Ce ar spune copilul tău?

PĂRINŢI: În numărul din 15 ianuarie 2010, la paginile 16–20, aţi fost sfătuiţi să puneţi în scenă unele situaţii prin care ar putea trece copiii voştri. Articolul de faţă oferă idei practice care vă ajută să-i pregătiţi pe copii să facă faţă încercărilor de la şcoală. Situaţiile sugerate ar putea fi puse în scenă în seara dedicată închinării în familie.

COPIII care sunt Martori ai lui Iehova se confruntă cu multe probleme. Colegii îi întreabă deseori de ce nu participă şi ei la unele activităţi, cum ar fi salutul drapelului, zilele de naştere sau la diferite proiecte organizate în perioada vacanţelor. Cum ar răspunde copilul tău dacă i s-ar pune astfel de întrebări?

Unii copii spun pur şi simplu: „Nu pot să fac asta. Nu-mi permite religia“. Ei merită laude pentru poziţia lor fermă. Acest răspuns i-ar putea scuti de alte întrebări. Totuşi, Biblia ne sfătuieşte să fim ‘gata să prezentăm o apărare înaintea oricui ne cere motivul’ pentru care avem o anumită convingere (1 Pet. 3:15). Aceasta înseamnă mai mult decât a spune: „Nu pot să fac asta“. Chiar dacă unii nu sunt de acord cu noi, poate că vor să afle de ce am luat o anumită decizie.

Mulţi tineri Martori le relatează colegilor de şcoală episoade biblice folosindu-se de unele publicaţii, cum ar fi Ascultă de Marele Învăţător. Aceste episoade explică de ce copiii Martori fac sau nu anumite lucruri. Unii elevi ascultă cu atenţie relatările din Biblie. De fapt, în acest fel au fost iniţiate multe studii biblice. Altor elevi însă le este greu să asculte până la capăt o relatare biblică. În plus, fără explicaţii detaliate, unele relatări pot fi foarte greu de înţeles pentru un copil. Iată ce i-a spus Minhee, în vârstă de 11 ani, unei prietene care a invitat-o la ziua ei de naştere: „Biblia nu ne spune să aniversăm zilele de naştere. Un personaj biblic, pe nume Ioan Botezătorul, a fost executat într-o astfel de ocazie“. Minhee îşi aminteşte însă că prietena ei nu a înţeles prea bine ce i-a spus.

Uneori ar putea fi util ca tinerii Martori să le arate colegilor o imagine sau o relatare dintr-o carte publicată de organizaţia noastră. Dar ce pot face ei în cazul în care conducerea şcolii nu le permite copiilor să le arate colegilor publicaţii religioase? Pot copiii noştri să depună eficient mărturie fără să aibă la ei publicaţii? Părinţi, cum vă puteţi ajuta copiii să-şi apere poziţia?

Puneri în scenă

Punerile în scenă în care părinţii joacă rolul colegilor de clasă sunt foarte utile. Când copiii încearcă să-şi apere credinţa, părinţii trebuie să-i laude pentru eforturile lor şi să-i ajute să aducă argumente mai convingătoare, explicându-le de ce este bine să facă acest lucru. De exemplu, sugeraţi-le să se exprime pe  înţelesul colegilor. Joshua, un băiat de nouă ani, a spus despre colegii săi că n-au înţeles cuvinte precum „conştiinţă“ şi „loialitate“. De aceea, în discuţiile purtate cu ei a trebuit să folosească cuvinte mai simple (1 Cor. 14:9).

Unii copii care au pus o întrebare se plictisesc dacă li se dă un răspuns lung. Antrenându-i în discuţie şi aducându-le argumente logice, tinerii Martori îi pot ajuta să nu-şi piardă interesul faţă de subiectul respectiv. Haneul, o fată de zece ani, spune: „Colegilor mei le plac conversaţiile, nu explicaţiile“. Pentru a purta o conversaţie, copiii trebuie să pună întrebări, iar apoi să asculte cu atenţie părerile celorlalţi.

Conversaţiile de mai jos arată cum ar putea copiii Martori să discute cu colegii lor. Nu e nevoie ca ei să înveţe pe de rost aceste conversaţii, deoarece nu toţi copiii sunt la fel, iar situaţiile diferite pretind răspunsuri diferite. Prin urmare, un tânăr Martor ar trebui să reţină  doar ideea şi să o exprime cu propriile cuvinte, adaptându-se la situaţie şi la colegi. Dacă aveţi copii de vârstă şcolară, puneţi în scenă aceste conversaţii.

Instruirea copiilor presupune timp şi efort. Însă voi, părinţii, doriţi să le întipăriţi în minte principiile biblice şi să-i ajutaţi să le respecte (Deut. 6:7; 2 Tim. 3:14).

La următoarea închinare în familie, încercaţi să puneţi în scenă împreună cu copiii conversaţiile prezentate în acest articol. Veţi vedea cât de util este acest lucru. Însă nu uitaţi că scopul nu este ca ei să înveţe pe de rost replici sau cuvinte. De fapt, chiar aţi putea pune în scenă o situaţie de mai multe ori, dându-le copiilor de fiecare dată o altă replică, pentru a vedea cum îşi adaptează răspunsul. Pe măsură ce încearcă să explice pe ce se bazează convingerile lor, ajutaţi-i să cultive rezonabilitate şi tact. Astfel, îi veţi învăţa să-şi apere convingerile în faţa colegilor, a vecinilor şi a profesorilor.

[Chenarul/Fotografia/Ilustraţiile de la paginile 4, 5]

ANIVERSAREA ZILEI DE NAŞTERE

Maria: Salut, Victor. Aş vrea să te invit la ziua mea de naştere.

Victor: Mulţumesc că te-ai gândit la mine, Maria. Pot să te întreb ceva? De ce dai o astfel de petrecere?

Maria: Pentru că aşa îmi serbez ziua de naştere. Tu nu îţi ţii ziua?

Victor: Nu.

Maria: Dar de ce? Familia mea s-a bucurat când m-am născut.

Victor: Şi ai mei s-au bucurat când m-am născut. Dar nu cred că e un motiv ca să dau o petrecere în fiecare an. Când îşi ţin ziua, mulţi cred că sunt cei mai importanţi oameni de pe pământ. Dar nu este Dumnezeu mai important? Şi nu ar trebui oare să-i mulţumim că ne-a dat viaţă?

Maria: Adică vrei să spui că n-ar trebui să-mi serbez ziua de naştere?

Victor: Maria, asta-i decizia ta. Dar gândeşte-te la următorul lucru: Deşi multora le place să primească daruri de ziua lor, Biblia spune că este mai multă fericire în a da decât în a primi. În loc să ne gândim numai la noi cu ocazia zilei de naştere, n-ar fi mai bine să-i mulţumim lui Dumnezeu, să ne gândim la alţii şi să fim buni cu ei?

Maria: Nu m-am gândit niciodată la asta. Şi vrei să spui că tu nu primeşti niciun cadou de la ai tăi?

Victor: Ba da. Dar părinţii mei nu aşteaptă ziua mea de naştere, ci îmi dau cadouri ori de cât ori vor. Apropo, Maria, nu ai vrea să ştii care e originea serbării zilei de naştere?

Maria: Ba da.

Victor: Uite, mâine îţi voi spune o relatare interesantă despre o zi de naştere ţinută cu mult timp în urmă.

IMNUL NAŢIONAL

Monica: Laura, tu de ce nu cânţi imnul?

Laura: Mă bucur că m-ai întrebat. Însă, înainte să-ţi răspund, pot să te întreb ceva? Tu de ce-l cânţi?

Monica: Pentru că în felul acesta arăt că îmi respect ţara.

Laura: Şi eu îmi respect ţara. Dar pe Dumnezeu îl iubesc şi îl respect şi mai mult pentru că el mi-a dat viaţă. Când cânţi imnul, arăţi că îţi iubeşti ţara mai mult decât orice. Eu însă îl iubesc cel mai mult pe Dumnezeu şi mă străduiesc să privesc lucrurile la fel ca el.

Monica: Bine, dar tot nu înţeleg...

Laura: Biblia spune că Dumnezeu nu este părtinitor. El îi iubeşte pe toţi oamenii, indiferent de ţara în care locuiesc.

Monica: Înţeleg.

Laura: Apropo, Biblia spune că în vechime, un rege babilonian le-a poruncit supuşilor lui să se plece înaintea unei imagini care reprezenta ţara sa. Unii n-au vrut să facă asta, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa.

Monica: Serios? Şi ce s-a întâmplat cu ei?

Laura: Dacă vrei, o să-ţi povestesc după ore. Oricum, Monica, mă bucur că ai deschis acest subiect. Ori de câte ori vrei să afli de ce fac sau nu un anumit lucru, poţi să mă întrebi.

OPINII POLITICE

Mihai: Dan, dacă ai avea 18 ani, cu cine ai vota?

Dan: Cu nimeni.

Mihai: De ce? Nu-ţi pasă?

Dan: Ba da, mă interesează viitorul, dar am ales deja cel mai bun guvern.

Mihai: Care?

Dan: Cel condus de Isus. El este cel mai bun conducător. Ai vrea să ştii de ce?

Mihai: Sincer, nu.

Dan: Dacă te răzgândeşti, m-aş bucura să-ţi spun.

[Legenda fotografiei]

„Salut, Victor. Aş vrea să te invit la ziua mea de naştere.“

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

„De ce nu cânţi imnul?“