Salt la conţinut

Salt la cuprins

Demni să primească un Regat

Demni să primească un Regat

Demni să primească un Regat

„Aceasta este dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu şi vă face să fiţi socotiţi demni de regatul lui Dumnezeu.“ (2 TES. 1:5)

1, 2. Ce a stabilit Dumnezeu, şi cine va face această judecată?

ÎN JURUL anului 50 e.n., apostolul Pavel era în Atena. L-a iritat idolatria pe care a văzut-o peste tot în oraş şi a depus apoi o excelentă mărturie. În încheierea cuvântării sale, a făcut o declaraţie care, fără îndoială, le-a atras atenţia ascultătorilor săi păgâni: „Acum [Dumnezeu] le spune oamenilor că toţi, pretutindeni, trebuie să se căiască. Pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece cu dreptate pământul locuit, printr-un om pe care l-a numit. Şi le-a dat o garanţie tuturor oamenilor înviindu-l din morţi“ (Fap. 17:30, 31).

2 Faptul că Dumnezeu a stabilit o zi în care să judece omenirea ar trebui să ne dea de gândit! Dar cine va face această judecată? În cuvântarea ţinută în Atena, Pavel nu i-a menţionat numele, dar noi ştim că este vorba despre Isus Cristos, care a fost înviat din morţi. Judecata făcută de Isus va însemna fie viaţă, fie moarte.

3. De ce a încheiat Iehova un legământ cu Avraam, şi cine are un rol special în împlinirea scopului divin?

3 Această Zi a Judecăţii va dura o mie de ani. În calitate de Rege al Regatului lui Dumnezeu, Isus va judeca omenirea în numele lui Iehova. Dar nu va fi singur. Iehova alege un număr de oameni pentru a domni cu Isus şi pentru a judeca pe parcursul acelei zile milenare (compară cu Luca 22:29, 30). Cu aproape 4.000 de ani în urmă, Iehova a pus bazele Zilei Judecăţii când a încheiat un legământ cu slujitorul său fidel Avraam. (Citeşte Geneza 22:17, 18.) Dovezile arată că legământul a intrat în vigoare în 1943 î.e.n. Desigur, Avraam nu a putut înţelege pe deplin ce avea să însemne acest legământ pentru omenire. Azi însă înţelegem că, potrivit acestui legământ, sămânţa lui Avraam are un rol special în împlinirea scopului lui Dumnezeu de a judeca omenirea.

4, 5. a) Cine este partea principală a seminţei lui Avraam, şi ce a spus el despre Regat? b) Când le-a fost deschisă pe deplin unor oameni perspectiva de a face din parte din Regat?

4 Partea principală a seminţei lui Avraam s-a dovedit a fi Isus, care în 29 e.n. a fost uns cu spirit sfânt şi a devenit promisul Mesia, sau Cristos (Gal. 3:16). În următorii trei ani şi jumătate, Isus avea să predice vestea bună poporului evreu. După arestarea lui Ioan Botezătorul, Isus a arătat că şi alţii puteau să devină membri ai acelui Regat: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, regatul cerurilor este ţinta pe care oamenii se străduiesc s-o atingă, iar cei care se străduiesc din răsputeri pun mâna pe el“ (Mat. 11:12).

5 Să remarcăm următorul lucru. Chiar înainte de a afirma că unii vor ‘pune mâna’ pe Regatul cerurilor, Isus a spus: „Adevărat vă spun că printre cei născuţi din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în regatul cerurilor este mai mare decât el“ (Mat. 11:11). Cum trebuie înţelese aceste cuvinte? Perspectiva de a face parte din Regat li s-a deschis pe deplin unor oameni fideli numai după revărsarea spiritului sfânt, la Penticosta din 33 e.n. La data aceea, Ioan Botezătorul nu mai era în viaţă (Fap. 2:1–4).

Sămânţa lui Avraam este declarată dreaptă

6, 7. a) În ce sens trebuia sămânţa lui Avraam să devină „ca stelele cerurilor“? b) Cum a fost binecuvântat Avraam, şi ce binecuvântare asemănătoare primeşte sămânţa lui?

6 Lui Avraam i s-a spus că sămânţa sa avea să se înmulţească şi să devină „ca stelele cerurilor“ şi ca firele de nisip de pe ţărmul mării (Gen. 13:16; 22:17). Cu alte cuvinte, pe timpul lui Avraam, oamenii nu aveau cum să ştie câţi urmau să facă parte din această sămânţă. În cele din urmă însă numărul exact al celor ce aveau să formeze sămânţa spirituală a lui Avraam a fost dezvăluit: 144 000 în afară de Isus (Rev. 7:4; 14:1).

7 Referitor la credinţa lui Avraam, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „[Avraam] a crezut în Iehova, care i-a socotit lucrul acesta ca dreptate“ (Gen. 15:5, 6). E adevărat, niciun om nu este drept în sens absolut (Iac. 3:2). Totuşi, întrucât Avraam a manifestat o credinţă extraordinară, Iehova l-a tratat ca şi cum ar fi fost drept, ba chiar l-a numit prietenul său (Is. 41:8). Cei care, împreună cu Isus, formează sămânţa spirituală a lui Avraam au fost şi ei declaraţi drepţi, iar lucrul acesta le aduce binecuvântări mai mari decât cele de care s-a bucurat Avraam.

8. Ce binecuvântări primesc membrii seminţei lui Avraam?

8 Creştinii unşi sunt declaraţi drepţi deoarece manifestă credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus (Rom. 3:24, 28). În ochii lui Iehova, ei sunt absolviţi de păcat şi pot fi unşi cu spirit sfânt ca să devină fii spirituali ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Isus Cristos (Ioan 1:12, 13). Cu ei se încheie noul legământ; ei alcătuiesc o naţiune nouă, „Israelul lui Dumnezeu“ (Gal. 6:16; Luca 22:20). Ce privilegiu măreţ! Dat fiind că Dumnezeu face acest lucru pentru ei, creştinii unşi nu speră să trăiască veşnic pe pământ. Ei sacrifică această speranţă pentru bucuria de nedescris de a fi alături de Isus în Ziua Judecăţii şi de a domni cu el în ceruri. (Citeşte Romani 8:17.)

9, 10. a) Când a avut loc prima dată ungerea cu spirit sfânt a unor creştini, şi ce trebuiau să facă ei? b) De ce ajutor au beneficiat creştinii unşi?

9 La Penticosta din 33 e.n., un grup de oameni fideli a primit privilegiul de a se număra printre cei ce vor domni cu Isus în timpul Zilei Judecăţii. Aproximativ 120 de discipoli ai lui Isus au fost botezaţi cu spirit sfânt devenind astfel primii creştini unşi. Însă, pentru ei, acesta era doar un început. Din acel moment, trebuiau să-şi demonstreze loialitatea faţă de Iehova în toate încercările pe care Satan urma să le aducă asupra lor. Trebuiau să rămână fideli până la moarte pentru a primi coroana vieţii cereşti (Rev. 2:10).

10 În acest scop, Iehova, prin Cuvântul său şi prin congregaţia creştină, le-a dat celor unşi îndemnurile şi încurajările de care aveau nevoie. De exemplu, iată ce le-a scris apostolul Pavel creştinilor unşi din Tesalonic: „Ca un tată cu copiii lui, n-am încetat să vă îndemnăm pe fiecare, să vă aducem mângâiere şi să vă depunem mărturie, ca să umblaţi într-un mod demn de Dumnezeu, care vă cheamă la regatul şi la gloria sa“ (1 Tes. 2:11, 12).

11. Ce a hotărât Iehova să fie aşternut în scris pentru „Israelul lui Dumnezeu“?

11 În deceniile de după alegerea primilor membri ai congregaţiei creştinilor unşi, Iehova a găsit de cuviinţă să fie aşternut în scris cum şi-a desfăşurat Isus serviciul pământesc şi cum i-a îndrumat şi sfătuit El pe creştinii unşi din secolul I. Astfel, Iehova a adăugat Scripturile greceşti creştine, scrise sub inspiraţie, la Scripturile ebraice, care existau deja. Scripturile ebraice au fost scrise iniţial pentru Israelul natural în perioada în care acest popor fusese în relaţii speciale cu Dumnezeu. Scripturile greceşti creştine au fost scrise în primul rând pentru „Israelul lui Dumnezeu“, pentru cei unşi ca fraţi ai lui Cristos şi fii spirituali ai lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă nicidecum că Scripturile ebraice nu le erau de folos neisraeliţilor. În mod asemănător, creştinii care nu sunt unşi cu spirit sfânt au parte de nenumărate foloase dacă studiază şi urmează sfaturile din Scripturile greceşti creştine. (Citeşte 2 Timotei 3:15–17.)

12. Ce le-a amintit Pavel creştinilor unşi?

12 Creştinii din secolul I au fost declaraţi drepţi şi unşi cu spirit sfânt pentru a-şi putea primi moştenirea cerească. Însă ungerea nu i-a ridicat la rangul de regi peste colaboratorii lor unşi încă de când se aflau pe pământ. Se pare că unii dintre primii creştini au pierdut din vedere acest lucru şi au început să caute poziţii privilegiate printre fraţii lor din congregaţie. Iată de ce Pavel i-a întrebat: „Oare sunteţi deja sătui? Sunteţi deja bogaţi? Aţi început să domniţi ca regi fără noi? De fapt, aş dori ca voi să fi început să domniţi ca regi, pentru ca şi noi să putem domni ca regi cu voi“ (1 Cor. 4:8). Ca urmare, Pavel le-a amintit creştinilor unşi din vremea sa: „Nu că suntem stăpâni pe credinţa voastră, ci suntem colaboratori spre bucuria voastră“ (2 Cor. 1:24).

Numărul prezis se completează

13. Cum s-au derulat lucrurile după 33 e.n. în privinţa chemării celor unşi?

13 Nu toţi cei 144 000 de creştini unşi au fost aleşi în secolul I, pe parcursul perioadei apostolice. Chemarea lor a continuat de-a lungul secolelor, când se pare că au fost aleşi foarte puţini, şi până în zilele noastre (Mat. 28:20). Însă întronarea lui Isus în 1914 a grăbit lucrurile.

14, 15. Ce s-a întâmplat în timpul nostru în ce priveşte chemarea celor unşi?

14 Mai întâi, Isus i-a înlăturat definitiv din ceruri pe toţi împotrivitorii guvernării divine. (Citeşte Revelaţia 12:10, 12.) Apoi a continuat să-i strângă pe ceilalţi membri ai guvernului său pentru a se completa numărul fixat: 144 000. Pe la jumătatea anilor ’30 ai secolului trecut, se pare că această misiune era aproape încheiată, iar mulţi dintre cei ce reacţionau favorabil la vestea bună nu doreau să meargă la cer. Spiritul nu depunea mărturie împreună cu spiritul lor că sunt fii ai lui Dumnezeu (compară cu Romani 8:16). În schimb, ei se identificau cu „alte oi“, care au speranţa de a trăi veşnic într-un paradis pământesc (Ioan 10:16). Prin urmare, după 1935, principalul obiectiv al lucrării de predicare a fost strângerea ‘marii mulţimi’ pe care apostolul Ioan a văzut-o în viziune şi care va supravieţui ‘necazului cel mare’ (Rev. 7:9, 10, 14).

15 Cu toate acestea, chiar şi după anii ’30 unora li s-a dat speranţa cerească. De ce? În unele cazuri, probabil pentru a-i înlocui pe cei care fuseseră chemaţi în trecut, dar care deveniseră infideli (compară cu Revelaţia 3:16). Pavel a menţionat că unii pe care îi cunoscuse personal părăsiseră adevărul (Filip. 3:17–19). Dar pe cine avea să aleagă Iehova în locul lor? Desigur, decizia îi aparţine. Dar e logic să credem că el nu ar alege oameni recent convertiţi, ci oameni care, asemenea discipolilor cărora le-a vorbit Isus când a instituit Comemorarea, şi-au dovedit deja într-o anumită măsură loialitatea * (Luca 22:28).

16. Ce motiv de recunoştinţă avem cu privire la cei unşi, şi ce convingere avem?

16 Totuşi se pare că nu toţi cei ce au primit chemarea cerească după anii ’30 au fost aleşi pentru a-i înlocui pe cei care nu şi-au păstrat integritatea. După cât se pare, Iehova are grijă să rămână printre noi creştini unşi pe tot parcursul ultimelor zile ale acestui sistem, până când va fi distrus „Babilonul cel Mare“ * (Rev. 17:5). Şi putem fi siguri că, la momentul stabilit de El, numărul celor 144 000 va fi complet şi că, în cele din urmă, toţi îşi vor ocupa locul în guvernul ceresc. Putem avea încredere, de asemenea, în profeţia potrivit căreia marea mulţime, aflată în creştere, se va dovedi în continuare fidelă ca grup. În curând, ea va ‘veni din necazul cel mare’, pe care Dumnezeu îl va aduce asupra lumii lui Satan, şi va intra plină de bucurie în lumea nouă.

Guvernul ceresc al lui Dumnezeu este aproape complet!

17. Potrivit textelor din 1 Tesaloniceni 4:15–17 şi Revelaţia 6:9–11, ce s-a întâmplat cu creştinii unşi care au rămas fideli până la moarte?

17 Începând din 33 e.n., zeci de mii de creştini unşi au manifestat credinţă puternică şi au perseverat cu fidelitate până la moarte. Ei au fost deja socotiţi demni să primească Regatul şi, după cât se pare, cam de la începutul prezenţei lui Cristos, şi-au primit răsplata cerească. (Citeşte 1 Tesaloniceni 4:15–17 şi Revelaţia 6:9–11.)

18. a) Ce convingere au creştinii unşi care sunt încă pe pământ? b) Cum îi privesc alte oi pe fraţii lor unşi?

18 Creştinii unşi care mai sunt încă pe pământ au ferma convingere că, dacă rămân fideli, îşi vor primi în curând răsplata cerească. Meditând la credinţa fraţilor lor unşi, milioane de alte oi împărtăşesc sentimentele apostolului Pavel, care a spus despre creştinii unşi din Tesalonic: „Ne mândrim cu voi în congregaţiile lui Dumnezeu pentru perseverenţa şi credinţa voastră în toate persecuţiile voastre şi în necazurile pe care le suportaţi. Aceasta este dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu şi vă face să fiţi socotiţi demni de regatul lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi“ (2 Tes. 1:3–5). Odată ce ultimul membru al clasei unse îşi va fi încheiat cursa pământească, indiferent când se va întâmpla acest lucru, guvernul ceresc al lui Dumnezeu va fi complet. Ce bucurie va fi atunci atât în cer, cât şi pe pământ!

[Note de subsol]

^ par. 15 Vezi Turnul de veghe din 1 martie 1992, pag. 20, par. 17.

^ par. 16 Vezi rubrica „Întrebări de la cititori“ publicată în Turnul de veghe din 1 mai 2007.

Puteţi să explicaţi?

• Ce aspect al Zilei Judecăţii i-a dezvăluit Dumnezeu lui Avraam?

• De ce a fost Avraam declarat drept?

• Ce înseamnă pentru membrii seminţei lui Avraam faptul că sunt declaraţi drepţi?

• Ce convingere au toţi creştinii?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Isus şi-a încurajat discipolii să se străduiască să intre în Regat

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

La Penticosta din 33 e.n., Iehova a început să-i aleagă pe membrii secundari ai seminţei lui Avraam

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Membrii clasei alte oi sunt recunoscători că fraţii lor unşi sunt alături de ei în aceste zile din urmă