A fi sau a nu fi umil

MULŢI oameni au impresia că umilinţa nu-şi mai are locul în lumea de azi. Cei ce sunt în atenţia publicului şi care par să aibă cel mai mare succes sunt cei ambiţioşi, cei aroganţi, cei care obţin cu orice preţ ceea ce vor. Majoritatea oamenilor privesc cu invidie stilul de viaţă al celor bogaţi şi celebri, dar nu şi stilul de viaţă al celor umili şi smeriţi. De obicei, oamenilor de succes le place să se laude că au reuşit prin propriile forţe. Departe de a fi umili, ei îşi atribuie cu mândrie tot meritul pentru succesul obţinut.

Un cercetător canadian a vorbit despre „apariţia unei atitudini egoiste şi pline de mândrie“ în ţara sa. Alţii au sentimentul că trăim într-o societate în care este mai important să-ţi satisfaci plăcerile decât să trăieşti cu simţul răspunderii şi afirmă că oamenii de azi sunt tot mai egocentrici. Într-o astfel de lume, se pare că umilinţa nu este o calitate dezirabilă.

Desigur, puţini ar contrazice ideea potrivit căreia umilinţa este o calitate de admirat la alţii, întrucât este uşor să te înţelegi cu oamenii modeşti. În lumea de azi însă, o lume dominată de spiritul de concurenţă, unii se tem că dacă vor acţiona cu umilinţă vor fi consideraţi slabi.

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, a prezis că în zilele noastre oamenii vor fi „aroganţi, trufaşi“ (2 Timotei 3:1, 2). Nu sunteţi de părere că asistăm la împlinirea acestei profeţii? Consideraţi umilinţa o calitate dezirabilă? Sau credeţi că o persoană umilă va fi privită ca slabă, ca o persoană de care se poate profita cu uşurinţă?

Realitatea este că Biblia oferă motive temeinice pentru a preţui şi a cultiva umilinţa. Ea prezintă un punct de vedere echilibrat cu privire la această calitate şi recomandă cultivarea ei, arătând că adevărata umilinţă vădeşte tărie de caracter, nu slăbiciune. În articolul următor se va arăta de ce.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Cum ar trebui să ne privim realizările?