Tratatul pierdut al lui John Milton

PUŢINI scriitori au avut o influenţă atât de mare asupra contemporanilor lor ca John Milton, autorul poemului epic Paradisul pierdut. Potrivit unuia dintre biografii săi, „mulţi l-au iubit, unii l-au urât, dar puţini l-au ignorat“. Opera sa a avut o contribuţie însemnată la dezvoltarea literaturii şi culturii engleze.

Dar cum a ajuns John Milton să se bucure de atâta faimă? De ce ultima sa lucrare, Despre doctrina creştină, a fost atât de controversată încât 150 de ani nu a văzut lumina tiparului?

Începuturi

John Milton s-a născut în 1608, într-o familie londoneză înstărită. Milton îşi amintea: „Tatăl meu mi-a cultivat gustul pentru literatură încă din copilărie. Ajunsese să-mi placă atât de mult, încât, cam de pe la 12 ani, rareori m-am despărţit de cărţi înainte de miezul nopţii“. Milton a fost un elev strălucit, iar în 1632 şi-a terminat studiile la Cambridge. Apoi a continuat să studieze istoria şi literatura antică greacă şi romană.

Milton dorea să devină poet, dar Anglia acelor vremi era în focul revoluţiei. Parlamentul, condus de Oliver Cromwell, a format un complet de judecată care, în 1649, l-a condamnat la moarte pe regele Carol I. Cu multă putere de convingere, Milton a justificat această acţiune în scrierile sale, devenind astfel purtătorul de cuvânt al guvernului lui Cromwell. Înainte de a-şi câştiga renumele de poet, el era deja bine cunoscut pentru pamfletele pe teme de politică şi morală.

În 1660, când a fost reinstaurată monarhia prin înscăunarea lui Carol al II-lea, Milton era în primejdie pentru că îl sprijinise pe Cromwell. A trebuit să fugă şi a reuşit să-şi scape viaţa numai datorită ajutorului unor prieteni influenţi. Cu toate acestea, şi-a păstrat pasiunea pentru lucrurile spirituale.

‘Biblia, unicul etalon’

Referindu-se la interesul său timpuriu faţă de chestiunile de natură spirituală, Milton a scris: „Încă de mic am studiat atent Vechiul şi Noul Testament în limbile originale“. Pentru Milton, Sfintele Scripturi erau unicul ghid demn de încredere în problemele etice şi spirituale. Lucrările teologice ale vremii nu i-au adus decât dezamăgire. Mai târziu, el a scris: „Consideram că nu-mi puteam baza crezul sau speranţa de salvare pe asemenea lucrări“. Hotărât să ia drept „unic etalon Biblia“, Milton a început să-şi facă liste cu texte biblice importante, grupate pe subiecte, şi făcea deseori referire la ele.

În zilele noastre, John Milton este cunoscut mai ales pentru poemul epic Paradisul pierdut, inspirat din relatarea biblică despre pierderea perfecţiunii umane (Geneza, capitolul 3). Publicată iniţial în 1667, opera i-a adus lui Milton faimă literară mai ales în lumea anglofonă. Mai târziu a publicat Paradisul regăsit, continuare a poemului care l-a consacrat. Ambele  vorbesc despre scopul originar al lui Dumnezeu, potrivit căruia omenirea trebuie să se bucure de viaţă perfectă într-un paradis pământesc, şi arată cum va restabili Dumnezeu acest paradis prin Cristos. În Paradisul pierdut, arhanghelul Mihael prezice timpul când Cristos va interveni „. . . răsplătindu-i pe aceia care,/Credinţă neclintită-n el avut-au,/Primindu-i întru binecuvântarea-i,/Precum în Cer, aşa şi pe Pământ;/Căci tot Pământul fi-va Rai atunci,/Rai mult mai fericit decât Edenul,/ Având şi zile mult mai fericite“. *

Despre doctrina creştină

Ani la rând, Milton a dorit să scrie o lucrare care să analizeze doctrina creştină şi principiile de viaţă ale unui creştin. Deşi în 1652 orbise complet, secretarii săi l-au ajutat să-şi continue proiectul la care a lucrat până în 1674, anul morţii sale. Milton şi-a intitulat lucrarea A Treatise on Christian Doctrine Compiled From the Holy Scriptures Alone (Tratat despre doctrina creştină bazat doar pe Sfintele Scripturi). Iată ce citim în prefaţa lucrării: „Majoritatea autorilor de lucrări pe această temă . . . au pus textele biblice pe care îşi fundamentează învăţătura doar în note marginale, cu scurte trimiteri la capitole şi versete. Spre deosebire de ei, m-am străduit să umplu până la refuz paginile cu citate din întreaga Biblie“. Lucru evident, de altfel în lucrarea sa, în care citează sau face referire la Scripturi de peste 9 000 de ori!

Deşi cu câţiva ani în urmă vorbise deschis despre convingerile lui, Milton nu şi-a publicat tratatul. De ce? Un motiv ar fi că între explicaţiile pe care le-a dat el textelor biblice şi învăţătura oficială a Bisericii era o mare deosebire. Mai mult, el căzuse în dizgraţia monarhiei restabilite şi a guvernului. Prin urmare, este posibil ca Milton să fi aşteptat ca apele să se mai limpezească. Totuşi, după moartea lui, secretarul său a vrut să publice manuscrisul în latină. A fost întâmpinat cu un refuz categoric. Apoi, secretarul de stat al Angliei a confiscat manuscrisul şi l-a făcut pierdut. Urma să treacă un secol şi jumătate până când tratatul lui Milton avea să vadă din nou lumina tiparului.

În 1823, un arhivar a descoperit manuscrisul, înfăşurat în hârtie. Regele George IV al Angliei a hotărât ca manuscrisul faimosului poet să fie tradus din latină în engleză. Lucrarea a fost publicată doi ani mai târziu şi a stârnit o mulţime de controverse în cercurile literare şi religioase. Un episcop a declarat imediat că manuscrisul este un fals, refuzând să creadă că Milton, considerat de mulţi cel mai mare poet religios englez, ar fi putut respinge atât de  categoric „doctrina sacră“ a bisericii. Însă, anticipând această reacţie şi dorind să confirme că Milton era scriitorului tratatului, traducătorul a inclus în această ediţie note de subsol care conţineau 500 de referiri comparative între Paradisul pierdut şi tratatul Despre doctrina creştină. *

Convingerile lui Milton

Anglia vremurilor lui Milton îmbrăţişase reforma protestantă şi rupsese legăturile cu Biserica Romano-Catolică. În general, protestanţii credeau că Sfintele Scripturi, nu papa, reprezintă autoritatea supremă în materie de credinţă şi morală. Însă, în Despre doctrina creştină, Milton dovedeşte că multe învăţături şi obiceiuri protestante nu erau nici ele în armonie cu Scripturile. El a demonstrat că, spre deosebire de învăţătura liberului arbitru, doctrina calvinistă a predestinării nu are temei biblic. Demn de menţionat este că el a folosit frecvent numele lui Dumnezeu, Iehova, în lucrările sale.

Milton a argumentat cu Biblia că sufletul uman poate muri. Într-un comentariu la Geneza 2:7 citim: „După ce omul a fost astfel creat, s-a zis: şi omul a devenit un suflet viu. . . . Omul nu este alcătuit, aşa cum se crede, din două entităţi distincte, independente, sufletul şi corpul. Dimpotrivă, omul ca întreg este sufletul, iar sufletul este omul“. Apoi Milton a pus întrebarea: „Cine moare: omul ca întreg sau doar corpul?“ După ce a înşiruit multe texte biblice care arată că omul, ca întreg, moare, el a adăugat: „Dar cea mai convingătoare dovadă că sufletul moare este chiar explicaţia dată de Dumnezeu în Ezec[hiel 18:]20: sufletul care păcătuieşte, acela va muri“. Milton a mai îndreptat atenţia asupra textelor din Luca 20:37 şi Ioan 11:25, arătând că speranţa pentru cei care au murit este învierea din somnul morţii.

Dar ce anume din tratatul Despre doctrina creştină a stârnit cele mai vehemente reacţii? Dovezile biblice simple, dar pătrunzătoare, potrivit cărora Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este supus lui Dumnezeu, Tatăl. După ce a citat Ioan 17:3 şi Ioan 20:17, Milton a pus întrebarea: „Dacă Tatăl este Dumnezeul lui Cristos şi al nostru şi dacă există un singur Dumnezeu, cine în afară de Tatăl poate fi Dumnezeu?“

Apoi, Milton a subliniat: „Chiar Fiul şi apostolii au recunoscut prin ceea ce au spus şi au scris că Tatăl este mai mare decât Fiul în toate lucrurile“ (Ioan 14:28). „Într-adevăr, Cristos însuşi spune ceea ce citim în Mat. xxvi. 39: Tată, dacă este cu putinţă, să treacă de la mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau eu, ci cum vrei tu. . . . De ce se roagă el doar Tatălui şi nu lui însuşi, dacă şi el este Dumnezeu? Dacă este şi om şi Dumnezeul suprem, atunci de ce se mai roagă, când are puterea de a face totul? . . . Dar Fiul i se închină doar Tatălui şi ne învaţă şi pe noi să facem la fel.“

Milton a făcut şi greşeli

John Milton a căutat adevărul. Cu toate acestea, şi el a fost supus greşelii, iar episoadele negative din viaţa sa trebuie să-i fi influenţat unele opinii. De pildă, la scurt timp după căsătorie, soţia sa, fiica unui proprietar de pământuri susţinător al regelui, l-a părăsit şi s-a întors la familia ei, unde a stat cam trei ani. În acest timp, Milton a scris pamflete în care justifica divorţul, nu doar din cauza infidelităţii conjugale, motivul enunţat de Isus, dar şi pe motiv de incompatibilitate (Matei 19:9). Aceeaşi idee se regăseşte şi în Despre doctrina creştină.

În pofida greşelilor lui Milton, lucrarea Despre doctrina creştină susţine cu tărie punctul de vedere al Bibliei cu privire la multe învăţături importante. De fapt, acest tratat le lansează cititorilor provocarea de a-şi analiza convingerile pe baza etalonului perfect care nu e altul decât Sfintele Scripturi.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Milton a fost un cercetător sârguincios al Bibliei

[Provenienţa ilustraţiei]

Prin amabilitatea The Early Modern Web at Oxford

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Poemul „Paradisul pierdut“ l-a consacrat pe Milton

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea The Early Modern Web at Oxford

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Ultima lucrare a lui Milton a rămas ascunsă 150 de ani

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea Rare Books and Special Collections, Thomas Cooper Library, University of South Carolina

[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]

Prin amabilitatea Rare Books and Special Collections, Thomas Cooper Library, University of South Carolina