O soluţie ingenioasă
O soluţie ingenioasă
TREI tineri din Africa Centrală doreau să participe la un congres de district care se ţinea într-o localitate aflată cam la 90 de km depărtare. Drumurile erau rele şi pline de praf şi n-aveau niciun mijloc de transport. Au hotărât să împrumute trei biciclete care să reziste la drum, dar n-au găsit.
Un bătrân din congregaţia lor s-a oferit să le împrumute bicicleta lui, veche, dar încă bună. Le-a povestit cum au procedat altă dată el şi alţi fraţi din congregaţie ca să ajungă la un congres şi le-a spus cum o puteau folosi toţi trei. Uşor de zis. Dar cum să meargă trei oameni cu o singură bicicletă?
Ca să nu-i prindă arşiţa amiezii pe drum, tinerii noştri s-au trezit devreme şi şi-au pus bagajele pe bicicletă. Unul a urcat pe bicicletă şi a luat-o înainte, iar ceilalţi doi veneau după el în pas vioi. După 500 de metri, cel cu bicicleta se oprea şi o rezema de un copac. Desigur, avea grijă să o lase la vedere, ca nu cumva între timp „s-o împrumute“ vreun străin. Iar el îşi continua drumul pe jos.
Apoi unul din ceilalţi doi lua bicicleta, iar celălalt mergea în urma lui cam 500 de metri, până-i venea şi lui rândul. Cu perseverenţă şi bună organizare cei trei au mers pe jos cu 30 de kilometri mai puţin! Şi a meritat efortul! I-au întâlnit pe fraţii şi surorile lor de credinţă şi s-au bucurat de un adevărat banchet spiritual la congres (Deut. 31:12). Veţi face şi voi tot posibilul să mergeţi la congresul de district care se va ţine anul acesta în zona voastră?