‘Îmbrăcaţi-vă cu umilinţa’

SAUL venea dintr-un oraş renumit. Avea prin naştere statut de cetăţean roman şi probabil că provenea dintr-o familie distinsă. Primise cea mai bună instruire posibilă în secolul I e.n. Vorbea cel puţin două limbi şi făcea parte dintr-o bine cunoscută grupare religioasă evreiască, fariseii.

Probabil că Saul învăţase să-i dispreţuiască pe oamenii de rând şi să se mândrească cu propria dreptate (Luca 18:11, 12; Faptele 26:5). Fariseii în general se credeau superiori altora. Le plăceau poziţiile înalte şi titlurile măgulitoare (Matei 23:6, 7; Luca 11:43). În urma asocierii cu ei, Saul a devenit, fără îndoială, arogant. Ştim că a fost un persecutor înverşunat al creştinilor. Ani mai târziu, când era cunoscut ca apostolul Pavel, el însuşi a spus că fusese „un blasfemator, un persecutor şi un batjocoritor“. — 1 Timotei 1:13.

Da, Saul a devenit creştin, apostolul Pavel, iar personalitatea lui s-a schimbat complet. Ca apostol creştin, el a recunoscut cu umilinţă că era „un om mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii“ (Efeseni 3:8). Deşi a avut succes ca evanghelizator, nu şi-a atribuit niciun merit, ci i-a dat glorie lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:5–9; 2 Corinteni 11:7). El i-a îndemnat pe colaboratorii săi creştini: „Îmbrăcaţi-vă cu tandră afecţiune şi cu compasiune, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi cu îndelungă răbdare“. — Coloseni 3:12.

Este acesta un sfat practic şi pentru secolul nostru? Merită să fii umil? Este umilinţa într-adevăr un semn de tărie de caracter?

Umilinţa: o calitate a Creatorului Atotputernic?

Orice analiză a umilinţei trebuie să ţină seama şi de  punctul de vedere al lui Dumnezeu. De ce? Deoarece el este Suveranul şi Creatorul nostru. Spre deosebire de el, noi avem limite şi trebuie să ni le recunoaştem. Noi depindem de el. Un înţelept din vechime pe nume Elihu a spus: „Noi n-am ajuns să-l înţelegem pe Cel Atotputernic. El este măreţ în putere“ (Iov 37:23). Cu siguranţă, chiar şi numai faptul de a medita la vastul univers care ne înconjoară ne face să ne simţim neînsemnaţi! Profetul Isaia ne invită: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Este Cel ce face să iasă, după număr, armata lor. El le cheamă pe toate pe nume. Datorită marii lui energii dinamice şi puterii sale nemărginite, niciuna nu lipseşte“. — Isaia 40:26.

Iehova este atotputernic, dar şi umil. Într-o rugăciune, regele David a spus: „Tu îmi vei da scutul tău de salvare şi umilinţa ta mă face mare“ (2 Samuel 22:36). Se poate spune că Dumnezeu este umil, deoarece el acordă atenţie unor simpli oameni care se străduiesc să-i fie plăcuţi şi le arată îndurare. Figurativ vorbind, Iehova coboară din cer pentru a manifesta bunătate faţă de oamenii temători de Dumnezeu. — Psalmul 113:5–7.

Ştim că Iehova preţuieşte umilinţa slujitorilor săi. Apostolul Petru a scris: „Dumnezeu li se împotriveşte celor trufaşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (1 Petru 5:5). Despre felul în care priveşte Dumnezeu mândria, un scriitor al Bibliei a afirmat: „Iehova îi detestă pe toţi cei cu inima mândră“ (Proverbele 16:5). Dar de ce putem spune că umilinţa vădeşte tărie de caracter?

Ce nu este umilinţa

A fi umil nu este unul şi acelaşi lucru cu a te înjosi. În unele civilizaţii antice, un exemplu tipic de persoană umilă era sclavul, un om înjosit, sărac şi vrednic de milă. În schimb, Biblia subliniază că cel umil este răsplătit cu onoare. Iată, de pildă, ce a scris un înţelept: „Umilinţa şi teama de Iehova aduc bogăţie, glorie şi viaţă“ (Proverbele 22:4). Iar în Psalmul 138:6, citim: „Iehova este înălţat şi totuşi îl vede pe cel umil, dar pe cel îngâmfat îl ţine departe“.

A fi umil nu înseamnă a nu avea aptitudini ori realizări. De pildă, Isus Cristos nu a spus  niciodată că nu era Fiul unic-născut al lui Iehova şi nici că serviciul său pe pământ nu era important (Marcu 14:61, 62; Ioan 6:51). Cu toate acestea, Isus a arătat umilinţă, atribuindu-i Tatălui său meritul pentru lucrările sale şi folosindu-şi puterea pentru a le sluji altora şi a-i ajuta, nu pentru a-i domina şi oprima.

Un semn al tăriei de caracter

Fără îndoială, Isus Cristos a fost cunoscut de contemporanii săi „prin lucrări de putere“ (Faptele 2:22). Totuşi, unii l-au considerat „cel mai umil dintre oameni“ (Daniel 4:17). El nu numai că a dus o viaţă modestă, dar şi i-a învăţat de repetate ori pe discipoli cât de important era să fie umili (Luca 9:48; Ioan 13:2–16). Însă, deşi era umil, Isus nu a fost un om slab. El a fost neînfricat, apărând numele Tatălui său şi înfăptuindu-şi lucrarea (Filipeni 2:6–8). În Biblie, Isus este prezentat ca un leu curajos (Revelaţia 5:5). Exemplul său arată că umilinţa presupune forţă morală şi tărie de caracter.

Întrucât ne străduim să cultivăm adevărata umilinţă, înţelegem că trebuie să depunem reale eforturi ca modul nostru de viaţă să fie caracterizat de o atitudine umilă. Aceasta înseamnă să ne supunem întotdeauna voinţei lui Dumnezeu şi să nu urmăm calea minimei rezistenţe sau să cedăm înclinaţiilor carnale. Cultivarea umilinţei pretinde tărie de caracter, deoarece este necesar să punem pe un plan secundar interesele noastre pentru a-i putea sluji cu altruism lui Iehova şi intereselor altora.

Foloasele umilinţei

Umilinţa presupune absenţa mândriei sau a egotismului. Putem dezvolta o atitudine umilă dacă ne facem o evaluare realistă a propriei persoane, a punctelor forte şi a punctelor slabe, a succeselor şi a eşecurilor. Pavel a dat un sfat bun în această privinţă când a scris: „Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie, ci să gândească în aşa fel încât să aibă o minte sănătoasă“ (Romani 12:3). Toţi cei ce pun în aplicare acest sfat dau dovadă de umilinţă.

Manifestăm umilinţă şi când punem cu sinceritate interesele altora mai presus de propriile interese. Sub inspiraţie divină, Pavel i-a îndemnat pe creştini: „[Nu faceţi] nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilinţă, [consideraţi] că ceilalţi vă sunt superiori“ (Filipeni 2:3). Acest îndemn este în armonie cu porunca dată de Isus continuatorilor săi: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Cine se înalţă va fi umilit şi cine se umileşte va fi înălţat“. — Matei 23:11, 12.

Da, în ochii lui Dumnezeu, oamenii umili sunt ‘înălţaţi’. Discipolul Iacov a scos în evidenţă această idee când a scris: „Umiliţi-vă înaintea lui Iehova, iar el vă va înălţa!“ (Iacov 4:10). Cine nu ar vrea să fie înălţat de Dumnezeu?

Lipsa de umilinţă cauzează multe conflicte şi tulburări atât între grupuri, cât şi între persoane individuale. O atitudine umilă însă aduce foloase. Putem să ne bucurăm de aprobarea lui Dumnezeu (Mica 6:8). Putem să ne bucurăm de pacea minţii deoarece un om umil este mai fericit şi mai mulţumit decât un om trufaş (Psalmul 101:5). Relaţiile  noastre cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii de muncă şi cu alţii vor fi mai bune şi mai plăcute. Cei umili nu devin antipatici şi pretenţioşi, fapt care ar duce cu uşurinţă la mânie, la răcirea relaţiilor, la resentimente şi chiar la animozităţi. — Iacov 3:14–16.

Da, cultivarea unei atitudini umile este o excelentă cale de a păstra relaţii bune cu alţii. Ne poate ajuta să facem faţă dificultăţilor din această lume dominată de egoism şi de spiritul de concurenţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, apostolul Pavel a reuşit să-şi învingă mândria şi aroganţa pe care le manifestase cândva. Ar fi bine ca şi noi să ne ţinem sub control orice înclinaţie spre trufie sau spre a crede că suntem mai buni decât alţii. Biblia dă următorul avertisment: „Mândria merge înaintea căderii şi spiritul trufaş înaintea poticnirii“ (Proverbele 16:18). Urmând exemplul lui Pavel, precum şi sfatul dat de el, vom înţelege cât de înţelept este ‘să ne îmbrăcăm cu umilinţa’. — Coloseni 3:12.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Pavel a reuşit să-şi învingă mândria şi aroganţa

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Umilinţa ne ajută să păstrăm relaţii bune cu alţii

[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]

Anglo-Australian Observatory/David Malin Images