Să dovedim seriozitate în închinarea la Iehova
Să dovedim seriozitate în închinarea la Iehova
‘Arată-te tu însuţi în toate un exemplu de lucrări bune, dovedeşte seriozitate.’ (TIT 2:7)
1, 2. De ce mulţi oameni din această lume nu privesc viaţa cu seriozitate, şi ce întrebări se ridică?
LUMEA în care trăim traversează una dintre cele mai dificile şi mai dramatice perioade din istoria omenirii. Fără o temelie spirituală solidă, e aproape imposibil să înfrunţi aceste ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’ (2 Tim. 3:1–5). Întrucât se bizuie doar pe forţele proprii, oamenii nu au prea mult succes în lupta cu problemele vieţii. Mulţi încearcă să uite de această realitate tristă umplându-şi timpul cu nesfârşitele distracţii oferite de industria de divertisment.
2 Pentru a face faţă stresului, deseori oamenii ajung să pună satisfacerea plăcerilor personale pe primul loc în viaţă. Dacă nu suntem atenţi, şi noi, creştinii, am putea ajunge să adoptăm un asemenea mod de viaţă. Cum putem evita acest lucru? Trebuie oare să ne ocupăm tot timpul numai cu lucruri serioase? Cum putem realiza un echilibru între plăceri şi responsabilităţi? Ce principii biblice ar trebui să urmăm pentru ca, deşi ne ocupăm cu lucruri serioase, să nu cădem în extrema de a deveni exagerat de serioşi?
Să dovedim seriozitate într-o lume iubitoare de plăceri
3, 4. Cum ne ajută Scripturile să înţelegem importanţa faptului de a dovedi seriozitate?
3 Este tot mai evident că lumea în care trăim încurajează ‘iubirea de plăceri’ (2 Tim. 3:4). Ea pune un accent nepotrivit pe distracţii, ceea ce poate constitui o ameninţare pentru spiritualitatea noastră (Prov. 21:17). Astfel, pe bună dreptate, apostolul Pavel include în scrisorile către Timotei şi către Tit sfaturi referitoare la seriozitate. Aplicarea acestor sfaturi ne va ajuta să nu ne lăsăm influenţaţi de atitudinea frivolă, lipsită de seriozitate, a acestei lumi. (Citeşte 1 Timotei 3:4, 8, 11; Tit 2:2–8.)
4 Cu secole mai înainte, Solomon a scris că este important să renunţăm uneori la plăceri pentru a medita la lucrurile serioase ale vieţii (Ecl. 3:4; 7:2–4). Într-adevăr, având în vedere că viaţa este scurtă, trebuie să ne ‘străduim din răsputeri’ să obţinem salvarea (Luca 13:24). Iată de ce trebuie să fim „în toate un exemplu de lucrări bune, dovedind . . . seriozitate“ (Tit 2:7). Aceasta pretinde să acordăm o atenţie deosebită fiecărui aspect al vieţii de creştin.
5. Menţionaţi un aspect al vieţii pe care trebuie să-l luăm în serios.
5 Să ne gândim la un singur aspect. Urmând exemplul lui Iehova şi al lui Isus, creştinii îşi iau în serios responsabilitatea de a munci (Ioan 5:17). Ei sunt deseori lăudaţi pentru că sunt angajaţi sârguincioşi şi demni de încredere. Capii de familie îşi iau cu atât mai mult în serios această responsabilitate, întrucât trebuie să-şi întreţină familia. De fapt, un creştin care nu se îngrijeşte din punct de vedere material de cei din casa lui ‘reneagă credinţa’, ceea ce echivalează cu a-l renega pe Iehova! (1 Tim. 5:8)
Închinarea: o responsabilitate serioasă, dar şi o sursă de bucurie
6. Ce ne ajută să înţelegem că trebuie să privim cu toată seriozitatea închinarea la Iehova?
6 Iehova a considerat întotdeauna că este important să i se aducă închinare în modul cerut de el. Israeliţii, aflaţi sub Legea mozaică, au avut de suportat consecinţe grave când s-au abătut de la închinarea adevărată (Ios. 23:12, 13). În secolul I e.n., continuatorii lui Cristos au trebuit să depună eforturi energice pentru a nu permite ca închinarea adevărată să fie contaminată de învăţături şi atitudini greşite (2 Ioan 7–11; Rev. 2:14–16). Şi astăzi, creştinii adevăraţi privesc cu toată seriozitatea închinarea la Iehova (1 Tim. 6:20).
7. Cum s-a pregătit Pavel pentru serviciul de predicare?
7 Lucrarea de predicare este o sursă de bucurie. Totuşi, pentru a ne păstra bucuria în acest serviciu trebuie să ne gândim cu seriozitate la ceea ce avem de făcut şi să ne pregătim temeinic. Pavel a arătat că el ţinea cont de oamenii cărora le preda adevărul. El a scris: „Am devenit orice pentru oameni de orice fel, ca să-i salvez cu orice preţ pe unii. Dar fac toate lucrurile de dragul veştii bune, ca să am parte de ea împreună cu alţii“ (1 Cor. 9:22, 23). Pavel găsea o mare plăcere în a-i ajuta pe oameni din punct de vedere spiritual şi se gândea cu seriozitate ce putea face pentru a răspunde necesităţilor lor concrete. Astfel, el a putut să-i încurajeze şi să le insufle dorinţa de a-i aduce închinare lui Iehova.
8. a) Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de oamenii cărora le predăm adevărul? b) Cum contribuie la bucuria noastră în serviciu faptul de a conduce un studiu biblic?
8 Cu câtă seriozitate şi-a privit Pavel serviciul! El a fost dispus să le slujească asemenea unui sclav atât lui Iehova, cât şi celor ce ascultau mesajul despre adevăr (Rom. 12:11; 1 Cor. 9:19). Când îi învăţăm pe alţii adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu — fie la un studiu biblic, fie la o întrunire creştină, fie la închinarea în familie —, suntem noi conştienţi de marea responsabilitate pe care o avem faţă de ei? Poate considerăm că a conduce cu regularitate un studiu biblic e o sarcină împovărătoare. E adevărat, lucrul acesta presupune de obicei să luăm din timpul rezervat unor activităţi personale şi să-l folosim pentru a-i ajuta pe alţii. Dar nu a spus Isus că „este mai multă fericire în a da decât în a primi“? (Fap. 20:35) Învăţându-i pe alţii calea care duce la viaţă vom simţi o bucurie pe care nu ne-o poate aduce nicio altă activitate.
9, 10. a) A fi serioşi înseamnă oare că nu putem să ne bucurăm de o atmosferă plăcută şi relaxantă cu oamenii? Explicaţi. b) Ce îl poate ajuta pe un bătrân să fie încurajator şi abordabil?
9 A fi serioşi nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm de o atmosferă plăcută şi relaxantă cu oamenii. Isus a lăsat un exemplu perfect folosindu-şi timpul nu numai pentru a-i învăţa pe oameni, ci şi pentru a se relaxa şi a lega relaţii apropiate cu ei (Luca 5:27–29; Ioan 12:1, 2). De asemenea, a fi serioşi nu înseamnă că trebuie să avem mereu o înfăţişare sobră. Dacă Isus ar fi fost o persoană rigidă, exagerat de serioasă, cu siguranţă că oamenii nu s-ar fi apropiat de el. În realitate, până şi copiii se simţeau în largul lor în compania sa (Mar. 10:13–16). Cum putem da şi noi dovadă de echilibru, asemenea lui Isus?
10 Vorbind despre un bătrân, un frate a spus: „Pretinde mult de la el, dar nu pretinde niciodată perfecţiune de la alţii“. Se poate spune acest lucru şi despre tine? Nu este greşit să avem unele aşteptări rezonabile de la alţii. De exemplu, copiii reacţionează bine când părinţii le stabilesc obiective rezonabile şi îi ajută să le atingă. În mod asemănător, bătrânii i-ar putea încuraja pe unii membri ai congregaţiei să progreseze pe plan spiritual, dându-le totodată sugestii concrete în acest sens. În plus, când un bătrân are o părere echilibrată despre sine, va fi încurajator şi abordabil (Rom. 12:3). O soră a spus: „Nu mi-ar plăcea ca un bătrân să ia orice lucru în glumă. Dar, şi dacă ar fi tot timpul serios, ar fi greu să te apropii de el“. O altă soră a spus că unii bătrâni „te pot intimida deoarece sunt extrem de serioşi“. Desigur, bătrânii n-ar trebui să-i împiedice niciodată pe membrii congregaţiei să vadă că închinarea la Iehova, ‘fericitul Dumnezeu’, este o sursă de bucurie (1 Tim. 1:11).
Cum trebuie privite responsabilităţile în congregaţie
11. Ce înseamnă „a aspira“ la responsabilităţi în congregaţie?
11 Când Pavel i-a îndemnat pe bărbaţii din congregaţie să se străduiască să se califice pentru responsabilităţi mai mari, intenţia lui n-a fost să încurajeze pe cineva să urmărească o ambiţie personală. Dimpotrivă, el a scris: „Dacă cineva aspiră la sarcina de supraveghetor, doreşte o lucrare bună“ (1 Tim. 3:1, 4). „A aspira“ la o responsabilitate pretinde din partea bărbaţilor creştini să cultive dorinţa puternică de a depune toate eforturile pentru a dobândi calităţile spirituale necesare ca să le slujească fraţilor. Dacă un frate este botezat de cel puţin un an şi întruneşte într-o măsură rezonabilă cerinţele pentru slujitorii auxiliari menţionate în 1 Timotei 3:8–13, el poate fi recomandat pentru această numire. Să remarcăm că în versetul 8 se spune clar: „Slujitorii auxiliari trebuie să fie serioşi“.
12, 13. Ce pot face fraţii tineri care aspiră la responsabilităţi în congregaţie?
12 Eşti un creştin botezat, aflat în ultimii ani ai adolescenţei şi priveşti cu toată seriozitatea închinarea la Iehova? Dacă da, poţi face multe lucruri pentru a aspira la responsabilităţi în congregaţie. Unul dintre ele este să progresezi în ce priveşte lucrarea de predicare. Îţi face plăcere să colaborezi în lucrare cu fraţi şi surori de toate vârstele? Ţi-ai fixat obiectivul să conduci un studiu biblic şi te străduieşti să-l atingi? Dacă vei conduce un studiu biblic aplicând sugestiile date la întruniri, îţi vei îmbunătăţi capacitatea de a preda. Mai mult, vei învăţa să manifeşti empatie faţă de cel ce studiază căile lui Iehova. Pe măsură ce elevul tău va înţelege că trebuie să facă schimbări, vei învăţa să-l ajuţi cu răbdare şi cu tact să aplice principiile biblice.
13 De asemenea, te poţi pune la dispoziţia celor în vârstă din congregaţie, oferindu-te să-i ajuţi în diferite moduri. Poţi arăta interes faţă de aspectul Sălii Regatului, contribuind la curăţenie şi la întreţinere. Când îţi oferi ajutorul, potrivit cu ceea ce poţi, spiritul de dăruire pe care îl manifeşti va fi o dovadă a seriozităţii tale în serviciul lui Iehova. Asemenea lui Timotei, poţi învăţa să te îngrijeşti cu adevărat de necesităţile congregaţiei. (Citeşte Filipeni 2:19–22.)
14. Cum pot fi fraţii tineri „încercaţi ca să se vadă dacă sunt corespunzători“ să slujească în congregaţie?
14 Bătrâni, nu neglijaţi să le daţi sarcini fraţilor tineri care se străduiesc ‘să fugă de dorinţele tinereţii’ şi urmăresc „dreptatea, credinţa, iubirea, pacea“, precum şi alte calităţi importante! (2 Tim. 2:22) Dacă le încredinţaţi sarcini în congregaţie, ei pot fi „încercaţi ca să se vadă dacă sunt corespunzători“ să poarte responsabilităţi, astfel încât „progresul [lor] să fie clar pentru toţi“ (1 Tim. 3:10; 4:15).
Cum putem dovedi seriozitate în congregaţie şi în familie
15. Potrivit cu 1 Timotei 5:1, 2, cum putem dovedi seriozitate în modul în care îi tratăm pe alţii?
15 A dovedi seriozitate înseamnă şi a le acorda demnitate fraţilor şi surorilor noastre. În sfatul pe care i l-a dat lui Timotei, Pavel a subliniat necesitatea de a-i trata pe alţii cu respect. (Citeşte 1 Timotei 5:1, 2.) Respectul este important îndeosebi în relaţiile cu persoanele de sex opus. Un exemplu demn de imitat în ce priveşte respectul faţă de femei, îndeosebi faţă de soţie, este Iov. El şi-a impus să nu privească insistent şi cu pasiune o altă femeie (Iov 31:1). Dacă dovedim seriozitate în relaţiile cu fraţii şi surorile noastre, nu vom ajunge niciodată să flirtăm sau să facem orice altceva ce i-ar putea stânjeni. O atitudine plină de respect este importantă mai ales când doi creştini sunt în perioada de cunoaştere în vederea căsătoriei. Un creştin serios nu se va juca niciodată cu sentimentele unei persoane de sex opus (Prov. 12:22).
16. Cum privesc unii oameni din lume rolul bărbatului de soţ şi de tată, şi cum îl prezintă Biblia?
16 De asemenea, trebuie să avem grijă să privim cu toată seriozitatea rolul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu în familie. În lumea lui Satan, rolul bărbatului de soţ şi de tată este luat în derâdere. Ridiculizarea şi înjosirea capului familiei este unul dintre subiectele preferate ale industriei de divertisment. Totuşi, Scripturile arată că soţului îi este încredinţată o mare responsabilitate, el fiind numit „capul soţiei“ (Ef. 5:23; 1 Cor. 11:3).
17. Cum putem arăta prin modul în care participăm la închinarea în familie că ne luăm în serios responsabilităţile?
17 Poate că un soţ se îngrijeşte de familia sa din punct de vedere material. Însă, dacă nu se îngrijeşte şi din punct de vedere spiritual, dovedeşte lipsă de înţelepciune şi de discernământ (Deut. 6:6, 7). Potrivit cu 1 Timotei 3:4, dacă eşti un cap de familie şi aspiri la privilegii suplimentare în congregaţie, trebuie să fii „un om care-şi conduce bine familia, care-şi ţine copiii în supunere cu toată seriozitatea“. Prin urmare, întreabă-te: Îmi fac timp pentru a ţine cu regularitate închinarea în familie? Unele soţii creştine aproape că trebuie să-şi implore soţul să se îngrijească de spiritualitatea familiei. Fiecare soţ trebuie să reflecteze în mod serios la atitudinea lui faţă de această responsabilitate. Desigur, o soţie creştină trebuie să susţină închinarea în familie şi să colaboreze cu soţul ei pentru reuşita acestei activităţi.
18. Cum pot învăţa copiii să fie serioşi şi responsabili?
18 Şi copiii sunt încurajaţi să se ocupe cu lucruri serioase (Ecl. 12:1). Este bine ca şi cei mici să înveţe să fie harnici, făcând unele treburi în casă potrivit vârstei şi capacităţii lor (Plâng. 3:27). Să ne gândim la regele David. Când era încă un copil, el a învăţat cum să fie un bun păstor. De asemenea, a învăţat să compună muzică şi să cânte la un instrument, deprinderi datorită cărora a ajuns să slujească la curtea regelui Israelului (1 Sam. 16:11, 12, 18–21). Fără îndoială, David s-a jucat în copilărie, dar a şi dobândit deprinderi valoroase, pe care mai târziu le-a folosit pentru a-l lăuda pe Iehova. Calităţile sale de păstor l-au ajutat să conducă naţiunea Israel cu răbdare. Dragi copii, voi câte deprinderi învăţaţi? Acestea vă vor ajuta să-i slujiţi Creatorului vostru şi vă pregătesc pentru responsabilităţile din viitor.
Să păstrăm un punct de vedere echilibrat
19, 20. Ce atitudine echilibrată suntem hotărâţi să avem faţă de noi înşine şi faţă de închinare?
19 Cu toţii putem să facem eforturi pentru a ne păstra un punct de vedere echilibrat despre noi înşine, neluându-ne prea mult în serios. Nu dorim să devenim ‘exagerat de drepţi’ (Ecl. 7:16). Cu puţin umor putem depăşi momentele tensionate care s-ar putea ivi acasă, la locul de muncă sau în relaţiile cu fraţii şi surorile creştine. Membrii familiei trebuie să aibă grijă să nu fie prea critici, pentru a nu tulbura liniştea şi pacea căminului lor. În congregaţie, toţi putem învăţa să râdem cu ceilalţi şi să ne bucurăm unii de compania altora, fiind mereu ziditori şi pozitivi în conversaţiile noastre şi în predare (2 Cor. 13:10; Ef. 4:29).
20 Trăim într-o lume care îl desconsideră pe Iehova şi nu ia în serios legile sale. Slujitorii lui Iehova însă consideră foarte importante ascultarea de Dumnezeul lor şi loialitatea faţă de el. Ce bucurie este să facem parte dintr-o comunitate atât de mare de oameni care ‘dovedesc seriozitate’ în închinarea pe care i-o aduc lui Iehova! Aşadar, să fim hotărâţi să privim şi în continuare cu toată seriozitatea viaţa şi închinarea la Iehova!
Cum aţi răspunde?
• De ce nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de atitudinea frivolă, lipsită de seriozitate, a acestei lumi?
• Cum putem să dovedim seriozitate în serviciul nostru şi, în acelaşi timp, să găsim bucurie?
• Cum se vede din atitudinea pe care o avem faţă de responsabilităţi dacă dovedim sau nu seriozitate?
• Explicaţi de ce este important să-i tratăm cu respect pe colaboratorii creştini şi pe membrii familiei.
[Întrebări de studiu]
[Legenda fotografiilor de la pagina 12]
Un soţ trebuie să se îngrijească de familie atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere spiritual
