Salt la conţinut

Salt la cuprins

Îţi place să citeşti şi să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu?

Îţi place să citeşti şi să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu?

Îţi place să citeşti şi să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu?

„CÂND am început să citesc cu regularitate din Biblie, am simţit că aceasta era mai degrabă o povară decât o plăcere. Pentru că nu prea înţelegeam ce citeam, mă surprindeam deseori visând cu ochii deschişi“, spune o soră pe nume Lorraine.

Şi alţii recunosc că, la început, nu le-a plăcut să citească din Biblie. Totuşi, n-au renunţat deoarece ştiau că faptul de a citi Biblia le poate aduce mari foloase. Marc spune: „Este uşor să permiţi anumitor lucruri să te împiedice să citeşti din Biblie sau să studiezi personal. A trebuit să mă rog foarte mult şi să fac eforturi serioase ca să includ citirea Bibliei în programul meu zilnic“.

Cum poţi cultiva mai multă apreciere pentru Cuvântul scris al lui Dumnezeu? Cum poţi găsi mai multă plăcere în citirea Bibliei? În continuare, vor fi analizate câteva sugestii.

Obiective şi metode

Înainte de a începe să citeşti din Biblie, roagă-te, iar apoi concentrează-te la ceea ce citeşti. Roagă-l pe Iehova să te ajute să cultivi dorinţa de a studia Cuvântul său şi să-ţi dea o minte şi o inimă receptive pentru a dobândi într-o măsură mai mare înţelepciunea sa (Ps. 119:34). Dacă nu procedăm astfel, în scurt timp studierea Bibliei ar putea deveni ceva mecanic, iar noi ne-am putea pierde dorinţa de a studia. Lynn spune: „Uneori citesc prea repede şi pierd idei secundare interesante. Deseori mi se întâmplă să nu înţeleg bine nici ideile principale. Dar mă rog pentru stăpânire de sine, iar aceasta mă ajută să nu-i permit minţii să hoinărească“.

Preţuieşte ceea ce înveţi. Nu uita că viaţa ta depinde de înţelegerea şi de aplicarea adevărurilor din Biblie. De aceea, străduieşte-te să găseşti idei practice şi să le pui în aplicare. Chris spune: „Caut idei care mă ajută să identific unele atitudini şi motivaţii greşite pe care le-aş putea avea. Este înviorător să văd că Biblia şi multe dintre publicaţiile noastre conţin informaţii care îmi sunt de mare ajutor, deşi cei ce le-au scris nu m-au cunoscut personal“.

Fixează-ţi obiective pe care le poţi atinge. Încearcă să înveţi lucruri noi despre personajele biblice. Poţi găsi detalii fascinante despre multe dintre ele consultând publicaţii precum Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), Indexul publicaţiilor Watchtower sau Watchtower Library (pe CD-ROM). Pe măsură ce vei afla mai multe lucruri despre bărbaţii şi femeile din Biblie, despre personalitatea şi sentimentele lor, exemplul acestora va avea o influenţă mai mare asupra ta.

Caută metode noi de a argumenta din Scripturi (Fap. 17:2, 3). Când studiază, Sophia urmăreşte acest obiectiv. Ea spune: „Ca să explic cât mai clar adevărul biblic, mi-am propus să găsesc metode noi de a argumenta din Scripturi, pe care să le folosesc atât în lucrarea de predicare, cât şi cu alte ocazii. Felul în care sunt prezentate argumentele în Turnul de veghe mă ajută foarte mult în această privinţă“ (2 Tim. 2:15).

Vizualizează relatările biblice. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu“, se spune în Evrei 4:12. Pe măsură ce citeşti din Biblie, permite-i Cuvântului lui Dumnezeu să prindă viaţă în mintea ta. Încearcă să vezi ce vedeau personajele biblice, să auzi ce auzeau ele şi să simţi ce simţeau ele. Compară experienţele prin care au trecut cu unele situaţii concrete din viaţa ta. Trage învăţăminte din modul în care au rezolvat aceste personaje anumite probleme. Aceasta te va ajuta să înţelegi mai bine relatările biblice şi să le reţii.

Dedică timp versetelor dificile şi explicaţiei lor pentru a le înţelege bine. Rezervă-ţi suficient timp de fiecare dată când studiezi. Poate că vei întâlni întrebări foarte interesante care vor necesita cercetări suplimentare. Caută cuvintele necunoscute, analizează notele de subsol şi verifică referinţele marginale. Cu cât vei înţelege mai bine şi vei aplica ceea ce citeşti, cu atât vei găsi mai multă plăcere în citirea şi studierea Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Vei putea spune la fel ca psalmistul: ‘Mi-am însuşit aducerile aminte ale lui Iehova pe timp indefinit, căci sunt bucuria inimii mele’ (Ps. 119:111).

Nu citi materialul în grabă. Când îţi planifici studiul personal, încearcă să realizezi un echilibru între timpul alocat acestuia şi cel dedicat pregătirii pentru întruniri. O soră pe nume Raquel spune: „Deseori sunt atât de stresată, încât nu pot să mă concentrez. De aceea, perioadele scurte de studiu îmi sunt utile întrucât mă ajută să trag foloase maxime“. Chris spune: „Când citesc în grabă, am mustrări de conştiinţă pentru că nu reţin prea multe lucruri, iar materialul nu-mi sensibilizează inima“. Prin urmare, nu studia în grabă.

Cultivă dorinţa arzătoare de a citi şi de a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Petru a spus: „Ca nişte prunci nou-născuţi, să doriţi cu ardoare laptele nefalsificat al cuvântului, pentru ca prin el să creşteţi spre salvare“ (1 Pet. 2:2). Copiii nou-născuţi nu trebuie să cultive dorinţa de a se hrăni cu lapte. Ei se nasc cu această dorinţă. Însă Scripturile arată că trebuie să dorim cu ardoare să citim şi să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă citim din Biblie chiar şi numai o pagină pe zi, această dorinţă va veni în scurt timp. Ceea ce, probabil, părea dificil la început va deveni curând o adevărată plăcere.

Meditează la pasajele pe care le citeşti din Biblie. Meditarea la ceea ce citeşti îţi aduce, de asemenea, mari foloase. Aceasta te va ajuta să faci o legătură între ideile spirituale pe care le-ai cercetat şi să capeţi mai multă înţelepciune. Astfel vei dobândi o comoară spirituală încântătoare, asemenea unui frumos şirag de perle (Ps. 19:14; Prov. 3:3).

Timp folosit cu înţelepciune

Trebuie să depunem eforturi ca să păstrăm obiceiuri bune de studiu, dar binecuvântările pe care le vom primi sunt fără egal. Vom putea înţelege mai bine Biblia (Evr. 5:12–14). Căpătând discernământ şi înţelepciune din Scripturi, vom umbla pe „căi plăcute“, vom fi fericiţi şi ne vom bucura de pace. Înţelepciunea din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu este „un pom al vieţii“ pentru cei care o dobândesc şi o pun în aplicare (Prov. 3:13–18).

Un studiu aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu poate crea în noi o inimă pricepută (Prov. 15:14). Aceasta ne va ajuta să dăm sfaturi înţelepte, ferm ancorate în Scripturi. Dacă ne lăsăm îndrumaţi de ceea ce citim în Biblie şi în publicaţiile ‘sclavului fidel şi prevăzător’ când luăm decizii, vom simţi efectul stabilizator şi înviorător al Cuvântului inspirat al lui Iehova (Mat. 24:45). Vom fi mai pozitivi şi mai optimişti, iar gândirea, vorbirea şi acţiunile noastre vor fi influenţate într-o măsură şi mai mare de Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, vom reuşi în toate lucrurile care ţin de relaţia noastră cu Iehova (Ps. 1:2, 3).

Iubirea sinceră pentru Dumnezeu ne va îndemna să le vorbim şi altora despre credinţa noastră. Şi aceasta poate fi o sursă de satisfacţii. Sophia se străduieşte să memoreze şi să folosească diferite versete pentru a trezi interesul locatarilor şi pentru a predica într-un mod mai eficient şi mai interesant. Ea spune: „Este extraordinar să vezi cum reacţionează oamenii la cuvintele Bibliei!“.

Însă cea mai mare binecuvântare pe care o primim dacă vom găsi plăcere în citirea şi studierea Bibliei este o relaţie apropiată cu Iehova. Studierea Bibliei ne va ajuta să-i cunoaştem normele şi să înţelegem şi să preţuim iubirea, generozitatea şi dreptatea sa. Niciun alt lucru nu este mai important şi nu ne aduce mai multă satisfacţie. Aşadar, lasă-te absorbit de studierea Cuvântului lui Dumnezeu! Numai aşa îţi vei folosi timpul cu înţelepciune (Ps. 19:7–11).

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 5]

CITIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU: OBIECTIVE ŞI METODE

▪ Înainte de a începe să citeşti din Biblie, roagă-te, iar apoi concentrează-te la ceea ce citeşti.

▪ Preţuieşte ceea ce înveţi.

▪ Fixează-ţi obiective pe care le poţi atinge.

▪ Caută metode noi de a argumenta din Scripturi.

▪ Vizualizează relatările biblice.

▪ Dedică timp versetelor dificile şi explicaţiei lor pentru a le înţelege bine.

▪ Nu citi materialul în grabă.

▪ Cultivă dorinţa arzătoare de a citi şi de a studia Cuvântul lui Dumnezeu.

▪ Meditează la pasajele pe care le citeşti din Biblie.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Vizualizează relatarea biblică pe care o citeşti şi imaginează-ţi că eşti unul dintre personaje