„Fiţi înflăcăraţi de spirit“

„Nu fiţi delăsători în activitatea voastră. Fiţi înflăcăraţi de spirit. Slujiţi-i lui Iehova ca sclavi.“ (ROM. 12:11)

1. De ce aduceau israeliţii jertfe de animale şi alte ofrande?

IEHOVA preţuieşte sacrificiile pe care slujitorii săi le fac de bunăvoie ca dovadă a iubirii lor pentru el şi a supunerii faţă de voinţa sa. În vechime, Dumnezeu a acceptat jertfe de animale şi alte ofrande, aduse potrivit Legii mozaice. Prin acestea, israeliţii arătau că doreau să fie iertaţi de păcate şi îşi exprimau recunoştinţa. Din partea creştinilor însă, Iehova nu pretinde jertfe materiale, aduse potrivit unui ritual. Totuşi, în capitolul 12 al scrisorii către creştinii din Roma, apostolul Pavel arată că Iehova aşteaptă să aducem jertfe. Ce fel de jertfe? Vom vedea în continuare.

O jertfă vie

2. Ce fel de viaţă ducem în calitate de creştini, şi ce implică acest lucru?

² (Citeşte Romani 12:1, 2.) După cum a explicat Pavel mai înainte în scrisoarea sa, creştinii unşi, fie evrei, fie neevrei, sunt declaraţi drepţi înaintea lui Dumnezeu prin credinţă, nu prin lucrări (Rom. 1:16; 3:20–24). În capitolul 12, apostolul arată că ei trebuie să-şi dovedească recunoştinţa ducând o viaţă de sacrificiu. Pentru a face lucrul acesta, creştinii trebuie să-şi înnoiască mintea. Din cauza imperfecţiunii moştenite suntem supuşi ‘legii păcatului şi a morţii’ (Rom. 8:2). De aceea, trebuie să ne transformăm, „să [fim] înnoiţi în forţa care [ne] îndrumă mintea“, schimbându-ne radical înclinaţiile (Ef. 4:23). O astfel de schimbare completă se poate face numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi al spiritului său. Dar şi noi trebuie să depunem eforturi asidue, să ne folosim „puterea raţiunii“. Asta înseamnă să ne străduim din răsputeri ‘să nu ne mai conformăm acestui sistem’, caracterizat printr-un mod de gândire pervertit, prin corupţie morală şi prin divertismente degradante (Ef. 2:1–3).

3. De ce participăm la activităţile creştine?

³ Pavel ne îndeamnă să ne folosim „puterea raţiunii“ şi pentru a constata noi înşine care este „voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“. Ca slujitori ai lui Iehova, citim din Biblie în fiecare zi, medităm la ceea ce citim, ne rugăm, asistăm la întrunirile creştine şi participăm la lucrarea de predicare a veştii bune despre Regat. De ce facem toate acestea? Fiindcă aşa ne îndeamnă bătrânii de congregaţie? Este adevărat, le suntem recunoscători pentru că ne reamintesc ce avem de făcut. Însă motivul pentru care participăm la activităţile creştine este acela că spiritul lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne demonstrăm iubirea sinceră faţă de Iehova. În plus, ne-am convins că îndeplinirea acestor activităţi reprezintă voinţa lui Dumnezeu pentru noi (Zah. 4:6; Ef. 5:10). Cât de bucuroşi suntem să ştim că, trăindu-ne viaţa ca adevăraţi creştini, îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu!

Daruri diferite

4, 5. Cum trebuie bătrânii creştini să-şi folosească darurile?

⁴ (Citeşte Romani 12:6–8, 11.) Pavel subliniază că „avem . . . daruri diferite, potrivit bunătăţii nemeritate care ne-a fost arătată“. Unele dintre darurile menţionate de Pavel, şi anume îndemnarea şi îndrumarea, le revin îndeosebi bătrânilor creştini, care sunt sfătuiţi să îndrume „cu sârguinţă“.

 ⁵ Pavel spune că supraveghetorii trebuie să dea dovadă de sârguinţă şi când slujesc ca învăţători şi îndeplinesc „un serviciu“. După cum reiese din context, se pare că Pavel se referă aici la „un serviciu“ îndeplinit în cadrul congregaţiei, descrisă prin cuvintele „un singur corp“ (Rom. 12:4, 5). Acest serviciu este similar cu cel menţionat în Faptele 6:4, unde apostolii au spus: „Noi vom stărui în rugăciune şi în serviciul cuvântului“. Ce presupune acest serviciu? Bătrânii creştini îşi folosesc darurile pentru a-i zidi pe membrii congregaţiei. Ei dovedesc că ‘se ocupă’ de serviciu când îndrumă şi instruiesc congregaţia în mod sârguincios. Pentru aceasta, ei trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu sub rugăciune, să facă cercetări, să predea şi să păstorească. Supraveghetorii trebuie să-şi folosească darurile cu conştiinciozitate şi să se îngrijească de turma lui Dumnezeu „cu bucurie“ (Rom. 12:7, 8; 1 Pet. 5:1–3).

6. Cum putem urma sfatul din Romani 12:11, mottoul acestui articol?

⁶ În continuare, Pavel spune: „Nu fiţi delăsători în activitatea voastră. Fiţi înflăcăraţi de spirit. Slujiţi-i lui Iehova ca sclavi“. Ce putem face dacă observăm că avem tendinţa de a încetini ritmul în serviciu? Poate că este nevoie să ne îmbunătăţim obiceiurile de studiu şi să ne rugăm mai fierbinte şi mai des pentru spiritul sfânt. Acesta ne poate ajuta să ne reînsufleţim zelul şi să nu mai fim căldicei (Luca 11:9, 13; Rev. 2:4; 3:14, 15, 19). Aşa cum spiritul sfânt i-a impulsionat pe primii creştini să vorbească despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“, tot aşa ne poate stimula şi pe noi să fim plini de zel în serviciu, să fim „înflăcăraţi de spirit“ (Fap. 2:4, 11).

Umilinţă şi modestie

7. De ce trebuie să slujim cu umilinţă şi modestie?

⁷ (Citeşte Romani 12:3, 16.) Darurile pe care le avem le-am primit prin „bunătatea nemeritată“ a lui Iehova. Într-o altă scrisoare, Pavel spune: „Calificarea noastră vine de la Dumnezeu“ (2 Cor. 3:5). De aceea, nu avem niciun motiv să ne lăudăm. Dimpotrivă, trebuie să recunoaştem cu umilinţă că orice realizare în serviciu se datorează binecuvântării lui Dumnezeu, nu aptitudinilor noastre (1 Cor. 3:6, 7). În acest sens, Pavel a scris: „Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie“. E adevărat, este necesar să avem respect de sine şi să găsim bucurie şi satisfacţie în serviciul pentru Iehova. Totuşi, dacă suntem modeşti, sau conştienţi de limitele noastre, nu vom avea o părere exagerată despre noi înşine, ci ‘vom gândi în aşa fel încât să avem o minte sănătoasă’.

8. Cum putem evita ‘să devenim înţelepţi în propriii noştri ochi’?

 ⁸ Ar fi o dovadă de nesăbuinţă să ne lăudăm cu realizările noastre. În fond, „Dumnezeu . . . face să crească“ (1 Cor. 3:7). Pavel spune că Dumnezeu i-a dat fiecărui membru al congregaţiei o ‘măsură de credinţă’. În loc să ne considerăm superiori, ar trebui să apreciem ceea ce realizează alţii potrivit măsurii lor de credinţă. Pavel spune în continuare: „Să aveţi faţă de alţii aceleaşi gânduri pe care le aveţi faţă de voi înşivă“. Iar, într-o altă scrisoare, apostolul ne îndeamnă ‘să nu facem nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilinţă, să considerăm că ceilalţi ne sunt superiori’ (Filip. 2:3). Pentru a recunoaşte că fiecare dintre fraţii şi surorile noastre ne este superior într-un fel sau altul sunt necesare eforturi conştiente şi o umilinţă autentică. Umilinţa ne va împiedica ‘să devenim înţelepţi în propriii noştri ochi’. Deşi poate că, datorită anumitor privilegii de serviciu, unii ies mai mult în evidenţă, toţi vom găsi o bucurie profundă în îndeplinirea ‘celor umile’, adică a sarcinilor umile, care deseori trec neobservate (1 Pet. 5:5).

Unitatea noastră creştină

9. De ce îi compară Pavel pe creştinii născuţi prin spirit cu mădularele unui corp?

⁹ (Citeşte Romani 12:4, 5, 9, 10.) Pavel îi compară pe creştinii unşi cu mădularele unui corp care slujesc în unitate sub îndrumarea Capului lor, Cristos (Col. 1:18). El le reaminteşte creştinilor născuţi prin spirit că un corp are multe mădulare, care îndeplinesc funcţii diferite, şi că ei, ‘deşi sunt mulţi, sunt un singur corp, fiind uniţi cu Cristos’. Aceeaşi idee o regăsim şi în îndemnul pe care Pavel l-a dat creştinilor unşi din Efes: „Să creştem prin iubire în toate lucrurile în cel care este capul, Cristos. Din el, tot corpul — armonios îmbinat şi făcut să colaboreze prin toate încheieturile care dau ce este necesar, după lucrarea fiecărui mădular în măsura potrivită — contribuie la creşterea corpului, pentru ca acesta să se zidească pe sine în iubire“ (Ef. 4:15, 16).

10. A cui autoritate trebuie să o recunoască „alte oi“?

¹⁰ Deşi „alte oi“ nu fac parte din grupul celor ce alcătuiesc corpul lui Cristos, ele pot învăţa multe din această ilustrare (Ioan 10:16). Pavel spune că Iehova „a pus totul sub picioarele [lui Cristos] şi l-a făcut cap peste toate lucrurile, spre folosul congregaţiei“ (Ef. 1:22). În prezent, alte oi fac parte din „toate lucrurile“ pe care Iehova le-a pus sub autoritatea Fiului său. De asemenea, ele se numără printre „bunurile“ pe care Cristos le-a încredinţat ‘sclavului fidel şi prevăzător’ (Mat. 24:45–47). Prin urmare, cei ce au speranţă pământească trebuie să-l recunoască pe Cristos drept Cap al lor şi să se supună sclavului fidel şi prevăzător şi reprezentantului acestuia, Corpul de Guvernare, precum şi bărbaţilor numiţi ca supraveghetori în congregaţie (Evr. 13:7, 17). Lucrul acesta contribuie la unitatea creştină.

11. Ce stă la baza unităţii noastre, şi ce sfat a mai dat Pavel?

¹¹ Unitatea noastră are la bază iubirea, care este „o legătură perfectă a unităţii“ (Col. 3:14). În Romani, capitolul 12, Pavel spune că iubirea noastră trebuie să fie „fără ipocrizie“ şi că, „în iubire frăţească“, trebuie să avem „afecţiune tandră unii faţă de alţii“. Lucrul acesta promovează respectul reciproc. Apostolul spune: „În a vă arăta onoare unii altora, fiţi primii“. Desigur, nu trebuie să confundăm iubirea cu sentimentalismul, adică să ne lăsăm conduşi orbeşte de sentimente. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra congregaţia curată. Când a dat sfatul privitor la iubire, Pavel a adăugat: „Să aveţi oroare de rău, alipiţi-vă de ce este bine“.

Calea ospitalităţii

12. Ce putem învăţa din exemplul creştinilor din Macedonia în ce priveşte ospitalitatea?

¹² (Citeşte Romani 12:13.) Iubirea frăţească ne va îndemna ‘să împărţim cu sfinţii după  nevoile lor’ şi după posibilităţile noastre. Chiar dacă nu avem multe lucruri materiale, putem împărţi ce avem. Referindu-se la creştinii din Macedonia, Pavel a scris: „În timpul unei mari încercări şi în mijlocul necazurilor, bucuria lor fără margini, cu toată sărăcia lor lucie, a făcut să crească bogăţia generozităţii lor. Căci aceasta a fost după posibilităţile lor reale, ba chiar mărturisesc că a fost peste posibilităţile lor reale, fiindcă fraţii aceştia ne-au cerut chiar ei, cu multe implorări, privilegiul de a da cu bunăvoinţă şi de a lua astfel parte la serviciul pentru sfinţi [cei din Iudeea]“ (2 Cor. 8:2–4). Deşi erau săraci, creştinii din Macedonia au dovedit multă generozitate. Ei considerau că este un privilegiu să împartă cu fraţii lor din Iudeea, aflaţi în nevoie, puţinul pe care-l aveau.

13. Cum putem ‘urma calea ospitalităţii’?

¹³ Expresia din limba greacă tradusă prin „urmaţi calea ospitalităţii“ transmite ideea de a lua iniţiativa. O traducere a Bibliei (The New Jerusalem Bible) redă expresia prin „căutaţi ocazii de a fi ospitalieri“. Mulţi manifestă ospitalitate invitând pe cineva la masă, iar, când e motivat de iubire, acest gest merită toate laudele. Însă, dacă avem iniţiativă, vom găsi multe alte modalităţi de a fi ospitalieri. De pildă, dacă situaţia materială sau starea de sănătate nu ne permite să-i invităm pe alţii la masă, i-am putea invita la o cafea sau la un ceai. Şi aceasta este o dovadă de ospitalitate.

14. a) Din ce cuvinte este format termenul grecesc tradus prin „ospitalitate“? b) Cum putem arăta interes faţă de străini în lucrarea de predicare?

¹⁴ Ospitalitatea este o chestiune de atitudine. Termenul grecesc tradus prin „ospitalitate“ este format din două cuvinte, care înseamnă „iubire“ şi „străin“. Cum îi privim noi pe străini? Mulţi creştini se străduiesc să înveţe altă limbă pentru a le predica vestea bună străinilor de pe teritoriul congregaţiei lor. Şi despre ei se poate spune că urmează calea ospitalităţii. Desigur, mulţi dintre noi nu pot să înveţe altă limbă. Totuşi, toţi îi putem ajuta pe străini folosind broşura O veste bună pentru oameni din toate naţiunile, ce conţine un mesaj biblic în multe limbi. Ai avut şi tu experienţe frumoase cu această broşură?

 Empatie

15. Cum ne ajută exemplul lui Isus să înţelegem mai bine sfatul din Romani 12:15?

¹⁵ (Citeşte Romani 12:15.) Sfatul lui Pavel din acest verset poate fi rezumat în două cuvinte: Manifestaţi empatie. Este necesar să învăţăm să înţelegem şi chiar să împărtăşim sentimentele altora, indiferent că e vorba de bucurie sau de tristeţe. Dacă suntem înflăcăraţi de spirit, sentimentele noastre de bucurie sau de compasiune vor fi evidente. Când 70 de discipoli ai lui Cristos s-au întors plini de bucurie dintr-o campanie de predicare şi au povestit despre succesul lucrării lor, Isus „s-a umplut de bucurie şi de spirit sfânt“ (Luca 10:17–21). El s-a bucurat împreună cu ei. Altădată, când prietenul său Lazăr a murit, ‘a plâns cu cei ce plângeau’ (Ioan 11:32–35).

16. Cum putem manifesta empatie, şi îndeosebi cine trebuie să facă lucrul acesta?

¹⁶ Şi noi dorim să manifestăm empatie, asemenea lui Isus. Când un colaborator în credinţă se bucură, vrem să ne bucurăm cu el. Iar, când fraţii şi surorile noastre au un necaz sau o durere, vrem să fim sensibili la suferinţa lor. Deseori le putem aduce multă alinare celor ce suferă din cauza unei dureri emoţionale dacă ne facem timp să-i ascultăm cu empatie. Uneori am putea fi mişcaţi până la lacrimi. Toţi trebuie să manifestăm o empatie autentică, iar bătrânii creştini cu atât mai mult (1 Pet. 1:22).

17. Ce am învăţat până acum din Romani, capitolul 12, şi ce vom analiza în articolul următor?

¹⁷ Versetele din Romani, capitolul 12, pe care le-am analizat până acum ne-au oferit sfaturi cu privire la viaţa noastră de creştini şi la relaţiile cu fraţii. În articolul următor vom analiza celelalte versete din capitol, ce ne arată cum trebuie să-i privim şi să-i tratăm pe cei din afara congregaţiei creştine, inclusiv pe împotrivitori şi pe persecutori.

Recapitulare

• Cum dovedim că suntem „înflăcăraţi de spirit“?

• De ce trebuie să-i slujim lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu modestie?

• Cum putem arăta empatie şi compasiune faţă de colaboratorii în credinţă?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la pagina 4]

De ce studiem, participăm la întruniri şi ne rugăm?

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Cum poate fiecare dintre noi să-i ajute pe străini să audă despre Regat?