Mereu activ în organizaţia lui Iehova

Relatare de Vernon Zubko

AM CRESCUT la o fermă de lângă Stenen, un sat din provincia Saskatchewan (Canada). Eram cinci copii la părinţi: Aurellia, eu, Alvin, Allegra şi Daryl. Părinţii noştri, Fred şi Adella, s-au străduit din răsputeri să ne ofere cele necesare pe plan spiritual şi material. Le vom fi mereu recunoscători pentru că ne-au învăţat adevărul!

Tatăl meu era creştin uns şi un predicator neînfricat. Lucra din greu ca să-şi întreţină familia, dar se asigura tot timpul că cei din jur ştiau că este Martor. Astfel, vorbea cu alţii despre adevăr ori de câte ori avea ocazia. Zelul şi curajul său au lăsat o amprentă de neşters asupra mea. De multe ori îmi spunea: „Fii mereu activ în organizaţia lui Iehova şi vei fi scutit de multe probleme“.

Deseori depuneam mărturie stradală în Stenen şi în împrejurimi. În unele cazuri, acest lucru nu era uşor pentru mine. Peste tot erau băieţi care veneau şi îşi băteau joc de noi, copiii. Odată, la vârsta de opt ani, stăteam la un colţ de stradă cu revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă!. Un grup de băieţi m-au înconjurat, mi-au smuls şapca cea nouă şi au atârnat-o într-un par. Din fericire, un frate mai în vârstă, care avea grijă de mine, a văzut ce se întâmplă. S-a apropiat şi m-a întrebat: „Totul e-n regulă, Vern?“. Băieţii au şters-o cât ai clipi. Deşi am fost puţin supărat, din această întâmplare am învăţat că, atunci când depui mărturie stradală, nu e bine să stai ca parul într-un loc, ci trebuie să te mişti. În acei ani de formare, astfel de lecţii m-au ajutat şi să capăt curajul de a merge din casă-n casă.

Eu şi Alvin ne-am botezat în luna mai a anului 1951. Eu aveam 13 ani. Şi acum îmi aduc aminte că fratele Jack Nathan, care a ţinut cuvântarea de botez, ne-a îndemnat să nu lăsăm să treacă nicio lună fără să le vorbim oamenilor despre Iehova. * În familia noastră, pionieratul a fost mereu considerat cea mai bună carieră. Prin urmare, în 1958, după ce am terminat şcoala, m-am mutat în Winnipeg (Manitoba) pentru a sluji ca pionier. Deşi tata era bucuros că îl ajutam în mica noastră afacere cu cherestea, atât el, cât şi mama m-au încurajat foarte mult să încep pionieratul şi au fost de acord să mă mut în acel teritoriu.

O nouă casă şi un nou partener

În 1959, toţi cei care puteau au fost invitaţi de Filială să se mute în Quebec, unde era mare nevoie de vestitori. Prin urmare, am continuat pionieratul în Montreal. Ce schimbare radicală! Un nou capitol al vieţii mele  tocmai începea. A trebuit să învăţ franceza şi să mă adaptez altei culturi. Supraveghetorul de circumscripţie mi-a zis: „Să nu spui niciodată: «În locul de unde vin eu aşa se face»“. Acest sfat s-a dovedit foarte util (1 Cor. 9:22, 23).

În Quebec nu aveam partener de pionierat. Totuşi, Shirley Turcotte, o soră tânără pe care o cunoscusem în Winnipeg, a devenit partenera mea pentru toată viaţa; ne-am căsătorit în februarie 1961. Şi ea provenea dintr-o familie care îl iubea pe Iehova. Deşi pe atunci nu-mi dădeam seama, ea urma să fie o sursă preţioasă de încurajare pentru mine.

Un tur de predicare în peninsula Gaspé

La doi ani după ce ne-am căsătorit, am fost numiţi pionieri speciali în Rimouski (Quebec). Primăvara următoare, Filiala ne-a rugat să facem un tur de predicare în peninsula Gaspé, de-a lungul coastei de est a Canadei. Responsabilitatea noastră era să semănăm cât mai multe seminţe ale adevărului (Ecl. 11:6). Ne-am umplut maşina cu peste 1 000 de reviste şi aproape 400 de cărţi, precum şi cu mâncare şi haine, iar apoi am pornit în turul de predicare ce avea să ţină o lună. Am lucrat în mod sistematic fiecare sătuleţ din Gaspé. Postul de radio local i-a avertizat pe oameni că vor veni Martorii şi i-a sfătuit să nu primească publicaţiile noastre. Totuşi, cei mai mulţi locuitori au înţeles greşit îndemnul, crezând că era vorba despre un anunţ publicitar, aşa că au acceptat literatura noastră.

În acei ani, în unele zone ale Quebecului, libertatea de a predica era ceva destul de nou şi deseori eram opriţi de poliţie. De exemplu, într-un oraş unde ofeream literatură aproape la fiecare uşă, un poliţist ne-a cerut să-l însoţim la secţie, lucru pe care l-am făcut. Procurorul emisese un ordin prin care ni se cerea să nu mai predicăm. Pentru că în acea zi şeful poliţiei era plecat, i-am înmânat procurorului o scrisoare foarte bine documentată, întocmită de Filiala din Toronto. După ce a citit scrisoarea, în care se arăta că avem dreptul să predicăm, procurorul a spus imediat: „Uitaţi ce e, nu vreau să am probleme. Preotul a fost cel care mi-a spus să vă opresc“. Întrucât am vrut ca oamenii din teritoriu să ştie că lucrarea noastră nu era ilegală, ne-am întors imediat în locul unde fuseserăm opriţi de poliţist şi am continuat să predicăm.

A doua zi dimineaţă, ne-am dus din nou la secţie. Aflând că fuseserăm reţinuţi, şeful poliţiei s-a enervat şi l-a sunat pe procuror. Să-l fi auzit ce i-a zis la telefon! Apoi ne-a spus să-l sunăm direct pe el dacă vom mai avea probleme şi se va ocupa de situaţie. Deşi eram străini şi nu vorbeam bine franceza, am constatat că oamenii erau amabili şi ospitalieri. Ne întrebam însă dacă vor înţelege vreodată adevărul. Am primit răspunsul ani mai târziu, când ne-am întors ca să construim mai multe săli ale Regatului în diferite locuri din peninsulă. Mulţi dintre cei cărora le predicaserăm au devenit între timp fraţii noştri. Într-adevăr, Iehova este cel care face să crească (1 Cor. 3:6, 7).

Primim o moştenire

În 1970 s-a născut fiica noastră, Lisa. Această moştenire de la Iehova ne-a adus multă bucurie. Soţia mea şi Lisa au lucrat împreună cu mine la multe proiecte de construire de săli ale Regatului. După ce a terminat şcoala, fiica noastră ne-a spus: „Dragii mei, fiindcă din cauza mea a trebuit să întrerupeţi o vreme serviciul cu timp integral, de acum înainte mă voi strădui să compensez această perioadă devenind pionieră“. Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci, iar fiica noastră slujeşte în continuare ca pionieră alături de soţul ei, Sylvain. Amândoi au avut privilegiul să slujească la mai multe proiecte de construire din diferite ţări. Obiectivul nostru ca familie  este să ne păstrăm un mod de viaţă simplu şi să ne punem la dispoziţie în serviciul lui Iehova. Îmi amintesc şi acum ce a spus Lisa când a început pionieratul. De fapt, ea m-a motivat să reîncep serviciul cu timp integral. Din 2001 slujesc din nou ca pionier. Pionieratul continuă să mă ajute să-mi pun încrederea în Iehova în orice aspect şi să duc o viaţă simplă, dar plină de satisfacţii.

Proiectele de construire pretind iubire, loialitate şi fidelitate

Iehova m-a învăţat că vom avea multe binecuvântări dacă ne punem la dispoziţie şi acceptăm orice însărcinare. Mă bucur de preţiosul privilegiu de a sluji într-un Comitet Regional de Construcţii şi de a lucra alături de fraţi şi surori la diferite proiecte din Quebec şi din alte zone.

Poate că unii voluntari nu sunt oratori iscusiţi, însă ei se dovedesc adevăraţi maeştri în construirea de săli ale Regatului. Aceşti fraţi dragi pun suflet în tot ce fac, talentele lor fiind remarcate de ceilalţi. Rezultatul muncii lor este întotdeauna o clădire frumoasă, folosită în închinarea adusă lui Iehova.

Mi s-a pus de mai multe ori această întrebare: „Ce calităţi trebuie să aibă un voluntar la construirea de săli ale Regatului?“. Aşa cum am constatat din proprie experienţă, o persoană trebuie în primul rând să-i iubească pe Iehova, pe Fiul său şi pe fraţi (1 Cor. 16:14). În al doilea rând, trebuie să dea dovadă de loialitate şi fidelitate. Când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar dori, ceea ce se întâmplă uneori, o persoană loială va continua să respecte îndrumările organizaţiei. Iar fidelitatea o va îndemna să se ofere să slujească şi în cadrul altor proiecte.

Îi sunt recunoscător lui Iehova

Deşi tatăl meu a murit în 1985, sfatul său de a fi mereu activ în organizaţia lui Iehova mi-a rămas bine întipărit în minte. Nu încape îndoială că şi el este activ, asemenea celor care şi-au primit repartiţia în partea cerească a organizaţiei lui Iehova (Rev. 14:13). Mama are 97 de ani. Din cauza unui atac cerebral, nu mai poate vorbi ca înainte, dar încă ştie multe lucruri din Biblie. În scrisorile pe care ni le trimite, ea citează diferite versete şi ne încurajează să-i slujim în continuare lui Iehova cu loialitate. Şi eu, şi fraţii mei suntem foarte recunoscători pentru că am avut nişte părinţi atât de iubitori!

Îi sunt recunoscător lui Iehova şi pentru Shirley, soţia şi partenera mea fidelă. Ea nu uită sfatul dat de mama ei: „Vern va avea multe de făcut în adevăr, iar tu va trebui să înveţi să-l împarţi cu alţii“. Acum 49 de ani, când ne-am căsătorit, am luat hotărârea să îmbătrânim împreună slujindu-i lui Iehova, iar dacă vom supravieţui amândoi sfârşitului acestui sistem, să întinerim împreună şi să continuăm să-i slujim pentru totdeauna. Într-adevăr, am avut „multe de făcut în lucrarea Domnului“ (1 Cor. 15:58). Iar Iehova a avut grijă cu adevărat de noi, oferindu-ne mereu ceea ce aveam nevoie!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

„Obiectivul nostru ca familie este să ne păstrăm un mod de viaţă simplu şi să ne punem la dispoziţie în serviciul lui Iehova.“