Relatare autobiografică

Serviciul pentru Iehova — o onoare şi un privilegiu inestimabil

RELATARE DE ZERAH STIGERS

Soţul meu, care mi-a fost tovarăş fidel în lucrarea cu timp integral, a murit în 1938. Aveam atunci un băieţel nou-născut şi un fiu de zece ani cărora trebuia să le port de grijă. Tânjeam să slujesc cu timp integral, dar cum puteam face acest lucru? Înainte de a vă spune cum, permiteţi-mi să vă vorbesc puţin despre viaţa mea de până atunci.

M-AM născut în 27 iulie 1907 în Alabama (Statele Unite). La puţin după naşterea mea, părinţii, împreună cu mine şi cei trei fraţi ai mei, s-au mutat în Georgia. După aceea, ne-am mutat în Tennessee, apoi în apropiere de oraşul Tampa, Florida. Acolo, în 1916, am văzut filmul cu sunet „Foto-Drama Creaţiunii“. Deşi industria filmului era la începuturile ei, tuturor le-a plăcut foarte mult „Foto-Drama“.

Părinţii mei erau cititori pasionaţi ai revistei Turnul de veghe şi ai altor publicaţii biblice. Deşi îi plăcea să le citească, tata nu s-a asociat cu Studenţii în Biblie, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. Mama însă ne ducea pe noi, copiii, la întruniri. De fapt, la puţin după ce ne-am mutat la Niles, Michigan, mergeam cu regularitate cu trenul mai bine de 16 kilometri până la South Bend, Indiana, ca să asistăm la întruniri.

 Mai târziu, adică la 22 iulie 1924, m-am botezat ca simbol al dedicării mele lui Iehova. Curând după aceea, mama şi-a organizat treburile pentru a deveni colportor, nume sub care erau cunoscuţi pe atunci evanghelizatorii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. Datorită exemplului ei şi al altor colportori mi-am dorit şi eu să încep acest serviciu.

Găsesc un partener

În 1925, la un congres mare din Indianapolis, Indiana, l-am întâlnit pe James Stigers, care era din Chicago. James îi slujea lui Iehova cu mult entuziasm şi mi-a făcut o impresie bună din primul moment. Întrucât locuiam la aproximativ 160 de kilometri de Chicago, nu era uşor să ne vizităm. Pe atunci, în acest oraş mare nu exista decât o congregaţie, iar întrunirile se ţineau într-o cameră închiriată la etajul unu. James îmi scria des ca să mă încurajeze spiritualiceşte. Ne-am căsătorit în decembrie 1926, iar după aproape un an s-a născut primul nostru fiu, Eddie.

La scurt timp după aceea, eu şi James am început serviciul de pionier. Am slujit împreună în opt state — Michigan, Louisiana, Mississippi, Dakota de Sud, Iowa, Nebraska, California şi Illinois. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa noastră. Însă fericirea familiei noastre a fost umbrită când James s-a îmbolnăvit.

Boala lui James ne-a afectat foarte mult pe plan financiar, motiv pentru care, în 1936, ne-am întors la Chicago ca să locuim împreună cu soacra mea, care era şi ea Martoră. Când James era în faza terminală a bolii, eu fiind însărcinată cu al doilea copil, am lucrat la o cantină pentru un dolar pe zi. Totuşi, mama lui James s-a îngrijit cu iubire să avem întotdeauna suficiente alimente şi nu accepta niciun ban pentru asta. Ne-a tratat într-un mod minunat!

James a avut encefalită, o inflamaţie a creierului. A murit în iulie 1938, după doi ani de suferinţă. În timpul bolii, nu a putut să conducă maşina, nici să participe la lucrarea de predicare din casă în casă. În schimb, a profitat de orice ocazie ca să depună mărturie. Eu am întrerupt serviciul cu timp integral ca să pot susţine financiar familia. Am reuşit să-mi găsesc mai multe locuri de muncă, dar fiecare pentru scurt timp.

Fiul nostru Bobby s-a născut la 30 iulie 1938, la numai opt zile de la moartea tatălui său. Soacra mea nu m-a lăsat să nasc la spitalul districtual. A aranjat să pot merge la un spital mai bun şi să fiu îngrijită de medicul ei. În plus, a plătit toate cheltuielile, dovedind o iubire creştină pentru care i-am fost profund recunoscătoare.

Din nou în serviciul cu timp integral

Am locuit împreună cu soacra mea până când Bobby a împlinit doi ani, iar Eddie doisprezece. Deşi a trebuit să mă adaptez noii mele situaţii, încă îmi doream cu ardoare să-i slujesc lui Iehova cu timp integral. La congresul din 1940 de la Detroit, Michigan, am cunoscut un cuplu de pionieri care m-a încurajat să mă mut în Carolina de Sud ca să fac pionierat. Am cumpărat cu 150 de dolari un Pontiac model 1935 şi m-am pregătit să mă mut acolo. În 1941, anul în care Statele Unite au intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, am pornit spre sud împreună cu cei doi băieţi ai mei şi am început din nou serviciul cu timp integral.

Când ne-am mutat în Carolina de Sud, am locuit mai întâi în oraşul Camden, apoi în orăşelul Little River, apoi în Conway. În Conway,  am cumpărat o rulotă mică. Proprietarul unei benzinării, un om amabil, m-a lăsat să parchez rulota lângă benzinăria lui, să o conectez la gaze şi electricitate şi chiar să folosesc toaleta benzinăriei. În timpul războiului, combustibilii erau raţionalizaţi şi nu puteam face rost de benzină. Aşa că am cumpărat o bicicletă veche. În 1943, când părea imposibil să continui pionieratul deoarece ni se terminaseră toţi banii, am fost invitată să fac pionierat special. Astfel, primeam lunar o sumă cu care să-mi acopăr cheltuielile. Iehova m-a ajutat foarte mult de-a lungul anilor!

La vremea aceea, în Conway nu erau Martori, şi atât mie, cât şi copiilor ne-a fost greu să mergem singuri în lucrare. De aceea am scris şi am cerut o parteneră pionieră specială. În 1944 am fost binecuvântată cu o parteneră minunată, Edith Walker! Am slujit împreună 16 ani în mai multe repartiţii. Apoi, din păcate, din cauza unei probleme de sănătate a trebuit să se întoarcă în Ohio.

Binecuvântări pe care nu le pot uita

Dintre multele amintiri frumoase din anii aceia, nu pot să nu o menţionez pe cea legată de Albertha, o fetiţă de 13 ani care locuia în Conway şi avea grijă de bunica ei infirmă şi de cei doi fraţi mai mici ai ei. Adevărurile biblice pe care le-am studiat împreună i-au mişcat inima şi a dorit să le vorbească şi altora despre ele. A cultivat şi ea o profundă apreciere pentru serviciul de pionier şi, în 1950, după absolvirea liceului, a început această activitate. Azi, după mai bine de 57 de ani, ea continuă să slujească cu timp integral!

În 1951, eu şi Edith am fost repartizate temporar în Rock Hill, Carolina de Sud, unde erau foarte puţini Martori. Apoi ne-am mutat pentru trei ani în oraşul Elberton, Georgia. Pe urmă, înapoi în Carolina de Sud, unde eu am rămas din 1954 până în 1962. În Walhalla am întâlnit o femeie în vârstă pe nume Nettie, care avea probleme de auz şi care locuia singură într-o regiune rurală. La studiul biblic, ea citea un paragraf din publicaţie, eu îi arătam întrebarea aferentă de la subsolul paginii, iar ea îmi arăta răspunsul în paragraf.

Când nu înţelegea ceva, îşi scria întrebarea pe o bucată de hârtie, iar eu îi scriam răspunsul dedesubt. Cu timpul, aprecierea ei pentru adevărul biblic a crescut atât de mult, încât a început să asiste la întrunirile congregaţiei, precum şi să participe la lucrarea din casă în casă. Mergea singură la uşi. Eu însă mă aflam întotdeauna prin preajmă, de obicei, pe partea cealaltă a străzii, fiind gata să-i vin în ajutor la nevoie.

Când eram în Walhalla, maşina mea veche s-a stricat. Mi s-a ivit ocazia să cumpăr o maşină cu 100 de dolari, dar nu aveam bani. Am luat legătura cu un Martor care avea o firmă şi am împrumutat cei 100 de dolari. La scurt timp după aceea am primit o scrisoare neaşteptată de la sora mea. Îmi spunea că fraţii mei tocmai aflaseră că tata depusese nişte bani la o bancă înainte de a muri. S-au sfătuit ce să facă cu ei şi au fost cu toţii de acord să mi-i trimită mie. Suma era de exact 100 de dolari!

Pionierat împreună cu fiii mei

În primii lor ani de viaţă, Eddie şi Bobby au fost tot timpul cu mine în lucrarea de predicare. La vremea aceea, oamenii în general nu aveau probleme cu drogurile, iar influenţele imorale nu erau atât de puternice ca în prezent. Păstrarea unei vieţi simple, axate pe lucrarea de predicare m-a ajutat să evit multe dintre problemele  cu care se confruntă părinţii de azi ce se străduiesc să-şi ajute copiii să-i slujească lui Iehova.

Eddie a mers la şcoală în Camden până la terminarea clasei a opta, după care a dorit să facă pionierat împreună cu mine. Ne-am bucurat să slujim împreună ca pionieri câţiva ani. Apoi, el a dorit să lucreze la sediul mondial al Martorilor lui Iehova de la Brooklyn, New York. A slujit acolo din 1947 până în 1957. În 1958 s-a căsătorit cu Albertha, cu care am studiat eu Biblia, şi au devenit parteneri de pionierat. Ce bucurie am avut în 2004, când toţi trei am fost la Şcoala pentru Pionieri!

Îmi amintesc că într-o zi, cu mulţi ani în urmă, l-am auzit pe Bobby, care avea doar câţiva anişori, cerându-i lui Iehova în rugăciune să mă ajute să fac rost de suficientă benzină ca să pot merge cu maşina la studiile mele. Pe tot parcursul vieţii lui, Bobby a dovedit o mare iubire pentru lucrare; el chiar a făcut pionierat mai mulţi ani. Din nefericire, şi el a trecut printr-o situaţie tragică. În 1970, la nici doi ani de la căsătorie, soţia lui a murit împreună cu cele două gemene ale lor la naşterea acestora. Eu şi Bobby am locuit întotdeauna aproape unul de celălalt şi ne-am bucurat de o prietenie strânsă.

Continui pionieratul!

În 1962, am fost repartizată în congregaţia Lumberton, Carolina de Nord, unde slujesc şi acum, după 45 de ani. Am condus maşina până la 84 de ani. Acum, una dintre familiile de Martori care locuieşte în apropiere mă ia la întruniri şi în lucrarea de predicare.

Deşi am un cadru metalic pentru mers şi un scaun cu rotile, nu am nevoie de ele, deoarece pot să umblu şi fără sprijin. Îi sunt recunoscătoare lui Iehova că m-am bucurat de o sănătate excelentă. Numai de curând am avut unele probleme cu vederea. Nu lipsesc de la întrunirile congregaţiei, decât dacă sunt foarte bolnavă, şi continui să slujesc ca pionieră regulară cu probleme de sănătate.

Întrucât am slujit cu bucurie în serviciul de pionier peste 70 de ani, pot să spun din toată inima că Iehova m-a ajutat pe tot parcursul vieţii. * Ştiu că nu am fost o persoană foarte inteligentă şi nici o lucrătoare foarte rapidă, însă Iehova ştie ce pot şi ce nu pot să fac. El ştie că-mi dau toată silinţa. Îi sunt foarte recunoscătoare că m-a folosit în lucrarea lui.

Cred că este important să-i slujim lui Iehova cu toată fiinţa noastră deoarece lui îi datorăm totul. Cât voi trăi şi voi mai avea putere, aş vrea să-i slujesc lui Iehova tot ca pionieră! Este un privilegiu minunat! Mă rog ca să pot fi folosită de Iehova în lucrarea sa pentru eternitate.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Eu şi soţul meu foloseam această maşină în serviciul de colportor

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

În 1941, împreună cu fiii mei

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Recent, împreună cu Eddie şi Bobby