Poate fi creştinată o sărbătoare păgână?

ÎN IARNA anului 2004, în perioada Crăciunului, în Italia au avut loc dezbateri aprinse. Unii profesori şi alte persoane din învăţământ susţineau ideea de a reduce cât mai mult posibil sau chiar de a elimina orice referire la tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun. Ei recomandau acest lucru din respect pentru elevii, tot mai mulţi la număr, care nu sunt nici catolici, nici protestanţi. Însă alte persoane din învăţământ, precum şi din alte domenii de activitate au cerut ca tradiţiile să fie respectate şi păstrate în totalitate.

Lăsând la o parte această controversă, care este de fapt originea multor obiceiuri de Crăciun? În contextul acestor dezbateri aprinse, L’Osservatore Romano, ziarul Vaticanului, a publicat unele informaţii interesante.

Iată ce se spunea în acest ziar catolic cu privire la data celebrării Crăciunului: „Data naşterii lui Isus este, din punct de vedere istoric, complet învăluită în incertitudine, deoarece nici istoria civilizaţiei romane, nici recensământul făcut la acea vreme din ordinul Cezarului, nici cercetările din secolele următoare  nu ne dau vreun indiciu în această privinţă. . . . Data de 25 decembrie, cunoscută de majoritatea oamenilor, a fost aleasă de Biserica din Roma în secolul al IV-lea. În Roma păgână, această zi era dedicată zeului Soare . . . Deşi creştinismul era deja recunoscut în Roma prin Edictul lui Constantin, cultul zeului Soare era încă răspândit îndeosebi printre soldaţii romani. Sărbătorile menţionate anterior se ţineau în preajma zilei de 25 decembrie, fiind adânc înrădăcinate în tradiţiile şi obiceiurile populare. De aceea, Biserica din Roma s-a gândit să dea acestei zile o semnificaţie religioasă creştină, înlocuindu-l pe zeul Soare cu adevăratul Soare al Dreptăţii, Isus Cristos, şi astfel a stabilit ca în această zi să se celebreze naşterea lui Cristos“.

Ce se poate spune despre pomul de Crăciun care face acum parte din tradiţia catolică?

Potrivit ziarului catolic, în antichitate „se considera că [mulţi arbori şi arbuşti cu frunza veşnic verde, precum] ghimpele şi dafinul, dar şi ramurile de pin şi de brad, aveau puteri magice sau tămăduitoare şi îi fereau pe oameni de boli“. În continuare articolul spunea: „În ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, se evoca păcatul originar prin bine cunoscutul episod despre Pomul din Paradisul pământesc . . . Pomul ar fi trebuit să fie un măr, însă întrucât iarna mărul nu are frunze, pe scenă se punea un brad de ale cărui ramuri se agăţau mere şi, ca simbol al Răscumpărării viitoare, azimi cu anumite forme, făcute din biscuiţi pisaţi — simboluri ale prezenţei euharistice a lui Isus —, precum şi dulciuri şi cadouri pentru copii“. Ce s-a întâmplat după această perioadă?

După ce menţiona că tradiţia pomului de Crăciun a început in Germania secolului al XVI-lea, L’Osservatore Romano preciza: „Italia a fost printre ultimele ţări care au adoptat pomul de Crăciun, în parte din cauza ideii larg răspândite potrivit căreia acest pom era folosit în cadrul unui obicei protestant şi, prin urmare, trebuia înlocuit cu ieslea [scena Naşterii Domnului]“. „Iniţiatorul tradiţiei de a pune [în Piaţa San Pietro din Roma] un pom de Crăciun imens“ lângă scena Naşterii Domnului a fost papa Paul al VI-lea.

Vi se pare potrivit ca un lider religios să dea o aşa-zisă semnificaţie creştină unor obiceiuri şi simboluri care îşi au originile în păgânismul antic? Biblia le arată adevăraţilor creştini care este punctul de vedere corect: „Ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul?“ — 2 Corinteni 6:14–17.

[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]

Pomul de Crăciun (pe pagina alăturată) şi scena Naşterii Domnului la Vatican

[Provenienţa fotografiei]

© 2003 BiblePlaces.com

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Zeul Soare

[Provenienţa fotografiei]

Muzeul Wiesbaden