Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din cartea Matei

PRIMUL care a scris o fascinantă istorie a vieţii şi activităţii lui Isus a fost Matei. Odinioară încasator de impozite, el a devenit prietenul apropiat al lui Isus. Evanghelia, încheiată în jurul anului 41 e.n., scrisă în ebraică şi tradusă apoi în greacă, face legătura între Scripturile ebraice şi cele greceşti creştine.

Scrisă se pare în primul rând pentru evrei, această relatare bogată în conţinut şi mobilizatoare îl înfăţişează pe Isus ca fiind promisul Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Dacă vom da atenţia cuvenită mesajului ei, credinţa noastră în adevăratul Dumnezeu, în Fiul Său şi în promisiunile Sale va fi mai puternică (Evr. 4:12).

„REGATUL CERURILOR S-A APROPIAT“

(Mat. 1:1—20:34)

În centrul relatării lui Matei stau Regatul şi învăţăturile lui Isus, chiar dacă astfel nu este respectată ordinea strict cronologică a evenimentelor. De exemplu, Predica de pe munte apare în primele pagini ale evangheliei, deşi Isus a ţinut-o pe la mijlocul serviciului său pământesc.

În Galileea, Isus a înfăptuit miracole, le-a dat celor 12 apostoli îndrumări privind predicarea, i-a demascat pe farisei şi a făcut diverse ilustrări pentru a explica învăţătura despre Regat. Apoi s-a dus „la hotarele Iudeii, dincolo de Iordan“ (Mat. 19:1). Pe drum, le-a spus discipolilor: ‘Urcăm la Ierusalim şi Fiul omului va fi condamnat la moarte, iar a treia zi va fi sculat din morţi’ (Mat. 20:18, 19).

Răspunsuri la întrebări biblice:

3:16 — În ce sens ‘s-au deschis cerurile’ la botezul lui Isus? Se pare că Isus şi-a amintit atunci de existenţa sa preumană, în ceruri.

5:21, 22 — A da frâu liber mâniei este mai grav decât a ţine mânie pe cineva? Isus a avertizat că cine ţine mânie pe fratele său comite un păcat grav. Dar cine dă frâu liber mâniei, adresându-i fratelui său vorbe grele, comite un păcat şi mai grav şi trebuie să dea socoteală unei curţi superioare tribunalului local.

5:48 — Este într-adevăr posibil ca noi, oamenii, să fim „perfecţi, aşa cum Tatăl [nostru] ceresc este perfect“? Da, dar nu în sens absolut. Când a rostit aceste cuvinte Isus vorbea, în context mai larg, despre iubire şi le-a spus ascultătorilor să-l imite pe Dumnezeu fiind perfecţi în iubire, adică manifestând această calitate în cel mai deplin sens al cuvântului (Mat. 5:43–47). Cum anume? Lărgindu-se, adică iubindu-i până şi pe duşmani.

7:16 — Ce „roade“ îi identifică pe membrii religiei adevărate? Roadele la care se face referire aici înseamnă mai mult decât conduita creştină. Ele includ convingerile noastre, învăţăturile în care credem.

10:34–38 — Mesajul biblic este cauza dezbinărilor din familie? Nicidecum. Dezbinările apar din cauza atitudinii membrilor necredincioşi ai familiei. Dacă aceştia resping doctrina creştină, pot apărea dezbinări în familie (Luca 12:51–53).

11:2–6 — Din moment ce Ioan auzise glasul lui Dumnezeu recunoscându-l pe Isus drept Mesia, de ce a mai întrebat dacă Isus era într-adevăr „Cel care vine“? Este posibil ca Ioan să fi pus această întrebare pentru a primi o confirmare chiar de la Isus. Mai mult, voia să ştie dacă exista „altul“ care avea să vină ca viitor Rege şi să împlinească astfel speranţele  evreilor. Prin răspunsul pe care i l-a dat, Isus a arătat că nu avea să mai vină altul după el.

19:28 — Ce reprezintă „cele douăsprezece triburi ale lui Israel“ care vor fi judecate? Ele nu reprezintă cele douăsprezece triburi ale Israelului spiritual (Gal. 6:16; Rev. 7:4–8). Apostolii, cărora li se adresa Isus, urmau să facă şi ei parte din Israelul spiritual şi nicidecum să fie judecători ai membrilor acestuia. Isus a făcut ‘un legământ cu ei pentru un regat’ şi, prin urmare, ei aveau să fie ‘un regat şi preoţi pentru Dumnezeu’ (Luca 22:28–30; Rev. 5:10). Cei ce fac parte din Israelul spiritual „vor judeca lumea“ (1 Cor. 6:2). Se pare că „cele douăsprezece triburi ale lui Israel“, pe care le vor judeca cei ce stau pe tronurile cereşti, îi reprezintă pe ceilalţi oameni, care nu fac parte din clasa regală, preoţească, şi care sunt prefiguraţi de cele douăsprezece triburi despre care se vorbeşte în contextul Zilei Ispăşirii (Lev., cap. 16).

Învăţăminte pentru noi:

4:1–10. Din această relatare înţelegem că Satan este o fiinţă reală şi nu un simbol al răului. El se foloseşte de „dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă“ ca să ne ademenească. Fără îndoială că aplicarea principiilor biblice în viaţă ne va ajuta să-i rămânem fideli lui Dumnezeu (1 Ioan 2:16).

5:1—7:29. Să fim conştienţi de necesităţile noastre spirituale. Să fim împăciuitori. Să respingem gândurile imorale. Să ne respectăm cuvântul dat. În rugăciunile noastre, să dăm prioritate lucrurilor spirituale, nu celor materiale. Să fim bogaţi faţă de Dumnezeu. Să punem pe primul plan Regatul şi dreptatea lui Iehova. Să nu fim critici. Să facem voinţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, învăţăturile din Predica de pe munte au o deosebită valoare practică!

9:37, 38. Trebuie să acţionăm în armonie cu cererea pe care i-o adresăm Stăpânului ‘de a scoate lucrători la secerişul său’, participând cu zel la lucrarea de facere de discipoli (Mat. 28:19, 20).

10:32, 33. Niciodată să nu ne fie teamă să vorbim despre credinţa noastră.

13:51, 52. Odată ce am prins sensul adevărului despre Regat trebuie să ne asumăm şi responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii, ajutându-i să înţeleagă acest adevăr dătător de viaţă.

14:12, 13, 23. Momentele de singurătate sunt esenţiale pentru o meditare constructivă (Mar. 6:46; Luca 6:12).

17:20. Avem nevoie de credinţă ca să facem faţă problemelor şi ca să depăşim obstacole cât munţii, care ne afectează relaţiile cu Dumnezeu. Este necesar să ne întărim credinţa în Iehova şi în promisiunile sale. Să nu neglijăm niciodată acest lucru! (Mar. 11:23; Luca 17:6)

18:1–4; 20:20–28. Imperfecţiunea umană şi mediul religios din care proveneau i-au făcut pe discipolii lui Isus să fie preocupaţi peste măsură de întâietate. Ar trebui să cultivăm umilinţa, luptând cu înclinaţia spre păcat şi păstrând un punct de vedere corect faţă de privilegiile de serviciu şi responsabilităţile pe care le primim în congregaţie.

„FIUL OMULUI VA FI PREDAT“

(Mat. 21:1—28:20)

„Călare pe un măgar“, Isus intră în Ierusalim la 9 nisan 33 e.n. (Mat. 21:5). În ziua următoare el merge la templu şi-i dă afară pe cei ce făceau negoţ acolo. La 11 nisan el îi învaţă pe oameni în templu, îi demască pe scribi şi pe farisei şi apoi le spune discipolilor care este „semnul prezenţei [sale] şi al încheierii acestui sistem“ (Mat. 24:3). A doua zi le spune: „Ştiţi că peste două zile va fi Paştele, iar Fiul omului va fi predat ca să fie ţintuit pe stâlp“ (Mat. 26:1, 2).

Este 14 nisan. După ce instituie Comemorarea morţii sale care se apropie cu repeziciune, Isus este trădat, arestat, judecat şi apoi ţintuit pe stâlp. A treia zi este înviat. Înainte de  a se înălţa la cer, Isus le spune celor ce-l urmau: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor“ (Mat. 28:19).

Răspunsuri la întrebări biblice:

22:3, 4, 9 — Când au fost făcute cele trei invitaţii la ospăţul de nuntă? Prima invitaţie, adresată membrilor clasei miresei, a fost făcută când Isus şi cei ce-l urmau au început să predice, în anul 29 e.n., şi a continuat până în 33 e.n. Cea de-a doua invitaţie a fost făcută de la Penticosta din anul 33 e.n., când discipolii au primit spirit sfânt, şi până în anul 36 e.n. Ambele invitaţii au fost adresate numai evreilor, prozeliţilor evrei şi samaritenilor. Cea de-a treia invitaţie li se adresa celor de pe drumurile care duc afară din oraş, adică neevreilor, care nu erau circumcişi. A început în anul 36 e.n., când ofiţerul roman Corneliu s-a convertit la creştinism, şi continuă în zilele noastre.

23:15 — De ce un prozelit al fariseilor era „de două ori mai bun de Gheenă“ decât fariseii? Este posibil ca unii dintre prozeliţii fariseilor să fi comis în trecut păcate grave. Devenind farisei şi adoptând vederile lor extremiste, erau într-o situaţie mult mai gravă decât înainte, deoarece puteau fi mai înverşunaţi decât învăţătorii lor, pe care Isus i-a condamnat. Aşadar, ei erau ‘de două ori mai buni de Gheenă’ decât fariseii.

27:3–5 — De ce a avut Iuda remuşcări? Nu există nicio dovadă că remuşcarea pe care a simţit-o Iuda a fost căinţă adevărată. În loc să ceară iertare de la Dumnezeu, el le-a mărturisit nelegiuirea preoţilor principali şi bătrânilor. Iuda comisese „un păcat care duce la moarte“ şi era pe bună dreptate disperat şi chinuit de vinovăţie (1 Ioan 5:16). A avut remuşcări pentru că şi-a dat seama că nu mai are nicio speranţă.

Învăţăminte pentru noi:

21:28–31. Ceea ce are cu adevărat valoare în ochii lui Iehova este să îndeplinim voinţa sa. Prin urmare, ar trebui să participăm cu zel la lucrarea de predicare a mesajului despre Regat şi de facere de discipoli (Mat. 24:14; 28:19, 20).

22:37–39. Cât de bine rezumă cele două mari porunci ce aşteaptă Iehova de la slujitorii săi!

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Participi cu zel la seceriş?

[Provenienţa fotografiei]

© 2003 BiblePlaces.com

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

Evanghelia lui Matei se concentrează asupra Regatului