grandios, să ne plecăm înaintea scăunelului picioarelor sale!“ (Psalmul 132:7). Aşadar, „scăunelul picioarelor“ despre care se vorbeşte în Plângerile 2:1 se referă la casa de închinare a lui Iehova, sau templul său. Babilonienii au „ars casa lui Iehova“ ca pe o colibă, ca pe un umbrar dintr-o grădină. — Ieremia 52:12, 13.

2:16, 17 — Nu ar trebui ca versetul 16 să înceapă cu litera ebraică ain, iar versetul 17 cu litera pei, în ordinea alfabetului ebraic? Când compuneau poeme în acest stil, scriitorii inspiraţi respectau de regulă ordinea alfabetică. Însă, nu făceau aceasta în detrimentul naturaleţei textului. Ei au considerat că redarea cu claritate a sensului era mult mai importantă decât respectarea unui procedeu literar care ar fi facilitat doar memorarea textului. Aceste litere sunt inversate şi în poemul al treilea şi al patrulea din Plângerile. — Plângerile 3:46, 49; 4:16, 17.

2:17 — Ce „cuvânt“ a împlinit Iehova cu privire la Ierusalim? După cât se pare, se face referire la Leviticul 26:17, unde se spune: „Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi înfrânţi de duşmanii voştri; cei ce vă urăsc vă vor călca în picioare, iar voi veţi fugi, deşi nu vă va urmări nimeni“.

Învăţăminte pentru noi:

1:1–9. Cetatea Ierusalim plânge în hohote noaptea, iar lacrimile îi curg pe obraji. Porţile ei sunt pustiite, iar preoţii ei suspină. Fecioarele ei sunt copleşite de mâhnire şi ea însăşi este plină de amărăciune. De ce? Deoarece Ierusalimul a păcătuit pe faţă. Necurăţia ei este pe poalele hainelor ei. Fărădelegea nu aduce bucurie, ci numai lacrimi, suspine, mâhnire şi amărăciune.

1:18. Când îi pedepseşte pe păcătoşi, Iehova dă dovadă întotdeauna de dreptate şi imparţialitate.

2:20. Israeliţii au fost avertizaţi că, dacă nu ascultau de glasul lui Iehova, asupra lor aveau să vină blesteme, între care şi acela de a ajunge să mănânce ‘carnea fiilor şi a fiicelor lor’ (Deuteronomul 28:15, 45, 53). Cât de nesăbuiţi au fost că au ales să nu asculte de Dumnezeu!

 „NU-ŢI ASTUPA URECHEA LA RUGĂMINTEA MEA DE ALINARE“

(Plângerile 3:1—5:22)

În capitolul 3, naţiunea Israel este comparată cu un ‘bărbat’. În pofida nenorocirii prin care trece, acest bărbat cântă: „Iehova este bun cu cel ce speră în el, cu sufletul care-l caută fără încetare“. El i se adresează adevăratului Dumnezeu în rugăciune, zicând: „Ascultă-mi glasul! Nu-ţi astupa urechea la rugămintea mea de alinare, la strigătul meu de ajutor!“ Rugându-l pe Iehova să nu treacă cu vederea batjocura duşmanilor, el spune: „Tu îi vei răsplăti, o, Iehova, după lucrarea mâinilor lor“. — Plângerile 3:1, 25, 56, 64.

Cu profundă mâhnire, Ieremia deplânge starea dezastruoasă în care a ajuns Ierusalimul în urma celor 18 luni de asediu: „Pedeapsa nelegiuirii fiicei poporului meu a ajuns să fie mai mare decât pedeapsa păcatului Sodomei, care a fost distrusă într-o clipă şi nicio mână nu s-a întors spre ea să-i dea ajutor“. Ieremia spune în continuare: „Este mai bine de cei ucişi de sabie decât de cei ucişi de foamete, căci, din cauza lipsei roadelor câmpului, aceştia se topesc, ca şi cum ar fi străpunşi“. — Plângerile 4:6, 9.

În al cincilea poem vorbesc locuitorii Ierusalimului. Ei spun: „Adu-ţi aminte, o, Iehova, de ceea ce ni s-a întâmplat! Priveşte şi vezi batjocura noastră!“ După ce amintesc de necazurile care s-au abătut asupra lor, ei îl imploră pe Iehova: „O, Iehova, vei sta veşnic pe tronul tău, care este din generaţie în generaţie. Adu-ne înapoi la tine, o, Iehova, şi ne vom întoarce îndată! Adu-ne zile noi, ca odinioară!“ — Plângerile 5:1, 19, 21.

Răspunsuri la întrebări biblice:

3:16 — La ce se referă expresia „mi-a spart dinţii cu pietriş“? Într-o lucrare de referinţă se spune: „În drumul lor spre Babilon, unde aveau să fie exilaţi, evreii au fost nevoiţi să-şi coacă pâinea în gropi săpate în pământ. Din acest motiv pâinea avea şi nisip“. Astfel, când mâncau această pâine, exista riscul să-şi spargă dinţii.

4:3, 10 — De ce spune Ieremia că ‘fiica poporului său’ era ca „struţii în pustiu“? În Iov 39:16 se spune că struţul femelă „se poartă aspru cu puii ei, ca şi cum n-ar fi ai ei“. De exemplu, după ce puii ies din găoace, femela îi lasă în grija masculului, în vreme ce ea se alătură altor femele. Dar ce se întâmplă atunci când apare un pericol? Atât masculul, cât şi femela fug de lângă cuib, abandonându-şi puii. În timpul asediului babilonian, în Ierusalim era o foamete atât de mare, încât mamele, care în mod normal ar fi fost pline de duioşie cu copiii lor, s-au purtat cu cruzime faţă de ei, ca struţii în pustiu. Până şi şacalii au arătat mai multă grijă faţă de puii lor decât ele.

5:7 — Le cere Iehova socoteală oamenilor pentru nelegiuirile  strămoşilor lor? Nu. „Fiecare dintre noi îi va da socoteală despre sine lui Dumnezeu“, spune Biblia (Romani 14:12). Însă consecinţele acestor nelegiuiri pot persista, fiind suportate şi de generaţiile următoare. De exemplu, din cauză că Israelul din vechime s-a cufundat în idolatrie, chiar şi israeliţilor fideli de mai târziu le-a fost greu să ţină ferm la calea dreptăţii. — Exodul 20:5.

Învăţăminte pentru noi:

3:8, 43, 44. În timpul necazului care s-a abătut asupra Ierusalimului, locuitorii oraşului au strigat către Iehova după ajutor. Însă Iehova a refuzat să-i asculte, deoarece s-au răzvrătit împotriva lui şi nu s-au căit de faptele lor. Dacă dorim ca Iehova să ne răspundă la rugăciuni, trebuie să ascultăm de el. — Proverbele 28:9.

3:20. Iehova, „Cel Preaînalt peste tot pământul“, are o poziţie atât de înaltă, încât coboară „ca să privească cerul şi pământul“ (Psalmii 83:18; 113:6). Ieremia însă ştia foarte bine că Cel Atotputernic era dispus să se aplece asupra oamenilor, adică să coboare la nivelul lor ca să-i încurajeze. Cât de fericiţi suntem că adevăratul Dumnezeu, care este atotputernic şi atotînţelept, este şi umil!

3:21–26, 28–33. Cum putem suporta chiar şi cele mai cumplite suferinţe? Aşa cum ne spune Ieremia, nu trebuie să uităm că Iehova abundă în fapte de bunătate iubitoare şi că îndurările sale sunt nenumărate. Apoi, faptul în sine că suntem în viaţă constituite un motiv suficient ca să nu ne pierdem speranţa. Trebuie să aşteptăm salvarea de la Iehova cu răbdare şi în tăcere, fără să ne plângem. În plus, trebuie ‘să ne îngropăm faţa în ţărână’, adică să suportăm încercările cu umilinţă, fiind conştienţi că dacă Dumnezeu permite o încercare, o permite cu un scop bun.

3:27. Încercarea credinţei în tinereţe ar putea însemna privaţiuni şi batjocuri. Însă este ‘bine ca bărbatul să poarte un jug în tinereţea lui’. De ce? Deoarece purtarea unui jug al suferinţei în tinereţe îl pregăteşte să facă faţă dificultăţilor care vor apărea mai târziu în viaţă.

3:39–42. Nu e bine să ne ‘plângem’ când suferim din cauza păcatelor noastre. În loc să ne plângem pentru că suportăm consecinţele păcatului, ar fi mai bine „să ne examinăm căile, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Iehova“. Vom fi înţelepţi dacă manifestăm căinţă şi ne corectăm căile.

Să ne încredem în Iehova

Cartea biblică Plângerile ne dezvăluie felul în care a privit Iehova Ierusalimul şi ţara lui Iuda după ce babilonienii au incendiat oraşul şi au lăsat ţara pustie. Expresiile ce denotă recunoaşterea păcatului consemnate în această carte arată că, din punctul de vedere al lui Iehova, nenorocirea s-a abătut asupra poporului din cauza propriei lui nelegiuiri. Poemele acestei cărţi inspirate conţin şi versuri care exprimă speranţă în Iehova şi o dorinţă de a reveni la calea cea dreaptă. Deşi aceste sentimente nu erau împărtăşite de majoritatea conaţionalilor lui Ieremia, ele reflectă ceea ce au simţit atât el, cât şi rămăşiţa israeliţilor penitenţi.

Din felul în care Iehova a judecat situaţia Ierusalimului în paginile cărţii Plângerile învăţăm două lecţii foarte valoroase. În primul rând, distrugerea Ierusalimului şi pustiirea lui Iuda arată cât de important este să ascultăm de Iehova şi ne avertizează să nu nesocotim voinţa sa (1 Corinteni 10:11). În al doilea rând, învăţăm ceva din exemplul lui Ieremia (Romani 15:4). Chiar şi atunci când s-a aflat într-o situaţie aparent fără ieşire, profetul, profund îndurerat, a aşteptat salvarea de la Iehova. Este vital să avem încredere absolută în Iehova şi în Cuvântul său! — Evrei 4:12.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Profetul Ieremia a văzut împlinirea mesajului de judecată anunţat de el

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Credinţa acestor Martori din Coreea a fost testată ca urmare a poziţiei lor de neutralitate creştină