Scrierea cuneiformă — Mărturie în favoarea Bibliei

ISTORIA sistemelor de scriere îşi are începuturile în timpul când Dumnezeu a încurcat limba oamenilor din Babel. De pildă, scrierea cuneiformă a luat naştere în Mesopotamia, teritoriu locuit de sumerieni şi apoi de babilonieni. Termenul „cuneiform“ provine din cuvântul latin care înseamnă „cui“şi descrie forma triunghiulară a semnelor imprimate pe o tăbliţă de argilă umedă, cu un instrument numit stil.

Arheologii au scos la lumină inscripţii cuneiforme ce vorbesc despre oameni şi evenimente menţionate în Scripturi. Ce informaţii deţinem referitor la acest tip de scriere antică? Şi cum atestă tăbliţele cuneiforme veridicitatea Bibliei?

Însemnări ce au dăinuit peste milenii

Erudiţii susţin că, iniţial, sistemul de scriere folosit în Mesopotamia a fost pictografic, un simbol ori un desen corespunzând unui cuvânt sau unei idei. De exemplu, cuvântul „bou“ era simbolizat printr-un cap de bou. Însă pe măsură ce necesitatea de a ţine anumite evidenţe şi de a face diferite consemnări s-a accentuat, scrierea cuneiformă a evoluat. „Semnele reprezentau acum nu doar cuvinte, ci şi silabe, unele dintre ele putând fi combinate pentru a alcătui cuvinte“, explică NIV Archaeological Study Bible. În cele din urmă, acest sistem a ajuns să cuprindă circa 200 de semne cu ajutorul cărora „limbajul, cu vocabularul şi gramatica lui complexe, a fost reprezentat într-un mod mai deplin în scris“.

Până în timpul lui Avraam (cca. 2000 î.e.n.), scrierea cuneiformă cunoscuse deja îmbunătăţiri semnificative. Pe parcursul următorilor două mii de ani, sistemul a fost preluat de aproximativ 15 limbi. Peste 99% dintre textele cuneiforme descoperite până azi sunt inscripţii pe tăbliţe de lut. În ultimii 150 de ani, numeroase tăbliţe au fost găsite în locul străvechilor oraşe Ur, Uruk, Babilon, Nimrud, Nippur, Assur, Ninive, Mari, Ebla, Ugarit şi Amarna. Revista Archaeology Odyssey precizează: „Epigrafiştii estimează că numărul tăbliţelor cuneiforme descoperite se află undeva între unu şi două milioane, anual fiind găsite în medie 25 000 de noi inscripţii“.

Dificila sarcină de a traduce atât de multe texte apasă pe umerii specialiştilor în scriere cuneiformă. Potrivit unei estimări, „circa 90% din inscripţiile cuneiforme scoase la iveală în timpurile moderne n-au fost parcurse nici măcar o dată“.

Descoperirea unor texte bilingve şi trilingve, redactate cu caractere cuneiforme, a constituit cheia descifrării acestei scrieri. Erudiţii şi-au dat seama că, în realitate, era vorba de acelaşi text, scris însă în limbi diferite. Apoi au constatat că anumite nume, titluri, linii genealogice ale conducătorilor, ba chiar şi unele expresii de autoelogiere se repetau, ceea ce a înlesnit finalizarea procesului de descifrare.

Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, pe baza scrierii cuneiforme, specialiştii au descifrat akkadiana (asiro-babiloniana), ce constituia lingua franca folosită de popoarele antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Encyclopædia Britannica remarcă: „Odată ce akkadiana a fost descifrată, iar misterul care învăluia sistemul cuneiform de scriere a fost înlăturat, s-a putut stabili un model pentru desluşirea altor limbi care îl foloseau“. Dar ce legătură au textele cuneiforme cu Scripturile?

 O mărturie în armonie cu Biblia

Biblia spune că Ierusalimul s-a aflat sub conducerea regilor canaaniţi până în jurul anului 1070 î.e.n., când a fost cucerit de David (Ios. 10:1; 2 Sam. 5:4–9). Unii erudiţi au pus la îndoială această afirmaţie. Însă în 1887, o localnică din Amarna (Egipt) a dat din întâmplare peste o tăbliţă de lut, ce făcea parte dintr-o colecţie de aproximativ 380 de texte găsite ulterior acolo. Ele reprezentau corespondenţa diplomatică purtată de doi faraoni (Amenhotep al III-lea şi Akhenaton) cu regii Canaanului. Şase dintre aceste scrisori erau din partea regelui Ierusalimului, Abdi-Heba.

Periodicul Biblical Archaeology Review afirmă: „Tăbliţele de la Amarna se referă în mod clar la Ierusalim ca la un oraş, nu ca la un teritoriu aflat în posesia cuiva, şi la poziţia lui Abdi-Heba de . . . conducător al Ierusalimului. El îşi stabilise reşedinţa pe acea colină, având acolo o garnizoană de 50 de soldaţi egipteni. Dovezile sugerează că Ierusalimul era într-adevăr un regat, deşi de dimensiuni reduse“. Aceeaşi publicaţie concluzionează: „Scrisorile de la Amarna ne îndreptăţesc să credem că Ierusalimul era un oraş important pentru timpul său“.

Numele biblice şi izvoarele asiro-babiloniene

Asirienii, iar mai târziu babilonienii, şi-au consemnat evenimentele istorice pe tăbliţe de lut, cilindri, prisme şi monumente. Când au descifrat akkadiana, epigrafiştii au găsit în aceste texte numele unor persoane ce apar şi în Biblie.

În cartea sa, The Bible in the British Museum, T. C. Mitchell remarcă: „Într-un discurs din 1870, ţinut în faţa nou-înfiinţatei societăţi Biblical Archaeology, dr. Samuel Birch a identificat [în textele cuneiforme] numele regilor evrei Omri, Ahab, Iehu, Azaria . . . , Menahem, Pecah, Hosea, Ezechia şi Manase, al celor asirieni Tilgat-Pilneser . . . [al III-lea], Sargon, Sanherib, Esar-Hadon şi Assurbanipal, . . . şi al celor sirieni Ben-Hadad, Hazael şi Reţin“.

În cartea The Bible and Radiocarbon Dating, editată de Th. Levy şi Th. Higham, s-a comparat istoria biblică a regatelor Israel şi Iuda cu informaţiile de pe inscripţiile cuneiforme. Rezultatul? „Izvoarele extrabiblice menţionează în total 15 sau 16 regi ai lui Iuda şi Israel. Aceste consemnări, privitoare la numele şi anii lor de domnie, sunt în deplină armonie cu relatarea din 1 şi 2 Regi. Niciunul dintre regii amintiţi în textele cuneiforme nu este omis de Biblie“.

Cilindrul lui Cirus, o binecunoscută inscripţie descoperită în 1879, arată că, după cucerirea Babilonului (539 î.e.n.), Cirus le-a permis prizonierilor acestuia să se întoarcă în ţara lor natală. De pe urma politicii sale au beneficiat şi evreii (Ezra 1:1–4). Mulţi erudiţi din secolul al XIX-lea au contestat autenticitatea decretului menţionat în Biblie. Însă textele cuneiforme din timpul când Persia era puterea dominantă, inclusiv cel de pe Cilindrul lui Cirus, oferă dovezi convingătoare cu privire la exactitatea relatării biblice.

În 1883, în oraşul Nippur, de lângă Babilon, au fost scoase la lumină peste 700 de texte cuneiforme. Dintre cele 2 500 de nume menţionate în acestea, aproximativ 70 sunt evreieşti. Istoricul Edwin Yamauchi afirmă că ele apar „ca părţi contractante, intermediari, martori, perceptori şi demnitari regali“. Astfel, dovezile că, în perioada postexilică, evreii au continuat să desfăşoare diverse activităţi în apropierea Babilonului, sunt cât se poate de clare. Ele coroborează declaraţia profetică a Bibliei, conform căreia „o rămăşiţă“ — nu majoritatea evreilor — avea să se întoarcă în Iudeea din exilul asirian şi babilonian (Is. 10:21, 22).

Pe parcursul mileniului I î.e.n. a fost folosită atât scrierea cuneiformă, cât şi cea alfabetică. Cu timpul, asirienii şi babilonienii au renunţat la prima în favoarea celei din urmă.

Sute de mii de tăbliţe aflate în custodia muzeelor îşi aşteaptă rândul pentru a ajunge sub privirile specialiştilor. Cele care au fost deja supuse analizei lor depun o mărturie concludentă despre caracterul demn de încredere al Bibliei. Ce dovezi vor mai oferi în acest sens textele al căror mesaj se află încă în negura vremii? Doar timpul va răspunde la această întrebare.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 21]

Fotografie făcută cu permisiunea British Museum