Să-l imităm pe Isus aducându-i lui Dumnezeu o închinare plăcută

Dumnezeu invită cu iubire oameni „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile“ să i se închine (Rev. 7:9, 10; 15:3, 4). Cei ce acceptă această invitaţie „văd frumuseţea lui Iehova“ (Ps. 27:4; 90:17). Asemenea psalmistului, ei îşi înalţă glasul şi îi aduc laude lui Dumnezeu, zicând: „Să ne închinăm şi să ne plecăm, să îngenunchem înaintea lui Iehova, Făuritorul nostru!“ (Ps. 95:6).

O închinare pe care Iehova o preţuieşte foarte mult

Ca Fiu unic-născut al lui Dumnezeu, Isus a avut nenumărate ocazii de a învăţa modul de gândire, principiile şi normele Tatălui său. Astfel, el a fost cel mai în măsură să le arate oamenilor cum trebuiau să i se închine lui Iehova. El a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“ (Ioan 1:14; 14:6).

Isus s-a supus cu umilinţă Tatălui său, lăsându-ne un exemplu perfect în această privinţă. El a afirmat: „Nu fac nimic de la mine, ci spun lucrurile acestea aşa cum m-a învăţat Tatăl“. Apoi a adăugat: „Fac mereu lucrurile care îi sunt plăcute“ (Ioan 8:28, 29). Cum a făcut Isus ceea ce îi era plăcut Tatălui său?

În primul rând, Isus îi era întru totul devotat Tatălui său, în aceasta constând în esenţă închinarea adusă lui Dumnezeu. El a dat dovadă de un ataşament personal faţă de Tatăl său, fiindu- i supus şi înfăptuind voinţa sa, chiar şi când lucrul acesta a pretins mari sacrificii din partea lui (Filip. 2:7, 8). Un aspect important al închinării lui Isus era participarea cu regularitate la lucrarea de facere de discipoli, pe care a efectuat-o cu atâta zel, încât şi cei credincioşi, şi cei necredincioşi l-au numit Învăţătorul (Mat. 22:23, 24; Ioan 3:2). Mai mult, Isus şi-a folosit o mare parte din timpul şi energia sa pentru a-i ajuta pe alţii. Deoarece manifesta spirit de sacrificiu, el avea puţin timp pentru sine, însă era fericit că le putea sluji altora (Mat. 14:13, 14; 20:28). Deşi era ocupat, Isus îşi făcea întotdeauna timp să-i vorbească Tatălui său în rugăciune (Luca 6:12). Cât de preţioasă era pentru Dumnezeu închinarea pe care i-o aducea Isus!

Să ne străduim să-i plăcem lui Dumnezeu

Iehova a remarcat conduita Fiului său şi şi-a exprimat aprobarea (Mat. 17:5). Însă şi Satan Diavolul a observat conduita fidelă a lui Isus. Astfel, el a devenit o ţintă specială pentru Satan. De ce? Deoarece până atunci niciun om nu dovedise o ascultare absolută faţă de Dumnezeu şi nu-i adusese o închinare perfectă. Iar Diavolul voia să-l împiedice pe Isus să-i aducă lui Iehova închinarea care i se cuvenea în mod legitim (Rev. 4:11).

Încercând să-l corupă, Satan a venit la Isus cu o ofertă tentantă. L-a dus pe Isus „pe un munte neobişnuit de înalt [şi] i-a arătat toate regatele lumii şi gloria lor“. Apoi i-a spus: „Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie dacă te vei prosterna şi te vei închina o dată înaintea mea“. Cum a reacţionat Isus? El i-a zis: „Pleacă, Satan! Căci este scris: «Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru»“ (Mat. 4:8–10). Isus şi-a dat seama că ar fi fost un act de idolatrie să se plece înaintea lui Satan, oricât de avantajos ar fi părut lucrul acesta. El n-a vrut să se închine nici măcar o dată altcuiva, în afară de Iehova.

Poate că nouă Satan nu ne oferă toate regatele lumii şi gloria lor în schimbul închinării. Dar el încearcă şi în prezent să corupă închinarea pe care creştinii sinceri i-o aduc lui Dumnezeu. Diavolul vrea ca noi să ne închinăm altcuiva sau la altceva în locul lui Dumnezeu (2 Cor. 4:4).

Cristos Isus s-a dovedit fidel până la moarte. Păstrându-şi integritatea faţă de Dumnezeu, el l-a glorificat pe Iehova mai mult decât o făcuse orice altă fiinţă umană. Ca adevăraţi creştini, noi ne străduim astăzi să urmăm conduita fidelă a lui Isus, punând închinarea la Creatorul nostru mai presus de orice. Într-adevăr, o relaţie bună cu Dumnezeu este cea mai preţioasă comoară a noastră.

Binecuvântările unei închinări plăcute lui Dumnezeu

Dacă practicăm „închinarea curată şi neîntinată“ din punctul de vedere al lui Dumnezeu  avem parte de multe binecuvântări (Iac. 1:27). De exemplu, în zilele noastre tot mai mulţi oameni sunt „iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi“ şi „neiubitori de bine“ (2 Tim. 3:1–5). Însă în casa, sau congregaţia, lui Dumnezeu avem privilegiul să ne întovărăşim cu persoane curate, ireproşabile din punct de vedere moral, care se străduiesc să respecte normele lui Dumnezeu cu privire la închinare (1 Tim. 3:15). Nu este încurajator lucrul acesta?

În plus, păstrându-ne neîntinaţi de această lume, suntem binecuvântaţi cu o conştiinţă curată. Dorim să ne păstrăm conştiinţa curată, respectând principiile drepte ale lui Dumnezeu şi supunându-ne legilor Cezarului care nu sunt în contradicţie cu legile divine (Mar. 12:17; Fap. 5:27–29).

Dacă ne închinăm lui Dumnezeu din tot sufletul avem parte şi de alt fel de binecuvântări. Când ne străduim să îndeplinim voinţa lui Dumnezeu şi nu propria voinţă, viaţa noastră capătă mai mult sens şi este plină de satisfacţii. Noi nu spunem: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“, fiindcă avem speranţa sigură a vieţii veşnice în paradisul pământesc (1 Cor. 15:32).

Cartea Revelaţia arată că oamenii care îşi vor păstra o poziţie curată înaintea lui Iehova vor ‘veni din necazul cel mare’, iar „Cel ce stă pe tron îşi va întinde cortul peste ei“ (Rev. 7:13–15). Cel ce stă pe tron este chiar Iehova Dumnezeu, cea mai glorioasă Persoană din univers. Încearcă să-ţi imaginezi ce bucurie va fi când el te va primi ca oaspete în cortul său, oferindu-ţi grija şi ocrotirea sa, ca să nu ţi se întâmple niciun rău. De fapt, încă de pe acum ne putem bucura într-o anumită măsură de grija şi ocrotirea sa.

Mai mult, conform Bibliei, cei ce i se închină lui Dumnezeu într-un mod plăcut lui vor fi călăuziţi la „izvoarele apelor vieţii“. Aceste izvoare înviorătoare reprezintă toate măsurile luate de Iehova în vederea vieţii veşnice. Prin intermediul răscumpărării oferite de Cristos, „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Rev. 7:17). Oamenii vor fi aduşi la perfecţiune şi vor avea perspectiva de a trăi veşnic pe pământ. Ar putea exista o bucurie mai mare decât aceasta? Chiar şi în prezent, închinătorii fericiţi ai lui Dumnezeu strigă de bucurie, exprimându-şi recunoştinţa sinceră faţă de Iehova şi închinându-i-se alături de creaturile cereşti, care cântă: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Iehova, Dumnezeu Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile tale, Rege al eternităţii! Cine nu se va teme de tine, Iehova, şi nu va glorifica numele tău, pentru că numai tu eşti loial? Fiindcă toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea ta, pentru că hotărârile tale drepte au fost arătate“ (Rev. 15:3, 4).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

Ce ne oferă Satan în schimbul închinării?