Fără cârmă, pe o mare a valorilor în schimbare

O BINE CUNOSCUTĂ legendă spune despre Diogene, filosof care a trăit în Atena în secolul al IV-lea î.e.n., că odată umbla ziua-n amiaza mare cu o lampă aprinsă căutând în zadar un om virtuos.

Nu ştim cât adevăr există în această legendă, însă dacă Diogene ar trăi în zilele noastre, probabil că i-ar fi şi mai greu să găsească o persoană cu o înaltă ţinută morală. Se pare că mulţi resping ideea că oamenii ar trebui să adere la un sistem de valori etice bine stabilit. Mass-media ne aduce mereu în atenţie scandaluri din viaţa privată şi publică, din mediul politic sau de afaceri, din sport sau din alte domenii de activitate. Multe valori preţuite de generaţiile trecute nu mai sunt respectate. Normele statornicite sunt reevaluate şi adesea respinse. Alte valori sunt apreciate teoretic, dar nu sunt puse în practică.

„S-au dus vremurile când normele morale erau acceptate de majoritatea oamenilor“, spune Alan Wolfe, profesor de sociologia religiei. El a adăugat: „Niciodată în istorie, oamenii nu au simţit mai acut că nu se pot bizui pe îndrumarea morală oferită de tradiţii şi instituţii“. Cu privire la ultimii 100 de ani, revista Los Angeles Times menţiona observaţia filozofului Jonathan Glover potrivit căreia declinul religiei şi al legilor morale universale reprezintă un factor decisiv în cufundarea lumii în violenţă.

Totuşi, confuzia în ce priveşte valorile general acceptate nu i-a împiedicat pe unii să caute un cod moral. Cu câţiva ani în urmă, Federico Mayor, fostul director general al UNESCO, a spus: „Lumea este preocupată mai mult ca oricând de stabilirea unor norme etice“. Faptul că lumea a eşuat în adoptarea unor valori autentice nu înseamnă că  nu există valori sănătoase ce pot şi trebuie să fie adoptate.

Este posibil ca toţi oamenii să ajungă la un consens în privinţa standardelor morale? Evident că nu. Atunci, cum ar putea fi evaluate valorile fără un consens în ce priveşte standardele binelui şi răului? Deşi relativismul moral este astăzi la modă, este clar că o astfel de atitudine nu duce la o îmbunătăţire a moravurilor.

În opinia istoricului britanic Paul Johnson, filozofia relativismului a contribuit la „subminarea . . . simţului foarte dezvoltat al responsabilităţii personale şi al datoriei faţă de un cod moral stabilit şi, în mod obiectiv, autentic“, ce a caracterizat, se pare, lumea până la începutul secolului al XX-lea.

Aşadar, este posibil să găsim un ‘cod moral, în mod obiectiv, autentic’ sau să trăim după „legi morale universale“? Există o instanţă capabilă să stabilească valori neschimbătoare, universal valabile, care să dea stabilitate vieţii şi o speranţă de viitor? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor.