Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vorbeşti fluent limba pură?

Vorbeşti fluent limba pură?

Vorbeşti fluent limba pură?

„Voi da popoarelor o limbă pură, pentru ca toate să cheme numele lui Iehova.“ (ŢEF. 3:9)

1. Ce dar minunat ne-a dat Iehova?

VORBIREA este un miracol, un dar de la Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu (Ex. 4:11, 12). El i-a dat primului om, Adam, nu numai capacitatea de a vorbi, ci şi de a forma cuvinte şi de a-şi dezvolta astfel vocabularul (Gen. 2:19, 20, 23). Ce dar minunat! Vorbirea i-a permis omului să comunice chiar şi cu Tatăl său ceresc şi să laude gloriosul lui nume.

2. De ce nu se mai vorbeşte astăzi o singură limbă?

2 În primele 17 secole din istoria omenirii, „tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte“ (Gen. 11:1). Apoi a avut loc rebeliunea din timpul lui Nimrod. Nesocotind îndrumarea lui Dumnezeu, oamenii au hotărât să se stabilească într-un singur loc, care mai târziu s-a numit Babel. Răzvrătiţii au început să ridice un turn uriaş, dar nu ca să-i dea glorie lui Dumnezeu, ci ‘ca să-şi facă un nume’. Ca urmare, Iehova le-a încurcat limba, adică i-a făcut să vorbească limbi diferite şi astfel s-au răspândit pe toată faţa pământului. (Citeşte Geneza 11:4–8.)

3. Ce s-a întâmplat când Iehova a încurcat limba celor ce s-au răzvrătit la Babel?

3 Numărul limbilor vorbite pe glob este în prezent de ordinul miilor. Potrivit unor statistici există peste 6 800 de limbi şi fiecăreia îi corespunde un anumit model de gândire. Se pare că, în momentul când a încurcat limba celor ce s-au răzvrătit la Babel, Iehova Dumnezeu le-a şters din minte limba pe care o vorbeau. Şi nu numai că le-a pus în minte noi cuvinte, dar le-a schimbat şi modul de a gândi şi a creat noi gramatici. Prin urmare, înţelegem de ce locul unde a fost ridicat turnul s-a numit Babel, care înseamnă „încurcătură“ (Gen. 11:9, n.s.). Să remarcăm că Biblia este singura carte care explică într-un mod demn de încredere originea diversităţii lingvistice de pe pământ.

O limbă nouă, pură

4. Ce a prezis Iehova că se va întâmpla în zilele noastre?

4 Relatarea despre ce a făcut Iehova la Babel este impresionantă. Dar şi mai impresionant este un eveniment de mare însemnătate din zilele noastre, pe care Iehova l-a prezis prin profetul Ţefania: „Atunci voi da popoarelor o limbă pură, pentru ca toate să cheme numele lui Iehova, ca să-i slujească umăr la umăr“ (Ţef. 3:9). Dar ce este această „limbă pură“ şi cum putem învăţa să o vorbim fluent?

5. Ce este limba pură, şi cum îi influenţează ea pe cei ce o învaţă?

5 Limba pură este adevărul despre Iehova Dumnezeu şi despre scopurile sale, pe care îl găsim în Cuvântul său, Biblia. Această „limbă“ include înţelegerea corectă a adevărului despre Regatul lui Dumnezeu şi despre modul în care el va justifica suveranitatea lui Iehova, îi va sfinţi numele şi va aduce binecuvântări omenirii ascultătoare. Dar cum îi influenţează noua limbă pe cei ce o învaţă? Profeţia spune că ei ‘vor chema numele lui Iehova’ şi îi ‘vor sluji umăr la umăr’. Ce diferenţă faţă de ce s-a întâmplat la Babel! Da, cei ce învaţă limba pură laudă numele lui Iehova şi îi slujesc în unitate.

Să învăţăm limba pură

6, 7. a) Ce presupune învăţarea unei noi limbi, şi ce legătură are acest lucru cu învăţarea limbii pure? b) Ce vom analiza în continuare?

6 A-ţi însuşi o limbă străină înseamnă mai mult decât a învăţa cuvinte noi. O limbă nouă înseamnă un nou model de gândire, o logică distinctă şi un mod specific de a exprima umorul. Pronunţia solicită în mod diferit limba şi celelalte organe ale vorbirii. La fel stau lucrurile şi când începem să învăţăm limba pură a adevărului biblic. Trebuie să facem mai mult decât să ne însuşim câteva învăţături biblice de bază. Ca să învăţăm bine această nouă limbă trebuie să ne schimbăm sau să ne transformăm modul de gândire. (Citeşte Romani 12:2 şi Efeseni 4:23.)

7 Ce anume ne va ajuta nu numai să înţelegem limba pură a adevărului biblic, ci şi să o vorbim fluent? În învăţarea unei limbi străine există anumite metode de bază. Să analizăm câteva şi să observăm cum ne ajută ele să ne însuşim noua limbă simbolică.

Să vorbim fluent limba pură

8, 9. Ce trebuie să facem ca să învăţăm limba pură, şi de ce este atât de important acest lucru?

8 Ascultă cu atenţie! Cine aude prima dată o limbă străină s-ar putea să nu înţeleagă nimic (Is. 33:19). Dar dacă se străduieşte să se concentreze la ce aude, va începe să distingă cuvinte şi construcţii gramaticale specifice acelei limbi. În mod asemănător, Biblia îndeamnă: „Trebuie să dăm o atenţie mai mult decât obişnuită lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva să mergem în derivă“ (Evr. 2:1). De altfel, Isus şi-a îndemnat de repetate ori discipolii: „Cine are urechi să audă!“ (Mat. 11:15; 13:43; Mar. 4:23; Luca 14:35). Într-adevăr, trebuie ‘să ascultăm şi să înţelegem’ ce auzim pentru a progresa în învăţarea limbii pure! (Mat. 15:10; Mar. 7:14)

9 Ascultarea presupune concentrare, dar merită să facem acest efort! (Luca 8:18) Aşadar, să ne întrebăm: În timpul întrunirilor creştine, suntem atenţi la program sau ne gândim în altă parte? Este deosebit de important să facem tot posibilul să ne concentrăm. Altfel, am putea deveni „greoi la auzire“ (Evr. 5:11).

10, 11. a) În afară de a asculta cu atenţie, ce mai trebuie să facem? b) Ce înseamnă, printre altele, a vorbi limba pură?

10 Imită-i pe cei ce vorbesc fluent! Cine învaţă o limbă străină nu trebuie doar să asculte cu atenţie, ci şi să încerce să imite pronunţia şi modul de exprimare al celor ce vorbesc fluent. Astfel, îşi va însuşi accentul corect, care, mai târziu, îi va uşura comunicarea. Şi noi trebuie să învăţăm de la cei ce stăpânesc „arta de a preda“ această nouă limbă (2 Tim. 4:2). Cere ajutor şi acceptă să fii corectat când greşeşti! (Citeşte Evrei 12:5, 6, 11.)

11 A vorbi limba pură înseamnă nu doar a crede adevărul biblic şi a-l preda altora, ci şi a trăi în armonie cu legile şi principiile lui Dumnezeu. Ne este de ajutor în această privinţă exemplul celor ce au o conduită frumoasă. Să imităm deci zelul şi credinţa lor. Să imităm de asemenea modul de viaţă al lui Isus! (1 Cor. 11:1; Evr. 12:2; 13:7) Dacă perseverăm în această privinţă vom contribui la unitatea poporului lui Dumnezeu şi vom vorbi toţi limba pură cu acelaşi accent! (1 Cor. 4:16, 17)

12. Ce rol au exerciţiile de memorie în învăţarea unei limbi?

12 Memorează! Cine studiază o limbă trebuie să memoreze o mulţime de cuvinte şi expresii noi. Ca să stăpânească limba pură, şi creştinii trebuie să-şi exerseze memoria. Fără îndoială, este bine să cunoaştem numele cărţilor biblice şi ordinea lor. Unii chiar şi-au propus să reţină un anumit număr de texte biblice şi să ştie exact unde se găsesc în Scripturi. Alţii au considerat că este util să înveţe pe de rost cântările Regatului, numele triburilor lui Israel, ale celor 12 apostoli şi calităţile care alcătuiesc rodul spiritului. Mulţi israeliţi din vechime ştiau pe dinafară psalmii. Un băieţel dintr-o congregaţie a Martorilor lui Iehova ştia, la şase ani, peste 80 de versete cuvânt cu cuvânt. Dar noi? Oare nu ne-am putea exersa mai mult preţioasa capacitate de a memora?

13. De ce este repetiţia atât de importantă?

13 Repetă! Repetiţia stimulează memoria, iar aducerile-aminte sunt esenţiale în instruirea noastră spirituală. Apostolul Petru a spus: „Voi fi întotdeauna gata să vă reamintesc aceste lucruri, deşi le cunoaşteţi şi sunteţi ferm stabiliţi în adevărul care este în voi“ (2 Pet. 1:12). De ce avem nevoie de aduceri-aminte? Ele ne ajută să înţelegem în profunzime adevărul, să învăţăm să privim lucrurile din mai multe perspective şi să ne întărim hotărârea de a rămâne pe calea lui Iehova (Ps. 119:129). Amintindu-ne mereu normele şi principiile lui Dumnezeu, ne vom cerceta mai atent pe noi înşine şi vom reuşi să ţinem piept tendinţei de a deveni ‘ascultători uituci’ (Iac. 1:22–25). Dar dacă nu păstrăm viu în minte adevărul, alte lucruri ne vor influenţa inima şi am putea ajunge să nu mai vorbim fluent limba pură!

14. Ce ne ajută, printre altele, să învăţăm limba pură?

14 Citeşte cu voce tare! (Rev. 1:3) Unii încearcă să înveţe o limbă străină citind în gând. Dar această metodă nu dă cele mai bune rezultate. La fel stau lucrurile şi cu învăţarea limbii pure. Ca să ne putem concentra mai bine, uneori poate că e necesar să citim „în şoaptă“. (Citeşte Psalmul 1:1, 2.) Astfel, ideile din materialul pe care-l citim ni se întipăresc mai bine în minte. În ebraică, expresia „a citi în şoaptă“ are strânsă legătură cu meditarea. Aşa cum digestia este necesară ca să beneficiem din plin de valoarea nutritivă a alimentelor, meditarea este necesară ca să înţelegem bine ce citim. Ne facem timp să medităm suficient la ceea ce studiem? După ce parcurgem un pasaj biblic, să ne gândim profund la cele citite!

15. Cum putem învăţa „gramatica“ limbii pure?

15 Învaţă gramatica! În învăţarea unei limbi, studiul gramaticii, sau al regulilor de formare a propoziţiilor şi frazelor, îşi are rolul lui. Gramatica ne ajută să înţelegem structura unei limbi şi să vorbim corect. Şi aşa cum o limbă are reguli de gramatică, limba pură a adevărului din Scripturi are şi ea ‘un model al cuvintelor sănătoase’ pe care trebuie să-l urmăm (2 Tim. 1:13).

16. Cu ce tendinţă trebuie să luptăm, şi cum o putem învinge?

16 Continuă să faci progrese! Unii care învaţă o limbă străină se mulţumesc cu câteva noţiuni elementare care le permit să poarte o conversaţie simplă. Apoi însă nu mai progresează. La fel li se poate întâmpla şi celor care vorbesc limba pură. (Citeşte Evrei 5:11–14.) Cum am putea învinge această tendinţă? Să fim dispuşi să ne îmbogăţim mereu vocabularul spiritual! Apostolul Pavel a scris: „Acum, că am lăsat învăţăturile de bază despre Cristos, să înaintăm spre maturitate, fără să punem din nou o temelie, şi anume căinţa de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri şi punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică“ (Evr. 6:1, 2).

17. De ce este important să studiem cu regularitate? Ilustraţi.

17 Fă-ţi un program de studiu! Este mai eficient să studiem câte puţin, dar cu regularitate, decât să parcurgem mult material, doar din când în când. E bine să studiem când avem mintea limpede şi ne este mai uşor să ne concentrăm. Când înveţi o limbă e ca şi cum ţi-ai croi drum prin junglă. Cu cât cărarea este mai bătută, cu atât se merge mai uşor pe ea. Dar dacă o vreme nu calcă nimeni pe acolo, nu trece mult şi jungla o înghite. Aşadar, este esenţial să perseverăm şi să fim consecvenţi (Dan. 6:16, 20). Să ne rugăm lui Iehova ‘să rămânem treji cu toată stăruinţa’ ca să putem vorbi limba pură a adevărului biblic (Ef. 6:18).

18. De ce ar trebui să vorbim limba pură ori de câte ori ni se iveşte ocazia?

18 Vorbeşte ori de câte ori ai ocazia! Unii dintre cei ce învaţă o limbă străină nu îndrăznesc să vorbească pentru că sunt timizi sau le e teamă că vor face greşeli. Însă cine procedează aşa nu va progresa. Nu uita, o limbă se învaţă vorbind! Cu cât vorbeşti mai mult, cu atât îţi va fi mai uşor să te exprimi în limba respectivă. Şi noi trebuie să vorbim limba pură ori de câte ori ni se iveşte ocazia. „Căci cu inima se manifestă credinţă pentru dreptate, dar cu gura se face o declaraţie publică pentru salvare.“ (Rom. 10:10) ‘Declaraţia publică’ nu o facem doar la botez, ci de fiecare dată când vorbim despre Iehova, inclusiv când suntem în lucrarea de predicare (Mat. 28:19, 20; Evr. 13:15). Iar întrunirile creştine ne dau mereu ocazia să ne exprimăm clar şi concis în limba pură. (Citeşte Evrei 10:23–25.)

Să vorbim în unitate limba pură spre lauda lui Iehova

19, 20. a) Ce lucrare uimitoare înfăptuiesc Martorii lui Iehova în zilele noastre? b) Ce suntem hotărâţi să facem?

19 Ce momente emoţionante trebuie să fi trăit creştinii din Ierusalim în anul 33 e.n., în ziua de duminică, 6 sivan! În acea dimineaţă, chiar înainte de ora nouă, creştinii adunaţi în camera de sus a unei case „au început să vorbească în alte limbi“ (Fap. 2:4). Astăzi, slujitorii lui Dumnezeu nu mai primesc darul vorbirii în limbi (1 Cor. 13:8). Cu toate acestea, Martorii lui Iehova predică vestea bună despre Regat în peste 430 de limbi!

20 Cât de recunoscători suntem că, indiferent de limba noastră maternă, vorbim cu toţii, în unitate, limba pură a adevărului biblic! Într-un anume sens, acest lucru este inversul a ce s-a întâmplat la Babel. Ca şi cum ar vorbi o singură limbă, membrii poporului lui Iehova înalţă laude numelui său (1 Cor. 1:10). Să fim deci hotărâţi să slujim „umăr la umăr“ cu fraţii şi surorile de pe întregul pământ, învăţând să vorbim tot mai bine limba unică a adevărului, spre gloria Tatălui nostru ceresc, Iehova! (Citeşte Psalmul 150:1–6.)

Cum aţi răspunde?

• Ce este limba pură?

• Ce înseamnă a vorbi limba pură?

• Ce ne ajută să vorbim fluent limba pură?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 23]

Sugestii pentru a vorbi fluent limba pură

Ascultă cu atenţie!

Luca 8:18; Evr. 2:1

Imită-i pe cei ce vorbesc fluent!

1 Cor. 11:1; Evr. 13:7

Memorează şi repetă!

Iac. 1:22–25; 2 Pet. 1:12

Citeşte cu voce tare!

Ps. 1:1, 2; Rev. 1:3

Învaţă „gramatica“!

2 Tim. 1:13

Continuă să faci progrese!

Evr. 5:11–14; 6:1, 2

Fă-ţi un program de studiu!

Dan. 6:16, 20; Ef. 6:18

Vorbeşte ori de câte ori ai ocazia!

Rom. 10:10; Evr. 10:23–25

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

Poporul lui Iehova vorbeşte în unitate limba pură