‘Adu sulurile, mai ales pergamentele’

PRIN aceste cuvinte, Pavel îl ruga pe Timotei, colaboratorul său în lucrarea misionară, să-i aducă unele materiale scrise. La ce suluri şi pergamente se referea Pavel? De ce avea apostolul nevoie de ele? Şi ce putem învăţa de aici?

Pe la jumătatea secolului I e.n., când Pavel a scris aceste cuvinte, cele 39 de cărţi ale Scripturilor ebraice erau împărţite în 22 sau în 24 de cărţi, majoritatea lor fiind scrise pe suluri separate. Profesorul Alan Millard remarca faptul că, deşi costau mult, aceste suluri „puteau fi procurate de oamenii mai înstăriţi“. Unii aveau acces la cel puţin un sul. De exemplu, eunucul etiopian avea cu el în car un sul şi „citea cu voce tare din profetul Isaia“. El era „un om cu putere la candace, regina etiopienilor, [fiind] numit peste tot tezaurul ei“. Acest eunuc era destul de bogat întrucât avea câteva fragmente din Scripturi (Fap. 8:27, 28).

Rugămintea pe care i-a adresat-o Pavel lui Timotei a fost următoarea: „Când vii, adu mantia pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pergamentele“ (2 Tim. 4:13). Aceasta sugerează că Pavel avea mai multe cărţi. Ce anume putea să ocupe un loc mai important în biblioteca sa decât Cuvântul lui Dumnezeu? Biblistul Archibald Robertson a făcut următoarea observaţie cu privire la cuvântul „pergamente“ folosit în acest verset: „Acestea trebuie să fi fost copii ale cărţilor Vechiului Testament, pergamentul fiind mai scump decât papirusul“. În tinereţe, Pavel fusese „educat . . . la picioarele lui Gamaliel“, un învăţător al Legii mozaice, care era preţuit de tot poporul. Prin urmare, este foarte probabil ca Pavel să fi avut propriile exemplare ale sulurilor Cuvântului lui Dumnezeu (Fap. 5:34; 22:3).

Cum foloseau creştinii sulurile

Totuşi, la data aceea puţini oameni aveau suluri personale ale Sfintelor Scripturi. Prin urmare, cum au avut acces majoritatea creştinilor de atunci la Cuvântul lui Dumnezeu? Cuvintele din scrisoarea pe care Pavel i-o trimisese mai înainte lui Timotei ne ajută să găsim răspunsul: „Până vin, continuă să te dedici citirii publice“ (1 Tim. 4:13). Citirea publică făcea parte din programul întrunirilor congregaţiei creştine, fiind un obicei al poporului lui Dumnezeu încă de pe timpul lui Moise (Fap. 13:15; 15:21; 2 Cor. 3:15).

Ca bătrân de congregaţie, Timotei trebuia să ‘se dedice’ citirii cu voce tare în folosul celor care nu aveau copii personale ale Scripturilor. Cu siguranţă, în timpul citirii publice din Cuvântul lui Dumnezeu, toţi ascultau cu atenţie,  în aşa fel încât să nu piardă niciun cuvânt, iar părinţii şi copiii discutau probabil acasă pe marginea pasajelor citite la întruniri.

Cunoscutul sul al lui Isaia, găsit printre Sulurile de la Marea Moartă, măsoară 7,3 metri. Având câte o stinghie la ambele capete şi deseori o învelitoare, sulurile erau grele. Probabil că majoritatea creştinilor nu puteau să ia multe suluri când mergeau să predice. De aceea, chiar dacă avea câteva suluri personale ale Scripturilor, probabil că nici Pavel nu putea să le ia pe toate când călătorea. Se pare că apostolul lăsase câteva suluri în Troa, la prietenul său Carp.

Ce putem învăţa din exemplul lui Pavel?

Chiar înainte de a-i adresa lui Timotei această rugăminte, Pavel, care era întemniţat pentru a doua oară la Roma, a scris: „M-am luptat lupta cea bună, am alergat cursa până la capăt . . . De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptăţii“ (2 Tim. 4:7, 8). Din câte se pare, aceste cuvinte au fost scrise în jurul anului 65 e.n., în timpul valului de persecuţii declanşat de Nero împotriva creştinilor. De data aceasta, condiţiile din închisoare erau foarte grele. De fapt, apostolul simţea că execuţia sa era iminentă (2 Tim. 1:16; 4:6). De aceea, el şi-a exprimat dorinţa fierbinte de a i se aduce sulurile. Deşi era sigur că luptase lupta cea bună până la capăt, Pavel dorea mult să-şi întărească în continuare credinţa studiind Cuvântul lui Dumnezeu.

După cât se pare, Timotei era încă în Efes când a primit scrisoarea lui Pavel (1 Tim. 1:3). Din Efes până la Roma, prin Troa, sunt aproximativ 1 600 de kilometri. În aceeaşi scrisoare, Pavel l-a îndemnat pe Timotei: „Să faci tot posibilul să vii înainte de iarnă!“ (2 Tim. 4:21). Biblia nu spune dacă Timotei a găsit o corabie cu care să ajungă la Roma atunci când ar fi vrut Pavel.

Ce putem învăţa din cererea lui Pavel de a i se aduce „sulurile, mai ales pergamentele“? Dorinţa lui de a citi şi de a studia Cuvântul lui Dumnezeu a rămas la fel de mare chiar şi în cea mai grea perioadă a vieţii sale. Numai aşa a putut să rămână treaz şi activ din punct de vedere spiritual, fiind în acelaşi timp o sursă de încurajare pentru alţii.

Cât de binecuvântaţi suntem noi astăzi că avem un exemplar personal al întregii Biblii! Unii dintre noi au chiar mai multe exemplare şi ediţii ale Bibliei. Asemenea lui Pavel, trebuie să cultivăm dorinţa de a dobândi o înţelegere mai profundă a Scripturilor. A doua scrisoare către Timotei a fost ultima dintre cele 14 scrisori inspirate, pe care apostolul a avut privilegiul să le scrie. Cererea lui apare spre sfârşitul cărţii. De fapt, rugămintea pe care Pavel i-o adresează lui Timotei de a-i aduce „sulurile, mai ales pergamentele“ este una dintre ultimele sale dorinţe consemnate în Biblie.

La fel ca Pavel, ai şi tu dorinţa fierbinte de a lupta până la capăt lupta cea bună a credinţei? Vrei să rămâi activ în serviciul lui Iehova şi să fii pregătit să iei parte la lucrarea de depunere a mărturiei atât timp cât Domnul nostru doreşte să facem aceasta? Dacă da, străduieşte-te să aplici sfatul dat de Pavel creştinilor! „Fii mereu atent la tine însuţi şi la predarea ta“, studiind cu râvnă şi în mod constant Biblia, care n-a fost niciodată atât de răspândită şi care există astăzi într-o formă mult mai accesibilă decât sulurile (1 Tim. 4:16).

[Harta/Ilustraţiile de la paginile 18, 19]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Efes

Troa

Roma