„Cuvântul tău este adevărul.“ (IOAN 17:17)

1. Menţionează un aspect prin care Martorii lui Iehova se deosebesc de alte grupări religioase.

GÂNDEŞTE-TE la prima discuţie pe care ai avut-o cu un Martor al lui Iehova. Probabil, ai fost plăcut surprins că Martorii s-au folosit de Biblie pentru a-ţi răspunde la întrebări. Cu siguranţă, ai fost încântat să afli care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ, ce se întâmplă cu noi când murim şi ce speranţă există pentru cei dragi care s-au stins din viaţă!

2. De ce apreciezi Biblia?

² Dar, pe măsură ce ai progresat în studiul Bibliei, ai înţeles că ea este mai mult decât o carte care vorbeşte despre viaţă, moarte şi viitor. Biblia este cea mai valoroasă carte din lume. Sfaturile ei sunt nepieritoare, iar cei care le respectă au o viaţă fericită. (Citeşte Psalmul 1:1–3.) Creştinii adevăraţi au privit întotdeauna Biblia ‘ca pe cuvântul lui Dumnezeu, nu ca pe cuvântul oamenilor’ (1 Tes. 2:13). În continuare, vom face o incursiune în trecut pentru a observa contrastul dintre cei care respectă Cuvântul lui Dumnezeu şi cei care nu-l respectă.

O CHESTIUNE CONTROVERSATĂ

3. Ce problemă ameninţa unitatea congregaţiei creştine din secolul I?

³ Trecuseră 13 ani de la ungerea cu spirit sfânt a primului om dintre naţiuni: Corneliu. În acest timp, mulţi necircumcişi deveniseră creştini, ceea ce a dus la apariţia unei probleme care ameninţa unitatea congregaţiei creştine. Trebuiau bărbaţii din naţiuni care voiau să se boteze să fie circumcişi mai întâi potrivit tradiţiei evreieşti? Această întrebare nu era deloc uşoară pentru un evreu. Evreii care respectau Legea nu acceptau nici măcar să intre în casele neevreilor,  cu atât mai puţin să fie în relaţii strânse cu ei. În plus, creştinii evrei erau deja persecutaţi crunt pentru că renunţaseră la iudaism. Dacă ar fi primit în rândul lor oameni necircumcişi, n-ar fi făcut decât să lărgească prăpastia dintre ei şi evreii necreştini şi să devină ţinta unor persecuţii şi mai mari (Gal. 2:11–14).

4. a) Cine s-a întrunit pentru a dezbate problema? b) Ce întrebări ar fi putut ridica această dezbatere în mintea cuiva?

⁴ În 49 e.n., apostolii şi bătrânii din Ierusalim, ei înşişi evrei circumcişi, „s-au adunat să analizeze această problemă“ (Fap. 15:6). Ceea ce a urmat nu a fost o dezbatere teologică interminabilă despre detalii nesemnificative, ci o discuţie însufleţită cu privire la anumite învăţături biblice. Ambele părţi şi-au exprimat cu convingere părerea. Aveau însă preferinţele personale sau ideile preconcepute să-i influenţeze? Urmau bătrânii să amâne luarea unei decizii până când climatul religios din Israel avea să le fie favorabil? Sau aveau să accepte un compromis doar ca să poată ajunge la o înţelegere?

5. Prin ce s-a deosebit întrunirea ţinută la Ierusalim în 49 e.n. de conciliile din secolele următoare?

⁵ În prezent, majoritatea deciziilor luate cu ocazia conciliilor sunt rezultatul presiunilor şi al compromisurilor. Însă la întrunirea din Ierusalim nu s-a întâmplat aşa ceva, ci s-a ajuns la o decizie unanimă. Cum a fost posibil acest lucru? Oricât de ferme erau opiniile lor, toţi cei prezenţi respectau Cuvântul lui Dumnezeu, fiind convinşi că în scrierile sfinte puteau găsi soluţia la problemă. (Citeşte Psalmul 119:97–101.)

6, 7. Cum au folosit apostolii şi bătrânii Scripturile pentru a rezolva problema circumciziei?

⁶ Fragmentul biblic care a contribuit la rezolvarea problemei a fost Amos 9:11, 12, citat în Faptele 15:16, 17: „Mă voi întoarce şi voi rezidi coliba căzută a lui David. Îi voi rezidi ruinele şi o voi ridica din nou, pentru ca aceia care rămân dintre oameni să-l caute stăruitor pe Iehova, împreună cu oameni din toate naţiunile, oameni numiţi cu numele meu, spune Iehova“.

⁷ Dar cineva ar fi putut obiecta: „Aceste versete nu spun că circumcizia nu era necesară pentru creştinii din naţiuni“. Este adevărat, însă creştinii evrei ar fi putut înţelege ideea, întrucât îi considerau pe neevreii circumcişi fraţi, nu ‘oameni din naţiuni’ (Ex. 12:48, 49). De exemplu, în Septuaginta *, versetul din Estera 8:17 este redat astfel: „Mulţi din neamurile păgâne s-au tăiat împrejur şi-au devenit iudei“. Prin urmare, cei care rămâneau din casa lui Israel (evrei şi prozeliţi evrei circumcişi), împreună cu „oameni din toate naţiunile“ (neevrei necircumcişi), aveau să devină un singur popor pentru numele lui Dumnezeu. Aşadar, ideea era clară: oamenii din naţiuni care doreau să devină creştini nu trebuiau să se circumcidă.

8. De ce au avut nevoie de curaj creştinii evrei pentru a susţine acea decizie?

⁸ Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi al spiritului sfânt, acei creştini sinceri au luat o decizie unanimă (Fap. 15:25). Chiar dacă în urma acestei decizii urmau să fie, probabil, şi mai persecutaţi, creştinii evrei loiali au susţinut-o cu mult curaj (Fap. 16:4, 5).

UN CONTRAST IZBITOR

9. a) Care este unul dintre motivele pentru care închinarea adevărată a fost coruptă? b) Ce doctrină greşită a apărut?

⁹ Pavel a prezis că, după moartea apostolilor, creştinismul avea să fie  corupt de învăţături false. (Citeşte 2 Tesaloniceni 2:3, 7.) Printre cei care nu au suportat „învăţătura sănătoasă“ au fost şi persoane cu responsabilităţi în congregaţie (2 Tim. 4:3). Pavel i-a avertizat pe bătrânii de atunci: „Se vor ridica bărbaţi chiar dintre voi care vor vorbi lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după ei“ (Fap. 20:30). O enciclopedie menţionează unul dintre principalele motive pentru care învăţăturile false au fost acceptate: „Creştinii care aveau anumite cunoştinţe de filozofie greacă au început să simtă nevoia de a-şi exprima credinţa în termeni filozofici, atât pentru propria lor satisfacţie intelectuală, cât şi pentru a-i converti pe păgânii instruiţi“ (The New Encyclopædia Britannica). O doctrină importantă care a fost influenţată de idei păgâne este cea privind identitatea lui Isus Cristos. Potrivit Bibliei, el este Fiul lui Dumnezeu; potrivit adepţilor filozofiei greceşti, el este însuşi Dumnezeu.

10. Cum ar fi putut fi înţeleasă doctrina referitoare la identitatea lui Cristos?

¹⁰ Această doctrină a fost dezbătută în mai multe concilii. Ea ar fi putut fi uşor înţeleasă dacă prelaţii ar fi acordat mai multă atenţie Bibliei. Însă majoritatea n-au ţinut cont de Scripturi. De fapt, ei veneau la concilii cu deciziile gata luate şi plecau şi mai înrădăcinaţi în convingerile lor. Canoanele stabilite cu ocazia acestor dezbateri erau departe de ceea ce spuneau Scripturile.

11. Pe ce şi-au bazat conducătorii religioşi deciziile, şi de ce?

¹¹ De ce nu a apelat clerul mai mult la Scripturi în luarea deciziilor? Referindu-se la cei care susţineau că Isus este Dumnezeu, eruditul Charles Freeman menţionează că „acestora le-a fost greu să combată numeroasele afirmaţii ale lui Isus potrivit cărora el era subordonat lui Dumnezeu Tatăl“. Drept urmare, tradiţiile bisericeşti şi părerile conducătorilor religioşi de mai târziu au înlocuit învăţăturile evangheliilor. De atunci încoace, mulţi membri ai clerului pun cuvintele aşa-zişilor Părinţi ai Bisericii mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. Iar o discuţie despre doctrina Trinităţii cu un student la teologie n-ar face decât să confirme acest lucru.

12. Ce influenţă exercita împăratul?

¹² Este demn de remarcat că, la dezbaterile acestor concilii, împăraţii romani au avut mereu un cuvânt greu de spus. Referitor la Conciliul de la Niceea, profesorul Richard E. Rubenstein a scris: „Constantin le acordase privilegii [episcopilor] şi îi îmbogăţise cu mult peste aşteptările lor. În mai puţin de un an, noul împărat reconstruise aproape toate bisericile şi le dăduse înapoi episcopilor funcţiile şi onorurile pierdute . . . El acordase clerului privilegii de care altădată se bucurau doar preoţii păgâni“. Iată de ce „Constantin avea autoritatea să influenţeze deciziile conciliului sau chiar să-şi impună punctul de vedere“. Eruditul Charles Freeman a precizat: „S-a creat, astfel, un precedent conform căruia împăratul putea să intervină nu doar pentru a consolida puterea Bisericii, ci şi pentru a-i influenţa doctrina“. (Citeşte Iacov 4:4.)

13. Menţionaţi câteva motive pentru care conducătorii Bisericii nu au acceptat învăţăturile clare ale Bibliei.

¹³ În timp ce demnitarii bisericeşti nu puteau accepta ideea că Isus Cristos era Fiul lui Dumnezeu, mulţi oameni de rând erau convinşi de acest lucru. Deoarece nu urmăreau să-şi căptuşească buzunarele cu aurul împăratului sau să  urce în ierarhia Bisericii, ei puteau fi mai obiectivi, permiţând Scripturilor să-i lumineze. Grigorie de Nisa, un teolog al vremii, a făcut următorul comentariu ironic la adresa oamenilor simpli: „Negustorii de haine, schimbătorii de bani şi băcanii au devenit teologi peste noapte. Dacă vrei să schimbi bani, se găseşte un filozof care să-ţi explice că Fiul nu este una cu Tatăl. Dacă întrebi cât costă pâinea, ţi se răspunde că Tatăl este mai mare decât Fiul. Iar, dacă îţi întrebi servitoarea când e gata baia, va susţine sus şi tare că Fiul a fost creat din nimic“. Da, spre deosebire de membrii clerului, mulţi oameni din popor îşi bazau credinţa pe Cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, Grigorie şi alţi teologi nu le-au urmat exemplul.

„GRÂUL“ ŞI „NEGHINA“ CRESC ÎMPREUNĂ

14. De unde putem deduce că, începând din secolul I, au existat mereu creştini unşi pe pământ?

¹⁴ Isus a arătat într-o parabolă că, începând din secolul I e.n., aveau să existe tot timpul creştini unşi pe pământ. El i-a comparat cu „grâul“ care creşte o dată cu „neghina“ (Mat. 13:30). Desigur, nu putem spune exact cine au fost persoanele sau grupurile de persoane care au făcut parte dintre cei unşi. Însă putem afirma cu certitudine că au existat întotdeauna oameni care au apărat cu mult curaj Cuvântul lui Dumnezeu şi care au combătut învăţăturile nebiblice susţinute de Biserică. Iată câteva exemple.

15, 16. Daţi exemple de bărbaţi care au dovedit respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

¹⁵ Agobard, arhiepiscop de Lyon (779–840 e.n.), a condamnat închinarea la icoane şi construirea de biserici în onoarea sfinţilor, precum şi liturghiile şi practicile religioase nebiblice. Episcopul Claudius, un contemporan al său, a respins şi el tradiţia Bisericii, rugăciunile adresate sfinţilor şi venerarea relicvelor. În secolul al XI-lea, arhidiaconul Berengar din Tours (Franţa) a fost excomunicat pentru că nu a acceptat doctrina catolică a transsubstanţierii. De asemenea, el a susţinut că Biblia este mai presus de tradiţie.

¹⁶ Petru din Bruys şi Henric din Lausanne, care au trăit în secolul al XII-lea, au apreciat şi ei adevărul din Biblie. Petru a renunţat la cariera ecleziastică deoarece nu era de acord cu învăţăturile catolice privind botezul copiilor mici, transsubstanţierea, rugăciunile pentru morţi şi venerarea crucii. În 1140, Petru a plătit cu viaţa pentru convingerile sale. Henric, care era călugăr, a criticat  practicile corupte ale Bisericii şi aspectele nebiblice ale liturghiei. În 1148, a fost aruncat în închisoare, unde şi-a petrecut restul vieţii.

17. Ce au realizat Valdès şi continuatorii săi?

¹⁷ În perioada în care Petru din Bruys a fost ars pe rug pentru că a îndrăznit să critice Biserica, s-a născut Valdès, sau Waldo, un bărbat care a contribuit mult la răspândirea adevărului biblic *. Spre deosebire de Petru din Bruys şi de Henric din Lausanne, Valdès nu era membru al clerului. El a preţuit însă atât de mult Cuvântul lui Dumnezeu, încât a fost dispus să renunţe la bunurile sale şi chiar a încurajat traducerea unor fragmente din Biblie în limba vorbită în sud-estul Franţei. Unii au fost foarte bucuroşi să audă mesajul Bibliei în limba lor. De aceea, au renunţat la lucrurile materiale şi s-au dedicat predicării adevărului biblic. Activitatea lor nu a fost pe placul Bisericii. În 1184, aceşti oameni zeloşi, cunoscuţi mai târziu drept valdezi, au fost excomunicaţi de papă şi izgoniţi din casele lor de episcopi. Dar măsura luată de cler nu a făcut decât să contribuie la răspândirea mesajului biblic. Cu timpul, în multe părţi ale Europei, au apărut susţinători ai lui Valdès, ai lui Petru din Bruys şi ai lui Henric din Lausanne, precum şi ai altor disidenţi. În secolele ce au urmat, şi alţii au apărat cu entuziasm adevărul Bibliei, printre ei numărându-se John Wycliffe (cca 1330–1384), William Tyndale (cca 1494–1536), Henry Grew (1781–1862) şi George Storrs (1796–1879).

„CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NU ESTE LEGAT“

18. Ce metodă de studiu foloseau cercetătorii sinceri ai Bibliei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi de ce a fost ea eficientă?

¹⁸ Oricât ar încerca, duşmanii Bibliei nu pot împiedica răspândirea adevărului. În 2 Timotei 2:9 se spune: „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat“. În 1870, un grup de cercetători sinceri ai Bibliei au început să caute adevărul. Care era metoda lor de studiu? Cineva punea o întrebare, o discutau împreună şi căutau toate versetele referitoare la subiectul respectiv. Când înţelegeau cum se armonizează acele versete, trăgeau o concluzie finală, pe care o aşterneau în scris. Cât de mult ne încurajează exemplul „înaintaşilor noştri spirituali“ de la sfârşitul secolului al XIX-lea! Asemenea apostolilor şi bătrânilor din secolul I, aceşti oameni fideli au fost hotărâţi să-şi întemeieze convingerile pe Cuvântul lui Dumnezeu.

19. Care este textul anului 2012, şi de ce este el potrivit?

¹⁹ Biblia este fundamentul convingerilor noastre. Iată de ce Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova a ales ca text al anului 2012 cuvintele lui Isus consemnate în Ioan 17:17: „Cuvântul tău este adevărul“. Prin urmare, să continuăm să ne lăsăm îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu uităm că, doar umblând în adevăr, vom primi aprobarea divină.

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 8]

Textul anului 2012: „Cuvântul tău este adevărul.“ (Ioan 17:17)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Valdès

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Wycliffe

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Tyndale

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Grew

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Storrs