Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Fiţi treji“!

„Fiţi treji“!

„Fiţi treji“!

„Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat! . . . Să fiţi treji în vederea rugăciunilor!“ (1 PET. 4:7)

1. Care a fost punctul central al învăţăturii lui Isus?

CÂND a fost pe pământ, Isus Cristos a vorbit în primul rând despre Regatul lui Dumnezeu, mijlocul prin care Iehova îşi va justifica suveranitatea şi îşi va sfinţi numele. În plus, Isus şi-a îndemnat discipolii să se roage astfel: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Mat. 4:17; 6:9, 10). Foarte curând, acest guvern ceresc va pune capăt lumii lui Satan, iar apoi va veghea ca voinţa divină să se înfăptuiască pe tot pământul. După cum a profeţit Daniel, Regatul lui Dumnezeu „va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate [de azi] şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit“ (Dan. 2:44).

2. a) Cum aveau continuatorii lui Isus să-şi dea seama că el este prezent ca rege? b) Ce urma semnul să mai arate?

2 Cei ce l-au urmat pe Isus doreau cu ardoare să ştie când avea să vină Regatul lui Dumnezeu. Iată de ce l-au întrebat: „Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii acestui sistem?“ (Mat. 24:3). Dar prezenţa lui Isus ca rege al Regatului urma să fie invizibilă. Aşadar, cum aveau discipolii să-şi dea seama că el şi-a început guvernarea în cer? Printr-un semn vizibil constituit din anumite evenimente prezise în Scripturi. Semnul avea să marcheze şi începutul perioadei numite în Biblie „zilele din urmă“ ale actualului sistem nelegiuit (2 Tim. 3:1–5, 13; Mat. 24:7–14).

Să fim treji în zilele din urmă

3. De ce trebuiau creştinii să fie treji?

3 Apostolul Petru a scris: „Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat! Să aveţi o minte sănătoasă şi să fiţi treji în vederea rugăciunilor!“ (1 Pet. 4:7). Continuatorii lui Isus trebuiau să fie treji, să discearnă semnificaţia evenimentelor care arătau că el îşi începuse domnia. Şi pe măsură ce sfârşitul sistemului demonic se apropia, trebuiau să-şi intensifice sentimentul urgenţei. Isus le-a spus discipolilor: „Vegheaţi deci, fiindcă nu ştiţi când vine stăpânul casei [să execute judecata împotriva lumii lui Satan]“ (Mar. 13:35, 36).

4. Spre deosebire de slujitorii lui Iehova, ce nu înţeleg oamenii din sistemul lui Satan? (Includeţi idei din chenar.)

4 Oamenii în general se află sub malefica influenţă a lui Satan şi nu înţeleg semnificaţia evenimentelor mondiale. Ei nu discern prezenţa lui Cristos în puterea Regatului. Însă cei ce-l urmează cu adevărat pe Cristos sunt treji şi ştiu de ce au avut loc evenimentele dramatice din secolul trecut. Din 1925, Martorii lui Iehova au înţeles că Primul Război Mondial şi schimbările ulterioare sunt dovada incontestabilă că prezenţa lui Cristos în puterea Regatului ceresc a început în 1914. Astfel s-a dat startul numărătorii inverse a sistemului nelegiuit condus de Satan. Deşi nu înţeleg semnificaţia evenimentelor de azi, mulţi oameni care observă ce se întâmplă pe scena lumii văd radicala deosebire dintre perioada de dinainte şi de după Primul Război Mondial. (Vezi chenarul  „Epoca frământărilor“.)

5. De ce este esenţial să rămânem treji?

5 De aproape un secol, evenimente şocante de pe întregul glob dovedesc că trăim în zilele din urmă. Nu mai este mult şi Iehova le va da lui Isus şi puternicelor forţe îngereşti comanda de a declanşa atacul împotriva lumii lui Satan (Rev. 19:11–21). Prin urmare, în timp ce aşteaptă sfârşitul sistemului, adevăraţii creştinii trebuie să vegheze (Mat. 24:42). Să ne păstrăm vigilenţa şi, sub îndrumarea lui Cristos, să ne înfăptuim lucrarea pe tot pământul!

O lucrare mondială

6, 7. Ce amploare a luat lucrarea de predicare în timpul zilelor din urmă?

6 Lucrarea pe care slujitorii lui Iehova o au de îndeplinit este parte a semnului complex ce arată că trăim în zilele din urmă. Isus a menţionat această activitate mondială printre lucrurile ce aveau să se întâmple la vremea sfârşitului. El a spus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul“ (Mat. 24:14).

7 Să ne gândim la câteva date referitoare la lucrarea de predicare. În 1914, când au început zilele din urmă, numărul celor care anunţau vestea bună era foarte mic. Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel: Peste 7 milioane de Martori ai lui Iehova, organizaţi în peste 100 000 de congregaţii, predică în toate colţurile pământului. În 2008, alte 10 milioane de oameni au fost prezenţi alături de ei la Comemorarea morţii lui Cristos, o creştere remarcabilă faţă de 2007.

8. De ce opoziţia nu poate opri lucrarea de predicare?

8 Ce mărturie amplă despre Regatul lui Dumnezeu se depune în toate naţiunile înainte de venirea sfârşitului! Şi asta chiar dacă Satan este „dumnezeul acestui sistem“ şi influenţează elementele politice, religioase şi comerciale ale lumii, precum şi mijloacele ei de informare! (2 Cor. 4:4) Cum este posibil progresul uimitor al lucrării de predicare? Datorită sprijinului lui Iehova. Oricât s-ar strădui, Satan nu reuşeşte să pună capăt predicării!

9. De ce se poate spune că prosperitatea noastră spirituală este un miracol?

9 Succesul lucrării de predicare a Regatului, creşterea numerică a poporului lui Iehova şi prosperitatea lui spirituală sunt un adevărat miracol. Fără susţinerea lui Dumnezeu, adică fără îndrumarea şi ocrotirea sa, nu am putea înfăptui această lucrare. (Citeşte Matei 19:26.) Putem fi siguri că, datorită spiritului sfânt al lui Dumnezeu care lucrează în oamenii vigilenţi şi dornici să-I slujească, predicarea se va încheia cu succes. „Şi atunci va veni sfârşitul.“ Cât de aproape ne aflăm de acest timp!

„Necazul cel mare“

10. Cum a descris Isus iminentul mare necaz?

10 Sistemul satanic îşi va ajunge sfârşitul în „necazul cel mare“ (Rev. 7:14). Biblia nu dezvăluie cât va dura acest necaz. Să nu uităm însă cuvintele lui Isus: „Atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi“ (Mat. 24:21). Dacă ne gândim la alte necazuri ce s-au abătut asupra omenirii, precum al Doilea Război Mondial care a secerat între 50 şi 60 de milioane de vieţi omeneşti, înţelegem că necazul cel mare va fi cumplit. Punctul lui culminant va fi Armaghedonul, când Iehova îi va trimite pe executorii sentinţelor sale să distrugă ce a mai rămas din sistemul pământesc al lui Satan (Rev. 16:14, 16).

11, 12. Ce eveniment va marca începutul necazului cel mare?

11 Deşi nu revelează data când va începe prima fază a necazului, profeţia biblică dezvăluie evenimentul care îl va declanşa: distrugerea religiei false de către conducătorii politici. În Revelaţia capitolele 17 şi 18, religia falsă este asemănată cu o prostituată care întreţine relaţii imorale cu sistemul politic. Revelaţia 17:16 arată că în curând elementele politice „o vor urî pe prostituată, o vor pustii, o vor lăsa goală, îi vor mânca părţile de carne şi o vor arde complet în foc“.

12 Atunci, Dumnezeu ‘le va pune în inimă să ducă la îndeplinire gândul lui’, să distrugă cu desăvârşire religia falsă (Rev. 17:17). Deci Dumnezeu se află în spatele acestei distrugeri. Este judecata Sa împotriva religiei ipocrite care predă învăţături contrare voinţei divine şi îi persecută slujitorii. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, slujitorii lui Iehova se aşteaptă ca religia falsă să fie distrusă. De fapt, pe parcursul zilelor din urmă, ei chiar le-au împărtăşit semenilor acest adevăr.

13. Ce anume arată că distrugerea religiei false va avea loc repede?

13 Oamenii vor fi de-a dreptul uluiţi! Biblia arată că până şi unii ‘regi ai pământului’ vor spune: „Ce păcat, ce păcat, . . . pentru că într-un ceas ţi-a venit judecata!“ (Rev. 18:9, 10, 16, 19). Da, nimicirea va ajunge religia falsă „într-un ceas“, adică relativ repede!

14. Ce va face Iehova când duşmanii se vor îndrepta împotriva slujitorilor săi?

14 La un timp după dispariţia ei, se va dezlănţui un atac împotriva slujitorilor lui Iehova, care anunţă mesajele Sale de judecată (Ezec. 38:14–16). Atunci însă atacatorii vor trebui să lupte cu Iehova, care a promis că-şi va ocroti poporul: „În zelul meu, în focul furiei mele, voi vorbi . . . Şi vor şti cu siguranţă că eu sunt Iehova“. (Citeşte Ezechiel 38:18–23.) În Cuvântul său, Dumnezeu mai spune: „Cine se atinge de voi [slujitorii săi] se atinge de lumina ochilor mei“ (Zah. 2:8). Deci, când duşmanii vor începe atacul global împotriva poporului său, Iehova va trece imediat la acţiune. Astfel, necazul cel mare va intra în ultima lui fază: Armaghedonul. Sub comanda lui Cristos, forţele îngereşti puternice vor executa judecata lui Iehova asupra lumii lui Satan.

Ce trebuie să facem

15. Cum trebuie să acţionăm ştiind că sistemul nelegiuit se apropie cu rapiditate de sfârşit?

15 Ce trebuie să facem ştiind că sistemul satanic se apropie cu rapiditate de sfârşit? Apostolul Petru a scris: „Fiindcă toate aceste lucruri vor fi astfel descompuse, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă!“ (2 Pet. 3:11). Cuvintele lui arată cât este de important să ne dovedim iubirea pentru Iehova, respectându-i normele şi având fapte de devoţiune sfântă. Aceasta înseamnă printre altele ca, înainte de venirea sfârşitului, să facem tot ce depinde de noi în lucrarea de predicare a veştii bune despre Regat. Petru a mai scris: „Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat! . . . Să fiţi treji în vederea rugăciunilor!“ (1 Pet. 4:7). Rugându-ne lui Iehova neîncetat, ne apropiem de el şi-i arătăm cât îl iubim. Să-l implorăm să ne îndrume prin spiritul său sfânt şi prin congregaţia sa mondială.

16. De ce trebuie să dăm atenţie sfatului lui Dumnezeu?

16 În aceste timpuri periculoase, trebuie să respectăm cu stricteţe sfatul: „Vegheaţi . . . cu atenţie cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând orice moment prielnic, fiindcă zilele sunt rele“ (Ef. 5:15, 16). Răutatea abundă acum mai mult ca oricând. Satan a meşteşugit multe ca să-i împiedice pe oameni să înfăptuiască voinţa lui Iehova sau ca să le distragă atenţia de la ea. Noi însă ştim cum acţionează el şi nu vom permite niciunui lucru să ne zdruncine loialitatea faţă de Dumnezeu. Ştim de asemenea ce se va întâmpla în curând şi ne punem toată încrederea în Iehova şi în scopurile sale. (Citeşte 1 Ioan 2:15–17.)

17. Cum vor reacţiona supravieţuitorii Armaghedonului când va avea loc învierea?

17 Dumnezeu a făcut o promisiune minunată: „Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Fap. 24:15). Aceste cuvinte pline de forţă se vor împlini negreşit! Să n-avem niciun motiv de îndoială, căci Iehova şi-a dat cuvântul! În Isaia 26:19 s-a prezis: „Morţii tăi vor trăi . . . Treziţi-vă şi strigaţi de bucurie, voi, care locuiţi în ţărână! . . . Pământul îi va naşte chiar şi pe cei ce zac neputincioşi în moarte“. Prima împlinire a avut loc odată cu restabilirea poporului din vechime al lui Dumnezeu în ţara lui natală. Nutrim convingerea că în lumea nouă profeţia se va împlini în sensul deplin al cuvântului. Câtă bucurie va aduce reîntâlnirea cu cei dragi! Da, sfârşitul lumii lui Satan este aproape, iar noua lume este la orizont. Aşadar, să rămânem treji!

Vă amintiţi?

• Care a fost punctul central al învăţăturii lui Isus?

• Ce amploare a luat lucrarea de predicare a Regatului?

• De ce este esenţial să fim treji?

• Cum te încurajează promisiunea din Faptele 24:15?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul/Fotografia de la paginile 16, 17]

 EPOCA FRĂMÂNTĂRILOR

Epoca frământărilor: Aventuri într-o lume nouă (The Age of Turbulence: Adventures in a New World) este titlul unei cărţi apărute în 2007 şi scrise de Alan Greenspan. Autorul a fost aproape 20 de ani preşedintele Consiliului Rezervelor Federale, instituţie care coordonează sistemul bancar central din Statele Unite. Iată cum a creionat el deosebirea izbitoare dintre lumea dinainte de 1914 şi cea care i-a urmat:

„Pentru toţi contemporanii, înainte de 1914 lumea părea să se îndrepte ireversibil spre cele mai înalte culmi ale culturii şi civilizaţiei. Societatea umană părea că va atinge perfecţiunea. Secolul al XIX-lea a pus capăt odiosului comerţ cu sclavi; în plus, se întrezărea sfârşitul violenţei barbare . . . Din ce în ce mai multe progrese tehnologice se iveau pe scena lumii: căile ferate, telefonul, lumina electrică, cinematograful, automobilul şi tot soiul de aparate casnice. Speranţa de viaţă crescuse datorită evoluţiei medicinei, alimentaţiei mai sănătoase şi accesului pe scară largă la apă potabilă . . . Nimic nu stăvilea progresul“.

Dar. . . „la orizont mijeşte Primul Război Mondial: răvăşeşte crunt civilizaţia, mai cumplit decât devastatorul său urmaş, căci zdrobeşte un ideal. Nu pot să-mi scot din minte anii ce i-au premers, când viitorul omenirii părea sigur şi deschis oricărei realizări. Astăzi, perspectivele noastre au o cu totul altă formă, dar sunt în ton cu realitatea. Oare terorismul, încălzirea globală sau reînvierea populismului vor arunca această epocă a globalizării în aceleaşi hăţişuri precum cele de după Primul Război Mondial? Nimeni nu poate şti cu certitudine“.

Greenspan a rememorat o afirmaţie din anii studenţiei sale, a profesorului de economie Benjamin Anderson (1886–1949): „Cei care îşi amintesc vremurile dinaintea Primului Război Mondial simt o mare nostalgie. Tânjesc după siguranţa ce-a pierit atunci“ (Economics and the Public Welfare).

O idee asemănătoare o întâlnim în cartea O lume neisprăvită (A World Undone), scrisă în 2006 de Gerald Meyer: „Deseori se spune că un eveniment istoric marcant «a schimbat totul». Şi chiar asta a făcut Marele Război [1914–1918]! A schimbat într-adevăr totul: nu doar hotare, guverne şi destinul multor naţiuni, ci şi percepţia omului despre lume şi despre sine. A devenit un fel de prăpastie, peste care lumea postbelică nu va mai putea trece către societatea ideală de dinainte“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

La Armaghedon, puternicele forţe îngereşti ale lui Iehova se vor dezlănţui!