Fragmente din vase de lut confirmă istoria biblică

BIBLIA este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Relatările biblice despre oameni, locuri sau despre viaţa religioasă şi politică din vechime sunt exacte. Deşi nu sunt absolut necesare în stabilirea autenticităţii Scripturilor, descoperirile arheologice confirmă relatările biblice sau ne ajută să le înţelegem mai bine.

Cele mai numeroase descoperiri făcute în siturile antice sunt fragmentele din vase de lut. Ele mai sunt numite „ostraca“, cuvânt care în greacă înseamnă scoică sau ciob. Fiind ieftine, ostraca erau folosite în multe regiuni ale Orientului Mijlociu, inclusiv în Egipt şi Mesopotamia, ca suport de scris. Ca şi pe foile de hârtie de azi, pe ostraca se înregistrau contracte, date contabile, operaţiuni de vânzare-cumpărare etc. Mărimea textelor, scrise de obicei cu cerneală, varia de la un singur cuvânt la mai multe rânduri sau coloane.

Săpăturile arheologice făcute în Israel au scos la lumină numeroase ostraca din timpurile biblice. Trei colecţii ce datează din secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.e.n. ne interesează în mod deosebit deoarece ele confirmă diverse detalii istorice consemnate în Biblie. Este vorba despre ostraca descoperite în Samaria, în Arad şi în Lachiş. Să vorbim despre fiecare dintre cele trei colecţii.

Ostraca din Samaria

Samaria era capitala regatului nordic al Israelului, alcătuit din zece triburi. Oraşul a fost cucerit de asirieni în anul 740 î.e.n. Iată ce citim în 1 Regi 16:23, 24 despre originea acestui oraş: „În al treizeci şi unulea an al lui Asa, regele lui Iuda [947 î.e.n.], Omri a devenit rege peste Israel. . . . El a cumpărat muntele Samaria de la Şemer cu doi talanţi de argint şi a început să construiască pe munte, iar oraşului pe care l-a construit i-a pus numele Samaria“. Oraşul exista şi în vremea romanilor, care i-au schimbat numele în Sebaste, şi a dăinuit până în secolul al VI-lea e.n.

În 1910, în urma săpăturilor făcute în vechea Samarie, o echipă de arheologi a descoperit o colecţie de ostraca datând din secolul al VIII-lea î.e.n. Pe aceste fragmente de vase erau înregistrate cantităţi de ulei şi de vin trimise în Samaria din diverse localităţi învecinate. În cartea Ancient Inscriptions — Voices From the Biblical World citim despre această descoperire: „Cele 63 de ostraca scoase la lumină în 1910 . . . [sunt] considerate pe bună dreptate una dintre cele mai importante colecţii epigrafice din vechiul Israel. Ele sunt valoroase nu atât datorită conţinutului . . ., ci datorită numeroaselor nume de oameni, de familii şi denumiri geografice“. Dar confirmă ele detalii din istoria biblică?

Când israeliţii au cucerit Ţara Promisă şi au împărţit-o între triburile lor, oraşul Samaria i-a revenit tribului lui Manase. Potrivit textului din Iosua 17:1–6, zece familii ale lui Manase care se trăgeau din Galaad, nepotul lui Manase, au primit pământ în această regiune. Este vorba despre familiile lui Abiezer, Helec, Asriel, Sihem şi Şemida. Hefer, al şaselea  bărbat, nu a avut nepoţi, ci doar nepoate, pe Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa, şi fiecare dintre ele a primit pământ în acea regiune. — Numerele 27:1–7.

Pe ostraca din Samaria apar şapte dintre numele acestor familii: numele celor cinci fii ai lui Galaad şi numele a două dintre nepoatele lui Hefer: Hogla şi Noa. În NIV Archaeological Study Bible citim: „Numele de familie consemnate pe ostraca din Samaria reprezintă o dovadă extrabiblică privind legătura între familiile care se trăgeau din Manase şi regiunile în care, potrivit Bibliei, s-au stabilit ele“. În concluzie, acest episod din istoria biblică timpurie a triburilor Israelului este confirmat de ostraca din Samaria.

Dar se pare că ele confirmă şi ceea ce spune Biblia despre climatul religios din Israel. Când au fost scrise aceste texte, israeliţii amestecaseră închinarea la Iehova cu cea la dumnezeul canaanit Baal. În secolul al VIII-lea î.e.n., Osea a profeţit că Israelul avea să se căiască, numindu-l pe Iehova din nou „Soţul meu“ şi nu „Proprietarul meu“ (Osea 2:16, 17). Unele nume de persoane descoperite pe ostraca din Samaria s-ar putea traduce „Baal este tatăl meu“, „Baal cântă“, „Baal este puternic“, „Baal îşi aduce aminte“ etc. La fiecare 11 nume care au în componenţă o formă a numelui Iehova, există 7 care au în componenţă o formă a numelui Baal.

Ostraca din Arad

Aradul era un oraş antic situat în Neghev, o zonă semiaridă de la sud de Ierusalim. Săpăturile arheologice de aici au scos la lumină şase fortăreţe israelite construite una după alta, din timpul lui Solomon (1037–998 î.e.n.) până în perioada distrugerii Ierusalimului de către babilonieni, în 607 î.e.n. În Arad s-a descoperit cea mai mare colecţie de ostraca datând din timpurile biblice. Ea include peste 200 de fragmente de vase, cu inscripţii în ebraică, arameică şi în alte limbi.

Unele dintre ele confirmă informaţiile biblice referitoare la familiile preoţeşti. De pildă, pe un ciob sunt menţionaţi „fiii lui Core“ despre care se vorbeşte în Exodul 6:24, în Numerele 26:11 şi în antetul Psalmilor 42, 44–49, 84, 85, 87 şi 88, compuşi de „fiii lui Core“. Alte familii preoţeşti menţionate pe ostraca din Arad sunt cea a lui Paşhur şi cea a lui Meremot. — 1 Cronici 9:12; Ezra 8:33.

Să mai dăm un exemplu. Printre ruinele unei fortăreţe care datează din perioada premergătoare distrugerii Ierusalimului s-a descoperit un fragment de lut care conţinea un mesaj adresat comandantului fortăreţei. În lucrarea The Context of Scripture, a fost consemnat un fragment din acest text: „Către domnul meu Eliaşib. Iahve [Iehova] să fie cu tine. . . . Porunca pe care mi-ai dat-o, am dus-o la bun sfârşit; el se află în templul lui Iahve“. Mulţi erudiţi consideră că aici este vorba despre templul din Ierusalim, construit de Solomon.

Ostraca din Lachiş

Lachişul, un oraş-fortăreaţă vechi, era situat la 43 de kilometri sud-vest de  Ierusalim. În timpul săpăturilor arheologice din 1930, a fost descoperită o colecţie de ostraca. Cel puţin 12 sunt scrisori considerate „extrem de importante . . . deoarece ajută la înţelegerea situaţiei politice din Iuda, a stării de criză dinaintea inevitabilului atac al [regelui babilonian] Nebucadneţar“.

Cele mai importante sunt scrisorile pe care şi le-au trimis Iaoş, probabil comandantul Lachişului, şi un ofiţer din subordinea lui. Limba în care sunt redactate aceste scrisori se aseamănă cu cea în care Ieremia şi-a scris cărţile, în aceeaşi perioadă. Să observăm cum două dintre aceste scrisori confirmă descrierea acelor momente decisive din istoria biblică.

În Ieremia 34:7, profetul vorbeşte despre momentul „când armata regelui Babilonului lupta împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor oraşelor lui Iuda care mai rămăseseră, împotriva Lachişului şi împotriva Azecăi, căci aceste oraşe fortificate mai rămăseseră dintre oraşele lui Iuda“. Autorul uneia dintre scrisorile din Lachiş pare să descrie aceleaşi evenimente. El scrie: „Vedem semnalele [de foc] din Lachiş . . ., căci nu putem vedea până la Azeca“. Mulţi erudiţi consideră că această afirmaţie este o dovadă că Azeca fusese cucerită de către babilonieni. Lachişul urma şi el să fie cucerit. Interesant este şi detaliul referitor la ‘semnalele de foc’. Şi în Ieremia 6:1 se arată că semnalele de foc erau pe atunci un mijloc de comunicare.

Se crede că o altă scrisoare sprijină ceea ce spun profeţii Ieremia şi Ezechiel despre eforturile depuse de regele lui Iuda pentru a obţine sprijinul Egiptului în revolta împotriva Babilonului (Ieremia 37:5–8; 46:25, 26; Ezechiel 17:15–17). În scrisoare citim: „Slujitorul tău a primit următoarea informaţie: Generalul Coniahu, fiul lui Elnatan, a mers spre sud ca să intre în Egipt“. Din această afirmaţie, unii erudiţi au tras concluzia că Iuda încerca să facă o alianţă militară cu Egiptul.

Ostraca din Lachiş menţionează şi câteva nume care apar în cartea Ieremia: Neria, Iaazania, Ghemaria, Elnatan şi Hoşaia (Ieremia 32:12; 35:3; 36:10, 12; 42:1). Nu se ştie sigur dacă aceşti oameni sunt cei despre care vorbeşte profetul. Însă, dat fiind că Ieremia a trăit în aceeaşi perioadă, coincidenţa este izbitoare.

Un element comun

Colecţiile de ostraca din Samaria, Arad şi Lachiş confirmă câteva detalii din Biblie: nume de familie, denumiri geografice şi diverse aspecte privind viaţa politică şi religioasă a acelor vremuri. Însă cele trei colecţii au un remarcabil element comun.

Scrisorile de la Arad şi colecţiile din Lachiş conţin fraze precum: „Fie ca Iehova să-ţi dea pace“. În şapte dintre scrierile din Lachiş, numele lui Dumnezeu apare în total de 11 ori. În plus, multe nume evreieşti descoperite în cele trei colecţii au în componenţă forma abreviată a numelui Iehova. Colecţiile de ostraca arată aşadar că numele divin era des folosit de israeliţii acelor vremi.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Fragment de vas descoperit în ruinele din Arad, cu un mesaj adresat lui Eliaşib

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie © Israel Museum, Jerusalem; prin amabilitatea Israel Antiquities Authority

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Scrisoare descoperită în Lachiş, în care apare numele lui Dumnezeu

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie prin amabilitatea British Museum