A fost o adevărată plăcere să-i slujesc lui Iehova

Relatare de Fred Rusk

Încă din copilărie am simţit adevărul cuvintelor lui David: „Dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi, Iehova însuşi m-ar primi“ (Ps. 27:10). Permiteţi-mi să vă povestesc cum s-au adeverit în cazul meu aceste cuvinte.

AM CRESCUT în statul Georgia (SUA) în timpul Marii Depresiuni economice din anii ’30 şi mi-am petrecut copilăria la ferma bunicului meu, care cultiva bumbac. Profund îndurerat de moartea mamei şi a frăţiorului meu nou-născut, tata m-a lăsat în grija bunicului, care era şi el văduv, şi s-a mutat într-un oraş îndepărtat pentru a-şi găsi un loc de muncă. De atunci n-am mai locuit niciodată cu tata, deşi a încercat de multe ori să mă aducă lângă el.

Surorile mai mari ale tatălui meu aveau grijă de casă. Bunicul nu era o persoană religioasă. În schimb, mătuşile mele erau foarte religioase şi mă obligau şi pe mine să trăiesc potrivit ideilor lor. În fiecare duminică mergeam cu forţa la biserică, pentru că altfel riscam să fiu bătut. Aşadar, religia nu mă atrăgea. Dar şcoala şi sportul îmi plăceau.

O vizită care mi-a schimbat viaţa

În 1941, pe când aveam 15 ani, a venit la noi într-o după-amiază un domn în vârstă împreună cu soţia sa. Mi s-a spus că este „unchiul Talmadge Rusk“. Nu mai auzisem niciodată despre el, însă am aflat că el şi soţia lui erau Martori ai lui Iehova. Cu acea ocazie, ne-au explicat că scopul lui Dumnezeu este ca oamenii să trăiască veşnic pe pământ, idee foarte diferită de ceea ce auzisem eu la biserică. Majoritatea membrilor familiei nu au fost de acord cu părerile lor, ba chiar le-au respins cu dispreţ. Prin urmare, nu li s-a mai permis să vină la noi. Totuşi, mătuşa mea Mary, care era doar cu trei ani mai mare decât mine, a primit de la ei o Biblie şi câteva publicaţii care o explicau.

Mary s-a convins în scurt timp că găsise adevărul şi în 1942 s-a botezat ca Martoră a lui Iehova. Şi ea a simţit adevărul cuvintelor lui Isus: „Duşmanii omului vor fi cei din casa lui“ (Mat. 10:34–36). Opoziţia din partea familiei a fost foarte puternică. Una dintre mătuşile mele, care era o persoană influentă, a pus la cale împreună cu primarul arestarea unchiului Talmadge, sub acuzaţia că vindea literatură fără autorizaţie. În cele din urmă, a fost condamnat.

În ziarul local a apărut declaraţia primarului, care fusese şi judecător la proces. Iată ce a spus el în sala de judecată: „Literatura pe care o distribuie acest om . . . este periculoasă ca  otrava“. Unchiul meu a făcut recurs şi a câştigat. Totuşi, el a petrecut zece zile în închisoare.

Ajutorul oferit de mătuşa Mary

Mary nu mi-a vorbit numai mie despre noile ei convingeri, ci şi vecinilor. Ea i-a oferit unui bărbat cartea Lumea nouă * şi a început cu el un studiu biblic. Când am fost cu mătuşa la studiu, soţia bărbatului ne-a spus că soţul ei citise din carte toată noaptea. Deşi atunci nu doream să mă implic în chestiuni religioase, îmi plăcea tot ce învăţam. Totuşi, ceea ce m-a convins că Martorii erau poporul lui Dumnezeu nu au fost învăţăturile biblice, ci modul în care erau trataţi de oameni.

De exemplu, într-o zi, în timp ce eu şi Mary ne întorceam de la grădină, am constatat că surorile ei mai mari îi arseseră literatura, fonograful şi discurile care conţineau înregistrări ale unor cuvântări biblice. Am fost foarte indignat, însă una dintre mătuşile mele mi-a spus cu un aer de superioritate: „Mai târziu o să ne mulţumeşti pentru ce-am făcut“.

Întrucât Mary a refuzat să renunţe la noua ei credinţă şi a continuat să le predice vecinilor, în 1943 a fost obligată să plece de acasă. Totuşi, ceea ce aflasem de la ea până atunci îmi aducea multă bucurie. Învăţasem că numele lui Dumnezeu este Iehova, că el este îndurător şi iubitor şi că nu îi chinuie pe oameni în iad. În plus, aflasem că Iehova are o organizaţie caracterizată prin iubire, cu toate că nu asistasem încă la nicio întrunire.

Într-o zi, în timp ce coseam iarba, în dreptul meu s-a oprit o maşină. Înăuntru erau doi bărbaţi, iar unul dintre ei m-a întrebat dacă sunt Fred. Când am aflat că erau Martori, le-am spus: „Haideţi să mergem într-un loc unde putem vorbi liniştiţi“. Mary îi trimisese la mine. Unul dintre cei doi era Shield Toutjian, un supraveghetor itinerant, cum s-ar numi astăzi. Încurajarea şi îndrumarea pe care mi le-a oferit au venit exact la momentul potrivit, deoarece, apărând convingerile Martorilor, eu eram acum ţinta opoziţiei din partea familiei.

Între timp, Mary s-a mutat în statul Virginia. În octombrie 1943 am primit o scrisoare în care îmi spunea că puteam merge să locuiesc cu ea dacă eram hotărât să-i slujesc lui Iehova. Imediat m-am hotărât să plec. Într-o vineri seară mi-am pus într-o cutie câteva lucruri de strictă necesitate şi am agăţat-o într-un copac, nu departe de casă. Sâmbătă am luat cutia, am mers pe un drum lăturalnic spre casa unui vecin şi am plecat spre oraş. Apoi am  ajuns în Roanoke, unde m-am întâlnit cu Mary, care locuia în casa Ednei Fowlkes.

Progresul spiritual, botezul şi serviciul la Betel

Edna era o soră unsă, plină de compasiune, care se asemăna cu Lidia din timpurile biblice. Ea închiriase o casă mare, oferindu-le găzduire şi cumnatei ei şi celor două fiice ale acesteia: Gladys şi Grace Gregory. Ele au devenit mai târziu misionare. Gladys, care are acum peste 90 de ani, continuă să-i slujească lui Iehova cu fidelitate la filiala din Japonia.

Cât timp am locuit la Edna, am participat cu regularitate la întruniri şi am învăţat să predic. Puteam să studiez Cuvântul lui Dumnezeu şi să asist la întrunirile creştine fără niciun fel de piedici, satisfăcându-mi astfel setea de adevăr. M-am botezat la 14 iunie 1944. Mary şi surorile Gregory au început pionieratul şi au fost repartizate într-o regiune din nordul Virginiei. Ele au contribuit la formarea unei congregaţii în Leesburg. La începutul anului 1946 am început să predic într-o regiune din apropiere de Virginia. În vara acelui an, am asistat cu toţii la memorabilul congres internaţional din Cleveland, Ohio, desfăşurat în perioada 4–11 august.

La acel congres, Nathan Knorr, care era preşedintele Societăţii, a vorbit despre planurile de extindere a Betelului din Brooklyn. Urmau să fie construite încă o clădire de locuinţe şi o anexă a tipografiei. Pentru acest proiect era nevoie de mulţi fraţi tineri. Mi-am spus că acolo aş vrea să-i slujesc lui Iehova. Aşa că am făcut cerere şi, după câteva luni, adică la 1 decembrie 1946, am început să slujesc la Betel.

Aproximativ un an mai târziu, Max Larson, supraveghetorul tipografiei, a trecut pe la biroul meu şi mi-a spus că nu voi mai lucra la Departamentul de corespondenţă, întrucât fusesem repartizat la Departamentul pentru serviciu. În acea repartiţie, îndeosebi cât timp am lucrat cu T. J. (Bud) Sullivan, supraveghetorul departamentului, am aflat multe lucruri atât despre modul în care pot fi aplicate principiile biblice, cât şi despre modul în care funcţionează organizaţia lui Dumnezeu.

Tata m-a vizitat de câteva ori la Betel. Spre sfârşitul vieţii devenise religios. În 1965, cu ocazia ultimei sale vizite, mi-a spus: „Tu poţi veni să mă vizitezi, dar eu n-am să mai vin niciodată aici“. Am fost la el de câteva ori înainte să moară. Era convins că va merge la cer. Totuşi, eu sper că se află în memoria lui Iehova şi că va fi înviat nu acolo unde credea el, ci aici pe pământ, având perspectiva de a trăi veşnic în paradis.

 Alte congrese memorabile şi proiecte de construcţie

Congresele au fost pietre de hotar în ce priveşte progresul spiritual, îndeosebi congresele internaţionale organizate în anii ’50 pe Yankee Stadium (New York). În 1958, cu ocazia congresului ţinut pe Yankee Stadium şi Polo Grounds, la o singură sesiune au fost prezente 253 922 de persoane din 123 de ţări. La acel congres s-a întâmplat ceva ce nu voi uita niciodată. În timp ce dădeam o mână de ajutor la biroul congresului, fratele Knorr a venit la mine în grabă şi mi-a spus: „Fred, am uitat să repartizez un frate care să le vorbească pionierilor. Toţi sunt adunaţi acum într-o sală de festivităţi închiriată în apropiere. N-ai vrea, te rog, să te duci tu repede şi să le ţii o cuvântare frumoasă? Te gândeşti la subiect pe drum“. Am ajuns acolo cu sufletul la gură, după ce mă rugasem tot drumul.

Din 1950 până în 1970, numărul congregaţiilor din oraşul New York a crescut foarte mult, astfel că sălile închiriate pentru întruniri au devenit neîncăpătoare. Prin urmare, între anii 1970 şi 1990, în Manhattan au fost cumpărate trei clădiri şi transformate în locuri potrivite pentru întruniri, iar eu am avut privilegiul să fiu coordonatorul comitetelor de construcţie. Îmi amintesc cu plăcere de situaţiile în care Iehova a binecuvântat congregaţiile ce au contribuit la finanţarea şi finalizarea acestor proiecte. Cele trei clădiri sunt şi acum centre ale închinării adevărate.

Schimbări în viaţă

Într-o zi din anul 1957, în timp ce traversam parcul aflat între clădirea în care locuiam şi tipografie, a început să plouă. În faţa mea am văzut o tânără încântătoare cu părul blond, care venise de puţin timp la Betel. Pentru că nu avea umbrelă, am invitat-o sub umbrela mea. Aşa am întâlnit-o pe Marjorie. Ne-am căsătorit în 1960 şi de atunci îi slujim împreună lui Iehova, păşind pe această cale indiferent că e soare sau ploaie. În septembrie 2010 am aniversat 50 de ani de căsătorie.

La scurt timp după ce ne-am întors din luna de miere, fratele Knorr m-a informat că fusesem ales instructor la Şcoala Galaad. Acesta a fost un privilegiu minunat! Între anii 1961 şi 1965 s-au ţinut cinci clase, alcătuite în principal din membri ai filialelor, care au primit o perioadă mai îndelungată instruire specială în ce priveşte coordonarea activităţii desfăşurate de filiale. Apoi, în toamna anului 1965, perioada de instruire a fost redusă din nou la cinci luni, obiectivul fiind instruirea misionarilor.

 În 1972 am fost repartizat să slujesc ca supraveghetor al Departamentului de redactare a corespondenţei. Întrucât am făcut cercetări cu privire la o multitudine de întrebări şi situaţii, am reuşit să înţeleg mai bine învăţăturile Bibliei şi modul în care pot fi aplicate înaltele principii divine pentru a-i ajuta pe alţii.

Apoi, în 1987, am început să lucrez într-un departament nou-înfiinţat: Serviciul de Informaţii Sanitare. Au fost organizate seminare pentru a-i învăţa pe bătrânii din Comitetele de Asistenţă Sanitară cum să le explice medicilor, judecătorilor şi asistenţilor sociali poziţia Martorilor referitoare la sânge. O problemă mare era faptul că medicii le administrau copiilor Martorilor transfuzii fără permisiunea părinţilor, deseori obţinând ordine judecătoreşti în acest sens.

Când medicilor li se sugera să folosească alternative la transfuzii, ei spuneau de obicei că acestea nu erau disponibile sau că erau prea costisitoare. Ori de câte ori mi se dădea un astfel de răspuns, îi spuneam chirurgului: „Întindeţi, vă rog, mâna. Dumneavoastră deţineţi una dintre cele mai bune alternative la transfuzii“. Acest compliment îi amintea chirurgului un adevăr de care era conştient: mânuirea atentă a bisturiului reduce la minimum pierderile de sânge.

În ultimii 20 de ani, Iehova a binecuvântat din plin eforturile slujitorilor săi de a-i informa pe medici şi pe judecători despre alternativele la transfuzii. Când au înţeles mai bine poziţia noastră, aceştia şi-au schimbat mult atitudinea. Cu ajutorul unor studii de specialitate, ei s-au convins că alternativele la transfuzii sunt eficiente şi au înţeles că există mulţi medici dispuşi să respecte poziţia Martorilor, precum şi spitale la care un pacient ar putea fi transferat.

Din 1996, eu şi Marjorie slujim la Centrul de Învăţământ al Societăţii Watchtower din Patterson (New York), aflat la aproximativ 110 kilometri nord de Brooklyn. Am lucrat o perioadă scurtă în Departamentul pentru serviciu, iar apoi am luat parte un timp la instruirea unor membri ai filialelor şi a supraveghetorilor itineranţi. În urmă cu 12 ani am fost numit din nou supraveghetor al Departamentului de redactare a corespondenţei, care a fost mutat de la Brooklyn la Patterson.

Încercările vârstei înaintate

Întrucât am 85 de ani, îmi este mai greu să mă achit de responsabilităţile pe care le am la Betel. De peste zece ani mă lupt cu cancerul. Mă simt asemenea lui Ezechia, căruia Iehova i-a promis că îi va prelungi viaţa (Is. 38:5). Şi soţia mea are probleme de sănătate. Suferă de Alzheimer, dar luptăm împreună cu această boală. De-a lungul vieţii, Marjorie a fost o slujitoare zeloasă a lui Iehova, un mentor pentru cei tineri, un ajutor de nădejde şi un tovarăş de viaţă loial. A fost întotdeauna o cercetătoare sârguincioasă a Bibliei şi a predat-o cu iscusinţă multora. Prin urmare, avem mulţi copii spirituali, cu care păstrăm legătura.

Mătuşa Mary a murit în martie 2010, la vârsta de 87 de ani. Ea a predat Cuvântul lui Dumnezeu cu iscusinţă şi i-a ajutat pe mulţi să ia poziţie de partea închinării adevărate. A slujit mulţi ani cu timp integral. Îi sunt foarte recunoscător pentru că m-a ajutat să aflu adevărul şi să devin şi eu un slujitor al Dumnezeului nostru iubitor, Iehova! Mary este înmormântată alături de soţul ei, care a slujit un timp ca misionar în Israel. Sunt sigur că ei se află în memoria lui Iehova şi că vor învia.

Privind în urmă la cei peste 67 de ani în care i-am slujit lui Iehova, îi sunt recunoscător pentru bogatele binecuvântări de care am avut parte! În toţi aceşti ani, a fost o adevărată plăcere să înfăptuiesc voinţa Sa! Am în continuare încredere în bunătatea sa nemeritată şi sper cu tărie să trăiesc împlinirea cuvintelor fiului său: „Oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau copii sau pământuri pentru numele meu va primi mult mai mult şi va moşteni viaţa veşnică“ (Mat. 19:29).

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

În 1928, la ferma bunicului meu, în Georgia, SUA

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Mătuşa Mary şi unchiul Talmadge

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Mary, Gladys şi Grace

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

La botezul meu, în 14 iunie 1944

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Lucrând în Departamentul pentru serviciu

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

În 1958, împreună cu Mary la congresul internaţional ţinut pe Yankee Stadium

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Împreună cu Marjorie, la nunta noastră

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Împreună în 2008