‘O, Iehova, pune-mă la încercare!’

IEHOVA este „cel care cercetează inimile“ (Proverbele 17:3). Acest lucru ar trebui să ne încurajeze foarte mult, deoarece, spre deosebire de oameni, care judecă doar după ceea ce izbeşte ochiul, Tatăl nostru ceresc „vede inima“. — 1 Samuel 16:7.

Nici măcar noi înşine nu ştim să ne evaluăm corect înclinaţiile şi motivaţiile cele mai profunde. De ce? Deoarece „inima este mai trădătoare decât orice şi primejdioasă. Cine poate s-o cunoască?“. Doar Dumnezeu, întrucât El declară: „Eu, Iehova, cercetez inima şi examinez rinichii“ (Ieremia 17:9, 10). Într-adevăr, Iehova înţelege „inima“, inclusiv motivaţiile, dar şi „rinichii“, sau cele mai profunde gânduri şi sentimente ale noastre.

De ce suntem încercaţi?

Nu este de mirare deci că, în vechime, regele David i-a spus lui Dumnezeu: „Cercetează-mă, o, Iehova, şi pune-mă la încercare, purifică-mi rinichii şi inima!“ (Psalmul 26:2). A fost David complet curat în acţiuni şi în vorbire, astfel încât să nu aibă niciun motiv de teamă dacă Iehova îl punea la încercare? Nicidecum! David, la fel ca noi, era imperfect şi nu putea să respecte în mod perfect normele lui Dumnezeu. Din cauza slăbiciunilor sale, David a comis mai multe păcate grave. Totuşi, ‘a umblat în integritatea inimii’ (1 Regi 9:4). El a făcut acest lucru acceptând mustrarea şi corectându-şi modul de acţiune. Astfel, el a arătat că îl iubea cu sinceritate pe Iehova. Devoţiunea sa faţă de Dumnezeu era completă.

Dar cum stau lucrurile cu noi? Iehova ştie că suntem imperfecţi şi că putem păcătui prin cuvânt şi faptă. Totuşi, el nu ne stabileşte cursul vieţii folosindu-şi capacitatea de a ne cunoaşte dinainte viitorul. El ne-a creat cu liber arbitru şi ne respectă voinţa liberă, un dar pe care ni l-a oferit cu bunătate.

Cu toate acestea, uneori, Iehova ne pune la încercare în unele privinţe persoana lăuntrică, inclusiv motivaţiile. El poate face acest lucru permiţându-ne să trecem prin situaţii care dezvăluie starea inimii. El poate şi să permită anumite situaţii sau încercări în care să iasă la iveală înclinaţiile noastre cele mai ascunse. Astfel, avem posibilitatea să-i arătăm lui Iehova cât de devotaţi şi de loiali îi suntem. Încercările permise de Iehova pot dovedi calitatea credinţei noastre, cu alte cuvinte dacă suntem ‘desăvârşiţi şi sănătoşi în toate privinţele şi nu ne lipseşte nimic’. — Iacov 1:2–4.

O încercare a credinţei în antichitate

Pentru slujitorii lui Iehova, încercarea credinţei şi a motivaţiilor nu este ceva nou. Să ne gândim la patriarhul Avraam. „Adevăratul Dumnezeu l-a pus pe Avraam la încercare“ (Geneza 22:1). Când au fost rostite aceste cuvinte, credinţa lui Avraam în Dumnezeu fusese deja încercată. Cu decenii mai înainte, Iehova îi ceruse lui Avraam să se mute împreună cu familia lui din înfloritorul oraş Ur într-o ţară necunoscută (Geneza 11:31; Faptele 7:2–4). Avraam, care după cât se pare a avut o casă în Ur, nu a cumpărat o locuinţă permanentă în Canaan, deşi a locuit acolo zeci de ani (Evrei 11:9). Viaţa de nomad îl expunea pe el şi pe familia lui la foamete şi la atacurile unor trupe de jefuitori înarmaţi şi chiar ale unor conducători păgâni  din acel loc. În toată această perioadă, credinţa lui Avraam s-a dovedit a fi desăvârşită.

Apoi Iehova l-a pus pe Avraam la o încercare şi mai grea. „Ia-l, te rog, pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti mult, pe Isaac. . . . Şi . . . adu-l ca ofrandă arsă“ (Geneza 22:2). Pentru Avraam, Isaac nu era un fiu obişnuit. Era unicul copil al său şi al soţiei sale, Sara. Isaac era fiul promisiunii, singurul fiu prin care Avraam putea spera că „sămânţa“ sa avea să moştenească ţara Canaan şi să fie o binecuvântare pentru mulţi, potrivit promisiunii lui Dumnezeu. De fapt, Isaac a fost fiul pe care Avraam îl aşteptase şi care se născuse în urma unui miracol înfăptuit de Dumnezeu! — Geneza 15:2–4, 7.

Desigur, vă puteţi imagina cât de greu trebuie să-i fi fost lui Avraam să înţeleagă această poruncă. Cerea Iehova o jertfă umană? De ce l-a lăsat Iehova pe Avraam să guste imensa bucurie de a avea un fiu la asfinţitul vieţii, iar apoi i-a cerut să i-l aducă jertfă? *

Deşi nu a primit răspunsuri clare la aceste întrebări, Avraam a ascultat cu promptitudine. El a trebuit să meargă trei zile ca să ajungă la muntele ales. Acolo a construit un altar şi a pus deasupra lemnele pentru foc. Urma punctul culminant al încercării. Avraam a pus mâna pe cuţitul pentru înjunghiere, dar când a fost gata să-şi ucidă fiul, Iehova l-a oprit prin intermediul unui înger şi i-a spus: „Acum ştiu că te temi de Dumnezeu, fiindcă n-ai ezitat să mi-l dai pe fiul tău, pe singurul tău fiu“ (Geneza 22:3, 11, 12). Gândiţi-vă ce binecuvântat s-a simţit Avraam când a auzit acele cuvinte! Iehova îi evaluase corect credinţa (Geneza 15:5, 6). După aceea, Avraam a jertfit un berbec în locul lui Isaac. Iehova a întărit atunci promisiunile legământului cu privire la sămânţa lui Avraam. Pe bună dreptate, Avraam a ajuns să fie cunoscut ca prietenul lui Iehova. — Geneza 22:13–18; Iacov 2:21–23.

 Şi credinţa noastră este pusă la încercare

Cu toţii suntem conştienţi că, mai devreme sau mai târziu, slujitorii din prezent ai lui Dumnezeu vor fi încercaţi. În cazul nostru însă încercările au legătură mai mult cu ceea ce permite Iehova să se întâmple decât cu ceea ce ne cere el să facem.

Apostolul Pavel a scris: „Toţi cei care doresc să trăiască cu devoţiune sfântă în Cristos Isus vor fi şi ei persecutaţi“ (2 Timotei 3:12). Persecuţia poate veni din partea colegilor de şcoală, a prietenilor, a rudelor, a vecinilor, precum şi din partea autorităţilor greşit informate. Aceasta poate consta în cuvinte jignitoare şi în abuzuri fizice, dar şi în acţiuni care să-l împiedice pe un creştin să-şi câştige existenţa. Adevăraţii creştini se confruntă şi cu problemele vieţii: boli, dezamăgiri şi nedreptăţi. Toate acestea pun la încercare credinţa.

Apostolul Petru a atras atenţia asupra foloaselor ce decurg din încercarea credinţei: „Sunteţi mâhniţi pentru puţin timp prin diferite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi este încercat prin foc, să fie găsită drept motiv de laudă, glorie şi onoare la revelarea lui Isus Cristos“ (1 Petru 1:6, 7). Da, încercarea credinţei este comparată cu purificarea aurului în foc. Procesul de purificare permite separarea aurului de impurităţi. Când ne confruntăm cu încercări, şi credinţa noastră trece printr-un proces de purificare.

De pildă, un accident sau un dezastru natural poate aduce necazuri. Totuşi, cei ce au o credinţă autentică nu cad pradă unei îngrijorări exagerate. Ei găsesc mângâiere în asigurarea pe care o dă Iehova: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“ (Evrei 13:5). Ei continuă să dea prioritate lucrurilor spirituale, având convingerea că Iehova Dumnezeu le va binecuvânta eforturile de a obţine lucrurile de care au cu adevărat nevoie. Credinţa îi susţine în momentele grele şi îi ajută să nu îşi complice situaţia cu îngrijorări inutile.

Şi când încercările scot la iveală punctele slabe ale credinţei noastre, putem trage foloase dacă înţelegem că este necesar să luăm măsuri pentru a ne corecta. De aceea, este bine să ne întrebăm: Cum îmi pot întări credinţa? Ar trebui să petrec mai mult timp studiind sub rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu şi meditând la cele studiate? Trag eu maximum de foloase din asistarea la întruniri alături de colaboratorii creştini? Mă bizui pe mine însumi în loc să-i fac cunoscute lui Iehova Dumnezeu îngrijorările mele? O autoexaminare de felul acesta însă nu este decât începutul.

Întărirea credinţei poate pretinde să ne îmbunătăţim apetitul spiritual, dovedind că ‘dorim cu ardoare laptele nefalsificat al cuvântului’ (1 Petru 2:2; Evrei 5:12–14). Trebuie să ne străduim să fim asemenea omului pe care psalmistul l-a descris astfel: „Îşi găseşte plăcerea în legea lui Iehova şi zi şi noapte citeşte în şoaptă din legea lui“. — Psalmul 1:2.

Acest lucru pretinde mai mult decât simpla citire a Bibliei. Este important să reflectăm la ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu şi să aplicăm îndemnurile date (Iacov 1:22–25). Astfel, iubirea noastră pentru Dumnezeu va creşte, rugăciunile noastre vor fi mai concrete şi mai personale, iar credinţa noastră în el va deveni mai puternică.

Valoarea unei credinţe încercate

Înţelegerea faptului că numai pe baza credinţei putem dobândi aprobarea lui Dumnezeu  constituie o motivaţie puternică pentru a ne întări credinţa. Biblia ne aminteşte: „Fără credinţă este imposibil să-i plăcem, fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există şi că devine răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor“ (Evrei 11:6). Prin urmare, ar trebui să fim asemenea omului care l-a implorat pe Isus: „Ajută-mă unde am nevoie de credinţă!“ — Marcu 9:24.

Încercările credinţei noastre le pot fi de ajutor şi altora. De pildă, când un creştin pierde pe cineva drag în moarte, ceea ce-l susţine este credinţa sa puternică în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la înviere. El suferă, însă ‘nu se întristează ca şi ceilalţi, care n-au speranţă’ (1 Tesaloniceni 4:13, 14). Când observă cât de mult îl susţine credinţa pe un creştin şi alţii pot să înţeleagă că deţine un lucru cu adevărat valoros. Acest lucru poate face să se nască în inima lor dorinţa de a avea o credinţă asemănătoare, impulsionându-i să înveţe despre Cuvântul lui Dumnezeu şi să devină discipoli ai lui Isus Cristos.

Iehova ştie că o credinţă încercată este de mare preţ. În plus, încercările la care este supusă credinţa noastră ne ajută să vedem dacă aceasta ne poate susţine cu adevărat. Ne ajută să depistăm slăbiciunile spirituale, dându-ne posibilitatea să corectăm lucrurile. Apoi, faptul că trecem prin încercări cu succes îi ajută şi pe alţii să devină discipoli ai lui Isus. Aşadar, să facem tot posibilul să ne păstrăm credinţa puternică, o credinţă care, după ce a fost supusă la încercări, „să fie găsită drept motiv de laudă, glorie şi onoare la revelarea lui Isus Cristos“. — 1 Petru 1:7.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Datorită lucrărilor sale de credinţă, Avraam a devenit prietenul lui Iehova

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Încercările credinţei noastre arată dacă aceasta ne poate susţine cu adevărat

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 12]

Din Illustrated Edition of the Holy Scriptures, de Cassell, Petter, & Galpin