Întrebări de la cititori
Întrebări de la cititori
Întrucât Iehova interzice idolatria, de ce nu l-a pedepsit pe Aaron pentru că a făcut viţelul de aur?
Când Aaron a făcut viţelul de aur, după cum se arată în Exodul, capitolul 32, el a încălcat legea lui Dumnezeu referitoare la idolatrie (Ex. 20:3–5). Drept urmare, ‘Iehova s-a mâniat atât de mult, încât a vrut să-l nimicească pe Aaron, dar Moise a făcut implorări în timpul acela şi pentru Aaron’ (Deut. 9:19, 20). A avut rugăciunea lui Moise „multă forţă“ în cazul lui Aaron? (Iac. 5:16) Da. Se pare că Iehova a răspuns la rugăciunea lui Moise, un om drept, şi, datorită implorării sale şi din cel puţin alte două motive, nu l-a pedepsit pe Aaron.
Probabil că unul dintre motive a fost fidelitatea pe care Aaron o dovedise deja. Când Moise a primit misiunea de a merge la faraon şi de a-i scoate pe israeliţi din Egipt, Iehova l-a desemnat pe Aaron să-l însoţească pe Moise şi să vorbească în numele acestuia (Ex. 4:10–16). Cei doi au ascultat de Iehova şi s-au prezentat de mai multe ori înaintea faraonului, înfruntându-l pe acest om cu inima împietrită. Aşadar, încă din Egipt, Aaron s-a dovedit loial şi statornic în serviciul lui Iehova (Ex. 4:21).
De asemenea, să luăm în considerare ce anume l-a determinat pe Aaron să facă viţelul de aur. Moise era pe muntele Sinai de 40 de zile. Când israeliţii au văzut că „Moise întârzie să coboare de pe munte“, i-au cerut lui Aaron să le facă un idol. El a acceptat şi le-a făcut o statuie de aur ce înfăţişa un viţel (Ex. 32:1–6). Însă acţiunile lui ulterioare au indicat că în inima sa nu a fost de acord cu acest act idolatru. După cât se pare, el a cedat în faţa presiunilor. De exemplu, când Moise a înlăturat în mod energic această formă de idolatrie, toţi fiii lui Levi, inclusiv Aaron, au luat poziţie fermă de partea lui Iehova. Trei mii de bărbaţi, principalii răspunzători de această conduită idolatră, au fost ucişi (Ex. 32:25–29).
După aceea, Moise i-a zis poporului: „Aţi comis un mare păcat“ (Ex. 32:30). Aşadar, nu numai Aaron a avut o parte de vină pentru această nelegiuire, ci şi poporul. Atât el, cât şi ceilalţi israeliţi au beneficiat de marea îndurare a lui Iehova.
După incidentul cu viţelul de aur, Iehova a poruncit ca Aaron să fie instalat ca mare preot. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să-l îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, apoi să-l ungi şi să-l sfinţeşti şi, astfel, să-mi slujească drept preot“ (Ex. 40:12, 13). Evident, Iehova l-a iertat pe Aaron pentru slăbiciunea sa. În inima lui, Aaron a fost un susţinător loial al închinării adevărate, nu un rebel idolatru.