Înmormântări demne, simple şi în armonie cu normele divine

TOTUL în jur este cufundat în durere. Dând frâu liber suferinţei, rudele îmbrăcate în veşminte negre îl jelesc pe mort şi, parcă delirând, se aruncă la pământ. Unii dansează în ritmul frenetic al muzicii, iar alţii petrec cu mare veselie. Câţiva zac pe jos ameţiţi de vinul de palmier şi de berea care sunt la discreţie. În unele părţi ale lumii, acestea sunt câteva aspecte specifice unei înmormântări la care participă sute de oameni pentru a-şi lua rămas-bun de la persoana decedată.

Mulţi Martori ai lui Iehova trăiesc în comunităţi în care rudele şi vecinii sunt foarte superstiţioşi şi se tem de morţi. De fapt, milioane de oameni cred că la moarte omul devine un spirit ancestral care poate să-i ajute pe cei vii sau să le facă rău. Această convingere stă la baza multor obiceiuri de înmormântare. Bineînţeles, faptul de a simţi durere când moare cineva este cât se poate de normal. Isus şi discipolii săi i-au plâns pe cei dragi care au murit (Ioan 11:33–35, 38; Fap. 8:2; 9:39). Totuşi, ei nu şi-au manifestat niciodată durerea în mod exagerat, cum se obişnuia în zilele lor (Luca 23:27, 28; 1 Tes. 4:13). De ce? Printre altele, deoarece cunoşteau adevărul despre moarte.

Biblia spune clar: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic . . . Iubirea lor şi ura lor şi gelozia lor au pierit deja . . . În Şeol [mormântul comun al omenirii], locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“ (Ecl. 9:5, 6, 10). Aceste versete biblice arată limpede că o persoană care moare nu mai este conştientă, nu mai gândeşte, nu mai simte şi nici nu mai poate să comunice. Cum ar trebui acest adevăr biblic important să influenţeze modul în care se desfăşoară o înmormântare?

„Nu mai atingeţi ce este necurat“

Indiferent de mediul cultural sau etnic din care provin, Martorii lui Iehova evită cu stricteţe ritualurile bazate pe credinţa că morţii sunt conştienţi şi pot avea o influenţă asupra celor vii. Obiceiuri precum priveghiul, pomana, parastasul, jertfele aduse pentru morţi şi ritualurile pentru văduvi sau văduve sunt necurate şi îi displac lui Dumnezeu deoarece au la bază învăţătura demonică şi nebiblică a nemuririi sufletului (Ezec. 18:4). Adevăraţii creştini ‘nu pot să ia parte la «masa lui Iehova» şi la masa demonilor’, de aceea nu respectă astfel de obiceiuri (1 Cor. 10:21). Ei se supun poruncii: „Separaţi-vă . . . şi nu mai atingeţi ce este necurat“ (2 Cor. 6:17). Totuşi, o astfel de poziţie nu este întotdeauna uşor de adoptat.

În Africa şi în alte părţi ale lumii este larg răspândită ideea că nerespectarea anumitor obiceiuri va supăra spiritele strămoşilor, aducând astfel blestemul asupra întregii comunităţi. Deoarece refuză să ia parte la ritualuri de înmormântare nebiblice, mulţi Martori ai lui Iehova sunt criticaţi, insultaţi şi marginalizaţi de comunitate sau de rude. Unii sunt acuzaţi că au o atitudine antisocială şi că nu manifestă respect faţă de morţi. Au existat situaţii când persoane care nu erau Martore au întrerupt cu forţa ceremonia de înmormântare creştină,  impunându-şi propriile obiceiuri. Cum se pot preîntâmpina astfel de confruntări cu cei care insistă să fie respectate ritualuri de înmormântare dezaprobate de Dumnezeu? Mai mult, ce putem face pentru a nu lua parte la ritualuri care ne-ar pune în pericol prietenia cu Iehova?

Faceţi-vă cunoscută poziţia

În unele părţi ale lumii se obişnuieşte ca bătrânii comunităţii şi rudele mai îndepărtate să aibă un cuvânt de spus în ce priveşte înmormântarea. În cazul în care cel decedat a fost Martor, una dintre rudele apropiate care este şi ea Martoră a lui Iehova trebuie să le explice în mod clar celorlalţi că înmormântarea va fi organizată de Martorii lui Iehova potrivit principiilor biblice (2 Cor. 6:14–16). O astfel de înmormântare nu trebuie să tulbure conştiinţa fraţilor sau să-i poticnească pe cei care cunosc convingerile noastre referitoare la starea morţilor.

Când un frate sau o soră doreşte ca înmormântarea să fie organizată de congregaţie, bătrânii pot oferi sfaturi utile şi ajutor spiritual, astfel încât ceremonia să fie în armonie cu îndrumările biblice. Dacă unele persoane care nu sunt Martore cer să fie practicate ritualuri nebiblice, este important să li se explice punctul nostru de vedere cu fermitate şi curaj, dar în mod respectuos şi amabil (1 Pet. 3:15). Dar ce se poate face dacă rudele necredincioase insistă să se practice ritualuri nebiblice? Membrii familiei care sunt Martori ai lui Iehova ar putea decide să plece de la înmormântare (1 Cor. 10:20). În acest caz, s-ar putea ţine o cuvântare de înmormântare la Sala Regatului sau într-un alt loc adecvat cu scopul de a le oferi celor îndureraţi ‘mângâiere din Scripturi’ (Rom. 15:4). O astfel de ceremonie este demnă şi potrivită, chiar şi în absenţa trupului neînsufleţit (Deut. 34:5, 6, 8). Deşi rudele care nu sunt Martore şi-ar putea impune cu duritate convingerile religioase, sporindu-ne, probabil, stresul şi suferinţa, putem fi siguri că hotărârea noastră de a respecta normele divine nu va trece neobservată de Dumnezeu şi El ne va da „puterea care depăşeşte normalul“ (2 Cor. 4:7).

Aşterneţi-vă dorinţa în scris

Când un Martor al lui Iehova şi-a aşternut în scris dorinţa cu privire la modul în care vrea să fie înmormântat, se poate discuta mult mai uşor cu rudele care nu sunt Martore, întrucât acestea vor fi mai dispuse să respecte dorinţa celui decedat. Iată câteva detalii importante care ar trebui menţionate în scris: cum, unde va avea loc înmormântarea; cine va face pregătirile pentru înmormântare şi va organiza ceremonia propriu-zisă (Gen. 50:5). Cel mai bine este să se întocmească un  document care să fie semnat în prezenţa unor martori. Cei care se gândesc la viitor cu prevedere şi înţelepciune, conform principiilor biblice, ştiu că nu trebuie să aştepte până la o vârstă foarte înaintată sau până în ultima fază a bolii pentru a întocmi acest document (Prov. 22:3; Ecl. 9:12).

Unora nu le este uşor să aştearnă în scris instrucţiuni referitoare la propria înmormântare. Totuşi, acest mod de a proceda reflectă maturitate spirituală şi iubire (Filip. 2:4). Este mult mai bine să ne ocupăm personal de această problemă decât s-o lăsăm pe umerii membrilor îndureraţi ai familiei, ce pot fi constrânşi să accepte ritualuri nebiblice cu care nu suntem de acord.

Înmormântări simple

În multe părţi ale Africii există convingerea larg răspândită că înmormântările trebuie să impresioneze prin proporţii pentru a nu supăra spiritele strămoşilor. Unii se folosesc de aceste ocazii pentru a-şi ‘etala ostentativ’ poziţia socială şi starea materială (1 Ioan 2:16). O înmormântare „frumoasă“ presupune timp, eforturi şi bani. Pentru a atrage cât mai mulţi oameni, în unele ţări există obiceiul de a se afişa în diferite locuri fotografii ale defunctului, anunţându-se în felul acesta ceremonia de înmormântare. De asemenea, celor îndoliaţi li se dau tricouri cu fotografia persoanei decedate, pe care să le poarte la înmormântare. Pentru a impresiona, unii cumpără sicrie scumpe şi foarte sofisticate. Într-o ţară africană, unele sicrie chiar au forme neobişnuite, semănând cu maşini, avioane, bărci sau cu alte obiecte menite să etaleze bogăţia, măreţia şi luxul. Trupul neînsufleţit este scos uneori din sicriu şi aşezat pe un pat special decorat. Un alt obicei este ca o femeie decedată să fie îmbrăcată în rochie albă de mireasă şi să fie machiată şi împodobită cu multe bijuterii. Ar fi potrivită vreuna dintre aceste practici pentru un membru al poporului lui Dumnezeu?

Creştinii maturi evită cu înţelepciune practicile lipsite de moderaţie, adoptate de oamenii care fie nu cunosc principiile divine, fie le nesocotesc. Suntem conştienţi că obiceiurile nebiblice lipsite de modestie ‘nu provin de la Tatăl, ci provin din lumea care trece’  (1 Ioan 2:15–17). Trebuie să avem mare grijă să nu cădem în capcana spiritului de concurenţă, încercând să facem mai mult decât alţii (Gal. 5:26). În comunităţile în care teama de morţi influenţează mult viaţa oamenilor s-a observat că deseori se organizează înmormântări foarte mari, care sunt greu de supravegheat şi pot scăpa uşor de sub control. Venerarea morţilor îi poate face pe unii oameni să adopte o conduită necurată. Cei care participă la astfel de înmormântări îl jelesc pe cel decedat manifestându-se foarte zgomotos, îmbrăţişează trupul neînsufleţit, îi vorbesc ca şi cum ar fi în viaţă şi aşază pe el bani şi alte obiecte. Dacă la o înmormântare creştină s-ar practica aceste obiceiuri, numele lui Iehova şi reputaţia poporului său ar fi dezonorate (1 Pet. 1:14–16).

Cunoaşterea adevăratei stări a morţilor ne va da în mod sigur curajul de a evita orice practică lumească la înmormântările noastre (Ef. 4:17–19). Deşi Isus a fost cel mai de seamă om care a trăit vreodată, el n-a avut o înmormântare fastuoasă, ci una simplă (Ioan 19:40–42). Pentru cei care au „mintea lui Cristos“, o astfel de înmormântare nu este nedemnă (1 Cor. 2:16). Bineînţeles, înmormântările simple sunt cea mai bună cale de a evita practicile nebiblice şi de a păstra o atmosferă calmă, demnă şi potrivită pentru cei ce îl iubesc pe Dumnezeu.

Petreceri după înmormântare?

În unele ţări, după îngroparea celui care a murit, rudele, vecinii şi alţii obişnuiesc să se strângă în număr mare şi să petreacă zgomotos. Deseori, în astfel de ocazii se consumă mult alcool şi se practică imoralitatea. Unii consideră că prin aceste petreceri se alungă tristeţea. Pentru alţii, ele sunt doar aspecte specifice culturii lor. Totuşi, mulţi cred că petrecerile funerare sunt ritualuri de trecere, care trebuie practicate pentru a-l onora pe cel decedat şi pentru a permite spiritului său să li se alăture spiritelor strămoşilor.

Adevăraţii creştini apreciază înţelepciunea din îndemnul biblic: „Mai bună este supărarea decât râsul, căci prin întristarea feţei inima devine mai bună“ (Ecl. 7:3). De asemenea, ei ştiu că este mai bine să mediteze în linişte la scurtimea vieţii şi la speranţa învierii. Într-adevăr, pentru cei ce au o prietenie strânsă cu Iehova, ‘ziua morţii face mai mult decât ziua naşterii’ (Ecl. 7:1). Aşadar, întrucât petrecerile de după înmormântare au la bază idei spiritiste şi practici imorale, adevăraţii creştini ştiu că nu este potrivit nici să le organizeze, nici să participe la ele. Faptul de a lua parte la asemenea petreceri ar dovedi lipsă de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de conştiinţa celorlalţi slujitori ai lui Iehova.

Să ne deosebim clar de ceilalţi

Cât de recunoscători suntem că, spre deosebire de cei care nu cunosc adevărul, noi nu ne temem de morţi! (Ioan 8:32) Fiind „copii ai luminii“, noi ne exprimăm durerea într-un mod care reflectă lumină spirituală, adică modest şi respectuos (Ef. 5:8; Ioan 5:28, 29). Speranţa sigură a învierii ne va împiedica să ne manifestăm durerea în mod exagerat, cum se întâmplă deseori în rândul celor „care n-au speranţă“ (1 Tes. 4:13). Ea ne dă curajul să luăm ferm poziţie de partea închinării curate şi să nu cedăm fricii de oameni (1 Pet. 3:13, 14).

Conformându-ne cu fidelitate principiilor biblice, le oferim oamenilor ocazia să vadă „deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel ce-i slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-i slujeşte“ (Mal. 3:18). Într-o bună zi nu va mai exista moarte (Rev. 21:4). În timp ce aşteptăm împlinirea acestei promisiuni extraordinare, fie ca Iehova să ne găsească fără pată şi complet separaţi de această lume rea şi de practicile ei care îl dezonorează pe Dumnezeu (2 Pet. 3:14).

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Este înţelept să ne aşternem în scris dorinţa referitoare la modul în care vrem să fim înmormântaţi

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Înmormântările trebuie să fie simple şi demne