Scuzele: Motive reale sau simple pretexte?

„FEMEIA pe care mi-ai dat-o să-mi fie alături, ea mi-a dat din rodul pomului şi am mâncat“, a zis bărbatul. „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat“, a răspuns femeia. Aceste cuvinte, pe care primii noştri părinţi, Adam şi Eva, i le-au adresat lui Dumnezeu, au fost primele din şirul nesfârşit de scuze invocate de oameni de-a lungul timpului (Gen. 3:12, 13).

Judecata pe care au primit-o Adam şi Eva pentru actul lor deliberat de neascultare arată clar că Iehova nu a acceptat scuzele lor (Gen. 3:16–19). Să înţelegem din acest episod că Iehova nu acceptă niciun fel de scuze? Sau sunt şi scuze pe care el le consideră întemeiate? Dacă da, cum putem şti ce scuze acceptă şi ce scuze nu acceptă Dumnezeu? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să vedem mai întâi care este definiţia scuzelor.

Scuzele reprezintă motivul invocat de cineva ca justificare pentru ceva ce a făcut, ceva ce nu a făcut sau ceva ce nu va face. Scuzele pot fi o explicaţie validă pentru o greşeală şi, totodată, o exprimare sinceră a regretului, ceea ce netezeşte calea spre îndurare şi iertare. Totuşi, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Adam şi al Evei, ele pot fi şi simple pretexte, un motiv fictiv invocat pentru a-l ascunde pe cel real. Întrucât majoritatea scuzelor sunt doar pretexte, ele sunt privite, de regulă, cu suspiciune.

Când ne scuzăm, mai ales în ce priveşte serviciul adus lui Dumnezeu, trebuie să fim atenţi să nu ‘ne amăgim singuri cu raţionamente false’ (Iac. 1:22). Să analizăm deci câteva exemple şi principii biblice care ne vor ajuta ‘să ne asigurăm mereu de ceea ce îi este plăcut Domnului’ (Ef. 5:10).

Ce ne cere Dumnezeu să facem

Cuvântul lui Dumnezeu conţine porunci concrete, pe care noi, slujitorii lui Iehova, trebuie să le respectăm. De exemplu, porunca lui Cristos de ‘a face discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’ este valabilă pentru toţi adevăraţii săi continuatori (Mat. 28:19, 20). De fapt, respectarea acestei porunci este atât de importantă, încât apostolul Pavel a spus: „Vai de mine dacă nu anunţ vestea bună!“ (1 Cor. 9:16).

Cu toate acestea, unele persoane care studiază Biblia de mult timp încă ezită să participe la lucrarea de predicare a veştii bune despre Regat (Mat. 24:14). Alte persoane care cândva participau la lucrarea de predicare au devenit inactive. Ce motive invocă uneori cei care nu iau parte la predicarea veştii bune? Cum a reacţionat Iehova faţă de cei care în trecut au ezitat să dea ascultare poruncilor sale concrete?

Scuze pe care Dumnezeu nu le acceptă

„Este prea greu.“ Unora, îndeosebi celor timizi, li s-ar putea părea prea greu să predice vestea bună. Să vedem însă ce putem învăţa din exemplul lui Iona. El a primit o misiune pe care o considera foarte greu de îndeplinit: Iehova i-a poruncit să anunţe distrugerea oraşului Ninive. Nu este greu de imaginat de ce lui Iona i-a fost frică să-şi ducă la îndeplinire misiunea. Ninive era capitala Asiriei, iar asirienii erau cunoscuţi pentru cruzimea lor. Poate că Iona s-a întrebat: Cum mă voi descurca printre acei oameni? Cum mă vor trata? Iar în cele din urmă a fugit. Cu toate  acestea, Iehova nu a acceptat scuzele lui. Dimpotrivă, i-a poruncit din nou să le predice niniviţilor. De data aceasta, Iona şi-a îndeplinit plin de curaj misiunea, iar binecuvântarea lui Iehova a fost evidentă (Iona 1:1–3; 3:3, 4, 10).

Dacă ţi se pare că responsabilitatea de a predica vestea bună este prea dificilă pentru tine, aminteşte-ţi că „la Dumnezeu toate sunt posibile“ (Mar. 10:27). Poţi fi sigur că, dacă vei continua să-i ceri ajutorul, Iehova îţi va da puterea de care ai nevoie, iar dacă îţi aduni curajul şi mergi în predicare, el te va binecuvânta (Luca 11:9–13).

„Nu simt dorinţa de a predica.“ Ce poţi face dacă nu ai în inimă dorinţa de a-ţi îndeplini serviciul creştin? Nu uita că Iehova poate să lucreze în noi şi să ne influenţeze dorinţele. Iată ce a spus Pavel: „Dumnezeu este cel care, după buna sa plăcere, lucrează în voi ca să vreţi şi, totodată, să înfăptuiţi“ (Filip. 2:13). De aceea, îl poţi ruga pe Iehova să te facă să vrei să înfăptuieşti voinţa sa. Regele David este un exemplu în acest sens. El l-a implorat pe Iehova: „Fă-mă să umblu în adevărul tău“ (Ps. 25:4, 5). Şi tu poţi să te rogi fierbinte ca Iehova să trezească în tine dorinţa de a face ceea ce îi este plăcut.

E adevărat, poate că uneori, când suntem obosiţi sau descurajaţi, trebuie să ne impunem să mergem la întrunire la Sala Regatului sau în predicare. Dacă ni se întâmplă aşa, ar trebui să tragem concluzia că nu-l iubim cu adevărat pe Iehova? Nicidecum. Şi slujitorii fideli din trecut ai lui Dumnezeu au trebuit să facă mari eforturi pentru a înfăptui voinţa sa. De exemplu, Pavel a spus că ‘îşi lovea corpul cu pumnii’, figurativ vorbind, ca să respecte poruncile lui Dumnezeu (1 Cor. 9:26, 27). Putem fi siguri deci că vom fi binecuvântaţi de Iehova chiar şi când ne obligăm pe noi înşine să predicăm. De ce? Deoarece ne impunem să facem voinţa lui Dumnezeu având motivaţia corectă: iubirea pentru Iehova. Noi dăm astfel un răspuns la acuzaţia lui Satan potrivit căreia l-am renega pe Dumnezeu dacă am fi puşi la încercare (Iov 2:4).

„Sunt prea ocupat.“ Dacă nu participi la lucrarea de predicare deoarece consideri că eşti prea ocupat, este vital să-ţi reanalizezi priorităţile. „Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul“, a spus Isus (Mat. 6:33). Pentru a respecta acest principiu, ar putea fi necesar să-ţi simplifici viaţa sau să reduci timpul alocat destinderii, ca să-ţi rămână mai mult timp pentru predicare. Desigur, destinderea şi alte activităţi personale îşi au locul lor, însă ele nu sunt o scuză pentru neglijarea serviciului creştin. Un slujitor al lui Dumnezeu pune pe primul loc în viaţă Regatul.

„Nu mă descurc prea bine.“ Consideri cumva că nu eşti suficient de capabil pentru a fi un proclamator al veştii bune? Şi unii slujitori fideli ai lui Iehova din timpurile biblice au avut sentimentul că nu erau capabili să îndeplinească responsabilităţile încredinţate de Iehova. Să ne gândim, de exemplu, la Moise. Când a primit o anumită însărcinare, Moise a spus:  „Iartă-mă, Iehova, dar eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când îi vorbeşti slujitorului tău, căci gura şi limba îmi sunt greoaie“. Deşi Iehova l-a asigurat de sprijinul său, Moise a continuat: „Iartă-mă, Iehova, dar trimite, te rog, pe altcineva şi fă ce ţi-ai propus prin mâna celui pe care-l vei trimite“ (Ex. 4:10–13). Cum a reacţionat Iehova?

Iehova nu l-a scutit pe Moise de sarcina pe care i-o încredinţase. Însă l-a desemnat pe Aaron ca să-l ajute să o îndeplinească (Ex. 4:14–17). În plus, în anii care au urmat, Iehova l-a sprijinit pe Moise şi i-a dat tot ce a avut nevoie pentru a se achita de responsabilităţi. Poţi fi sigur că şi în prezent se întâmplă la fel. Iehova îi va impulsiona pe unii dintre colaboratorii tăi creştini cu experienţă să te ajute în serviciul creştin. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă asigurarea că Iehova ne va califica pentru a putea înfăptui lucrarea pe care ne-a poruncit să o îndeplinim (2 Cor. 3:5). (Vezi chenarul  „Cei mai fericiţi ani din viaţa mea“.)

„Cineva mi-a rănit sentimentele.“ Unii nu mai participă la predicare sau la întrunirile congregaţiei invocând drept scuză faptul că cineva le-a rănit sentimentele. Ei se gândesc că acesta este un motiv întemeiat pentru a deveni inactivi şi că în mod sigur Iehova le acceptă scuza. Deşi este firesc să fim supăraţi când cineva ne răneşte sentimentele, constituie acesta realmente un motiv pentru a nu mai participa la activităţile creştine? Pavel şi Barnaba, doi buni colaboratori, au rămas probabil cu sentimente rănite după ce între ei a  avut loc „o aprigă izbucnire de mânie“ din cauza unei neînţelegeri (Fap. 15:39). Dar a renunţat vreunul dintre ei să participe la activităţile creştine? Bineînţeles că nu.

În mod asemănător, când un colaborator creştin te răneşte, nu uita că adevăratul tău duşman nu este fratele tău imperfect, ci Satan. El este cel care vrea să te devoreze. Însă Diavolul nu va reuşi să facă lucrul acesta dacă ‘te împotriveşti lui, tare în credinţă’ (1 Pet. 5:8, 9; Gal. 5:15). Având o credinţă puternică, vei putea depăşi orice dezamăgire (Rom. 9:33).

Ce putem face când avem anumite limite

Exemplele menţionate până acum arată clar că, din punct de vedere biblic, nu există nicio scuză pentru a nu respecta poruncile concrete ale lui Iehova, inclusiv porunca de a predica vestea bună. Totuşi, poate că avem motive întemeiate pentru care nu putem lua parte la serviciul creştin decât într-o măsură limitată. De pildă, participarea noastră la predicare ar putea fi limitată de celelalte responsabilităţi ce ne revin potrivit Scripturilor. De asemenea, din când în când poate că suntem într-adevăr prea obosiţi sau prea bolnavi pentru a face atât când ne-am dori în serviciul lui Iehova. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă asigurarea că Iehova cunoaşte dorinţa noastră sinceră şi ţine cont de limitele pe care le avem (Ps. 103:14; 2 Cor. 8:12).

Prin urmare, trebuie să fim atenţi să nu ne judecăm prea aspru pe noi înşine sau pe alţii în aceste aspecte. Apostolul Pavel a scris: „Cine eşti tu să-l judeci pe servitorul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade“ (Rom. 14:4). În loc să comparăm situaţia noastră cu a altora, ar trebui să ne amintim că „fiecare dintre noi îi va da socoteală despre sine lui Dumnezeu“ (Rom. 14:12; Gal. 6:4, 5). Când vorbim cu Iehova în rugăciune şi ne scuzăm înaintea lui, să facem acest lucru cu „o conştiinţă curată“ (Evr. 13:18).

Serviciul pentru Iehova ne aduce bucurie

Toţi îi putem sluji lui Iehova cu o inimă plină de bucurie întrucât — indiferent de situaţia noastră personală — cerinţele sale sunt întotdeauna rezonabile şi pot fi îndeplinite. De ce putem spune lucrul acesta?

Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: ‘Nu te reţine să faci bine când stă în puterea mâinii tale s-o faci’ (Prov. 3:27). Ce principiu se desprinde din acest proverb referitor la cerinţele lui Dumnezeu? Iehova nu îţi porunceşte să depui eforturi pentru a face la fel de mult cât stă în puterea mâinii fratelui tău, ci îţi porunceşte să-i slujeşti atât cât „stă în puterea mâinii tale“. Da, fiecare dintre noi — oricât de mică sau de mare îi este puterea mâinii — poate să-i slujească lui Iehova din toată inima! (Luca 10:27; Col. 3:23)

[Chenarul/Fotografia de la pagina 14]

 „Cei mai fericiţi ani din viaţa mea“

Chiar dacă avem limite din cauza unor probleme grave pe plan fizic sau emoţional nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzia că acestea ne vor împiedica să participăm din plin la predicare. Un exemplu grăitor în acest sens este Ernest, un frate din Canada.

Ernest avea un defect de vorbire şi era foarte timid. După ce a suferit un accident grav, a trebuit să renunţe la locul său de muncă, din domeniul construcţiilor. Deşi avea mari probleme de sănătate, acum dispunea de mai mult timp pentru lucrarea de predicare. Îndemnurile date la întruniri au trezit în el dorinţa de a face pionierat auxiliar. Totuşi, Ernest nu credea că va fi în stare să slujească în această formă de serviciu.

Pentru a se convinge că într-adevăr nu putea să facă pionierat auxiliar, a depus cerere pentru o lună. Spre marea lui surprindere, a reuşit să facă necesarul de ore. Apoi şi-a zis: „Nu cred că mai pot face pionierat auxiliar încă o dată“. Pentru a-şi dovedi acest lucru, a făcut cerere şi pentru luna următoare şi, din nou, a reuşit.

Ernest a slujit ca pionier auxiliar un an întreg, dar se gândea: „Nu o să pot niciodată să fac pionierat regular“. Ca să se convingă, a făcut cerere pentru a sluji ca pionier regular. Cât de uimit a fost când a văzut că a reuşit să încheie primul an de pionierat regular! El s-a hotărât să continue acest serviciu şi a avut bucuria de a sluji ca pionier regular doi ani, până la moartea sa, survenită din cauza unor complicaţii medicale. Înainte să moară, el le spunea adesea cu lacrimi în ochi vizitatorilor săi: „Anii în care i-am slujit lui Iehova ca pionier au fost cei mai fericiţi ani din viaţa mea“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Putem depăşi orice obstacol care ne împiedică să-i slujim lui Iehova

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Iehova se bucură când îi slujim din tot sufletul, făcând tot ce ne permite situaţia