Ce ai da ca să trăieşti veşnic?
Ce ai da ca să trăieşti veşnic?
„Ce va da un om în schimbul sufletului său?“ (MAT. 16:26)
1. De ce a fost Isus atât de categoric când Petru l-a mustrat?
LUI Petru nu-i venea să-şi creadă urechilor! Stăpânul său, pe care-l iubea atât de mult, le spunea „pe faţă“ că în curând avea să sufere şi să fie omorât. Petru, fără îndoială cu cele mai bune intenţii, l-a mustrat: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne! Nu vei avea deloc soarta aceasta“. Întorcându-se cu spatele la Petru, Isus s-a uitat la ceilalţi discipoli. Probabil că şi ei gândeau la fel. Apoi i-a spus lui Petru: „Înapoia mea, Satan, fiindcă n-ai gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor“ (Mar. 8:32, 33; Mat. 16:21–23).
2. Cum a arătat Isus ce se aşteaptă de la un adevărat discipol?
2 Apoi Isus „a chemat la el mulţimea împreună cu discipolii săi şi le-a zis: «Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură şi să mă urmeze neîncetat. Fiindcă cine vrea să-şi salveze sufletul îl va pierde, dar cine îşi pierde sufletul pentru mine şi pentru vestea bună îl va salva»“ (Mar. 8:34, 35). Probabil că aceste cuvinte l-au ajutat pe Petru să înţeleagă de ce a fost Isus atât de categoric. În acest context, prin cuvântul „suflet“, Isus s-a referit la „viaţă“. Evident, el era gata să-şi sacrifice viaţa, însă se aştepta ca şi discipolii să fie gata să-şi sacrifice viaţa în serviciul lui Dumnezeu. Procedând astfel, aveau să fie răsplătiţi din belşug. (Citeşte Matei 16:27.)
3. a) Ce întrebări a pus Isus? b) Ce şi-au amintit probabil cei ce au auzit a doua întrebare a lui Isus?
3 Tot atunci, Isus a pus două întrebări care îndemnau la reflecţie: „La ce îi foloseşte unui om să câştige întreaga lume şi să-şi piardă sufletul?“ şi „Ce ar da, de fapt, un om în schimbul sufletului său?“ (Mar. 8:36, 37). Pentru orice om, răspunsul la prima întrebare este cât se poate de clar. Nu i-ar fi de niciun folos să câştige întreaga lume dacă şi-ar pierde sufletul, adică viaţa. Lucrurile materiale ne pot servi doar cât suntem în viaţă. E posibil ca a doua întrebare pusă de Isus, ‘ce ar da un om în schimbul sufletului său’, să le fi amintit ascultătorilor lui de afirmaţia făcută de Satan pe timpul lui Iov: „Omul va da tot ce are pentru sufletul lui“ (Iov 2:4). Cuvintele lui Satan se dovedesc adevărate în cazul unora care nu-i slujesc lui Iehova. Ca să rămână în viaţă, mulţi ar face orice, ar încălca orice principiu. Însă creştinii văd altfel lucrurile.
4. De ce întrebările lui Isus au o semnificaţie profundă pentru creştini?
4 Ştim că Isus n-a venit pe pământ ca să ne dea sănătate, bogăţie şi o viaţă lungă în această lume, ci ca să ne dea posibilitatea de a trăi veşnic în lumea nouă. Noi preţuim nespus de mult această speranţă! (Ioan 3:16) De fapt, iată cum ar trebui să înţeleagă un creştin prima întrebare a lui Isus: La ce mi-ar folosi să câştig întreaga lume, dar să pierd speranţa de a trăi etern? Este clar: Nu ne-ar fi de niciun folos (1 Ioan 2:15–17). Ca să putem răspunde la a doua întrebare a lui Isus, ar fi bine să ne întrebăm: Câte sacrificii sunt dispus să fac pentru ca speranţa mea de a trăi în lumea nouă să se împlinească? Răspunsul se vede de fapt în felul cum ne trăim viaţa şi arată cât de puternică este această speranţă în inima noastră (compară cu Ioan 12:25).
5. Cum putem primi darul vieţii veşnice?
5 Desigur, Isus nu a vrut să spună că viaţa veşnică se poate câştiga. Ea este un dar, aşa cum este şi scurta noastră viaţă din acest sistem. N-o putem nici cumpăra, nici câştiga în vreun fel. Putem primi darul vieţii veşnice numai dacă ‘manifestăm credinţă în Cristos Isus’ şi în Iehova, „răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor“ (Gal. 2:16; Evr. 11:6). Şi, cum „credinţa fără fapte este moartă“, trebuie să ne demonstrăm credinţa (Iac. 2:26). Prin urmare, să medităm mai profund la întrebarea lui Isus. Să ne gândim cu seriozitate cât suntem dispuşi să sacrificăm în acest sistem şi ce suntem dispuşi să facem în serviciul lui Iehova ca să demonstrăm că avem o credinţă vie.
„Cristos nu şi-a plăcut lui însuşi“
6. Ce a pus Isus pe primul plan în viaţă?
6 Isus nu a stăruit asupra lucrurilor oferite de lumea din zilele sale, ci asupra celor cu adevărat importante, respingând tentaţia de a căuta o viaţă confortabilă. A dus o viaţă de sacrificiu, ascultând de Dumnezeu. Nu a căutat să-şi placă sieşi, ci ‘a făcut mereu lucrurile plăcute Tatălui său’ (Ioan 8:29). Cât a fost el dispus să sacrifice ca să-i placă lui Dumnezeu?
7, 8. a) Ce sacrificiu a făcut Isus, şi cum a fost răsplătit? b) Ce întrebări ar trebui să ne punem?
7 Odată, Isus le-a zis discipolilor: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“ (Mat. 20:28). Mai înainte, când Isus i-a avertizat că în curând avea „să-şi dea sufletul“, Petru l-a îndemnat să fie bun cu sine. Dar Isus a rămas ferm pe poziţie. Şi-a dat sufletul, viaţa sa umană perfectă, pentru salvarea omenirii. Fiindcă a fost altruist, a avut garanţia unui viitor minunat. A fost înviat şi „înălţat la dreapta lui Dumnezeu“ (Fap. 2:32, 33). Astfel ne-a lăsat un exemplu demn de urmat.
8 Apostolul Pavel i-a sfătuit pe creştinii din Roma ‘să nu-şi placă lor înşişi’ şi le-a amintit că nici „Cristos nu şi-a plăcut lui însuşi“ (Rom. 15:1–3). Să ne întrebăm: În ce măsură aplicăm sfatul apostolului Pavel? Cât suntem dispuşi să sacrificăm ca să-l imităm pe Cristos?
Iehova doreşte să-i dăruim ce avem mai bun
9. Ce semnificaţie are dedicarea pentru un creştin?
9 Legea mozaică prevedea că sclavii evrei trebuiau eliberaţi fie în al şaptelea lor an de sclavie, fie în anul Jubileului. Dar dacă un sclav îşi iubea stăpânul, el putea decide să rămână în serviciul său pentru tot restul vieţii. (Citeşte Deuteronomul 15:12, 16, 17.) Noi luăm o decizie asemănătoare când ne dedicăm lui Iehova. Alegem să facem voinţa Sa şi să nu urmăm propriile înclinaţii. Astfel, arătăm că îl iubim profund şi că dorim să-i slujim veşnic.
10. În ce sens îi aparţinem lui Dumnezeu, şi cum ar trebui să ne influenţeze acest lucru felul în care gândim şi ne purtăm?
10 Dacă studiezi Biblia cu Martorii lui Iehova, participi la lucrarea de predicare şi la întrunirile creştine, meriţi laude! Sperăm că în curând vei dori să i te dedici lui Iehova şi să-ţi pui aceeaşi întrebare pe care etiopianul i-a pus-o lui Filip: „Ce mă împiedică să fiu botezat?“ (Fap. 8:35, 36). Apoi, te vei regăsi în cuvintele pe care Pavel le-a scris creştinilor din Corint despre relaţiile lor cu Dumnezeu: „Voi nu sunteţi ai voştri, fiindcă aţi fost cumpăraţi cu un preţ“ (1 Cor. 6:19, 20). Indiferent că avem speranţă cerească sau pământească, dacă ne-am dedicat lui Iehova, îi aparţinem Lui. Cât de important este aşadar să ne ţinem în frâu dorinţele egoiste şi ‘să nu mai fim sclavi ai oamenilor’! (1 Cor. 7:23) Ce onoare este să fim slujitori loiali ai lui Iehova pe care el îi foloseşte după voinţa sa!
11. Ce jertfă sunt îndemnaţi creştinii să aducă, şi, gândindu-ne la jertfele prevăzute de Legea mozaică, ce înseamnă acest lucru pentru noi?
11 Pavel şi-a îndemnat colaboratorii: „Să vă prezentaţi corpurile ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, adică un serviciu sacru îndeplinit cu puterea raţiunii voastre“ (Rom. 12:1). Probabil că aceste cuvinte le-au amintit creştinilor evrei de jertfele care făceau parte din închinarea lor înainte de a-l urma pe Cristos. Ei ştiau, fără îndoială, că Legea mozaică le ceruse să aducă pe altarul lui Iehova cele mai bune animale. Nu era permis să aduci o jertfă de calitate inferioară (Mal. 1:8, 13). Şi noi facem la fel când ne prezentăm corpurile „ca o jertfă vie“. Îi dăm lui Iehova tot ce avem mai bun, nu ce ne-a rămas după ce ne-am făcut toate plăcerile. Când ne dedicăm lui Dumnezeu, îi dăruim viaţa, sau „sufletul“, altfel spus toată energia, toate capacităţile şi toate bunurile noastre (Col. 3:23). Mai exact, ce înseamnă acest lucru?
Să ne folosim cu înţelepciune timpul
12, 13. Cum putem să-i dăm lui Iehova ce avem mai bun?
12 Îi putem da lui Iehova ce avem mai bun de pildă dacă ne folosim cu înţelepciune timpul. (Citeşte Efeseni 5:15, 16.) Pentru asta, ne trebuie stăpânire de sine. Dacă ne lăsăm influenţaţi de lume şi de propria imperfecţiune ajungem să ne folosim timpul doar pentru noi. E adevărat, „pentru orice lucru este un timp fixat“, de pildă pentru a munci ca să ne achităm de obligaţiile creştine şi pentru a ne destinde (Ecl. 3:1). Însă creştinul trebuie să-şi păstreze echilibrul, trebuie să-şi folosească cu înţelepciune timpul.
13 În Atena, Pavel a observat că „toţi atenienii şi străinii care locuiau acolo pentru un timp nu-şi petreceau timpul liber cu nimic altceva decât spunând sau ascultând ceva nou“ (Fap. 17:21). Şi azi mulţi îşi irosesc timpul, de pildă lăsându-se distraşi de televizor, internet şi jocuri video. Sunt tot mai multe lucruri care ne pot mânca timpul. Dacă le permitem să pună stăpânire pe noi, s-ar putea să ne neglijăm necesităţile spirituale. Am putea ajunge să credem că nu mai avem deloc timp pentru „lucrurile mai importante“, care au legătură cu închinarea (Filip. 1:9, 10).
14. Ce întrebări ne pot ajuta să ne analizăm cu seriozitate?
14 Dacă eşti slujitor dedicat al lui Iehova, întreabă-te: Mi-am planificat să citesc din Biblie, să meditez şi să mă rog în fiecare zi? (Ps. 77:12; 119:97; 1 Tes. 5:17) Îmi fac timp să mă pregătesc pentru întruniri? Îi încurajez pe ceilalţi participând cu răspunsuri? (Ps. 122:1; Evr. 2:12) Cuvântul lui Dumnezeu spune că Pavel şi Barnaba „au petrecut mult timp vorbind cu îndrăzneală prin autoritatea primită de la Iehova“ (Fap. 14:3). Poţi face unele schimbări în programul tău ca să petreci mai „mult timp“ în lucrarea de predicare, probabil chiar slujind ca pionier? (Citeşte Evrei 13:15.)
15. Ce înseamnă pentru bătrâni a-şi folosi cu înţelepciune timpul?
15 Când au vizitat congregaţia din Antiohia, Pavel şi Barnaba „au rămas nu puţin timp cu discipolii“ ca să-i încurajeze (Fap. 14:28). Bătrânii creştini de azi, care îi iubesc pe fraţi, petrec mult timp ca să-i întărească. Ei merg în lucrarea de predicare şi, în plus, depun eforturi asidue să păstorească turma, să caute oile pierdute, să-i ajute pe bolnavi şi să se achite de multe alte responsabilităţi în congregaţie. Dragi fraţi botezaţi, dacă situaţia vă permite, nu v-aţi putea califica şi voi pentru aceste responsabilităţi?
16. Cum putem ‘să le facem bine celor înrudiţi cu noi în credinţă’?
16 Mulţi creştini s-au bucurat să-i ajute pe cei care au avut de suferit din cauza unor dezastre naturale sau provocate de om. De pildă, o soră care are peste 60 de ani şi slujeşte la Betel a parcurs de mai multe ori distanţe mari pentru a-i ajuta pe fraţi. Dar de ce şi-a folosit vacanţa în acest fel? Ea spune: „Deşi nu am o calificare deosebită, m-am bucurat să ajut oriunde era nevoie. Credinţa puternică a fraţilor şi surorilor care au pierdut aproape tot m-a încurajat nespus de mult“. Să-i amintim aici şi pe miile de fraţi şi surori care construiesc Săli ale Regatului şi săli de congrese. Participând la astfel de activităţi, ‘le facem bine celor înrudiţi cu noi în credinţă’ (Gal. 6:10).
„Eu sunt cu voi în toate zilele“
17. Ce ai da ca să trăieşti veşnic?
17 În curând, societatea înstrăinată de Dumnezeu va dispărea. Nu ştim exact când se va întâmpla acest lucru. Ştim însă că „a mai rămas puţin timp“ şi că „scena acestei lumi este în schimbare“. (Citeşte 1 Corinteni 7:29–31.) Astfel, întrebarea lui Isus, ‘ce ar da un om în schimbul sufletului său’, capătă şi mai mare greutate. Nu încape îndoială, vom face orice sacrificiu ne cere Iehova ca să primim „adevărata viaţă“ (1 Tim. 6:19). Este deci urgent să urmăm îndemnul lui Isus de ‘a-l urma încontinuu’ şi de ‘a căuta mai întâi regatul’ (Mat. 6:31–33; 24:13).
18. Ce convingere putem avea, şi de ce?
18 Este adevărat, nu e întotdeauna uşor să-l urmăm pe Isus. Şi, după cum ne-a avertizat el, unii chiar şi-au pierdut viaţa în acest sistem pentru că l-au urmat. Însă, asemenea lui Isus, noi ne împotrivim tentaţiei de ‘a fi buni cu noi înşine’. Avem încredere în promisiunea pe care le-a făcut-o discipolilor săi unşi din secolul I: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului“ (Mat. 28:20). Să ne folosim aşadar într-o măsură cât mai mare timpul şi capacităţile în serviciul sacru. Vom face astfel dovada convingerii noastre că Iehova ne va salva din marele necaz sau ne va readuce la viaţă în lumea nouă (Evr. 6:10). Şi vom arăta cât de mult preţuim darul vieţii!
Cum aţi răspunde?
• Cum a arătat Isus că dorea să le slujească lui Dumnezeu şi oamenilor?
• De ce şi cum trebuie să ne renegăm?
• Ce jertfe aproba Iehova în Israelul antic, şi ce învăţăm de aici?
• Cum ne putem folosi cu înţelepciune timpul?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 26]
Isus a făcut întotdeauna ce îi era plăcut lui Dumnezeu
[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]
Israeliţii care preţuiau închinarea adevărată au susţinut-o cu tot ce aveau mai bun
[Legenda fotografiilor de la pagina 29]
Îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu dacă ne folosim cu înţelepciune timpul