Înfruntăm obstacole pentru vestea bună

CAMIONUL nostru se apropie de punctul de control unde sunt cam 60 de oameni înarmaţi: bărbaţi, femei şi adolescenţi. Unii sunt în uniforme, alţii în haine civile. Mulţi au arme automate. Parcă ne aşteaptă. Este conflict civil.

Am plecat în cursă acum patru zile, transportând 10 tone de literatură biblică. Ne întrebăm dacă ne vor lăsa să trecem sau dacă ne vor cere bani. Oare cât ne va lua să-i convingem că misiunea noastră nu are nimic de-a face cu războiul?

Un soldat trage în aer câteva focuri de armă ca să ne arate cine e şeful. Ne cere telefoanele mobile. Pentru că ezităm, face un gest prin care ne ameninţă că ne ia gâtul dacă ne opunem! Îi dăm telefoanele.

Pe neaşteptate, o femeie în uniformă îşi ia arma şi vine spre noi. Este „secretara“. Vrea şi ea ceva. Viaţa e grea şi, prin urmare, un mic „dar“ prinde bine! Un soldat deschide apoi rezervorul camionului nostru să-şi umple o canistră. Când protestăm, ne spune că nu face decât să execute un ordin. N-avem de ales! Sperăm doar că nu vor veni şi ceilalţi să ia ce ne-a mai rămas!

Într-un târziu ni se dă voie să trecem şi pornim din nou la drum. Răsuflăm uşuraţi. A fost greu, dar ne-am obişnuit cu controalele care ne pun răbdarea la încercare. Din aprilie 2002 până în ianuarie 2004, am făcut 18 curse din portul Douala (Camerun) până la Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Când ai de parcurs 1.600 de kilometri, te poţi aştepta la pericole şi surprize! *

„Am învăţat multe în timpul unor astfel de curse“, spun Joseph şi Emmanuel, care au mers de mai multe ori pe acest traseu. „Este înţelept  să te rogi mult în gând şi să nu-ţi pierzi cumpătul“, adaugă ei, amintindu-şi cuvintele psalmistului: „În Dumnezeu îmi pun încrederea. Nu mă voi teme. Ce-mi poate face omul?“ Apoi continuă: „Încercăm să gândim şi noi aşa. Suntem siguri că Iehova ştie că mergem să le ducem oamenilor mesajul de speranţă de care au atâta nevoie!“ — Psalmul 56:11.

Oameni de naţionalităţi diferite fac eforturi să asigure hrană spirituală

Mulţi oameni din această parte a Africii vor să audă mesajul veştii bune despre Regat. Literatura pe care o transportăm le satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3; 24:14). Filiala din Douala a Martorilor lui Iehova asigură literatură biblică pentru mai mult de 30.000 de vestitori ai Regatului şi persoane interesate din Camerun şi din alte patru ţări vecine.

Însă până să ajungă în Camerun, literatura face cale lungă. O mare parte este tipărită în Anglia, Finlanda, Germania, Italia şi Spania. Din Franţa este trimisă apoi cu vaporul. De obicei, un transport de literatură ajunge în portul Douala la fiecare două săptămâni.

Camionul duce apoi literatura la Filială. Departamentul de expediţie o sortează ţinând cont de locul unde trebuie trimisă. Nu e deloc uşor să ajungă în zone izolate! Dar această activitate împlineşte o parte a profeţiei potrivit căreia vestea bună va fi dusă „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“ (Faptele 1:8). Filiala se bazează pe spiritul de sacrificiu al voluntarilor care sunt dispuşi să înfrunte pericolele unor astfel de curse. Datorită lor, literatura ajunge cu regularitate la milioane de oameni din inima Africii!

O cursă obişnuită

Literatura este transportată cu camionul în Ciad, Camerun, Gabon, Guineea Ecuatorială şi Republica Centrafricană. Să ne imaginăm că pornim la drum cu cei şase şoferi şi că gustăm  alături de ei aventura unei curse de cel puţin zece zile.

Şoferii trebuie să reziste la drum lung, să-şi ştie bine meseria, să fie oameni răbdători şi să aibă o îmbrăcăminte bine aranjată. Poartă haine africane sau cămaşă şi cravată. Lucrătorii vamali au spus la un moment dat: „Uitaţi-vă ce camioane curate şi ce frumos sunt îmbrăcaţi şoferii aceştia. Sunt ca în pozele din publicaţiile lor!“ Dar un lucru şi mai important decât înfăţişarea şoferilor este spiritul lor de dăruire. Merg oriunde e nevoie pentru a le fi altora de ajutor. — Psalmul 110:3.

Plecăm din Douala pe la şase dimineaţa, chiar după ce răsare soarele, ca să evităm blocajele rutiere, frecvente în acest oraş care se extinde haotic. Odată ce trecem podul de lângă filială şi traversăm oraşul aglomerat ne îndreptăm spre prima noastră destinaţie, Yaoundé, capitala Camerunului.

Oricare dintre cei şase şoferi pot spune că nu-i deloc uşor să conduci un camion încărcat cu 10 tone de cărţi. În primele trei zile de călătorie, nu avem cine ştie ce probleme pe drumurile asfaltate, deşi se cere maximum de atenţie şi concentrare. Apoi însă pe neaşteptate începe să plouă cu găleata. Drumul nu mai este asfaltat. Vizibilitatea se reduce, drumul devine alunecos şi trebuie să mergem încet din cauza denivelărilor. Se lasă seara. E timpul să facem un popas, să mâncăm ceva şi să încercăm să dormim, cu picioarele pe bordul maşinii. Cam aşa o duc şoferii noştri!

Dis-de-dimineaţă o luăm de la capăt. Un şofer îl ajută pe cel de la volan, fiind atent la drum. Avertizează imediat dacă ne apropiem prea mult de şanţul de la marginea străzii. Şoferii ştiu bine că, dacă alunecă în şanţ, le trebuie zile întregi ca să scoată camionul de acolo. Drumurile nu sunt mai bune nici după ce intrăm în Republica Centrafricană. Următorii 650 de kilometri străbatem o splendidă regiune de ţară, cu dealuri verzi. În satele prin care trecem, copii, bătrânei şi mămici cu copii în spate ne fac cu mâna. Din cauza războiului civil nu prea sunt maşini pe drum, iar oamenii se uită uimiţi la noi.

Experienţe care ne aduc bucurie

Janvier, unul dintre şoferi, ne spune că, deşi nu au prea mult timp la dispoziţie, fac adesea câte un popas în sătucurile prin care trec, ca să-şi mai tragă sufletul şi să le dea literatură biblică oamenilor pe care-i întâlnesc. El îşi aminteşte: „De câte ori ajungeam în Baboua încercam să vorbim cu un domn care lucra la spital şi care era foarte interesat de mesajul despre  Regat. Făceam un scurt studiu biblic cu el. Odată, am pus caseta video despre Noe ca să o vadă împreună cu familia lui. Au venit apoi prieteni şi vecini. Casa era plină de oameni încântaţi de ce vedeau. Toţi auziseră despre Noe, dar acum puteau urmări pe ecran evenimente din viaţa lui. Am fost emoţionaţi să vedem cât de mult au apreciat caseta. Au organizat o masă specială pentru noi şi au insistat să rămânem la ei peste noapte. Deşi a trebuit să plecăm imediat pentru că ne aştepta drum lung, am fost fericiţi că le-am putut împărtăşi vestea bună acestor oameni umili“.

Un alt şofer, Israel, îşi aminteşte ce s-a întâmplat în timpul altei curse. Trebuiau să ajungă la Bangui. „Pe măsură ce ne apropiam de oraş“, ne povesteşte el, „traficul era oprit din ce în ce mai des. Din fericire, mulţi soldaţi au recunoscut camionul nostru. Ne-au invitat să stăm cu ei şi au acceptat bucuroşi literatură biblică. Le-a plăcut în mod deosebit o carte. Şi-au scris numele pe ea, data când au primit-o şi numele celui care le-a dat-o. Un motiv pentru care au fost atât de prietenoşi era că unii dintre ei aveau rude Martori ai lui Iehova“.

Joseph, şoferul care a făcut cele mai multe curse, consideră că momentul cel mai plăcut al călătoriei este sosirea la destinaţie. Referindu-se la una din curse, el spune: „Când mai erau câţiva kilometri până la Bangui le-am telefonat fraţilor şi le-am spus că mai avem puţin şi sosim. Ei ne-au ieşit în întâmpinare, ne-au însoţit în drumul prin oraş şi ne-au ajutat să îndeplinim ultimele formalităţi. Când am ajuns la filială toţi ne-au îmbrăţişat în semn de bun-venit. Ne-au ajutat şi fraţi din congregaţiile apropiate. În câteva ore, sute de cutii cu Biblii, cărţi, broşuri şi reviste erau descărcate şi puse la adăpost în depozit!“

Joseph ne mai spune: „Uneori, în camion aveam donaţii: haine, încălţăminte, lucruri pentru copii. Toate trebuiau să ajungă în ţara vecină, Republica Democratică Congo. Ce bucurie a fost să-i vedem pe fraţi primindu-le cu un zâmbet plin de recunoştinţă!“

Ne odihnim o zi, apoi pregătim camionul pentru drumul de întoarcere. Ne aşteaptă alte probleme, dar bucuriile pe care le-am trăit au fost mult mai mari decât piedicile ce s-ar putea ivi!

Distanţe mari, ploi torenţiale, drumuri rele, pene de cauciuc şi defecţiuni tehnice. Soldaţi care se poartă urât. Toate acestea pot descuraja. Dar nimic nu-i bucură mai mult pe şoferi decât să ducă vestea bună despre Regat în zonele izolate ale Africii şi să vadă cum fac schimbări în viaţă cei ce o primesc.

Datorită eforturilor pe care le fac aceşti şoferi, un agricultor dintr-o zonă izolată a Republicii Centrafricane, aproape de graniţa cu Sudanul, citeşte Biblia într-o traducere modernă, soţia lui studiază ultimele numere ale revistei Turnul de veghe, iar copiii lor au multe de învăţat din cartea Ascultă de Marele Învăţător. * Ei şi mulţi alţi locuitori ai acestor comunităţi rurale primesc aceeaşi hrană spirituală ca şi fraţii lor din marile oraşe. Motiv de mare bucurie!

[Note de subsol]

[Hărţile/Fotografia de la pagina 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CAMERUN

Douala

REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

Bangui

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Joseph

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Emmanuel

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Filiala din Republica Centrafricană, Bangui

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Descărcând camionul în Bangui