Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Tatăl vostru este îndurător“

„Tatăl vostru este îndurător“

„Tatăl vostru este îndurător“

„Continuaţi să fiţi îndurători, aşa cum şi Tatăl vostru este îndurător.“ — LUCA 6:36.

1, 2. Cum reiese din ceea ce le-a spus Isus scribilor şi fariseilor, precum şi discipolilor săi că îndurarea este o calitate demnă de dorit?

LEGEA dată prin Moise conţinea cam 600 de legi şi porunci. Deşi era foarte important ca israeliţii să le respecte, la fel de important era să arate îndurare. Să vedem ce le-a zis Isus fariseilor care erau neîndurători. El i-a mustrat de două ori, spunându-le ce stabilise Dumnezeu: „Îndurare vreau, nu jertfă!“ (Matei 9:10–13; 12:1–7; Osea 6:6). La sfârşitul serviciului său pământesc, Isus a spus: „Vai de voi, scribi şi farisei, ipocriţilor! Pentru că voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimen, dar neglijaţi lucrurile mai importante ale Legii: dreptatea, îndurarea şi fidelitatea“. — Matei 23:23.

2 Nu încape îndoială, Isus a pus mult preţ pe îndurare. El le-a zis discipolilor săi: „Continuaţi să fiţi îndurători, aşa cum şi Tatăl vostru este îndurător“ (Luca 6:36). Dar, pentru a deveni „imitatori ai lui Dumnezeu“ în această privinţă, trebuie să ştim ce este, de fapt, îndurarea (Efeseni 5:1). Iar dacă înţelegem ce foloase poate aduce această calitate, vom dori să o manifestăm din plin.

Îndurare faţă de cei defavorizaţi

3. De ce ar trebui să analizăm exemplul lui Iehova pentru a înţelege ce este îndurarea?

3 Psalmistul a spus: „Iehova este binevoitor şi îndurător, încet la mânie şi mare în bunătate iubitoare. Iehova este bun cu toţi şi îndurările sale sunt peste toate lucrările sale“ (Psalmul 145:8, 9). Iehova este „Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1:3). Îndurare înseamnă milă, bunătate faţă de alţii. Ea este o faţetă importantă a personalităţii lui Dumnezeu. Exemplul său şi îndrumările pe care ni le oferă el ne învaţă ce este cu adevărat îndurarea.

4. Ce învăţăm despre îndurare din Isaia 49:15?

4 În Isaia 49:15, Iehova spune: „Poate o femeie să-şi uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei?“ Cuvântul ebraic tradus aici „milă“ este înrudit cu alte cuvinte folosite în legătură cu îndurarea în Psalmul 145:8, 9, citat mai sus. Sentimentul care-l îndeamnă pe Iehova să fie îndurător este comparat cu sentimentul de afecţiune pe care îl are în mod firesc o mamă pentru copilul ei. Poate că micuţului îi este foame sau are alte necesităţi. Mila o îndeamnă pe mamă să aibă grijă de el. Iehova are sentimente asemănătoare faţă de cei cărora le arată îndurare.

5. Cum s-a dovedit Iehova a fi „bogat în îndurare“ faţă de Israel?

5 Una e să-ţi fie milă de cineva aflat în nevoie şi alta e să faci ceva pentru el. Să vedem ce a făcut Iehova când slujitorii săi erau sclavi în Egipt, acum circa 3.500 de ani. El i-a spus lui Moise: „Am văzut, într-adevăr, asuprirea poporului meu care este în Egipt şi am auzit strigătul lor pricinuit de cei ce îi obligă să muncească, deoarece cunosc bine durerile pe care le îndură. Cobor să-i eliberez din mâna egiptenilor şi să-i duc din ţara aceea într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere“ (Exodul 3:7, 8). La 500 de ani după ce israeliţii au fost eliberaţi din Egipt, Iehova le-a amintit: „Eu am scos pe Israel din Egipt. Eu v-am scăpat din mâna Egiptului şi din mâna tuturor regatelor care vă oprimau“ (1 Samuel 10:18). Întrucât nu respectau normele drepte ale lui Dumnezeu, israeliţii se aflau deseori la strâmtorare. Totuşi, lui Iehova i-a fost milă de ei şi le-a venit de repetate ori în ajutor (Judecătorii 2:11–16; 2 Cronici 36:15). Aceasta arată cum le răspunde Dumnezeul nostru iubitor celor aflaţi în nevoie, în pericol sau în dificultăţi. Iehova este „bogat în îndurare“. — Efeseni 2:4.

6. Cum l-a imitat Isus Cristos pe Tatăl său în privinţa îndurării?

6 Când a fost pe pământ, Isus Cristos a reflectat în mod desăvârşit îndurarea Tatălui său. Cum le-a răspuns el celor doi orbi care l-au implorat: „Doamne, Fiul lui David, îndură-te de noi!“? Le-a redat vederea! Dar el nu a înfăptuit acest miracol fără să pună suflet. Biblia spune: „Făcându-i-se milă, Isus le-a atins ochii şi imediat au putut să vadă“ (Matei 20:30–34). Fiindu-i milă de oameni, Isus a făcut multe miracole. Astfel, le-a adus alinare orbilor, celor demonizaţi, leproşilor şi părinţilor ai căror copii sufereau. — Matei 9:27; 15:22; 17:15; Marcu 5:18, 19; Luca 17:12, 13.

7. Ce învăţăm despre îndurare din exemplul lui Iehova Dumnezeu şi al Fiului său?

7 Din exemplul lui Iehova Dumnezeu şi al lui Isus Cristos înţelegem că îndurarea presupune sentimente, de milă sau compasiune faţă de cel defavorizat, şi fapte, adică o mână de ajutor. Suntem cu adevărat îndurători dacă avem şi sentimente, şi fapte. În Scripturi, îndurarea se referă adesea la un act de bunătate înfăptuit faţă de cineva care are nevoie de ajutor. Dar cum se manifestă îndurarea în chestiuni de natură judiciară? Oare şi prin a te reţine să faci ceva, de pildă să dai o pedeapsă?

Îndurare faţă de cei ce păcătuiesc

8, 9. Cum i s-a arătat lui David îndurare după ce a păcătuit cu Bat-Şeba?

8 Să ne amintim ce s-a întâmplat după ce profetul Natan l-a făcut pe regele David al vechiului Israel să-şi recunoască păcatul: adulterul cu Bat-Şeba. Căindu-se sincer, David s-a rugat: „Îndură-te de mine, o, Dumnezeule, în marea ta bunătate iubitoare! Şterge-mi fărădelegile, după bogăţia îndurărilor tale! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc fărădelegile şi păcatul meu este tot timpul înaintea mea. Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit şi am făcut ce este rău în ochii tăi“. — Psalmul 51:1–4.

9 David era adânc mâhnit. Iehova l-a iertat şi le-a dat, lui şi Bat-Şebei, o pedeapsă mai uşoară decât s-ar fi aşteptat ei. Potrivit Legii mozaice, şi unul, şi altul trebuiau să moară (Deuteronomul 22:22). Au fost cruţaţi, dar nu au fost scutiţi de toate consecinţele păcatului (2 Samuel 12:13). Când Dumnezeu arată îndurare, iartă şi nelegiuirea. Totuşi, el nu se reţine să dea pedeapsa cuvenită.

10. Deşi Iehova arată îndurare când îi judecă pe oameni, de ce nu trebuie să abuzăm de îndurarea sa?

10 „Cum printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume“, iar „plata păcatului este moartea“, toţi oamenii merită moartea (Romani 5:12; 6:23). Cât de recunoscători trebuie să fim că Iehova este plin de îndurare când ne judecă! Dar trebuie să fim atenţi să nu abuzăm de îndurarea divină! „Toate căile [lui Iehova] sunt dreptate“, se arată în Deuteronomul 32:4. Deşi manifestă îndurare, Dumnezeu nu-şi încalcă niciodată normele perfecte de dreptate.

11. Cum a arătat Iehova respect faţă de normele sale de dreptate în cazul lui David care păcătuise cu Bat-Şeba?

11 Pentru ca David şi Bat-Şeba să nu fie condamnaţi la moarte, mai întâi trebuia să li se ierte păcatul. Judecătorii Israelului nu aveau dreptul să ierte. Dacă li se permitea să judece acest caz, ei nu aveau altă soluţie decât să-i condamne la moarte. Aşa cerea Legea. Însă, în virtutea legământului încheiat cu David, Iehova a vrut să vadă dacă exista un motiv pentru care David să fie iertat (2 Samuel 7:12–16). Astfel, „Judecătorul întregului pământ“ şi cel care ‘cercetează inima’ a hotărât să judece el însuşi acest caz (Geneza 18:25; 1 Cronici 29:17). Dumnezeu putea să-i citească bine inima lui David, să vadă dacă se căia cu adevărat şi să-l ierte.

12. Cum pot oamenii păcătoşi să beneficieze de îndurarea lui Dumnezeu?

12 Îndurarea lui Iehova, datorită căreia putem fi scutiţi de pedeapsa cu moartea pentru păcatul moştenit, este în armonie cu dreptatea sa. Ca să ne poată ierta păcatul şi ca să-şi poată respecta totodată normele de dreptate, Iehova l-a dat ca jertfă de răscumpărare pe Fiul său, Isus Cristos. Aceasta a fost dovada supremă de îndurare (Matei 20:28; Romani 6:22, 23). Pentru a beneficia de îndurarea divină, şi, prin urmare, pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea datorată păcatului moştenit, trebuie ‘să manifestăm credinţă în Fiul’. — Ioan 3:16, 36.

Un Dumnezeu îndurător şi drept

13, 14. Este necesar ca îndurarea lui Dumnezeu să tempereze dreptatea Sa? Explicaţi.

13 Înţelegem deci că Iehova nu îşi încalcă normele drepte când manifestă îndurare. Dar afectează oare îndurarea divină în vreun fel dreptatea sa? Deşi, în unele cazuri, în virtutea îndurării se poate da o pedeapsă mai uşoară, înseamnă oare că dreptatea lui Dumnezeu este temperată de îndurare? Nicidecum.

14 Prin profetul Osea, Iehova le-a spus israeliţilor: „Te voi logodi cu mine pe timp indefinit, te voi logodi cu mine în dreptate, în justiţie, în bunătate iubitoare şi în îndurare“ (Osea 2:19). Aceste cuvinte arată cât se poate de clar că îndurarea lui Iehova este întotdeauna în armonie cu celelalte calităţi ale sale, inclusiv cu dreptatea. Iehova este „un Dumnezeu îndurător şi binevoitor, . . . care iartă nelegiuirea, fărădelegile şi păcatul, dar care nicidecum nu va acorda scutire de pedeapsă“ (Exodul 34:6, 7). El este un Dumnezeu îndurător şi drept. Biblia mai spune despre El: „Stânca — lucrările sale sunt perfecte, căci toate căile sale sunt dreptate“ (Deuteronomul 32:4). Dreptatea lui Iehova este perfectă aşa cum este şi îndurarea lui. Niciuna nu este superioară celeilalte şi deci nu este necesar ca una să o tempereze pe cealaltă. Cele două calităţi sunt în deplină armonie.

15, 16. a) Ce dovadă avem că dreptatea divină nu este aspră? b) Ce se va întâmpla în mod sigur cu slujitorii lui Iehova când El va distruge acest sistem rău?

15 Dreptatea lui Iehova nu este aspră. Dreptatea are, de obicei, legătură cu legea, şi, când se judecă un caz, de regulă trebuie dată o pedeapsă. Dar dreptatea divină poate duce şi la salvarea celor merituoşi. De pildă, când oraşele Sodoma şi Gomora, cunoscute pentru nelegiuirile lor, au fost distruse, patriarhul Lot şi cele două fiice ale sale au fost salvaţi. — Geneza 19:12–26.

16 Putem avea convingerea că, atunci când Iehova va distruge actualul sistem rău, „o mare mulţime“ de slujitori loiali ai Săi, care „şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului“, vor fi salvaţi. Ei ‘vor veni din necazul cel mare’. — Revelaţia 7:9–14.

De ce să fim îndurători?

17. Ce motiv important avem să fim îndurători?

17 După cum am văzut, exemplul dat de Iehova şi de Isus Cristos ne arată ce este cu adevărat îndurarea. În Proverbele 19:17 ni se prezintă un motiv important pentru a fi îndurători: „Cine se îndură de omul de condiţie umilă îl împrumută pe Iehova, şi El îl va răsplăti pentru faptele lui“. Iehova se bucură când îl imităm pe el şi pe Fiul său fiind îndurători cu alţii (1 Corinteni 11:1). Ceilalţi se vor simţi şi ei încurajaţi să manifeste îndurare, deoarece la îndurare se răspunde cu îndurare. — Luca 6:38.

18. De ce trebuie să ne străduim să fim îndurători?

18 Îndurarea este împletirea mai multor calităţi atrăgătoare: iubirea, bunăvoinţa şi bunătatea. Actele de îndurare vin din sentimente sincere de milă, sau compasiune. Iehova nu încalcă principiile dreptăţii când manifestă îndurare, dar este încet la mânie şi răbdător, dându-le păcătoşilor suficient timp să se căiască (2 Petru 3:9, 10). Aşadar, îndurarea are legătură cu răbdarea şi îndelunga răbdare. Ca împletire a unor calităţi preţioase, inclusiv a unor aspecte ale rodului spiritului sfânt, îndurarea ne dă posibilitatea să cultivăm şi alte calităţi (Galateni 5:22, 23). Cât de important este să ne străduim să fim îndurători!

„Fericiţi sunt cei îndurători“

19, 20. În ce sens îndurarea biruie judecata?

19 Discipolul Iacov ne spune de ce trebuie să ne străduim să fim mereu îndurători. El scrie: „Îndurarea biruie judecata“ (Iacov 2:13b). Iacov se referea la îndurarea pe care un slujitor al lui Iehova o manifestă faţă de alţii. Ea biruie judecata în sensul că, în momentul în care cineva ‘îi dă socoteală despre sine lui Dumnezeu’, Iehova ţine cont de faptele de îndurare ale acelui om şi îl iartă pe baza jertfei de răscumpărare a Fiului Său (Romani 14:12). Fără îndoială, un motiv pentru care i s-a arătat îndurare lui David după ce a păcătuit cu Bat-Şeba a fost acela că el însuşi fusese îndurător cu alţii (1 Samuel 24:4–7). În schimb, „pentru cel care nu arată îndurare, judecata va fi fără îndurare“ (Iacov 2:13a). Nu-i de mirare că oamenii „neîndurători“ se numără printre cei despre care Dumnezeu spune că „merită moartea“! — Romani 1:31, 32.

20 În Predica de pe munte, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei îndurători, căci lor li se va arăta îndurare“ (Matei 5:7). Aceste cuvinte arată limpede că cei care caută favoarea lui Dumnezeu trebuie să fie îndurători! În următorul articol vom vedea cum putem arăta îndurare în viaţa de zi cu zi.

Ce aţi reţinut?

• Ce este îndurarea?

• Cum se manifestă îndurarea?

• Cum se dovedeşte Iehova un Dumnezeu îndurător şi drept?

• De ce trebuie să fim îndurători?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Ceea ce simte Iehova faţă de cei care au nevoie de ajutor se aseamănă cu ceea ce simte o mamă pentru copilaşul ei

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Ce învăţăm despre îndurare din miracolele lui Isus?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Şi-a încălcat Iehova normele de dreptate când i-a arătat îndurare lui David?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Îndurarea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi este în armonie cu dreptatea sa