Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Tăcerea îşi are timpul ei“

„Tăcerea îşi are timpul ei“

„Tăcerea îşi are timpul ei“

„VORBA-I de argint, tăcerea-i de aur“. Aşa spune un vechi proverb, după cât se pare de origine orientală. Potrivit cu Brewer’s Dictionary of Phrase and Fable, echivalentul său ebraic este: „Dacă un cuvânt costă un siclu, tăcerea costă doi“. Iar înţeleptul rege Solomon al Israelului a scris: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are timpul lui . . . tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei“ (Ecl. 3:1, 7, Cornilescu, 1996).

În ce situaţii este bine să tăcem? Cuvintele „a tăcea“ şi „tăcere“ apar de multe ori în paginile Bibliei. Analizându-le în context, înţelegem de ce este potrivit să tăcem în diferite situaţii. Tăcerea poate fi un semn de respect, o dovadă de prudenţă şi discernământ şi un ajutor pentru meditare. Să analizăm pe rând aceste idei.

Semn de respect

Tăcerea poate însemna respect. Profetul Habacuc a spus: „Iehova este în templul său sfânt. Tot pământul să tacă înaintea lui!“ (Hab. 2:20). Închinătorii adevăraţi trebuie ‘să aştepte în tăcere salvarea lui Iehova’ (Plâng. 3:26). Psalmistul a cântat: „Taci înaintea lui Iehova şi aşteaptă-l cu o dorinţă fierbinte. Nu te aprinde de mânie împotriva celui ce prosperă în calea lui“ (Ps. 37:7).

Îi putem da glorie lui Iehova şi fără cuvinte? Fără îndoială! De fapt, frumuseţea creaţiei ne lasă uneori fără grai. Când reflectăm la măreţia ei, practic îl lăudăm pe Creator în inima noastră. David a început un psalm astfel: „Ţie ţi se cuvine lauda şi tăcerea, o, Dumnezeule, în Sion! Făgăduinţa făcută ţie se va împlini“ (Ps. 65:1).

Respectul faţă de Iehova înseamnă şi respect faţă de cuvintele sale. De pildă, când profetul Moise s-a adresat pentru ultima oară naţiunii Israel, el şi preoţii au îndemnat poporul: „Taci şi ascultă . . . de glasul lui Iehova, Dumnezeul tău“. Chiar şi celor mici li se cerea să asculte când fiii lui Israel se adunau pentru a citi Legea lui Dumnezeu. Moise a spus: „Strânge poporul, pe bărbaţi, pe femei, pe copii . . . ca să înveţe“ (Deut. 27:9, 10; 31:11, 12).

Şi astăzi slujitorii lui Iehova ascultă cu respect îndrumările pe care le primesc la întrunirile congregaţiei şi la congrese. Când de pe podium sunt prezentate adevărurile vitale din Biblie, nu am fi oare lipsiţi de respect faţă de Cuvântul şi organizaţia lui Iehova dacă am purta discuţii inutile? Programul este un timp pentru a asculta în linişte.

A asculta cu atenţie este un semn de respect şi faţă de cel cu care purtăm o conversaţie. De exemplu, Iov le-a spus acuzatorilor săi: „Învăţaţi-mă, şi voi tăcea“. Iov a ascultat ce au avut ei de spus fără să-i întrerupă. Iar apoi i-a rugat ‘să tacă înaintea lui pentru a putea vorbi şi el’ (Iov 6:24; 13:13).

Dovadă de prudenţă şi discernământ

Biblia spune: „Cel ce-şi înfrânează buzele este prevăzător“ şi „omul cu discernământ profund tace“ (Prov. 10:19; 11:12). Să observăm cum a manifestat Isus aceste două calităţi. De pildă, când şi-a dat seama că nu avea rost să vorbească în faţa duşmanilor săi, ‘Isus a tăcut’ (Mat. 26:63). Mai târziu, când se afla înaintea lui Pilat, „n-a răspuns nimic“. El a lăsat ca faptele sale de până atunci să vorbească în locul lui (Mat. 27:11–14).

Înţelepciunea ne va îndemna şi pe noi să ne ţinem limba în frâu, îndeosebi când suntem provocaţi. Un proverb spune: „Cel încet la mânie are mult discernământ, dar cel nerăbdător ridică în slăvi nebunia“ (Prov. 14:29). Dacă ne grăbim să vorbim într-o situaţie tensionată poate că vom spune lucruri necugetate pe care mai târziu le vom regreta. Mai mult, pacea noastră ar putea avea de suferit.

Este o dovadă de prudenţă să ne păzim buzele în preajma celor răi. Când suntem ridiculizaţi în predicare, tăcerea poate fi cel mai bun răspuns. Şi ce putem spune despre situaţiile în care colegii de şcoală sau de muncă spun glume nepotrivite sau folosesc cuvinte obscene? Nu ar fi o dovadă de înţelepciune să tăcem pentru a nu lăsa impresia că îi aprobăm? (Ef. 5:3) „Îmi voi pune frâu ca pază gurii mele cât timp este cel rău înaintea mea“, a scris psalmistul (Ps. 39:1).

„Omul cu discernământ profund“ nu dezvăluie un secret (Prov. 11:12). Un creştin nu va divulga chestiuni confidenţiale. În special bătrânii creştini trebuie să fie atenţi la acest aspect, pentru ca membrii congregaţiei să aibă în continuare încredere în ei.

Tăcerea e valoroasă şi când purtăm o conversaţie. Scriitorul englez Sydney Smith, ce a trăit în secolul al XIX-lea, a scris despre unul dintre contemporanii săi: „E o plăcere să discuţi cu el; îşi presară ideile cu scurte răgazuri de tăcere“. O discuţie dintre doi prieteni trebuie să fie un dialog în adevăratul sens al cuvântului. Un om care ştie să comunice, ştie înainte de toate să asculte.

Solomon ne-a avertizat: „În mulţimea cuvintelor rostite nu se poate să nu fie fărădelege, dar cel ce-şi înfrânează buzele este prevăzător“ (Prov. 10:19). Astfel, cu cât vorbim mai puţin, cu atât şansele de a spune ceva negândit sunt mai mici. „Până şi nebunul este considerat înţelept când tace, iar cel ce-şi închide buzele este considerat un om cu pricepere“ (Prov. 17:28). Aşadar, să îi cerem lui Iehova ‘să pună o strajă gurii noastre’ (Ps. 141:3).

Ajutor pentru meditare

Scripturile spun despre omul integru: „Zi şi noapte citeşte în şoaptă din legea lui [Dumnezeu]“ (Ps. 1:2). O altă traducere a Bibliei spune: „Zi şi noapte cugetă la Legea Lui“ (Cornilescu, 1996). Cum putem cugeta, sau medita, cel mai bine?

Isaac, fiul lui Avraam, ‘ieşise într-o seară pe câmp, să mediteze’ (Gen. 24:63). El a ales un timp şi un loc potrivite pentru meditare. Şi regele David a meditat în timpul vegherilor nopţii (Ps. 63:6). Isus, deşi perfect, a simţit nevoia să fie singur şi să mediteze. El a căutat locuri retrase, ferite de zarva mulţimilor, precum muntele sau deşertul (Mat. 14:23; Luca 4:42; 5:16).

Liniştea este foarte valoroasă. Ea poate crea cadrul potrivit pentru autoexaminare, o condiţie esenţială pentru a face progrese. Liniştea poate aduce pacea minţii. Dacă vom medita în linişte vom putea cultiva modestie şi umilinţă şi vom aprecia mai mult lucrurile cu adevărat importante din viaţă.

Deşi tăcerea este o virtute, există şi „un timp pentru a vorbi“ (Ecl. 3:7). Astăzi, creştinii adevăraţi sunt ocupaţi cu predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu „pe tot pământul locuit“ (Mat. 24:14). Vocile lor pline de bucurie se aud tot mai tare pe măsură ce poporul lui Iehova creşte (Mica 2:12). Să depunem toate eforturile pentru a proclama cu zel vestea bună a Regatului şi pentru a vorbi despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu. În timp ce participăm la această activitate să arătăm prin modul nostru de viaţă că uneori tăcerea e de aur.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

La întruniri trebuie să ascultăm şi să învăţăm

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Tăcerea poate fi cel mai bun răspuns când ni se vorbeşte urât în predicare

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Tăcerea favorizează meditarea