De ce să ne temem când Iehova este cu noi?

Relatare de Egyptia Petridou

În 1972, Martorii lui Iehova din Cipru s-au adunat la Nicosia cu ocazia cuvântării speciale ţinute de Nathan Knorr, care era de mulţi ani în fruntea lucrării Martorilor lui Iehova. Nici n-am apucat să mă prezint că m-a recunoscut numaidecât şi m-a întrebat: „Ce mai ştii de fraţii din Egipt?“. Pe fratele Knorr îl întâlnisem cu 20 de ani în urmă, în Alexandria, oraşul meu natal.

M-AM născut la 23 ianuarie 1914. Eram cea mai mare din patru copii câţi am fost la părinţi. Marea era la o aruncătură de băţ de casa noastră. Oraş cosmopolit, frumoasa Alexandrie era pe atunci renumită pentru arhitectura şi istoria ei. Şi pentru că trăiam printre europeni şi arabi, am învăţat de mici araba, engleza, franceza şi italiana. Acasă însă vorbeam greaca.

După ce am terminat şcoala, mi-am găsit de lucru la o casă de modă franţuzească. Făceam cu pasiune design şi coseam rochii de ocazie pentru clientele din înalta societate. Eram foarte credincioasă şi îmi plăcea să citesc Biblia, chiar dacă nu înţelegeam mare lucru.

În perioada aceea, pe la mijlocul anilor ’30, eu, o minionă brunetă, l-am întâlnit pe Theodotos Petrides, un tânăr atrăgător, născut în Cipru. Era luptător profesionist, dar şi cofetar priceput, şi lucra într-un cunoscut laborator de patiserie. Theodotos s-a îndrăgostit de mine şi adesea îmi cânta sub fereastră cântece greceşti romantice. Ne-am căsătorit la 30 iunie 1940. A fost o perioadă fericită în viaţa mea. Locuiam într-un apartament cu un etaj mai jos de mama mea. Iar primul nostru copil, John, s-a născut în 1941.

Învăţăm adevărul biblic

O vreme, Theodotos a fost nemulţumit de religia noastră şi îşi punea o mulţime de întrebări despre Biblie. Fără ştirea mea, a început să studieze cu Martorii lui Iehova. Într-o zi eram acasă cu băieţelul nostru când a bătut la uşă o doamnă, Eleni Nicolaou, care mi-a dat o foaie cu un mesaj din Biblie. Din politeţe, am lăsat un pic deoparte treburile, l-am luat şi l-am citit. Apoi mi-a dat şi nişte publicaţii biblice. Erau chiar cărţile pe care Theodotos le adusese acasă!

„Am cărţile astea“, i-am spus. „Poftiţi înăuntru!“ Apoi i-am pus o sumedenie de întrebări!  Mi-a plăcut că s-a folosit de Biblie şi mi-a răspuns cu răbdare. Începeam, în sfârşit, să înţeleg mesajul biblic. Când discuţia noastră s-a întrerupt o clipă, Eleni l-a recunoscut pe soţul meu într-o fotografie. „Îl ştiu pe domnul acesta!“, a exclamat ea. Aflasem secretul lui Theo. Şi mare mi-a fost mirarea că mergea la întruniri creştine fără mine, şi nici măcar nu-mi spusese! Când a venit acasă, i-am zis: „Vin şi eu cu tine duminică!“.

La prima întrunire la care am participat, vreo 10 persoane discutau pe marginea cărţii biblice Mica. Le sorbeam cuvintele! De atunci, în fiecare vineri seara George şi Katerini Petraki veneau la noi ca să ne ajute să studiem Biblia. Tata şi fraţii mei nu erau de acord să studiem cu Martorii, dar sora mea mai mică nu se împotrivea, deşi n-a devenit Martoră. Mama însă a îmbrăţişat adevărul. În 1942, ea, Theodotos şi cu mine ne-am dedicat viaţa lui Iehova şi ne-am simbolizat dedicarea botezându-ne în mare, la Alexandria.

Schimbări în viaţă

În 1939 a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, care s-a extins rapid. Pe la începutul anilor ’40, generalul german Erwin Rommel şi tancurile lui erau în apropiere de El Alamein, iar în Alexandria erau soldaţi britanici peste tot. Ne-am făcut rezerve de hrană. Theodotos a fost rugat de şeful lui să aibă grijă de noul laborator de patiserie din Port Taufiq, în apropiere de Suez, aşa că ne-am mutat acolo. O familie de Martori care vorbeau greaca ne-au căutat, şi chiar dacă nu ne ştiau adresa, au predicat din casă-n casă până ne-au găsit.

Cât am stat în Port Taufiq, am studiat Biblia cu Stavros şi Giula Kypraios şi copiii lor, Totos şi Georgia. Am devenit prieteni buni. Lui Stavros îi plăcea atât de mult să studieze cu noi că dădea toate ceasurile din casă cu o oră în urmă ca să pierdem ultimul tren şi să mai stăm la ei. Discutam până noaptea târziu.

Am locuit în Port Taufiq un an şi jumătate, după care ne-am întors la Alexandria pentru că mama s-a îmbolnăvit. I-a rămas fidelă lui Iehova până când s-a stins din viaţă, în 1947. Încă o dată am simţit sprijinul lui Iehova prin încurajarea pe care o primeam având lângă noi prieteni creştini maturi. De asemenea, aveam ocazia să fim ospitalieri cu misionarii care, în drum spre repartiţiile lor din străinătate, făceau scurte escale în portul din Alexandria.

 Bucurii şi necazuri

În 1952, l-am născut pe James, al doilea copil al nostru. Părinţi fiind, am înţeles cât de important era să ne creştem copiii într-un mediu spiritual sănătos. De aceea, ţineam întruniri la noi acasă şi deseoeri găzduiam slujitori cu timp integral. Astfel, John, fiul nostru mai mare, a ajuns să iubească adevărul biblic şi încă din adolescenţă a început serviciul de pionier. Ca să-şi termine şcoala, urma cursuri la seral.

N-a trecut mult şi Theodotos a fost diagnosticat cu o boală gravă de inimă. Medicii i-au recomandat să-şi schimbe serviciul. Fiul nostru mai mic n-avea pe-atunci decât patru anişori. Ce puteam face? Oare nu ne promisese Iehova: „Nu te teme, căci eu sunt cu tine!“? (Is. 41:10) Imaginaţi-vă bucuria şi uimirea noastră, când, în 1956, am fost invitaţi să slujim ca pionieri în Ismailia, aproape de Canalul Suez! Anii care au urmat au fost plini de frământări pentru Egipt, iar fraţii aveau nevoie de încurajare.

În 1960 am fost nevoiţi să părăsim Egiptul fără să putem lua cu noi decât câte o valiză. Ne-am mutat în Cipru, unde se născuse soţul meu. Pe atunci, Theodotos era foarte bolnav şi nu mai putea munci deloc. O familie de fraţi binevoitori ne-au luat la ei. Din nefericire, doi ani mai târziu, soţul meu a murit. Acum aveam grijă singură de micuţul James. John, care se întorsese şi el în Cipru, s-a căsătorit şi trebuia să se îngrijească de familia lui.

Sprijin în perioade grele

Mai târziu, Stavros şi Dora Kairis ne-au primit în casa lor. I-am mulţumit în genunchi lui Iehova pentru că, şi de această dată, s-a îngrijit de noi (Ps. 145:16). Când Stavros şi Dora au hotărât să-şi vândă casa şi să construiască una nouă, cu Sală a Regatului la parter, au făcut şi o anexă cu două camere pentru mine şi James.

Apoi şi James s-a căsătorit şi, împreună cu soţia lui, au slujit ca pionieri până li s-a născut primul dintre cei patru copii. În 1974, la doi ani după memorabila vizită a fratelui Knorr, au fost tulburări  politice în Cipru. a Mulţi, chiar şi unii Martori, au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să se mute definitiv. Şi fiul meu John a fost în această situaţie. S-a mutat în Canada cu soţia şi cei trei copii. Însă tot în acea perioadă am asistat cu bucurie la o mare creştere a numărului de vestitori în Cipru.

Când am ieşit la pensie, am reuşit să particip mai mult la lucrarea de predicare. Dar în urmă cu câţiva ani am avut un uşor accident vascular cerebral şi de atunci locuiesc cu James şi familia lui. Când starea sănătăţii mele s-a înrăutăţit, am stat în spital câteva săptămâni, apoi m-am mutat la un cămin de bătrâni. Deşi am întruna dureri, depun mărturie personalului medical, pacienţilor şi vizitatorilor. De asemenea, studiez ore în şir Biblia, şi, cu ajutorul plin de iubire al fraţilor de credinţă, reuşesc să merg la studiul de carte al congregaţiei care se ţine în apropiere.

Mângâiere în amurgul vieţii

Mă bucur nespus când primesc veşti de la cei pe care eu şi Theodotos am avut privilegiul să-i ajutăm. Copiii şi nepoţii multora dintre ei sunt în serviciul cu timp integral în Australia, Canada, Anglia, Grecia şi Elveţia. Acum, John şi soţia lui locuiesc în Canada, cu fiul lor. Fiica lor mai mare şi soţul ei sunt pionieri. Fiica lor mai mică, Linda, şi soţul ei, Joshua Snape, au fost invitaţi la cursurile celei de-a 124-a clase a Şcolii Galaad.

Fiul meu James şi soţia lui locuiesc acum în Germania. Doi dintre copiii lor slujesc la Betel, unul la Atena, iar celălalt la Selters, în Germania. Fiul lor mai mic, fiica lor şi soţul ei locuiesc în Germania şi slujesc ca pionieri.

Câte am să-i povestesc mamei şi dragului meu Theodotos când îi voi întâlni la înviere! Vor fi încântaţi să vadă ce moştenire frumoasă au lăsat familiei lor! b

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 24]

Încă o dată am simţit sprijinul lui Iehova prin încurajarea pe care o primeam având lângă noi prieteni creştini maturi

[Harta de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CIPRU

NICOSIA

MAREA MEDITERANĂ

EGIPT

CAIRO

El Alamein

Alexandria

Ismailia

Suez

Port Taufiq

Canalul Suez

[Provenienţa hărţii]

După NASA/Visible Earth imagery

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu Theodotos în 1938

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Fiul meu James, cu soţia

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Fiul meu John, cu soţia