Nu permite bolii să-ţi răpească bucuria

IMAGINEAZĂ-ŢI că te trezeşti în fiecare dimineaţă cu groaza că va trebui să suporţi încă o zi de suferinţă fizică sau sufletească. Poate că, asemenea lui Iov, şi tu spui: „Mai bine moartea decât aceste chinuri“ (Iov 7:15, Biblia sinodală, 2001). Ce poţi face în cazul în care te lupţi cu o boală de ani de zile?

Mefiboşet, fiul lui Ionatan, a trebuit să îndure o grea suferinţă. Când avea cinci ani, „a căzut şi a rămas olog“ (2 Sam. 4:4). Pe lângă durerile cauzate de infirmitate, imaginează-ţi zbuciumul său sufletesc când a fost acuzat pe nedrept că l-a trădat pe regele David sau când şi-a pierdut o parte din avere. Însă Mefiboşet nu s-a lăsat niciodată îngenuncheat de probleme. El şi-a purtat cu demnitate povara infirmităţii, a îndurat calomnia şi a trecut peste dezamăgiri, păstrându-şi bucuria (2 Sam. 9:6–10; 16:1–4; 19:24–30).

Şi apostolul Pavel a avut parte de suferinţă: el a trebuit să suporte „un spin în carne“ (2 Cor. 12:7). Spinul respectiv era, poate, o afecţiune fizică sau împotrivirea pe care o avea de îndurat din partea celor ce îi contestau apostolatul. Indiferent de situaţie, se pare că era vorba despre o problemă care trena de multă vreme şi care îi provoca suferinţă fizică sau sufletească (2 Cor. 12:9, 10).

Astăzi, unii slujitori ai lui Dumnezeu sunt chinuiţi de boli cronice sau de tulburări afective. De exemplu, Magdalena a fost diagnosticată la vârsta de 18 ani cu lupus eritematos sistemic, o boală autoimună. „Eram îngrozită, mărturiseşte ea. Cu trecerea timpului, boala s-a agravat, provocându-mi tulburări digestive, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi probleme de tiroidă“. Altă soră, pe nume Izabela, trebuie să înfrunte o boală insidioasă. Ea spune: „Sufăr de depresie încă din copilărie. Din această cauză am atacuri de panică, probleme respiratorii şi crampe stomacale. Mă simt efectiv secătuită de puteri“.

Să învăţăm să ne acceptăm limitele

Bolile sau infirmităţile ne pot otrăvi viaţa. În acest caz, ar trebui să ne analizăm cu sinceritate situaţia. Cu siguranţă, nu e uşor să ne acceptăm limitele. Iată ce afirmă Magdalena: „Boala mea avansează. Deseori mă simt atât de obosită, încât nici nu mă pot da jos din pat. Fiind o boală imprevizibilă, mi-e greu să-mi fac planuri pe termen lung. Dar cea mai mare nemulţumire a mea este aceea că nu mai pot face în serviciul lui Iehova atât de mult cum făceam înainte“.

Zbigniew ne spune: „Pe măsură ce anii trec, artrita reumatoidă îmi consumă toată  energia şi îmi distruge articulaţiile. Când inflamaţia devine acută, nu pot să fac mai nimic, iar asta mă demoralizează“.

În urmă cu câţiva ani, medicii i-au spus Barbarei că are o tumoare evolutivă pe creier. „Dintr-odată în corpul meu s-au produs multe schimbări, zice ea. Mă simt fără putere, am deseori dureri de cap şi îmi este greu să mă concentrez. Din cauza acestor limite, viaţa mea nu mai e ce-a fost.“

Toate aceste persoane i se închină lui Iehova şi acordă prioritate serviciului sacru. Ele îşi pun încrederea în Dumnezeu şi se bucură de sprijinul său (Prov. 3:5, 6).

Cum ne ajută Iehova

Nu ar trebui să credem că suferinţa prin care trecem este o dovadă a dezaprobării divine (Plâng. 3:33). Să ne gândim prin câte a trecut Iov chiar dacă era „ireproşabil şi drept“ (Iov 1:8). Dumnezeu nu încearcă pe nimeni cu lucruri rele (Iac. 1:13). Toate bolile, inclusiv cele psihice, nu sunt decât o moştenire apăsătoare lăsată de primii noştri părinţi, Adam şi Eva (Rom. 5:12).

Totuşi, Iehova şi Cristos nu-i lasă pe cei drepţi fără ajutor (Ps. 34:15). Când trecem prin momente grele, apreciem şi mai mult faptul că Dumnezeu este ‘refugiul şi fortăreaţa noastră’ (Ps. 91:2). Ce te poate ajuta să-ţi păstrezi bucuria când te confrunţi cu probleme aparent fără ieşire?

Rugăciunea. La fel ca slujitorii fideli din vechime, roagă-te lui Iehova, aruncându-ţi povara asupra lui (Ps. 55:22). Rugăciunea îţi va aduce „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire“. Această pace profundă ‘îţi va păzi inima şi mintea’ (Filip. 4:6, 7). Magdalena, de pildă, reuşeşte să facă faţă bolii rugându-se lui Iehova şi bizuindu-se pe ajutorul lui. Ea spune: „Când îmi deschid inima înaintea lui Iehova, mă liniştesc şi îmi recapăt bucuria. Acum înţeleg cu adevărat ce înseamnă să te bizui în fiecare zi pe Dumnezeu“ (2 Cor. 1:3, 4).

 Tatăl nostru ceresc ne răspunde la rugăciuni dându-ne putere prin intermediul spiritului sfânt, al Cuvântului său şi al fraţilor noştri de credinţă. Evident, nu ne aşteptăm ca Iehova să ne îndepărteze în mod miraculos boala sau infirmitatea, dar putem fi siguri că ne va da înţelepciune şi forţă pentru a depăşi orice problemă (Prov. 2:7). El te poate întări, dându-ţi „puterea care depăşeşte normalul“ (2 Cor. 4:7).

Familia. Atmosfera plină de iubire şi de înţelegere din familie te poate ajuta să înduri boala. Nu uita însă că şi cei dragi ţie suferă împreună cu tine. Şi ei ar putea să se simtă la fel de neputincioşi. Cu toate acestea, îţi sunt alături chiar şi în momentele critice. Iar, dacă vă veţi ruga împreună, veţi reuşi să dobândiţi „o inimă calmă“ (Prov. 14:30).

Barbara apreciază mult sprijinul fiicei sale şi al altor surori tinere din congregaţie: „Ele mă ajută să merg în predicare. Zelul lor mă încurajează şi îmi mângâie inima“. Zbigniew vorbeşte şi el despre ajutorul nepreţuit al soţiei lui: „Ea se îngrijeşte de aproape toate treburile casei. În plus, mă ajută să mă îmbrac şi îmi duce geanta la întruniri şi în lucrarea de predicare“.

Fraţii de credinţă. Compania fraţilor şi a surorilor noastre ne dă curaj şi ne mângâie. Dar ce poţi face când boala te împiedică să mergi la întruniri? Magdalena povesteşte: „Congregaţia îmi pune la dispoziţie înregistrările audio ale întrunirilor. De multe ori, fraţii şi surorile mă sună ca să mă întrebe ce mai pot face pentru mine. De asemenea, îmi trimit scrisori încurajatoare. Ştiu că se gândesc la mine şi că se preocupă de bunăstarea mea, iar asta mă ajută să îndur mai uşor boala“.

Izabela, care suferă de depresie, mărturiseşte: „În congregaţie am mulţi «taţi» şi «mame», care mă ascultă şi încearcă să mă înţeleagă. Congregaţia este familia mea, este locul unde găsesc pace şi bucurie“.

Aşadar, când treci prin încercări nu te izola. Preţuieşte compania membrilor  congregaţiei (Prov. 18:1). În felul acesta, vei fi o încurajare pentru fraţii şi surorile de credinţă. Poate că la început îţi va fi greu să le vorbeşti despre necesităţile tale, însă ei îţi vor aprecia sinceritatea şi vor avea prilejul să manifeste faţă de tine „o afecţiune frăţească neipocrită“ (1 Pet. 1:22). De exemplu, ai putea să-i rogi să te ducă cu maşina la întruniri sau să te însoţească în lucrarea de predicare. Şi, când simţi nevoia, nu ezita să-ţi deschizi inima în faţa unui frate sau a unei surori de credinţă. Evident, nu trebuie să avem pretenţii exagerate, ci trebuie să fim recunoscători pentru ajutorul lor.

Fii pozitiv. Când eşti bolnav, de cele mai multe ori depinde doar de tine să nu-ţi pierzi bucuria. Dacă ai fi ursuz sau ai permite ca descurajarea să te doboare, ai putea ajunge să ai o gândire negativă. Biblia afirmă: „Spiritul omului îndură boala, dar spiritul abătut, cine poate să-l suporte?“ (Prov. 18:14).

„Încerc din răsputeri să nu mă gândesc la problemele mele şi să profit de zilele când mă simt bine, spune Magdalena. Citesc cu plăcere relatările autobiografice ale fraţilor şi ale surorilor care au rămas fideli în pofida unor boli cronice, iar exemplul lor mă încurajează“. Izabela este convinsă că Iehova o iubeşte, ceea ce îi dă forţa de a merge înainte: „Mă simt preţuită; ştiu pentru cine trăiesc. În plus, am o perspectivă minunată de viitor“.

Zbigniew mărturiseşte: „Boala mă învaţă să fiu umil şi ascultător. Mă ajută să dau dovadă de perspicacitate şi de judecată sănătoasă şi să iert din inimă. Am învăţat să găsesc bucurie în serviciul lui Iehova şi să nu-mi plâng de milă. De fapt, am găsit motivaţia de a progresa spiritualiceşte“.

Fii sigur că Iehova observă perseverenţa ta. El manifestă compasiune faţă de tine şi îţi poartă de grijă. Iehova nu va uita ‘lucrarea ta şi iubirea pe care ai arătat-o pentru numele său’ (Evr. 6:10). Gândeşte-te la promisiunea pe care le-o face tuturor celor care se tem de el: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi“ (Evr. 13:5).

Dacă uneori te simţi doborât de suferinţă, gândeşte-te la speranţa minunată de a trăi veşnic în lumea nouă. Timpul când vei vedea aievea binecuvântările Regatului se apropie cu paşi repezi!

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 28, 29]

Ei continuă să predice în pofida bolii

„Deoarece nu mă mai pot deplasa singur, soţia mea, precum şi unii fraţi şi surori mă însoţesc în lucrarea de predicare. Învăţ pe de rost prezentări şi versete biblice.“ (Jerzy — nevăzător)

„Depun mărturie prin telefon, dar şi prin scrisori şi chiar corespondez cu câteva persoane interesate. Când sunt internată, las întotdeauna pe noptieră Biblia şi publicaţiile noastre. Astfel am reuşit să încep multe conversaţii frumoase.“ (Magdalena — lupus eritematos sistemic)

„Îmi place lucrarea din casă în casă, dar când nu mă simt bine, depun mărturie la telefon.“ (Izabela — depresie clinică)

„Merg cu plăcere la vizite ulterioare şi la studii biblice. Când mă simt mai bine, îmi place să predic din casă în casă.“ (Barbara — tumoare pe creier)

„Nu pot să duc decât o servietă uşoară, cu câteva reviste. Stau în lucrare atât timp cât pot să suport durerile articulare.“ (Zbigniew — artrită reumatoidă)

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Atât tinerii, cât şi cei în vârstă îi pot încuraja pe alţii