Salt la conţinut

Salt la cuprins

Uniţi în iubire — raport despre întrunirea anuală

Uniţi în iubire — raport despre întrunirea anuală

Uniţi în iubire — raport despre întrunirea anuală

ÎN DIMINEAŢA zilei de 3 octombrie 2009, la Sala de Congrese a Martorilor lui Iehova din Jersey City (New Jersey, SUA) s-a ţinut cea de-a 125-a întrunire anuală a Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania. Cei peste 5 000 de participanţi fremătau de bucurie! S-a făcut o legătură audio-video cu cele trei complexuri ale Betelului din Statele Unite şi cu Betelul din Canada. Astfel, alte câteva mii de persoane au putut urmări programul spiritual. În total, 13 235 de fraţi şi surori, uniţi în iubirea pentru Iehova, s-au bucurat de această întrunire, care a durat trei ore.

Preşedintele programului a fost Geoffrey Jackson, membru al Corpului de Guvernare. El a deschis întrunirea prezentând un cor de betelişti care au cântat câteva cântări din noua carte. Dirijorul a fost David Splane, un alt membru al Corpului de Guvernare. Apoi, el a vorbit pe scurt despre importanţa muzicii în închinarea curată. Cei prezenţi au fost invitaţi să cânte trei dintre noile cântări. Ele au fost cântate mai întâi de cor, iar apoi şi de cei din auditoriu. Corul a fost format numai cu ocazia acestei întruniri speciale. Cu ocazia întrunirilor sau a congreselor nu trebuie organizat un astfel de cor.

Rapoarte din partea filialelor

La acest eveniment au fost invitaţi membri a cinci comitete de filială. Fiecare a prezentat câte un raport. De exemplu, Kenneth Little a spus că filiala din Canada va începe în curând să tipărească cea mai mare parte a revistelor pentru Statele Unite şi Canada, ceea ce înseamnă că filiala va tipări de zece ori mai mult ca până acum. În acest scop a fost achiziţionată o nouă presă de tipărit, care va funcţiona în două schimburi, adică 16 ore pe zi.

Reiner Thompson a prezentat un raport despre lucrarea din Republica Dominicană, iar Albert Olih a descris activitatea din Nigeria. Emile Kritzinger a precizat că Martorii lui Iehova din Mozambic au fost recunoscuţi oficial în 1992, după zeci de ani de persecuţii. Recent, în aceste trei ţări s-au înregistrat creşteri semnificative ale numărului de vestitori. Viv Mouritz, de la filiala din Australia, a vorbit despre progresul lucrării din Timorul de Est, teritoriu aflat sub supravegherea acestei filiale.

Comitetele Corpului de Guvernare

În 1976, activitatea Martorilor lui Iehova din întreaga lume a început să fie supravegheată de şase comitete ale Corpului de Guvernare. Mai târziu, membri ai clasei alte oi au fost numiţi să slujească în calitate de asistenţi ai acestor comitete, numărul lor fiind în prezent de 23. Şase dintre ei au fost intervievaţi. Aceşti fraţi au petrecut în total 341 de ani în serviciul cu timp integral, în medie, 57 de ani fiecare.

Don Adams, care slujeşte la Betel din 1943, a vorbit despre Comitetul Coordonatorilor, care este alcătuit din coordonatorii celorlalte cinci comitete şi care asigură buna colaborare între acestea. Comitetul Coordonatorilor intervine în situaţii de urgenţă, când izbucnesc persecuţii, când au loc dezastre, când sunt intentate procese şi când apar alte probleme urgente care afectează comunitatea fraţilor.

Dan Molchan a descris activitatea Comitetului pentru Personal, care asigură bunăstarea spirituală şi fizică a celor 19 851 de betelişti din întreaga lume. David Sinclair a explicat cum supraveghează Comitetul de Editare achiziţionarea materialelor şi a echipamentelor necesare filialelor. Apoi, Robert Wallen, care slujeşte la Betel de aproape 60 de ani, a vorbit despre Comitetul pentru Serviciu, care supraveghează lucrarea de predicare şi activitatea din congregaţii. William Malenfant a vorbit despre eforturile depuse de Comitetul pentru Învăţământ în pregătirea programelor de congres. John Wischuk a vorbit despre activitatea Comitetului de Redactare, ce supraveghează pregătirea atentă a publicaţiilor noastre. *

Iubirea — tema textului anului 2010

Următoarele trei cuvântări au fost ţinute de membri ai Corpului de Guvernare. Gerrit Lösch a început cu întrebarea: „Vreţi ca ceilalţi să vă iubească?“. El a explicat că iubirea este o necesitate umană fundamentală şi că, atunci când ne simţim iubiţi, parcă înflorim. Cu toţii existăm datorită iubirii; Iehova ne-a creat motivat de o iubire neegoistă. De aceea, principalul motiv pentru care predicăm este iubirea pentru Iehova.

Trebuie să manifestăm iubire bazată pe principii nu doar faţă de aproapele nostru, ci şi faţă de duşmani (Mat. 5:43–45). Cei din auditoriu au fost încurajaţi să mediteze la tot ce a suportat Isus de dragul nostru: a fost bătut, batjocorit, scuipat şi străpuns. Totuşi, el s-a rugat pentru soldaţii care l-au ţintuit pe stâlp. Nu ne determină aceasta să-l iubim şi mai mult? Fratele Lösch a anunţat apoi textul anului 2010: ‘Iubirea suportă totul. Iubirea nu se termină niciodată’ (1 Corinteni 13:7, 8). Avem perspectiva nu doar de a trăi veşnic, ci şi de a iubi şi de a fi iubiţi veşnic.

Mergi cu „rezervorul“ aproape gol?

Samuel Herd şi-a început cuvântarea cu o ilustrare. Un prieten te ia cu maşina ca să faceţi un drum de 50 de kilometri. La un moment dat, te uiţi la indicatorul de combustibil şi îţi dai seama că rezervorul e aproape gol. Îi spui prietenului tău, dar el te asigură că mai are vreo patru litri în rezervor. Însă, nu după mult timp, rămâneţi fără combustibil. Ce învăţăm de aici? Nu este înţelept să plecăm la drum cu rezervorul aproape gol, riscând să rămânem fără combustibil în mijlocul drumului. E mult mai bine să avem rezervorul plin! În mod asemănător, fiecare dintre noi trebuie să ne asigurăm că avem „rezervorul“ plin, combustibilul reprezentând cunoştinţa despre Iehova.

De aceea, trebuie să ne alimentăm periodic „rezervorul“. Cum anume? Există patru modalităţi. Prima: studiul personal şi citirea din Biblie în fiecare zi. Nu trebuie doar să citim, ci şi să înţelegem cele citite. A doua: închinarea în familie. Ne „facem plinul“ săptămânal sau punem doar puţin combustibil în „rezervor“? A treia: participarea la întrunirile congregaţiei. Şi a patra: meditarea în linişte la căile lui Iehova. În Psalmul 143:5 se spune: „Mi-am adus aminte de zilele de odinioară, m-am gândit la toate faptele tale“.

„Cei drepţi vor străluci“

Ultima cuvântare a fost ţinută de John Barr. El a explicat ilustrarea lui Isus despre grâu şi neghină (Mat. 13:24–30, 38, 43). În ilustrare se vorbeşte despre un „seceriş“ în timpul căruia „fiii regatului“ sunt strânşi, iar neghina este legată şi arsă.

Fratele Barr a spus clar că strângerea nu va continua la nesfârşit. El a menţionat Matei 24:34, unde se spune: „Această generaţie nu va trece nicidecum până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri“. Apoi a citit de două ori următoarea explicaţie: „După cât se pare, Isus a vrut să spună că cei unşi care aveau să fie de faţă când semnul începea să se împlinească (în 1914) urmau să fie contemporani o anumită perioadă din viaţa lor cu cei unşi care aveau să vadă începutul marelui necaz“. Nu ştim exact durata acestei generaţii. Ştim doar că este alcătuită din membrii acestor două grupuri ale căror vieţi se suprapun. Deşi cei unşi au vârste diferite, membrii celor două grupuri care alcătuiesc generaţia sunt contemporani într-o anumită perioadă a zilelor din urmă. Cât de încurajator este să ştim că cei mai tineri dintre cei unşi — contemporani cu cei mai în vârstă dintre cei unşi care au înţeles semnificaţia semnului, vizibil începând cu 1914 — nu vor muri cu toţii înainte de izbucnirea marelui necaz!

„Fiii Regatului“ îşi aşteaptă cu nerăbdare răsplata cerească. Însă toţi trebuie să rămânem fideli, ‘strălucind’ până la sfârşit. Ce privilegiu avem să asistăm la strângerea ‘grâului’!

După ultima cântare, Theodore Jaracz, membru al Corpului de Guvernare, a rostit rugăciunea de încheiere. Programul întrunirii anuale a fost cu adevărat încurajator!

[Notă de subsol]

^ par. 10 Pentru o descriere a activităţii celor şase comitete ale Corpului de Guvernare, vezi Turnul de veghe din 15 mai 2008, pagina 29.

[Chenarul de la pagina 5]

ŞCOALA PENTRU BĂTRÂNI

Cu ocazia întrunirii anuale, Anthony Morris, membru al Corpului de Guvernare, a anunţat că instruirea bătrânilor va continua. În Statele Unite, una dintre şcolile pentru bătrâni a început să funcţioneze în primele luni ale anului 2008 la centrul de învăţământ de la Patterson (New York). Cea de-a 72-a clasă tocmai a luat sfârşit, iar până acum au fost instruiţi 6 720 de bătrâni. Însă mai sunt multe de făcut. Doar în Statele Unite sunt peste 86 000 de bătrâni. De aceea, Corpul de Guvernare a hotărât ca, începând cu 7 decembrie 2009, să se mai ţină o şcoală la Brooklyn.

Patru supraveghetori itineranţi vor participa la un curs de două luni la Patterson pentru a deveni instructori. Apoi ei vor preda la Brooklyn, în timp ce alţi patru vor fi instruiţi şi vor preda la Brooklyn în locul primilor patru, care vor merge să predea la săli de congrese şi la Săli ale Regatului. Acest proces se va repeta până vor fi 12 instructori care să predea la şase şcoli săptămânale ţinute în engleză. Patru instructori vor fi pregătiţi pentru a preda în spaniolă. Această şcoală nu va înlocui Şcoala pentru Bătrâni şi Slujitori Auxiliari. Ea îi va ajuta pe bătrâni să progreseze pe plan spiritual. Pe parcursul anului de serviciu 2011, filialele din întreaga lume vor începe să ţină cursurile acestei şcoli în săli de congrese şi Săli ale Regatului.

[Legenda fotografiilor de la pagina 4]

Întrunirea anuală a început cu intonarea câtorva cântări din noua carte, „Să-i cântăm lui Iehova“