Idei importante din cartea Faptele
Cuvântul lui Iehova este viu
Idei importante din cartea Faptele
CARTEA Faptele prezintă o istorie amănunţită a formării şi extinderii congregaţiei creştine. Medicul Luca face aici o descriere plină de însufleţire a activităţii creştinilor pe o perioadă de 28 de ani, din 33 e.n. până în 61 e.n.
Prima parte a cărţii se concentrează asupra activităţii apostolului Petru, iar cea de-a doua prezintă activitatea apostolului Pavel. Secvenţele scrise la persoana întâi sunt o dovadă că Luca a fost de faţă la unele evenimente pe care le relatează. Dacă vom lua aminte la mesajul cărţii Faptele, vom aprecia şi mai mult puterea Cuvântului scris al lui Dumnezeu şi a spiritului său sfânt (Evr. 4:12). De asemenea, vom găsi mai multă putere să facem sacrificii, iar speranţa noastră în Regat va fi mai puternică!
PETRU FOLOSEŞTE „CHEILE REGATULUI“
După ce primesc spiritul sfânt, apostolii depun mărturie plini de curaj. Petru foloseşte prima cheie simbolică pentru a le deschide evreilor şi prozeliţilor care „au primit cuvântul lui“ calea spre cunoştinţă şi a le da posibilitatea să intre în Regat (Mat. 16:19; Fap. 2:5, 41). Valul de persecuţii care-i risipeşte pe discipoli contribuie de fapt la extinderea lucrării de predicare.
Când apostolii din Ierusalim aud că oamenii din Samaria au acceptat cuvântul lui Dumnezeu, îi trimit la ei pe Petru şi pe Ioan. Petru foloseşte a doua cheie când le oferă samaritenilor posibilitatea de a intra în Regat (Fap. 8:14–17). Probabil la mai puţin de un an de la învierea lui Isus, Saul din Tars face mari schimbări în viaţă şi devine creştin. În 36 e.n., Petru foloseşte a treia cheie, iar darul spiritului sfânt este turnat peste oamenii necircumcişi ai naţiunilor (Fap. 10:45).
Răspunsuri la întrebări biblice:
2:44–47; 4:34, 35 — De ce şi-au vândut creştinii bunurile, împărţind ce primeau? Mulţi dintre cei ce deveniseră credincioşi veneau de departe şi nu aveau suficiente provizii ca să rămână în Ierusalim pentru a învăţa mai multe despre noua lor credinţă şi a le depune mărturie altora. Pentru a le veni în ajutor, unii membri ai congregaţiei şi-au vândut bunurile, iar ce au primit a fost dat celor în nevoie.
4:13 — Erau Petru şi Ioan analfabeţi sau neinstruiţi? Nu. Ei au fost numiţi „fără carte şi de rând“ deoarece nu primiseră instruire religioasă în şcolile rabinice.
5:34–39 — De unde a ştiut Luca ce a spus Gamaliel într-o şedinţă secretă a Sanhedrinului? E posibil să fi aflat de la Pavel, care fusese instruit de Gamaliel, de la un membru al Sanhedrinului care îi simpatiza pe apostoli, cum era Nicodim, sau să fi primit această informaţie prin inspiraţie divină.
7:59 — I s-a rugat Ştefan lui Isus? Nu. Numai lui Iehova trebuie să ne închinăm şi, prin urmare, numai lui trebuie să-i adresăm rugăciuni (Luca 4:8; 6:12). Ştefan obişnuia să i se adreseze lui Iehova în numele lui Isus (Ioan 15:16). Acum însă, el a avut o viziune în care ‘Fiul omului stătea la dreapta lui Dumnezeu’ (Fap. 7:56). Ştefan nu s-a rugat, ci pur şi simplu a vorbit cu Isus, cerându-i să-i păzească spiritul, deoarece era pe deplin conştient că Isus primise puterea de a învia morţii (Ioan 5:27–29).
Învăţăminte pentru noi:
1:8. Fără ajutorul spiritului sfânt, slujitorii lui Dumnezeu n-ar putea îndeplini lucrarea mondială de predicare.
4:36—5:11. Iosif din Cipru mai era numit Barnaba, care înseamnă „Fiul Mângâierii“. Probabil apostolii l-au numit Barnaba deoarece era un om bun, plin de căldură, gata să îi ajute pe alţii. El este un exemplu demn de imitat, spre deosebire de Anania şi Safira care au fost mincinoşi, ipocriţi şi vicleni.
9:23–25. Dacă ne ferim de duşmani pentru a putea continua să predicăm nu înseamnă că suntem laşi.
9:28–30. Dacă devine periculos din punct de vedere fizic, spiritual sau moral să le predicăm anumitor oameni sau să depunem mărturie în anumite zone, trebuie să fim prudenţi şi să ne alegem cu atenţie momentul şi locul unde vom predica.
9:31. În perioadele în care ne bucurăm într-o anumită măsură de pace să depunem eforturi ca să ne întărim credinţa prin studiu şi meditare. Astfel vom putea umbla în teamă de Iehova, aplicând ce învăţăm şi fiind zeloşi în predicare.
PAVEL ESTE ZELOS ÎN PREDICARE
În anul 44 e.n., Agab vine în Antiohia unde Barnaba şi Saul predică deja de „un an întreg“. Agab prezice „o mare foamete“, care are loc doi ani mai târziu (Fap. 11:26–28). „După ce au îndeplinit serviciul de ajutorare în Ierusalim“, Barnaba şi Saul se întorc în Antiohia (Fap. 12:25). În 47 e.n., la circa 12 ani de la convertirea lui Saul, spiritul sfânt îi trimite pe el şi pe Barnaba într-o călătorie de misionariat (Fap. 13:1–4). În 48 e.n., ei se întorc în Antiohia „unde fuseseră încredinţaţi bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu“ (Fap. 14:26).
Nouă luni mai târziu, Pavel (numit şi Saul) îl alege pe Sila şi pleacă împreună în cea de-a doua călătorie de misionariat (Fap. 15:40). Timotei şi Luca li se alătură. Luca rămâne în Filipi, iar Pavel merge mai departe, ajunge la Atena şi apoi la Corint, unde îi întâlneşte pe Aquila şi Priscila. Aici rămâne un an şi şase luni (Fap. 18:11). La începutul anului 52 e.n., Pavel îi lasă pe Timotei şi pe Sila în Corint şi pleacă spre Siria împreună cu Aquila şi Priscila (Fap. 18:18). Aquila şi Priscila merg cu el până în Efes şi rămân acolo.
După ce petrece un timp în Antiohia Siriană, Pavel pleacă în cea de-a treia călătorie, în anul 52 e.n. (Fap. 18:23). În Efes, „cuvântul lui Iehova [creşte şi este] tot mai tare“ (Fap. 19:20). Pavel rămâne aici aproximativ trei ani (Fap. 20:31). La Penticosta din 56 e.n., el este la Ierusalim. După arestarea sa, depune mărturie fără teamă înaintea autorităţilor. În Roma, apostolul este ţinut în arest la domiciliu doi ani (c. 59–61 e.n.). Dar şi acolo găseşte modalităţi de a depune mărturie despre Regat şi a-i învăţa pe oameni „lucrurile privitoare la Domnul Isus Cristos“ (Fap. 28:30, 31).
Răspunsuri la întrebări biblice:
14:8–13 — De ce locuitorii din Listra ‘îl numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel, Hermes’? În mitologia greacă, Zeus era divinitatea supremă, iar fiul său Hermes se remarca prin elocinţă. Locuitorii din Listra l-au numit pe Barnaba, Zeus, iar pe Pavel, Hermes, deoarece el le-a vorbit primul.
16:6, 7 — De ce le-a interzis spiritul sfânt lui Pavel şi colaboratorilor săi să predice în provinciile Asia şi Bitinia? Spiritul îi îndruma spre teritorii mai productive deoarece, pe vremea aceea, erau puţini vestitori.
18:12–17 — De ce nu a intervenit proconsulul Gallio când mulţimea a început să-l bată pe Sosten? Gallio credea probabil că Sosten, care părea să fie în fruntea celor ce se ridicaseră împotriva lui Pavel, îşi merita pedeapsa. Totuşi, se pare că acest incident a avut un final fericit, pentru că Sosten a devenit creştin. Mai târziu, Pavel îl numeşte „fratele nostru“ (1 Cor. 1:1).
18:18 — Ce făgăduinţă a făcut Pavel? Unii erudiţi susţin că Pavel a făcut un jurământ de nazireat (Num. 6:1–21). Biblia însă nu spune despre ce fel de făgăduinţă era vorba. Nu precizează dacă aceasta a fost făcută înainte sau după convertire şi nici dacă perioada la care se referea ea abia începuse sau se sfârşea. Indiferent de situaţie, o astfel de făgăduinţă nu era un lucru greşit.
Învăţăminte pentru noi:
12:5–11. Putem şi chiar trebuie să ne rugăm pentru fraţii noştri.
12:21–23; 14:14–18. Irod a acceptat fără reţineri gloria care i se cuvenea doar lui Dumnezeu. Ce deosebire între atitudinea sa şi cea a lui Pavel şi Barnaba care au fost fermi şi au respins imediat laudele şi onoarea pe care nu le meritau! Nu trebuie să ne dorim glorie pentru realizările pe care le avem în serviciul lui Iehova.
14:5–7. Dacă dăm dovadă de prudenţă, putem rămâne activi în serviciul pentru Dumnezeu (Mat. 10:23).
14:22. Creştinii se aşteaptă la necazuri şi nu încearcă să le evite făcând compromis (2 Tim. 3:12).
16:1, 2. Pentru a-şi face o bună reputaţie, tinerii creştini trebuie să se concentreze asupra lucrurilor spirituale şi să caute ajutorul lui Iehova.
16:3. Trebuie să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe alţii să accepte vestea bună, fără a încălca însă principiile Bibliei (1 Cor. 9:19–23).
20:20, 21. Predicarea din casă în casă este un aspect esenţial al serviciului nostru creştin.
20:24; 21:13. A ne păstra integritatea înaintea lui Iehova este mai important decât a ne păstra viaţa.
21:21–26. Trebuie să acceptăm cu bucurie orice sfat bun.
25:8–12. Creştinii de astăzi pot şi trebuie să se folosească de mijloacele legale pentru „apărarea şi stabilirea legală a veştii bune“ (Filip. 1:7).
26:24, 25. Trebuie să predicăm „cuvintele adevărului şi ale judecăţii sănătoase“ chiar dacă pentru „omul fizic“ ele sunt o nebunie (1 Cor. 2:14).
[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]
Când a folosit Petru „cheile regatului“?
[Legenda fotografiei de la pagina 31]
Lucrarea mondială de predicare n-ar putea fi înfăptuită fără ajutorul spiritului sfânt