Spiritul sfânt — un ajutor pentru a face faţă oricărei încercări
Spiritul sfânt — un ajutor pentru a face faţă oricărei încercări
„Pentru toate lucrurile am tărie datorită celui care îmi dă putere.“ (FILIP. 4:13)
1. Cum reuşesc slujitorii lui Iehova să facă faţă încercărilor?
SLUJITORII lui Iehova se confruntă adesea cu încercări. Unele dintre ele se datorează propriilor imperfecţiuni sau sistemului în care trăim, altele duşmăniei dintre cei care îi slujesc lui Iehova şi cei care nu-i slujesc (Gen. 3:15). Încă de la începutul istoriei omenirii, Dumnezeu i-a ajutat pe slujitorii săi fideli să facă faţă persecuţiei religioase, presiunilor celor din jur, precum şi altor situaţii dificile. Spiritul său sfânt ne poate da şi nouă putere să facem faţă încercărilor.
Un ajutor pentru a face faţă persecuţiei religioase
2. Care este scopul persecuţiei religioase, şi ce forme îmbracă ea?
2 Prin persecuţie religioasă se înţelege hărţuirea sau maltratarea intenţionată a unor oameni pentru credinţa sau convingerile lor. Scopul ei este să elimine acele convingeri, să împiedice răspândirea lor sau să ştirbească integritatea celor care cred în ele. Persecuţia îmbracă diferite forme, unele fiind directe, iar altele subtile. În Biblie, atacurile lui Satan sunt asemănate atât cu cele ale unui leu tânăr, cât Psalmul 91:13.)
şi cu cele ale unei cobre. (Citeşte3. Prin ce se caracterizează persecuţia asemănătoare atacului unui leu, dar cea asemănătoare atacului unei cobre?
3 Asemenea unui leu fioros, Satan atacă uneori în mod deschis, direct, recurgând la acte de violenţă, întemniţări sau interdicţii (Ps. 94:20). Rapoartele din anuarele Martorilor lui Iehova, care prezintă activitatea lor din timpurile moderne, conţin multe relatări despre tacticile lui Satan. În multe ţări, slujitorii lui Dumnezeu au fost maltrataţi de gloate dezlănţuite, unele dintre ele fiind conduse de clerici sau de fanatici politici. Din cauza acestor atacuri, asemănătoare cu ale unui leu, unii au încetat să-i slujească lui Iehova. De asemenea, la fel ca o cobră care stă ascunsă, Diavolul îi atacă în mod perfid pe oameni otrăvindu-le mintea şi înşelându-i pentru ca ei să acţioneze potrivit voinţei sale. Aceste atacuri sunt menite să ne slăbească credinţa sau chiar să ne-o distrugă. Însă, cu ajutorul spiritului sfânt, putem face faţă ambelor forme de persecuţie.
4, 5. Care este cel mai bun mod de a ne pregăti pentru persecuţii, şi de ce? Daţi un exemplu.
4 Cel mai bun mod de a ne pregăti pentru persecuţii nu este acela de a face diferite scenarii în legătură cu ele. Adevărul este că nu ştim ce ne rezervă viitorul în această privinţă şi deci n-ar avea niciun rost să ne îngrijorăm pentru lucruri care s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Există totuşi ceva ce putem face. Majoritatea celor care au ieşit victorioşi din persecuţii au reuşit aceasta meditând la exemplul de fidelitate al unor oameni integri menţionaţi în Scripturi, precum şi la învăţăturile şi la exemplul lui Isus. Astfel, iubirea lor pentru Iehova a devenit mai profundă şi i-a ajutat să suporte orice încercare.
5 Să luăm exemplul a două surori din Malawi. Vrând să le determine să cumpere carnete de partid, o gloată violentă le-a bătut, le-a dezbrăcat şi le-a ameninţat cu violul. Cei din mulţime le-au minţit spunându-le că şi unii membri ai familiei Betel îşi luaseră carnete de partid. Ce au răspuns surorile? „Noi îi slujim numai lui Iehova Dumnezeu. Chiar dacă fraţii de la filială au cumpărat carnete de partid, noi nu ne răzgândim. N-o să facem compromis nici dacă o să ne omorâţi!“ După ce şi-au exprimat în mod curajos poziţia, surorile au fost lăsate să plece.
6, 7. Cum le dă Iehova slujitorilor săi putere să facă faţă persecuţiilor?
6 Apostolul Pavel a scris despre creştinii din Tesalonic că acceptaseră mesajul adevărului „în mijlocul multor necazuri“, dar „cu bucuria spiritului sfânt“ (1 Tes. 1:6). Într-adevăr, mulţi creştini care, fie în trecut, fie în prezent, s-au confruntat cu persecuţii şi au ieşit învingători îşi amintesc că în cele mai dificile momente au simţit pace interioară, care face parte din rodul spiritului sfânt al lui Dumnezeu (Gal. 5:22). Această pace i-a ajutat să-şi păzească inima şi facultăţile mintale. Într-adevăr, Iehova îşi foloseşte forţa activă pentru a le da slujitorilor săi putere să facă faţă încercărilor şi să acţioneze cu înţelepciune în situaţii dificile. *
7 Cei ce au văzut hotărârea cu care slujitorii lui Dumnezeu şi-au păstrat integritatea în pofida persecuţiilor violente au rămas profund impresionaţi. Martorii lui Iehova păreau să aibă o putere supraomenească. Şi chiar aşa era. Apostolul Petru ne asigură: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru numele lui Cristos, sunteţi fericiţi, fiindcă spiritul gloriei, da, spiritul lui Dumnezeu, se odihneşte peste voi“ (1 Pet. 4:14). Faptul că suntem persecutaţi pentru că susţinem norme drepte arată că avem aprobarea lui Iehova (Mat. 5:10–12; Ioan 15:20). Şi câtă bucurie ne aduce această dovadă a sprijinului divin!
Un ajutor pentru a nu ceda la presiunile celor din jur
8. a) Ce i-a ajutat pe Iosua şi pe Caleb să nu cedeze la presiunile celor din jur? b) Ce învăţăm din exemplul lui Iosua şi al lui Caleb?
8 Creştinii trebuie să suporte şi o formă mai subtilă de împotrivire: presiunile celor din jur. Totuşi, întrucât spiritul lui Iehova este mult mai puternic decât spiritul lumii, putem rezista când oamenii ne ridiculizează, spun minciuni despre noi sau încearcă să ne impună normele lor. De exemplu, Iosua şi Caleb s-au deosebit de celelalte zece iscoade trimise să spioneze ţara Canaanului, având alt punct de vedere. Ce i-a ajutat să nu cedeze la presiuni? Întrucât au urmat îndrumarea spiritului sfânt, ei au avut „un alt spirit“, sau o altă dispoziţie a minţii. (Citeşte Numerele 13:30; 14:6–10, 24.)
9. De ce trebuie să fie gata creştinii să se deosebească de majoritatea oamenilor?
9 În mod asemănător, spiritul sfânt le-a dat putere apostolilor lui Isus să asculte mai mult de Dumnezeu decât de cei pe care mulţi îi considerau învăţători ai religiei adevărate (Fap. 4:21, 31; 5:29, 32). Ca să evite confruntările sau disputele, majoritatea oamenilor se iau după mulţime. Totuşi, deseori, creştinii adevăraţi trebuie să acţioneze diferit, susţinând ceea ce ştiu că este bine. Iar datorită puterii pe care o primesc de la Dumnezeu prin intermediul forţei sale active, ei nu se tem să facă acest lucru (2 Tim. 1:7). În continuare vom analiza un domeniu în care nu trebuie să cedăm la presiunile celor din jur.
10. În faţa cărei alegeri dificile s-ar putea afla unii creştini?
10 Unii tineri s-ar putea afla în faţa unei alegeri dificile când află că un prieten a adoptat o conduită condamnată de Biblie. Ei ar putea crede că a-i ruga pe bătrâni să-l ajute pe prietenul lor ar încălca o lege nescrisă a tăcerii. De aceea, motivaţi de o loialitate greşit înţeleasă, unii aleg să nu vorbească despre problema apărută. Cel care a păcătuit ar putea chiar să facă presiuni asupra prietenilor lui pentru ca aceştia să păstreze tăcerea. Bineînţeles, astfel de probleme nu-i afectează numai pe tineri. Chiar şi adulţilor le-ar putea fi greu uneori să-i abordeze pe bătrânii de congregaţie în legătură cu păcatul comis de un prieten sau de o rudă. Cum ar trebui să reacţioneze creştinii în faţa acestor presiuni?
11, 12. Cum este cel mai bine să acţionezi când un membru al congregaţiei comite un păcat şi îţi cere să nu-l dezvălui bătrânilor? De ce?
11 Să ne imaginăm următoarea situaţie. Alex, un frate tânăr, află că Ştefan, un prieten din congregaţie, are obiceiul de a se uita la materiale pornografice. Alex îi spune lui Ştefan că este foarte îngrijorat în legătură cu această practică. Dar Ştefan ignoră cuvintele prietenului său. Când Alex îl îndeamnă să le vorbească bătrânilor despre problema sa, Ştefan îi spune: „Dacă îmi eşti cu adevărat prieten, n-o să le spui nimic bătrânilor“. Ar trebui să-i fie teamă lui Alex că îşi va pierde prietenul? Poate că se întreabă: „Pe cine vor crede bătrânii dacă Prov. 29:25). Ce ar putea să mai facă Alex? În mod amabil, el ar putea să-l abordeze încă o dată pe Ştefan ca să discute deschis problema. Dar pentru asta are nevoie de curaj. Poate că de data aceasta Ştefan va accepta să discute despre problema sa. Alex ar trebui să-l îndemne din nou să-i abordeze pe bătrâni, spunându-i totodată că, dacă nu va face aceasta într-un timp rezonabil, va vorbi el cu bătrânii (Lev. 5:1).
Ştefan va nega totul?“. Totuşi, dacă Alex nu va spune nimic, situaţia nu se va îmbunătăţi. S-ar putea chiar ca Ştefan să piardă prietenia lui Iehova. Ar fi bine ca Alex să nu uite că „frica de oameni întinde o cursă, dar cine se încrede în Iehova va fi ocrotit“ (12 Dacă te vei afla vreodată în această situaţie, s-ar putea ca, la început, prietenul tău să nu aprecieze eforturile tale de a-l ajuta. Însă, cu timpul, ar putea să-şi dea seama că ai făcut ce era cel mai bine pentru el. Dacă cel care a greşit acceptă să fie ajutat, probabil că îţi va fi mereu recunoscător pentru curajul şi loialitatea de care ai dat dovadă. Totuşi, dacă rămâne supărat pe tine, ţi-ai dori cu adevărat un astfel de prieten? A-i fi plăcut lui Iehova, cel mai bun Prieten al nostru, este întotdeauna lucrul cel mai înţelept. Dacă îl punem pe Iehova pe primul loc, cei care îl iubesc ne vor respecta pentru loialitatea noastră şi ne vor deveni prieteni adevăraţi. Să nu-i facem niciodată loc Diavolului în congregaţia creştină! Dacă am proceda astfel, am întrista spiritul sfânt al lui Iehova. În schimb, străduindu-ne să păstrăm puritatea congregaţiei, acţionăm în armonie cu spiritul sfânt (Ef. 4:27, 30).
Putere pentru a face faţă oricărei încercări
13. a) Cu ce fel de încercări se confruntă slujitorii lui Iehova? b) De ce sunt atât de răspândite astfel de încercări?
13 Încercările pot fi de mai multe feluri: o schimbare bruscă a situaţiei financiare, pierderea locului de muncă, un dezastru natural, moartea unei persoane dragi, o boală gravă şi altele. Întrucât trăim „timpuri critice“, ne aşteptăm ca, mai devreme sau mai târziu, să ne confruntăm cu unele încercări (2 Tim. 3:1). În astfel de situaţii, este important să nu intrăm în panică. Spiritul sfânt ne poate da putere să facem faţă oricărei încercări.
14. Ce l-a ajutat pe Iov să înfrunte necazurile?
14 Necazurile au venit asupra lui Iov unul după altul. El şi-a pierdut turmele, copiii, prietenii şi sănătatea, iar soţia lui şi-a pierdut încrederea în Iehova (Iov 1:13–19; 2:7–9). Totuşi, Iov a primit mângâiere de la Elihu. Mesajul acestuia, precum şi esenţa mesajului lui Iehova pentru Iov erau: „Stai şi ia aminte la lucrările minunate ale lui Dumnezeu!“ (Iov 37:14). Ce l-a ajutat pe Iov să reziste? Ce ne poate ajuta şi pe noi să rezistăm când trecem prin încercări? Să ne aducem aminte de diferitele manifestări ale spiritului sfânt al lui Iehova şi ale puterii sale şi să medităm asupra lor (Iov 38:1–41; 42:1, 2). Probabil, fiecare dintre noi ne amintim unele momente din viaţă în care am simţit că Dumnezeu se interesează de noi. El face acest lucru şi în prezent.
15. Ce i-a dat putere lui Pavel să suporte încercările?
15 Datorită credinţei, apostolul Pavel a înfruntat multe situaţii dificile care i-au pus în 2 Cor. 11:23–28). Cum a reuşit să-şi păstreze echilibrul şi stabilitatea emoţională în acele împrejurări critice? Punându-şi toată încrederea în Iehova şi rugându-se lui. În timpul încercărilor care au culminat, din câte se pare, cu execuţia sa, Pavel a scris: „Domnul a stat lângă mine şi mi-a dat putere, pentru ca, prin mine, predicarea să fie făcută pe deplin şi toate naţiunile s-o audă. Şi am fost scăpat din gura leului“ (2 Tim. 4:17). Astfel, Pavel a putut să le spună din proprie experienţă colaboratorilor săi că nu trebuiau ‘să se îngrijoreze de nimic’. (Citeşte Filipeni 4:6, 7, 13.)
pericol viaţa (16, 17. Menţionaţi un exemplu care arată cum le dă putere Iehova slujitorilor săi pentru a face faţă situaţiilor dificile.
16 O pionieră pe nume Roxana a simţit cum Iehova le poartă de grijă slujitorilor săi. Când l-a rugat pe şeful ei să-i dea câteva zile libere pentru a participa la un congres, acesta s-a enervat şi i-a spus că o va concedia dacă va lipsi de la serviciu. Cu toate acestea, Roxana a mers la congres. Ea s-a rugat stăruitor să nu-şi piardă locul de muncă, reuşind astfel să se liniştească. Însă luni dimineaţă, după congres, şeful a concediat-o, aşa cum o avertizase. Roxana a fost tulburată. Chiar dacă nu câştiga prea mult, avea nevoie de acel loc de muncă pentru a-şi întreţine familia. S-a rugat din nou şi s-a gândit că, întrucât Iehova se îngrijise de ea pe plan spiritual cu ocazia congresului, era limpede că el putea să se îngrijească de ea şi din punct de vedere fizic. Mergând spre casă, Roxana a văzut afişul unei firme care angaja muncitori cu experienţă în exploatarea maşinilor de cusut industriale şi a făcut o cerere. Chiar dacă şi-a dat seama că nu avea deloc experienţă, directorul a angajat-o, oferindu-i un salariu aproape dublu faţă de cel pe care îl avusese ea înainte. Roxana a simţit că rugăciunile ei fuseseră ascultate. Însă cea mai mare binecuvântare a fost că a putut să le predice vestea bună mai multor colegi. Cinci dintre ei, între care şi directorul, au acceptat adevărul şi s-au botezat.
17 Uneori, ni s-ar putea părea că rugăciunile noastre nu primesc răspuns, cel puţin nu imediat sau nu aşa cum ne-am aştepta. În cazul acesta, putem fi siguri că există un motiv întemeiat. Iehova cunoaşte acest motiv, pe care noi s-ar putea să-l înţelegem abia mai târziu. Un lucru însă este sigur: Dumnezeu nu-i părăseşte pe cei fideli (Evr. 6:10).
Un ajutor pentru a face faţă dificultăţilor şi ispitelor
18, 19. a) De ce ne putem aştepta să ne confruntăm cu dificultăţi şi cu ispite? b) Cum putem ieşi învingători din încercări?
18 Slujitorii lui Iehova nu sunt surprinşi când se confruntă cu ispite, descurajări, persecuţii sau presiuni ale celor din jur. În general, lumea ne este ostilă (Ioan 15:17–19). Totuşi, spiritul sfânt ne poate ajuta să ieşim victorioşi din toate încercările prin care s-ar putea să trecem pentru că îi slujim lui Dumnezeu. Iehova nu va permite să fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura (1 Cor. 10:13). El nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi nicidecum (Evr. 13:5). Dacă ascultăm de Cuvântul său inspirat, suntem ocrotiţi şi întăriţi. În plus, spiritul lui Dumnezeu îi poate impulsiona pe fraţii noştri de credinţă să ne dea ajutorul de care avem nevoie când avem cel mai mult nevoie.
19 Să continuăm deci să căutăm ajutorul spiritului sfânt rugându-ne şi studiind Scripturile. De asemenea, să continuăm ‘să primim toată puterea, potrivit tăriei gloriei lui [Dumnezeu], ca să perseverăm pe deplin şi să fim îndelung răbdători cu bucurie’! (Col. 1:11)
[Notă de subsol]
^ par. 6 Pentru exemple în acest sens, vezi Turnul de veghe din 1 mai 2001, pagina 16, şi Treziţi-vă! din 8 mai 1993, paginile 21, 22.
Cum aţi răspunde?
• Cum ne putem pregăti pentru persecuţii?
• Ce ar trebui să facem când cineva comite un păcat şi ne cere să păstrăm tăcerea?
• Ce încredere putem avea când trecem prin încercări?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]
Ce putem învăţa din exemplul lui Iosua şi al lui Caleb?
[Legenda fotografiei de la pagina 29]
Cum poţi ajuta un prieten care a păcătuit?