‘Să urmărim lucrurile care duc la pace’

UN DRUM de curând asfaltat pare că nu se va strica niciodată. Totuşi, în timp ar putea apărea crăpături şi chiar gropi. De aceea, pentru protejarea drumului şi pentru siguranţa traficului este nevoie de lucrări de reabilitare.

În mod asemănător, relaţiile noastre cu alţii ar putea deveni uneori tensionate sau chiar s-ar putea strica. Şi printre creştinii din Roma existau neînţelegeri. De aceea, apostolul Pavel le-a dat următorul sfat: „Să urmărim . . . lucrurile care duc la pace şi lucrurile care duc la zidire reciprocă“ (Rom. 14:13, 19). Dar de ce trebuie ‘să urmărim lucrurile care duc la pace’? Cum putem urmări pacea în mod curajos şi eficient?

De ce trebuie să urmărim pacea?

Crăpăturile din asfalt care nu sunt acoperite se măresc şi pot deveni gropi periculoase. În mod asemănător, neînţelegerile dintre fraţi care nu sunt rezolvate pot avea consecinţe grave. Apostolul Ioan a scris: „Dacă cineva spune: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos. Fiindcă cine nu-şi iubeşte fratele, pe care l-a văzut, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut“ (1 Ioan 4:20). Din cauza unei neînţelegeri nerezolvate, un creştin ar putea ajunge să-şi urască fratele.

Isus Cristos a arătat că Iehova nu acceptă închinarea noastră dacă nu facem pace cu alţii. De asemenea, Isus le-a spus discipolilor: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul“ (Mat. 5:23, 24). Într-adevăr, un motiv important pentru care trebuie să urmărim pacea este faptul că vrem să-i fim plăcuţi lui Iehova Dumnezeu. *

O situaţie care a apărut în congregaţia din Filipi scoate în evidenţă un alt motiv pentru care trebuie să urmărim pacea. Între Evodia şi Sintiche, două surori creştine, exista o anumită problemă care ameninţa pacea întregii congregaţii (Filip. 4:2, 3). Şi în prezent, neînţelegerile nerezolvate ajung de obicei să fie cunoscute de alţii. Totuşi, din dorinţa de a păstra iubirea şi unitatea în cadrul congregaţiei trebuie să ne străduim să fim în pace cu colaboratorii în credinţă.

 „Fericiţi sunt cei împăciuitori“, a spus Isus (Mat. 5:9). Într-adevăr, dacă urmărim pacea, vom avea multe satisfacţii. În plus, pacea ne ajută să avem o bună sănătate, căci „o inimă calmă este viaţa trupului“ (Prov. 14:30). Dar, dacă nu cultivăm pacea, resentimentele înăbuşite ne-ar putea cauza boli fizice.

Majoritatea creştinilor sunt de acord că trebuie să urmărească pacea. Însă ce poţi face când ai neînţelegeri cu cineva. Să analizăm câteva principii biblice care ne sunt de folos.

O discuţie calmă poate restabili pacea

De obicei, micile crăpături ale unui drum pot fi reparate acoperind cu asfalt porţiunea respectivă. La fel se poate proceda şi în cazul greşelilor minore ale fraţilor noştri: le putem acoperi iertând şi dând totul uitării. Cu siguranţă, având această atitudine, vom rezolva majoritatea neînţelegerilor, întrucât apostolul Petru a scris că „iubirea acoperă o mulţime de păcate“ (1 Pet. 4:8).

Totuşi, uneori este posibil ca problema să ni se pară prea gravă ca s-o trecem cu vederea. Să analizăm acum un episod care a avut loc la puţin timp după ce poporul Israel a luat în stăpânire Ţara Promisă. Înainte de a se muta dincolo de Iordan, „fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din tribul lui Manase“ au ridicat „un altar mare, care izbea privirile“. Crezând că altarul era folosit pentru închinarea la idoli, celelalte triburi ale lui Israel n-au putut trece cu vederea fapta comisă şi s-au pregătit de luptă (Ios. 22:9–12).

Fiind convinşi că fraţii lor comiseseră o fărădelege, unii dintre aceşti israeliţi s-au gândit probabil că, atacându-i prin surprindere, nu ar suferi mari pierderi de vieţi omeneşti. Totuşi, în loc să acţioneze pripit, triburile de la vest de Iordan au trimis mai întâi soli, care i-au întrebat pe israeliţii de la est de Iordan: „Ce înseamnă această faptă de infidelitate pe care aţi săvârşit-o împotriva Dumnezeului lui Israel? De ce v-aţi întors azi şi nu l-aţi mai urmat pe Iehova?“ În realitate, israeliţii care ridicaseră altarul nu săvârşiseră nicio faptă de infidelitate. Dar cum au reacţionat ei la o astfel de acuzaţie? I-au atacat ei verbal pe acuzatorii lor? Au refuzat ei să mai vorbească cu fraţii lor? Nicidecum. Israeliţii acuzaţi pe nedrept au răspuns calm, explicând clar că făcuseră totul din dorinţa de a-i sluji lui Iehova. Datorită felului în care au răspuns, ei şi-au păstrat relaţiile cu Dumnezeu şi au evitat pierderea de vieţi omeneşti. Prin această discuţie calmă s-a clarificat situaţia şi s-a restabilit pacea (Ios. 22:13–34).

Înainte de a întreprinde o acţiune serioasă, israeliţii de la vest de Iordan au dat dovadă de înţelepciune şi au discutat cu fraţii lor din triburile  lui Ruben şi Gad şi cu jumătate din tribul lui Manase. Iată ce se spune în Cuvântul lui Dumnezeu: „Nu te grăbi să te mânii în spiritul tău, căci mânia se odihneşte în sânul celor fără minte“ (Ecl. 7:9). Aşadar, pentru a rezolva neînţelegerile în modul cerut de Biblie, trebuie să discutăm calm şi deschis. Oare ne-am putea aştepta să fim binecuvântaţi de Iehova dacă nutrim resentimente şi dacă nu discutăm problema cu fratele care credem că ne-a greşit?

Să vedem acum ce putem face dacă un colaborator în credinţă ne spune că l-am jignit sau poate chiar ne acuză pe nedrept. Biblia afirmă: „Un răspuns blând îndepărtează furia“ (Prov. 15:1). Păstrându-şi calmul, israeliţii acuzaţi pe nedrept şi-au explicat clar poziţia, detensionând astfel situaţia creată. Indiferent că noi îl abordăm pe un frate sau acesta vine şi ne vorbeşte în legătură cu o problemă, să ne întrebăm: Ce fel de cuvinte, ce fel de ton al vocii şi ce fel de atitudine vor promova pacea?

Să vorbim cu înţelepciune

Iehova ştie că simţim nevoia să vorbim despre îngrijorările noastre. Totuşi, dacă nu reuşim să rezolvăm o neînţelegere, probabil că vom fi tentaţi să ne destăinuim altora. Din cauza resentimentelor am putea ajunge uşor să vorbim critic despre persoana cu care avem o neînţelegere. În Proverbele 11:11 se spune că o cetate ‘se dărâmă prin gura celor răi’, arătându-se astfel care sunt consecinţele vorbirii nepotrivite. Într-o congregaţie, care se poate asemăna cu o cetate, pacea poate fi tulburată dacă vorbim nepotrivit despre un colaborator în credinţă.

Totuşi, a urmări pacea nu înseamnă a nu vorbi niciodată despre fraţii şi surorile noastre. Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini: „Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă . . . fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia“ (Ef. 4:29–32, Biblia sinodală, 1982). Dacă eşti abordat de un frate care s-a simţit jignit de felul în care ai vorbit sau te-ai purtat, cel mai bine este să-ţi ceri scuze şi să faci pace cu el, mai ales dacă fratele respectiv n-a vorbit niciodată negativ despre tine. De asemenea, dacă obişnuieşti să vorbeşti pozitiv despre colaboratorii în credinţă, îţi va fi uşor să restabileşti pacea când apar neînţelegeri (Luca 6:31).

Să-i slujim lui Dumnezeu „umăr la umăr“

Tendinţa păcătoasă este aceea de a nu mai vorbi cu cei care ne-au jignit, de a ne izola. Dar această atitudine nu este înţeleaptă (Prov. 18:1). Ca popor unit, care cheamă numele lui Iehova, noi suntem hotărâţi ‘să-i slujim umăr la umăr’ (Ţef. 3:9).

Vorbirea sau conduita nepotrivită a altora nu ar trebui să ne slăbească niciodată zelul pentru închinarea pură. Cu doar câteva zile înainte ca jertfa lui Isus să înlocuiască jertfele aduse la templu şi la puţin timp după ce i-a condamnat cu asprime pe scribi, Isus a văzut la templu o văduvă săracă aruncând într-o cutie a trezoreriei „tot ce mai avea ca să trăiască“. A încercat Isus s-o oprească? Nicidecum. El şi-a exprimat aprecierea pentru loialitatea cu care această văduvă sprijinea congregaţia lui Iehova din acele timpuri (Luca 21:1–4). Faptele nedrepte ale altora nu au scutit-o de obligaţia de a sprijini închinarea la Iehova.

Cum ar trebui să reacţionăm când considerăm că o soră sau un frate de credinţă s-a purtat nepotrivit faţă de noi sau chiar ne-a nedreptăţit? Vom permite acestui lucru să ne afecteze serviciul pe care îl înfăptuim din toată inima pentru Iehova? Sau vom rezolva plini de curaj orice neînţelegere ca să păstrăm preţioasa pace a congregaţiei lui Dumnezeu?

Scripturile ne dau următorul sfat: „Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii“ (Rom. 12:18). Să fim deci hotărâţi să respectăm acest sfat, rămânând în siguranţă pe calea care duce la viaţă!

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Evodia şi Sintiche trebuiau să urmărească pacea

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Ce fel de cuvinte, ce fel de ton al vocii şi ce fel de atitudine vor promova în mod sigur pacea?