Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne îmbogăţim rugăciunile studiind Biblia

Să ne îmbogăţim rugăciunile studiind Biblia

Să ne îmbogăţim rugăciunile studiind Biblia

„Ah, Iehova, te rog, urechea ta să fie atentă la rugăciunea slujitorului tău.“ (NEEM. 1:11)

1, 2. De ce este util să analizăm câteva dintre rugăciunile consemnate în Biblie?

RUGĂCIUNEA şi studiul Bibliei sunt elemente esenţiale ale închinării adevărate (1 Tes. 5:17; 2 Tim. 3:16, 17). Biblia nu este o carte de rugăciuni. Totuşi, ea conţine multe rugăciuni, o mare parte dintre ele fiind consemnate în cartea Psalmilor.

2 Când citeşti şi studiezi Biblia, probabil găseşti unele rugăciuni care se potrivesc cu situaţia în care te afli. Rugăciunile tale vor deveni mai profunde dacă vei include în ele gânduri şi chiar cuvinte din rugăciunile consemnate în Scripturi. Dar ce poţi învăţa din rugăciunile şi din exemplul celor care i-au cerut lui Iehova ajutor şi au primit răspuns?

Caută şi urmează îndrumarea lui Iehova

3, 4. a) Ce misiune a primit slujitorul lui Avraam? b) Ce putem învăţa din felul în care Iehova a răspuns la rugăciunea slujitorului?

3 Studiind Biblia, înţelegem mai bine că trebuie să cerem mereu în rugăciune îndrumarea lui Iehova. Să vedem ce s-a întâmplat când Avraam l-a trimis în Mesopotamia pe slujitorul său cel mai vârstnic, probabil pe Eliezer, ca să-i aducă lui Isaac o soţie temătoare de Dumnezeu. În timp ce mai multe femei scoteau apă dintr-o fântână, slujitorul s-a rugat astfel: „Iehova . . . Să se întâmple aşa: tânăra căreia îi voi spune: «Pleacă-ţi vasul de apă, te rog, ca să beau!» şi care va spune: «Bea şi îţi voi adăpa şi cămilele!», ea să fie cea pe care o vei alege pentru slujitorul tău, pentru Isaac. Prin aceasta fă-mă să ştiu că ai arătat iubire loială faţă de stăpânul meu“ (Gen. 24:12–14).

4 Slujitorul lui Avraam a primit răspuns la rugăciune când Rebeca i-a adăpat cămilele. Nu după mult timp, ea l-a însoţit în Canaan şi a devenit soţia mult iubită a lui Isaac. Bineînţeles, azi nu ne putem aştepta ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni printr-un semn anume. Totuşi, el ne va îndruma dacă ne rugăm şi ne lăsăm conduşi de spiritul său (Gal. 5:18).

Roagă-te când eşti îngrijorat

5, 6. Ce este demn de remarcat la rugăciunea lui Iacob?

5 Rugăciunea te poate ajuta să nu mai fii foarte îngrijorat. De exemplu, Iacob, care se temea de Esau, fratele lui geamăn, s-a rugat: „O, Iehova, . . . nu merit bunătatea iubitoare şi fidelitatea pe care le-ai manifestat faţă de slujitorul tău . . . . Scapă-mă, te rog, de mâna fratelui meu, de mâna lui Esau, fiindcă mi-e frică de el, să nu vină şi să mă atace, pe mine, pe mame şi pe copii. Tu, tu ai spus: «Fără îndoială, îţi voi face bine şi voi face sămânţa ta ca firele de nisip ale mării, care, de multe ce sunt, nu pot fi numărate»“ (Gen. 32:9–12).

6 Deşi Iacob a luat anumite măsuri pentru a preveni un conflict cu Esau, Iehova i-a răspuns la rugăciune când el şi fratele lui s-au împăcat (Gen. 33:1–4). Citeşte cu atenţie rugăciunea lui şi vei vedea că Iacob nu doar a cerut ajutor. El şi-a exprimat credinţa în Sămânţa promisă şi recunoştinţa pentru bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu. Ai şi tu unele „temeri“? (2 Cor. 7:5) Dacă da, cuvintele lui Iacob îţi reamintesc că rugăciunea te poate ajuta să nu mai fii foarte îngrijorat. Totuşi, rugăciunile noastre nu trebuie să conţină numai cereri, ci şi exprimări ale credinţei.

Roagă-te pentru înţelepciune

7. De ce s-a rugat Moise pentru a cunoaşte căile lui Iehova?

7 Dorinţa de a-i fi plăcuţi lui Iehova ar trebui să ne îndemne pe toţi să ne rugăm pentru înţelepciune. Moise s-a rugat pentru a cunoaşte căile lui Iehova, implorându-l: „Iată că tu [Iehova] îmi zici: «Scoate acest popor [din Egipt]» . . . . Şi acum, te rog, dacă am găsit favoare în ochii tăi, fă-mă, te rog, să cunosc căile tale, ca să . . . găsesc favoare în ochii tăi!“ (Ex. 33:12, 13). Iehova a răspuns la rugăciunea lui Moise şi l-a ajutat să cunoască mai bine căile Sale. Moise avea într-adevăr nevoie de acest ajutor, întrucât urma să conducă poporul lui Iehova.

8. Ce foloase vei avea dacă vei medita la textul din 1 Regi 3:7–14?

8 La fel ca Moise, şi David s-a rugat: „Fă-mă să cunosc căile tale, o, Iehova!“ (Ps. 25:4). Fiul lui David, Solomon, i-a cerut lui Dumnezeu înţelepciune pentru a se achita de responsabilităţile de rege al lui Israel. Lui Iehova i-a plăcut rugăciunea lui Solomon. De aceea, El i-a dat nu numai înţelepciune, ci şi bogăţii şi glorie. (Citeşte 1 Regi 3:7–14.) Dacă primeşti responsabilităţi teocratice care ţi se par copleşitoare, roagă-te pentru înţelepciune şi dă dovadă de umilinţă. Cu siguranţă, Dumnezeu te va ajuta să dobândeşti cunoştinţa şi înţelepciunea de care ai nevoie pentru a te achita de responsabilităţi într-un mod potrivit şi iubitor.

Roagă-te din inimă

9, 10. Ce aţi remarcat cu privire la modul în care Solomon face referire la inimă în rugăciunea de inaugurare a templului?

9 Pentru a fi ascultate, rugăciunile trebuie să fie spuse din inimă. În 1 Regi, capitolul 8, este consemnată o astfel de rugăciune, pe care Solomon a rostit-o înaintea mulţimilor adunate la Ierusalim în 1026 î.e.n., cu ocazia inaugurării templului. Solomon i-a înălţat laude lui Iehova după ce arca legământului fusese aşezată în Sfânta Sfintelor, iar norul lui Iehova umpluse templul.

10 Citeşte cu atenţie această rugăciune şi vei observa că Solomon face referire la inimă de mai multe ori. El spune că numai Iehova cunoaşte inima unei persoane (1 Regi 8:38, 39). De asemenea, el arată că mai există o şansă pentru păcătosul care ‘se întoarce la Dumnezeu cu toată inima’. Dacă un duşman i-ar lua captivi pe membrii poporului lui Dumnezeu, rugăciunile lor ar fi ascultate, cu condiţia ca inima lor să fie completă faţă de Iehova (1 Regi 8:48, 58, 61). Aşadar, nu încape nicio îndoială că rugăciunile noastre trebuie să izvorască din inimă.

Psalmii te ajută să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile

11, 12. Ce putem învăţa din rugăciunea unui levit care nu a putut merge la sanctuarul lui Iehova pentru un timp?

11 Studierea Psalmilor ne poate ajuta să ne îmbogăţim rugăciunile şi să aşteptăm răspunsul lui Iehova. De exemplu, un levit care se afla în exil a dat dovadă de multă răbdare. Deşi, pentru un timp, nu a putut merge la sanctuarul lui Iehova, el a cântat: „De ce eşti disperat, suflete al meu, şi de ce te frămânţi înăuntrul meu? Aşteaptă-l pe Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda: el este marea mea salvare!“ (Ps. 42:5, 11; 43:5).

12 Ce putem învăţa de la acest levit? Să presupunem că te afli în închisoare deoarece ai luat poziţie de partea lui Iehova. Pentru un timp nu poţi să fii la întruniri împreună cu fraţii de credinţă. La fel ca acel levit, aşteaptă cu răbdare ca Dumnezeu să acţioneze spre binele tău (Ps. 37:5). Meditează la bucuria pe care ai simţit-o în trecut în serviciul lui Dumnezeu. Roagă-te pentru perseverenţă în timp ce ‘îl aştepţi pe Dumnezeu’ să te ajute să-i slujeşti din nou în mod activ alături de poporul său.

Roagă-te cu credinţă

13. Potrivit cu Iacov 1:5–8, de ce trebuie să ne rugăm cu credinţă?

13 Indiferent în ce situaţie ne-am afla, să ne rugăm mereu cu credinţă! Dacă îţi este pusă la încercare integritatea, urmează sfatul discipolului Iacov. Roagă-te lui Iehova şi fii sigur că îţi va da înţelepciunea de care ai nevoie ca să depăşeşti încercările. (Citeşte Iacov 1:5–8.) Dumnezeu cunoaşte gândurile care te frământă şi îţi poate oferi îndrumare şi mângâiere prin spiritul său. Deschide-ţi inima înaintea lui cu credinţă, ‘fără să te îndoieşti deloc’, şi acceptă îndrumarea spiritului sfânt şi sfaturile Bibliei.

14, 15. De ce se poate spune că Ana s-a rugat şi a acţionat cu credinţă?

14 Ana, una dintre cele două soţii ale levitului Elcana, s-a rugat şi a acţionat cu credinţă. Ea nu putea să aibă copii. De aceea, Penina, cealaltă soţie, care avea copii, o batjocorea. Ana s-a dus la tabernacol şi a promis că, dacă va naşte un fiu, i-l va da lui Iehova. Dar, pentru că buzele îi tremurau în timp ce se ruga, Marele Preot Eli a crezut că era beată. Dându-şi apoi seama că lucrurile nu stăteau aşa, el a spus: „Dumnezeul lui Israel să îndeplinească cererea pe care i-ai făcut-o“. Deşi nu ştia care urma să fie rezultatul, Ana avea încredere că rugăciunea ei va primi răspuns. Astfel, „faţa ei n-a mai fost îngrijorată“; ea n-a mai fost tristă sau descurajată (1 Sam. 1:9–18).

15 După ce l-a născut şi l-a înţărcat pe Samuel, Ana l-a dus la tabernacol, oferindu-l lui Iehova pentru un serviciu sacru (1 Sam. 1:19–28). Dacă medităm la rugăciunea Anei, rugăciunile noastre pot deveni mai profunde. De asemenea, vom înţelege că până şi tristeţea cauzată de o problemă tulburătoare poate dispărea dacă ne rugăm având încredere că Iehova ne va răspunde (1 Sam. 2:1–10).

16, 17. Ce s-a întâmplat în urma faptului că Neemia s-a rugat şi a acţionat cu credinţă?

16 Şi Neemia, un om drept din secolul al V-lea î.e.n., s-a rugat şi a acţionat cu credinţă. Iată ce a spus el: „Iehova, te rog, urechea ta să fie atentă la rugăciunea slujitorului tău şi la rugăciunea slujitorilor tăi care-şi găsesc plăcerea în a se teme de numele tău. Te rog, dă astăzi izbândă slujitorului tău şi fă ca omului acestuia să-i fie milă de el“. Cine era ‘acest om’? Regele persan Artaxerxes, căruia Neemia îi slujea drept paharnic (Neem. 1:11).

17 Neemia a aflat că iudeii eliberaţi din captivitatea babiloniană erau ‘în mare necaz şi de batjocură, iar zidul Ierusalimului era dărâmat’. De aceea, zile la rând, el s-a rugat cu credinţă (Neem. 1:3, 4). Rugăciunile lui Neemia au primit răspuns peste aşteptările sale când regele i-a dat voie să plece la Ierusalim pentru a reconstrui zidurile oraşului (Neem. 2:1–8). Astfel, după puţin timp, zidurile au fost reparate. Rugăciunile lui Neemia au primit răspuns deoarece s-au concentrat asupra închinării adevărate şi au fost rostite cu credinţă. Sunt şi rugăciunile tale la fel?

Adu-i lui Iehova laude şi mulţumiri

18, 19. De ce trebuie să-i aducem laude şi mulţumiri lui Iehova?

18 Când ne rugăm, să-i aducem lui Iehova laude şi mulţumiri! Avem într-adevăr nenumărate motive să facem acest lucru. De exemplu, plin de bucurie, David i-a adus laude lui Iehova, preamărindu-i poziţia de rege. (Citeşte Psalmul 145:10–13.) Dovedesc rugăciunile tale că apreciezi privilegiul de a anunţa Regatul lui Iehova? Cuvintele psalmiştilor te pot ajuta să te rogi din inimă şi să-ţi exprimi recunoştinţa pentru întruniri şi congrese (Ps. 27:4; 122:1).

19 De asemenea, recunoştinţa pentru preţioasa prietenie cu Dumnezeu te poate îndemna să-ţi exprimi sentimentele la fel ca psalmistul: „Te voi lăuda printre popoare, o, Iehova! Îţi voi cânta melodii printre naţiuni! Căci bunătatea ta iubitoare este mare, ajunge până la ceruri, iar fidelitatea ta, până la nori. Înalţă-te mai presus de ceruri, o, Dumnezeule! Gloria ta să fie peste tot pământul!“ (Ps. 57:9–11). Cu siguranţă, astfel de gânduri şi de cuvinte emoţionante din Psalmi te pot ajuta să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile!

Roagă-te cu respect profund

20. Cum şi-a exprimat Maria respectul profund faţă de Dumnezeu?

20 În rugăciunile tale trebuie să fie evident respectul profund pentru Dumnezeu. Cuvintele pline de respect rostite de Maria la puţin timp după ce a aflat că va fi mama lui Mesia au fost asemănătoare cu cele spuse de Ana când l-a dus pe Samuel să slujească la tabernacol. Iată ce a spus Maria: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Iehova şi spiritul mi s-a umplut de o mare bucurie în Dumnezeu, Salvatorul meu“ (Luca 1:46, 47). Nu este de mirare că Maria, o tânără temătoare de Dumnezeu, a fost aleasă pentru a fi mama lui Isus, Mesia! Ţi-ai putea îmbogăţi rugăciunile exprimând sentimente asemănătoare?

21. În ce fel au reflectat rugăciunile lui Isus credinţă şi respect profund?

21 Rugăciunile lui Isus au reflectat un respect profund faţă de Iehova şi o credinţă puternică. De exemplu, înainte de a-l învia pe Lazăr, „Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: «Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Este adevărat, ştiam că întotdeauna mă asculţi»“ (Ioan 11:41, 42). Reflectă şi rugăciunile tale credinţă şi respect profund? Analizând rugăciunea-model rostită de Isus, vei observa că sfinţirea numelui lui Iehova, venirea Regatului său şi înfăptuirea voinţei Sale constituie elementele principale ale acestei rugăciuni (Mat. 6:9, 10). Gândeşte-te acum la rugăciunile tale. Denotă ele interes profund faţă de Regatul lui Iehova, înfăptuirea voinţei sale şi sfinţirea numelui său?

22. De ce poţi fi sigur că Iehova îţi va da curaj să predici vestea bună?

22 Când trecem prin persecuţii sau alte încercări, îl implorăm pe Iehova în rugăciune să ne ajute să-i slujim plini de curaj. De exemplu, Sanhedrinul le-a poruncit lui Petru şi lui Ioan să nu mai ‘predea în numele lui Isus’. Însă, dând dovadă de curaj, cei doi apostoli au refuzat să facă acest lucru (Fap. 4:18–20). După ce au fost eliberaţi, ei le-au povestit fraţilor de credinţă cele întâmplate. Toţi cei prezenţi l-au rugat pe Dumnezeu să-i ajute să predice cu îndrăzneală cuvântul său. „După ce au făcut această implorare, . . . s-au umplut de spirit sfânt şi vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.“ Cât de bucuroşi trebuie să fi fost că au primit răspuns la rugăciunea lor! (Citeşte Faptele 4:24–31.) Drept rezultat, un număr mare de oameni au devenit închinători ai lui Iehova. Rugăciunea te poate întări şi pe tine să predici vestea bună cu îndrăzneală.

Continuă să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile

23, 24. a) Menţionează câteva exemple care arată că, studiind Biblia, îţi poţi îmbogăţi rugăciunile. b) Ce eşti hotărât să faci ca să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile?

23 Am putea aminti multe alte exemple care dovedesc că citirea şi studierea Bibliei ne pot ajuta să ne îmbogăţim rugăciunile. De pildă, la fel ca Iona, exprimă-ţi în rugăciune convingerea că „salvarea este a lui Iehova“ (Iona 2:1–10). Dacă eşti neliniştit pentru că ai comis un păcat grav, dar le-ai cerut ajutor bătrânilor, sentimentele pe care David le-a exprimat în psalmi te pot ajuta să-ţi exprimi şi tu căinţa în rugăciunile personale (Ps. 51:1–12). Asemenea lui Ieremia, adu-i laude lui Iehova în rugăciune (Ier. 32:16–19). Dacă doreşti să te căsătoreşti, rugăciunea consemnată în Ezra, capitolul 9, şi rugăciunile personale te pot ajuta să respecţi cu hotărâre porunca lui Dumnezeu ‘de a te căsători numai în Domnul’ (1 Cor. 7:39; Ezra 9:6, 10–15).

24 Continuă să citeşti şi să studiezi Biblia! Caută idei pe care le poţi include în rugăciune, apoi foloseşte-le când îl implori pe Iehova să te ajute şi când îi aduci mulţumiri şi laude. Cu siguranţă, studiind Biblia, îţi vei îmbogăţi rugăciunile şi te vei apropia mai mult de Iehova!

Cum aţi răspunde?

• De ce trebuie să căutăm şi să urmăm îndrumarea lui Dumnezeu?

• De ce trebuie să ne rugăm pentru înţelepciune?

• Cum ne ajută Psalmii să ne îmbogăţim rugăciunile?

• De ce trebuie să ne rugăm cu credinţă şi cu respect profund?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Slujitorul lui Avraam s-a rugat pentru a primi îndrumare de la Dumnezeu. Faci şi tu la fel?

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Închinarea în familie te poate ajuta să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile