Discerni dovada îndrumării lui Dumnezeu?

NICI israeliţii, nici egiptenii nu mai văzuseră ceva asemănător până atunci. În timpul exodului israeliţilor din Egipt, un stâlp de nor stătea zi de zi în apropierea lor, iar noaptea acesta devenea un stâlp de foc. Era o privelişte care inspira teamă. Dar de unde venea acest stâlp şi care era scopul lui? Cum au privit israeliţii „stâlpul de foc şi de nor“ şi ce lecţie desprindem din acest episod astăzi, după mai bine de 3 500 de ani? (Ex. 14:24)

Cuvântul lui Dumnezeu arată clar de unde venea acest stâlp şi care era scopul lui. Iată ce citim în Exodul 13:21, 22: „Şi Iehova mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să le dea lumină, iar ei să meargă şi ziua, şi noaptea“. Iehova Dumnezeu a folosit stâlpul de foc şi de nor pentru a-şi conduce poporul în timpul ieşirii din Egipt şi al peregrinării prin pustiu. Israeliţii trebuiau să fie gata să pornească la drum şi să urmeze acest stâlp. Totodată, când armata egipteană, aflată în urmărirea lor, a fost pe punctul să atace poporul lui Dumnezeu, stâlpul s-a mutat între cele două grupuri, ocrotindu-i pe israeliţi (Ex. 14:19, 20). Chiar dacă stâlpul nu i-a condus pe drumul cel mai scurt, israeliţii puteau să ajungă în Ţara Promisă numai dacă mergeau în urma lui.

Prezenţa acestui stâlp îi asigura pe israeliţi că Iehova, Dumnezeul lor, era cu ei. Stâlpul de nor îl reprezenta pe Iehova, care le vorbea uneori din mijlocul lui (Num. 14:14; Ps. 99:7). Pe lângă aceasta, norul l-a identificat pe Moise ca fiind cel numit de Iehova să conducă naţiunea (Ex. 33:9). În mod asemănător, norul a confirmat că Iosua era cel numit de Iehova ca succesor al lui Moise, aceasta fiind ultima consemnare cu privire la prezenţa norului (Deut. 31:14, 15). Într-adevăr, pentru a ajunge la destinaţie după eliberarea lor din Egipt, israeliţii trebuiau să discearnă dovada îndrumării lui Dumnezeu şi să respecte acea îndrumare.

Ei au pierdut din vedere dovada îndrumării divine

Când au văzut pentru prima dată stâlpul, israeliţii trebuie să fi fost uluiţi. Din nefericire însă, acest miracol, pe care îl puteau vedea în permanenţă, nu i-a impresionat atât de mult, încât să manifeste încredere în Iehova şi pe mai departe. Ei au sfidat îndrumarea lui Dumnezeu de câteva ori. Când au fost urmăriţi de armata egipteană, n-au manifestat încredere în puterea salvatoare a lui Iehova. Dimpotrivă, l-au acuzat pe Moise, slujitorul lui Dumnezeu, că îi ducea la moarte (Ex. 14:10–12). După ce au trecut prin Marea Roşie, au murmurat atât împotriva lui Moise şi a lui Aaron, cât şi împotriva lui Iehova, deoarece, spuneau ei, nu aveau hrană şi apă (Ex. 15:22–24; 16:1–3; 17:1–3, 7). Câteva săptămâni mai târziu, au exercitat presiuni asupra lui Aaron să le facă un viţel de aur. Imaginaţi-vă! Într-o parte a taberei, israeliţii vedeau stâlpul de foc şi de nor — dovada uluitoare a prezenţei Celui ce-i scosese din Egipt — şi nu departe de acel loc au început să se închine unui idol lipsit de viaţă, spunând: „O, Israele, acesta este Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului“. Într-adevăr, „s-au purtat într-un mod cu totul lipsit de respect“! (Ex. 32:4; Neem. 9:18)

Actele de răzvrătire ale israelilţilor au demonstrat o lipsă crasă de respect faţă de îndrumarea lui Iehova. Problema lor nu era legată  de vederea fizică, ci de vederea spirituală. Ei vedeau stâlpul, dar nu mai apreciau faptul că acesta reprezenta îndrumarea lui Iehova. Deşi acţiunile lor „l-au îndurerat pe Sfântul lui Israel“, plin de îndurare Iehova a continuat să-i îndrume prin intermediul stâlpului până când au ajuns în Ţara Promisă (Ps. 78:40–42, 52–54; Neem. 9:19).

Să discernem dovada îndrumării divine din prezent

În mod asemănător, şi în timpurile noastre Iehova îi oferă poporului său o îndrumare clară. El nu ne cere să găsim singuri calea pentru a intra în promisa lume nouă, aşa cum nu le-a pretins nici israeliţilor să-şi stabilească singuri un traseu. Isus Cristos este Conducătorul desemnat al congregaţiei (Mat. 23:10; Ef. 5:23). El i-a delegat o măsură de autoritate clasei sclavului fidel, alcătuită din creştini fideli unşi de spirit. La rândul ei, această clasă a sclavului numeşte supraveghetori în congregaţia creştină (Mat. 24:45–47; Tit 1:5–9).

Cum putem fi siguri de identitatea clasei sclavului, sau a administratorului, fidel? Să remarcăm cum o descrie însuşi Isus: „Cine este administratorul fidel, cel prevăzător, pe care stăpânul lui îl va numi peste toţi slujitorii săi ca să le dea mereu măsura de hrană la timpul potrivit? Fericit este sclavul acela dacă stăpânul lui, la venire, îl va găsi făcând aşa!“ (Luca 12:42, 43).

Aşadar, fiind un administrator „fidel“, această clasă niciodată nu-l trădează şi nu-l părăseşte pe Iehova şi nici pe Isus, adevărurile biblice sau pe poporul lui Dumnezeu. De asemenea, fiind un administrator „prevăzător“, această clasă manifestă judecată sănătoasă în ce priveşte coordonarea celei mai importante lucrări: lucrarea de predicare a ‘veştii bune despre regat’ şi de facere de „discipoli din oamenii tuturor naţiunilor“ (Mat. 24:14; 28:19, 20). Dând dovadă de ascultare, clasa administratorului distribuie hrană spirituală sănătoasă şi nutritivă „la timpul potrivit“. Aprobarea lui Iehova se vede clar din binecuvântările pe care le dă poporului său: creştere numerică, îndrumare în luarea unor decizii importante, o mai bună înţelegere a adevărurilor biblice, ocrotire de duşmanii care vor să-l extermine şi pacea minţii şi a inimii (Is. 54:17; Filip. 4:7).

Cum reacţionăm la îndrumarea lui Dumnezeu?

Cum putem dovedi că apreciem îndrumarea lui Dumnezeu? Apostolul Pavel a spus: „Ascultaţi de cei care sunt în fruntea voastră şi fiţi-le supuşi“ (Evr. 13:17). Lucrul acesta nu este întotdeauna uşor. Pentru a înţelege mai bine ideea, să încercăm să ne punem în locul israeliţilor din zilele lui Moise. Imaginează-ţi că, după ce ai mers câtva timp, stâlpul se opreşte. Oare cât va sta acolo? O zi? O săptămână? Câteva luni? Te întrebi dacă merită să-ţi despachetezi toate lucrurile. La început, poate că îţi despachetezi doar lucrurile strict necesare. Totuşi, după câteva zile, sătul să tot cauţi prin bagaje, începi să despachetezi totul. Dar, tocmai când eşti aproape gata cu despachetatul, vezi că stâlpul se ridică! Acum iar trebuie să începi să împachetezi! Nu-i aşa că nu ar fi nici uşor, nici comod? Şi totuşi, israeliţii trebuiau ‘să pornească imediat’ (Num. 9:17–22).

Cum reacţionăm noi când primim îndrumare divină? Încercăm să o punem în aplicare „imediat“? Sau continuăm să facem lucrurile aşa cum ne-am obişnuit? Suntem noi la curent cu ultimele instrucţiuni, cum ar fi cele privitoare la faptul de a conduce studii biblice la domiciliu, de a le predica persoanelor de altă limbă, de a ţine cu regularitate închinarea în familie, de a colabora cu comitetele de asistenţă sanitară şi de a avea o conduită potrivită la congrese? De asemenea, dovedim că avem apreciere faţă de îndrumarea lui Dumnezeu dacă acceptăm sfaturile. Când avem de luat decizii importante, nu ne încredem în înţelepciunea noastră, ci ne îndreptăm spre Iehova şi spre organizaţia sa pentru a primi  îndrumare. Aşa cum un copil caută ocrotirea părinţilor în timpul unei vijelii, tot aşa noi căutăm ocrotire la organizaţia lui Iehova când problemele acestei lumi ne izbesc asemenea unor rafale puternice de vânt.

Bineînţeles, cei aflaţi în frunte în cadrul părţii pământeşti a organizaţiei lui Dumnezeu nu sunt perfecţi, dar nici Moise n-a fost perfect. Totuşi, stâlpul de foc şi de nor a fost o dovadă permanentă că el era numit de Dumnezeu şi se bucura de aprobarea Lui. Să remarcăm, de asemenea, că nu fiecare israelit stabilea când anume să pornească la drum. Israeliţii acţionau la „porunca lui Iehova dată prin Moise“ (Num. 9:23). De aici înţelegem că Moise, ce reprezenta canalul prin care Dumnezeu oferea îndrumare, dădea probabil semnalul de plecare.

În prezent, clasa administratorului fidel dă un semnal clar ori de câte ori este momentul să se întreprindă o acţiune. Cum anume? Prin articole din Turnul de veghe şi din Serviciul pentru Regat, prin publicaţii noi şi prin cuvântări ţinute la congrese. De asemenea, congregaţiile primesc instrucţiuni prin supraveghetorii itineranţi, prin scrisori sau prin cursurile de instruire la care participă fraţii cu responsabilităţi în congregaţie.

Discerni şi tu dovada îndrumării divine? Iehova îşi foloseşte organizaţia ca să ne îndrume în aceste zile din urmă prin „pustiul“ lumii rele a lui Satan. Drept urmare, ne bucurăm de unitate, iubire şi siguranţă.

Când poporul Israel a ajuns în Ţara Promisă, Iosua a spus: „Voi recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciun cuvânt dintre toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Iehova, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit“ (Ios. 23:14). Tot aşa, poporul lui Dumnezeu din prezent va ajunge negreşit în lumea nouă promisă de El. Însă ce se poate spune despre fiecare dintre noi? Vom fi şi noi acolo? Aceasta depinde în mare măsură de dispoziţia fiecăruia de a respecta cu umilinţă îndrumarea lui Dumnezeu. Aşadar, să continuăm cu toţii să discernem dovada îndrumării lui Iehova!

[Legenda fotografiilor de la pagina 5]

În prezent suntem îndrumaţi de organizaţia lui Iehova

Lansarea de noi publicaţii

Instruire la şcoli teocratice

Instruire la întrunirea pentru serviciul de teren