Hotărâţi să depunem o mărturie temeinică

„El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să depunem mărturie temeinic.“ (FAP. 10:42)

1. Despre ce poruncă dată apostolilor le-a vorbit Petru celor din casa lui Corneliu?

CENTURIONUL roman şi-a strâns familia şi prietenii pentru a asista la un eveniment ce avea să marcheze un punct de cotitură în relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii. Acest bărbat cu teamă de Dumnezeu era Corneliu. Petru le-a spus celor prezenţi că apostolilor li se poruncise ‘să predice poporului şi să depună mărturie temeinic’ despre Isus. Mărturia apostolului Petru a dat roade. Neevreii necircumcişi au primit spiritul lui Dumnezeu şi s-au botezat, având astfel perspectiva de a domni în cer alături de Isus. Ce rezultate frumoase! (Fap. 10:22, 34–48)

2. De unde ştim că responsabilitatea de a depune mărturie nu le-a revenit doar celor 12 apostoli?

² Toate acestea se întâmplau în 36 e.n. Cu circa doi ani înainte, un aprig împotrivitor al creştinismului trăise o experienţă ce i-a schimbat viaţa. Saul din Tars se îndrepta spre Damasc când Isus i s-a arătat şi i-a zis: „Intră în oraş şi ţi se va spune ce trebuie să faci“. Isus l-a asigurat pe discipolul Anania că Saul avea să le depună mărturie ‘naţiunilor, regilor şi fiilor lui Israel’. (Citeşte Faptele 9:3–6, 13–20.) Când l-a întâlnit pe Saul, Anania i-a spus: „Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales . . . fiindcă trebuie să-i fii martor înaintea tuturor oamenilor“ (Fap. 22:12–16). A luat în serios Saul, cunoscut ulterior sub numele de Pavel, sarcina de a depune mărturie?

A depus o mărturie temeinică

3. a) Spre ce anume ne vom îndrepta atenţia în acest articol? b) Cum au reacţionat bătrânii din Efes la mesajul lui Pavel, şi ce exemplu ne-au lăsat ei?

³ Ar fi interesant să analizăm în detaliu tot ce a făcut Pavel după acest episod. Însă acum ne vom îndrepta atenţia asupra unei cuvântări ţinute de Pavel în jurul anului 56 e.n., pe la sfârşitul celei de-a treia călătorii ca misionar. Cuvântarea este consemnată în Faptele, capitolul 20. Pavel debarcase în Milet, un port la Marea Egee, şi trimisese după bătrânii din congregaţia din Efes. Deşi oraşul era situat la doar 50 km, călătoria era lungă şi anevoioasă din cauza drumurilor şerpuitoare. Cât de entuziasmaţi trebuie să fi fost bătrânii efeseni când au primit mesajul lui Pavel! (Compară cu Proverbele 10:28.) Cu toate acestea, bătrânii au trebuit să ia unele măsuri pentru a călători la Milet. A fost necesar ca  unii să-şi ia liber de la muncă, iar alţii să-şi închidă magazinele. În prezent, mulţi creştini procedează la fel an de an pentru a nu pierde nici măcar o sesiune a congresului de district.

4. Ce activitate a desfăşurat Pavel în anii petrecuţi în Efes?

⁴ Ce credeţi că a făcut Pavel în Milet în cele trei sau patru zile în care i-a aşteptat pe bătrâni? Voi ce aţi fi făcut? (Compară cu Faptele 17:16, 17.) Cuvintele adresate de Pavel bătrânilor ne ajută să găsim răspunsul. El le-a vorbit despre obiceiul său de a predica, obicei pe care l-a avut şi în timpul şederii sale anterioare în Efes. (Citeşte Faptele 20:18–21.) El a spus cu toată convingerea: „Voi ştiţi bine cum, din prima zi în care am pus piciorul în provincia Asiei, . . . am depus o mărturie temeinică“. Într-adevăr, Pavel era hotărât să-şi ducă la îndeplinire însărcinarea primită de la Isus. Cum s-a achitat el de această însărcinare în Efes? De pildă, le-a depus mărturie iudeilor mergând acolo unde puteau fi găsiţi. Luca precizează că, în anii 52–55 e.n., perioadă în care Pavel s-a aflat în Efes, el ‘a ţinut cuvântări în sinagogă, aducând argumente convingătoare’. Când iudeii ‘s-au împietrit şi nu au crezut’, apostolul nu a plecat din oraş, ci a continuat să predice, dar în altă parte. Astfel, el le-a depus mărturie atât iudeilor, cât şi grecilor din acel mare oraş (Fap. 19:1, 8, 9).

5, 6. De ce putem fi siguri că Pavel le-a predicat necredincioşilor din casă în casă?

⁵ Unii care au devenit creştini s-au calificat cu timpul ca bătrâni. Acestora li s-a adresat Pavel în Milet, amintindu-le cum procedase: „Nu m-am reţinut să vă spun toate lucrurile care erau de folos şi să vă învăţ în public şi din casă în casă“. În prezent, unii pretind în mod eronat că Pavel se referea aici la efectuarea de vizite de păstorire în rândul credincioşilor. În realitate însă, expresia „a învăţa în public şi din casă în casă“ se referă, în principal, la lucrarea de evanghelizare efectuată în rândul necredincioşilor. Acest lucru reiese clar din cuvintele rostite în continuare de Pavel, potrivit cărora le predicase „atât iudeilor, cât şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul nostru Isus“. Aşadar, Pavel le-a depus mărturie necredincioşilor, care trebuiau să se căiască şi să manifeste credinţă în Isus (Fap. 20:20, 21).

⁶ Într-un studiu amplu asupra Scripturilor greceşti creştine, un erudit a spus următoarele referitor la textul din Faptele 20:20: „Pavel a stat trei ani în Efes, timp în care a bătut la fiecare uşă din oraş sau, cel puţin, le-a predicat tuturor oamenilor (versetul 26). Acesta este temeiul biblic pentru evanghelizarea din casă în casă, precum şi pentru predarea în cadrul întrunirilor publice“. Deşi nu ştim cu certitudine dacă Pavel a ajuns la fiecare locuinţă din Efes, aşa cum pretinde acest erudit, un lucru este sigur: apostolul dorea ca bătrânii efeseni să nu uite modul  în care depusese el mărturie aici şi rezultatele pe care le-a avut. Luca a consemnat: „Toţi cei care locuiau în provincia Asiei au auzit cuvântul Domnului, atât iudei, cât şi greci“ (Fap. 19:10). Dar cum era posibil ca „toţi“ cei care locuiau în provincia Asiei să audă cuvântul? Şi cum poate influenţa acest pasaj biblic modul în care depunem noi mărturie?

7. Ce efect trebuie să fi avut mesajul predicat de Pavel chiar şi asupra celor cărora nu le-a vorbit personal?

⁷ Mulţi au avut ocazia să audă mesajul lui Pavel, deoarece el a predicat în locuri publice şi din casă în casă. E greu de crezut că toţi cei care au auzit mesajul au rămas pentru totdeauna în Efes. Unii, probabil, s-au mutat în altă parte în interes de afaceri, pentru a fi mai aproape de rude sau pur şi simplu pentru a scăpa de viaţa agitată din marele oraş. Şi în zilele noastre, mulţi s-au mutat din astfel de motive. Poate că şi voi sunteţi într-o situaţie asemănătoare. În plus, în acele vremuri, oameni din alte regiuni vizitau Efesul din considerente comerciale sau sociale. Aici poate că l-au întâlnit pe Pavel sau l-au auzit depunând mărturie. Odată întorşi acasă, cei ce acceptau adevărul începeau şi ei să depună mărturie. Alţii, deşi nu deveneau credincioşi, probabil că le vorbeau oamenilor despre cele auzite în Efes. Astfel, adevărul ajungea la urechile rudelor, vecinilor sau clienţilor lor, iar unii probabil îl acceptau (compară cu Marcu 5:14). Ce înţelegem de aici despre rezultatele pe care le putem obţine dacă depunem temeinic mărturie?

8. Cum trebuie să fi auzit adevărul locuitorii din provincia Asiei?

⁸ Vorbind despre lucrarea de predicare efectuată de el în Efes, Pavel a scris că ‘i s-a deschis o uşă largă care duce la activitate’ (1 Cor. 16:8, 9). La ce se referea el? Predicând cu perseverenţă în Efes, Pavel a contribuit la răspândirea veştii bune. De pildă, mesajul a ajuns şi în Colose, Laodiceea şi Hierapolis — oraşe situate mai departe de ţărmul mării decât Efesul —, deşi Pavel nu fusese niciodată acolo. Epafras însă era chiar de prin acele locuri (Col. 2:1; 4:12, 13). Biblia nu precizează dacă Epafras l-a auzit pe Pavel predicând în Efes şi dacă a reacţionat ulterior la mărturia lui. Ştim totuşi că Epafras a predicat adevărul în zona din care provenea, probabil ca reprezentant al lui Pavel (Col. 1:7). În anii în care apostolul depunea mărturie în Efes, mesajul creştin a ajuns şi în oraşe precum Filadelfia, Sardes şi Tiatira.

9. a) Ce dorinţă sinceră nutrea Pavel? b) Care este textul anului 2009?

⁹ Prin urmare, bătrânii din Efes aveau toate  motivele să fie de acord cu declaraţia lui Pavel: „Eu nu pun preţ pe sufletul meu, ca şi cum mi-ar fi scump, numai să pot să-mi sfârşesc cursa şi serviciul pe care l-am primit de la Domnul Isus: acela de a depune mărturie temeinică despre vestea bună referitoare la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu“. Acest verset conţine un îndemn încurajator, care este şi textul anului 2009: ‘Să depunem o mărturie temeinică despre vestea bună!’ (Fap. 20:24).

Să depunem şi noi o mărturie temeinică

10. De unde ştim că şi noi trebuie să depunem o mărturie temeinică?

¹⁰ Porunca de ‘a predica poporului şi de a depune mărturie temeinic’ nu a fost dată doar apostolilor. După ce a fost înviat, Isus le-a vorbit discipolilor adunaţi în Galileea, circa 500 la număr, şi le-a poruncit: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit“. Această poruncă li se aplică tuturor creştinilor adevăraţi din zilele noastre, aşa cum reiese din cuvintele lui Isus: „Iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la încheierea sistemului“ (Mat. 28:19, 20).

11. Pentru ce lucrare importantă sunt cunoscuţi Martorii lui Iehova?

¹¹ Creştinii zeloşi dau ascultare şi în zilele noastre acestei porunci, străduindu-se ‘să depună o mărturie temeinică despre vestea bună’. Modalitatea principală prin care fac acest lucru este predicarea din casă în casă, metoda despre care Pavel le-a vorbit bătrânilor efeseni. Într-o carte din 2007 pe tema eficienţei lucrării misionare, David Stewart jr a afirmat: „Metoda folosită de religia Martorilor lui Iehova de a-şi instrui membrii să le împărtăşească altora convingerile lor s-a dovedit a fi mult mai eficientă decât nişte [îndemnuri rostite de la amvon], care rămân pură teorie. Multor Martori ai lui Iehova le place mult să le vorbească altora despre ceea ce cred“. Ce rezultate dă această metodă? „În 1999, doar 2–4% din oamenii pe care i-am intervievat în două capitale est-europene au spus că au fost abordaţi de misionarii mormoni, sau membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă. În schimb, peste 70% au declarat că au fost abordaţi de Martorii lui Iehova chiar de mai multe ori.“

12. a) De ce îi vizităm „de mai multe ori“ pe oamenii din teritoriu? b) Relataţi experienţa unei persoane care şi-a schimbat atitudinea faţă de mesaj.

¹² Şi oamenii din zona în care locuiţi ar putea spune acelaşi lucru. Probabil că şi voi aţi contribuit la informarea lor. Abordându-i pe oameni din casă în casă, aţi vorbit cu bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici. Unii poate că nu au dat ascultare mesajului, deşi au fost abordaţi „de mai multe ori“. Alţii poate că au ascultat doar câteva cuvinte, un verset sau o idee din Biblie. Totuşi, altora le-aţi putut depune o mărturie frumoasă, iar reacţia a fost pozitivă. Toate aceste situaţii sunt posibile deoarece ‘depunem o mărturie temeinică despre vestea bună’. Probabil şi voi aţi observat că, deşi au fost abordaţi „de mai multe ori“, mulţi oameni au fost dezinteresaţi la început. Dar apoi ceva s-a schimbat, probabil în viaţa lor sau în viaţa unei persoane dragi lor, ceva ce le-a sensibilizat inima şi mintea. Acum, aceşti oameni sunt fraţii noştri de credinţă. Deşi în ultima vreme poate că nu aţi găsit multe inimi receptive la adevăr, nu renunţaţi să depuneţi mărturie. Noi nu ne aşteptăm ca toţi oamenii să accepte adevărul. Dumnezeu însă se aşteaptă ca noi să continuăm să depunem mărturie cu zel şi în mod temeinic.

 Mărturia dă rezultate, chiar dacă nu le vedem cu ochii noştri

13. Ce rezultate ar putea avea mărturia noastră, chiar dacă nu le vedem cu ochii noştri?

¹³ Mărturia depusă de Pavel nu a avut efect numai asupra celor pe care i-a ajutat personal să devină creştini. La fel stau lucrurile şi în ce ne priveşte. Aşadar, datoria noastră este să participăm cu regularitate la lucrarea din casă în casă, depunându-le mărturie cât mai multor oameni. Noi le vorbim despre vestea bună vecinilor, colegilor de muncă sau de şcoală şi rudelor. Dar ştim întotdeauna ce rezultate are mărturia noastră? În cazul unora, rezultatele nu se lasă aşteptate. În cazul altora însă, seminţele adevărului încolţesc mai târziu. Iar dacă nu încolţesc, oamenii pe care i-am abordat s-ar putea să le vorbească altora despre ce le-am spus şi despre convingerile ori comportamentul nostru. Astfel, fără să-şi dea seama, ei răspândesc seminţele adevărului la oameni cu inima receptivă.

14, 15. Ce rezultate a dat mărturia depusă de un frate?

¹⁴ Iată un exemplu în acest sens. Ryan şi soţia lui, Mandi, locuiesc în Florida (SUA). La locul de muncă, Ryan i-a depus mărturie unui coleg. Acel bărbat, care provenea dintr-o familie de hinduşi, era impresionat de modul în care se îmbrăca şi vorbea Ryan. Ryan aducea în discuţie subiecte precum învierea şi starea morţilor. În luna ianuarie, într-o seară, bărbatul a întrebat-o pe soţia lui, Jodi, care era catolică, ce ştia despre Martorii lui Iehova. Singurul lucru care-i venea lui Jodi în minte era că aceştia „predică din casă în casă“. Jodi a intrat pe internet şi a căutat „Martorii lui Iehova“. Astfel a ajuns pe site-ul nostru www.watchtower.org. În următoarele trei luni, Jodi a citit pe acest site fragmente din Biblie şi articole care o interesau.

¹⁵ După un timp, Jodi a întâlnit-o pe Mandi, ambele fiind asistente medicale. Mandi a fost încântată să-i răspundă lui Jodi la întrebări. La un moment dat, chiar au avut o discuţie „de la Geneza la Apocalipsa“, cum a mărturisit Jodi. Ea a acceptat să studieze Biblia la domiciliu, iar la scurt timp a început să participe la întrunirile Martorilor lui Iehova. În octombrie, Jodi a devenit vestitoare nebotezată, iar în februarie s-a botezat. Iată ce scrie ea: „Acum, după ce am cunoscut adevărul, am o viaţă fericită şi plină de sens“.

16. Ce învăţăm din experienţa acestui frate despre strădania noastră de a depune o mărturie temeinică?

¹⁶ Lui Ryan nici prin gând nu i-a trecut că, depunându-i mărturie cuiva, avea să vină la adevăr cu totul altcineva. Este adevărat, el a aflat în cele din urmă ce rezultate s-au obţinut datorită hotărârii lui de ‘a depune temeinic mărturie’. În mod asemănător, în urma mărturiei pe care o depunem din casă în casă, la serviciu, la şcoală sau într-un cadru informal, vestea bună ar putea ajunge şi la alţii. Aşa cum Pavel nu a ştiut ce efecte a avut mărturia sa în „provincia Asiei“, nici noi s-ar putea să nu aflăm niciodată ce rezultate dă mărturia noastră temeinică. (Citeşte Faptele 23:11; 28:23.) Cât de important este, aşadar, să nu încetăm să depunem temeinic mărturie!

17. Ce sunteţi hotărâţi să faceţi pe parcursul anului 2009?

¹⁷ Pe parcursul anului 2009, să ne luăm cu toţii în serios responsabilitatea de a depune mărturie din casă în casă şi nu numai. Vom putea spune şi noi asemenea lui Pavel: „Eu nu pun preţ pe sufletul meu, ca şi cum mi-ar fi scump, numai să pot să-mi sfârşesc cursa şi serviciul pe care l-am primit de la Domnul Isus: acela de a depune mărturie temeinică despre vestea bună referitoare la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu“.

Cum aţi răspunde?

• Cum au depus o mărturie temeinică apostolii Petru şi Pavel, dar şi alţi creştini din secolul I?

• În ce sens mărturia noastră ar putea da mai multe rezultate decât ne imaginăm?

• Care este textul anului 2009? De ce consideri că acest text este potrivit?

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 19]

Textului anului 2009 este: ‘Să depunem o mărturie temeinică despre vestea bună!’ (Faptele 20:24).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Bătrânii din Efes cunoşteau obiceiul lui Pavel de a depune mărturie din casă în casă

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Ce rezultate s-ar putea obţine dacă depunem o mărturie temeinică?