Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să-i aducem lui Iehova jertfe din tot sufletul

Să-i aducem lui Iehova jertfe din tot sufletul

„Orice lucru faceţi, să-l faceţi din tot sufletul, ca pentru Iehova.“ (COL. 3:23)

1–3. a) Pretinde Iehova să-i aducem jertfe, având în vedere că Isus şi-a jertfit viaţa pentru noi? Explicaţi. b) Ce întrebare se ridică referitor la jertfele aduse în prezent?

IEHOVA i-a ajutat pe slujitorii săi din secolul I să înţeleagă un adevăr important: jertfa de răscumpărare a lui Isus a abrogat Legea mozaică (Col. 2:13, 14). Deşi evreii aduseseră jertfe sute de ani, ele nu mai erau acum necesare. Legea îşi încheiase rolul de ‘tutore care conducea la Cristos’ (Gal. 3:24).

2 Aceasta nu înseamnă că, în prezent, creştinii nu trebuie să aducă niciun fel de jertfe. Apostolul Petru a vorbit despre necesitatea de a oferi „jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos“ (1 Pet. 2:5). Mai mult, Pavel a spus clar că viaţa unui creştin, cu tot ce implică ea, poate fi considerată pe bună dreptate „o jertfă vie“ (Rom. 12:1).

3 Aşadar, creştinii îi aduc jertfe lui Iehova fie oferindu-i unele lucruri, fie renunţând la altele. Având în vedere cerinţele referitoare la jertfele israeliţilor, cum putem fi siguri că jertfele noastre îi sunt plăcute lui Iehova?

ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI

4. Ce nu trebuie să uităm cu privire la activităţile cotidiene?

4 Poate că îţi este greu să vezi legătura dintre activităţile cotidiene şi jertfele aduse lui Iehova. Treburile casnice, şcoala, serviciul, cumpărăturile sau alte activităţi par să nu aibă legătură cu lucrurile spirituale. Însă, dacă ţi-ai dedicat viaţa lui Iehova sau urmează să ţi-o dedici, este importantă atitudinea cu care priveşti viaţa de zi cu zi. Noi suntem creştini 24 de ore din 24 şi trebuie să aplicăm principiile biblice în fiecare aspect al vieţii. Pavel ne-a sfătuit: „Orice lucru faceţi, să-l faceţi din tot sufletul, ca pentru Iehova, nu ca pentru oameni“. (Citeşte Coloseni 3:18–24.)

5, 6. Ce ne poate ajuta să ne îmbrăcăm şi să ne comportăm aşa cum se cuvine unor creştini?

5 Activităţile de zi cu zi nu fac parte din serviciul nostru sacru. Totuşi, îndemnul lui Pavel de a face lucrurile „din tot sufletul, ca pentru Iehova“ ne duce cu gândul la toate aspectele vieţii. Aşadar, cum putem aplica acest principiu la noi înşine? Să ne întrebăm: „Mă comport şi mă îmbrac mereu aşa cum se cuvine unui creştin? Sau îmi este ruşine să mă identific ca Martor al lui Iehova din cauza modului în care mă comport sau mă îmbrac când iau parte la activităţi obişnuite?“. Să nu ajungem niciodată în această situaţie! În calitate de slujitori ai lui Iehova, nu vrem să facem nimic ce s-ar putea răsfrânge negativ asupra numelui lui Dumnezeu (Is. 43:10; 2 Cor. 6:3, 4, 9).

6 În continuare, vom analiza cum se reflectă dorinţa de a face totul „ca pentru Iehova“ în diferite aspecte ale vieţii. Pe parcursul analizei noastre, să nu pierdem din vedere că jertfele aduse de israeliţi trebuiau să reprezinte ceea ce aveau ei mai bun (Ex. 23:19).

CE IMPLICĂ DEDICAREA CREŞTINĂ

7. Ce presupune dedicarea creştină?

7 Când te-ai dedicat lui Iehova, ai luat cea mai înţeleaptă decizie. I-ai promis că îl vei pune mereu pe primul loc, că vei ţine cont de el în orice aspect al vieţii. (Citeşte Evrei 10:7.) Fără îndoială, te-ai convins că, atunci când cauţi îndrumarea lui Iehova şi acţionezi în armonie cu ea, ai numai de câştigat (Is. 48:17, 18). Poporul lui Dumnezeu este sfânt şi fericit întrucât reflectă calităţile Marelui său Instructor (Lev. 11:44; 1 Tim. 1:11).

8. Ce importanţă are pentru noi modul în care Iehova privea jertfele israeliţilor?

8 Iehova considera sfinte jertfele aduse de israeliţi (Lev. 6:25; 7:1). Termenul ebraic tradus prin „sfinţenie“ transmite ideea de a fi separat sau pus deoparte pentru Dumnezeu, de a-i aparţine în exclusivitate. Pentru a-i aduce lui Iehova jertfe plăcute, trebuie să rămânem separaţi de lume, departe de orice influenţă corupătoare. Nu putem iubi nimic din ceea ce urăşte Iehova. (Citeşte 1 Ioan 2:15–17.) Evident, aceasta înseamnă să evităm orice tovărăşie sau orice acţiune care ne-ar putea pângări în ochii săi (Is. 2:4; Rev. 18:4). Totodată, nu trebuie să ne oprim privirea asupra lucrurilor necurate sau imorale şi nici să permitem minţii să stăruie asupra lor (Col. 3:5, 6).

9. De ce este important felul în care ne purtăm cu alţii?

9 Pavel şi-a îndemnat fraţii de credinţă: „Nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi bunurile cu alţii, căci astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu“ (Evr. 13:16). Aşadar, dacă ne vom strădui să facem mereu ce este bine şi să fim buni cu alţii, îi vom aduce lui Iehova o jertfă plăcută. De fapt, iubirea faţă de semeni este semnul distinctiv al creştinilor adevăraţi (Ioan 13:34, 35; Col. 1:10).

JERTFELE ÎN ÎNCHINARE

10, 11. Cum priveşte Iehova participarea noastră la lucrarea de predicare şi la celelalte aspecte ale închinării? Ce ar trebui să facem cunoscând acest lucru?

10 O modalitate prin care le facem bine altora este „mărturisirea publică a speranţei noastre“. Profiţi de orice ocazie pentru a depune mărturie? Pavel a numit predicarea veştii bune „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele [lui Dumnezeu]“ (Evr. 10:23; 13:15; Os. 14:2). Am putea spune multe despre cantitatea şi calitatea timpului petrecut în predicare, aceste aspecte fiind aprofundate la întrunirea de serviciu. Însă demn de reţinut este că lucrarea de predicare, atât cea organizată, cât şi cea informală, trebuie să fie de cea mai bună calitate, întrucât este o „jertfă de laudă“, o parte a închinării noastre. Deşi împrejurările diferă de la persoană la persoană, timpul pe care îl dedicăm anunţării veştii bune oglindeşte în general aprecierea noastră faţă de lucrurile spirituale.

11 Aşa cum ne cere Iehova, noi dedicăm cu regularitate timp închinării, în particular şi în congregaţie. E adevărat, noi nu trebuie să respectăm legea referitoare la odihna de sabat şi nici să călătorim la Ierusalim pentru sărbătorile anuale, dar avem multe de învăţat din aceste prevederi ale Legii. Dumnezeu ne cere şi nouă să ne facem timp pentru studiu, rugăciune şi întruniri, oprindu-ne din activităţile neroditoare din punct de vedere spiritual, adică din ‘lucrările moarte’, cum le-a numit Pavel. În plus, capii de familie au responsabilitatea de a ţine închinarea în familie (1 Tes. 5:17; Evr. 9:14; 10:24, 25). Ar fi bine deci să ne întrebăm fiecare: „Ce îmbunătăţiri aş putea face în privinţa închinării aduse lui Iehova?“.

12. a) Cu ce putem asemăna tămâia folosită de israeliţi în închinare? b) Ce putem face pentru ca rugăciunile noastre să fie la fel de plăcute pentru Iehova cum era tămâia?

12 În Psalmul 141:2, regele David i-a spus lui Iehova: „Ca tămâia să fie pregătită rugăciunea mea înaintea ta“. Gândeşte-te o clipă la rugăciunile tale: Cât de des te rogi? Şi cu privire la ce te rogi? Cartea Revelaţia compară „rugăciunile sfinţilor“ cu tămâia, în sensul că rugăciunile acceptate de Iehova se ridică la el asemenea unui miros dulce şi plăcut (Rev. 5:8). În Israelul antic, tămâia oferită cu regularitate pe altar trebuia să fie preparată cu grijă, conform indicaţiilor divine. În plus, Iehova o accepta doar dacă era oferită aşa cum stabilise el (Ex. 30:34–37; Lev. 10:1, 2). Dacă şi rugăciunile noastre întrunesc aceleaşi cerinţe, putem fi siguri că Iehova le va asculta.

„FIŢI DARNICI ŞI VI SE VA DA“

13, 14. a) Cum l-au ajutat Epafrodit şi congregaţia din Filipi pe Pavel? b) Cum a privit Pavel gestul lor? c) Cum putem urma exemplul lui Epafrodit şi al filipenilor?

13 Indiferent de valoarea lor, donaţiile pentru susţinerea lucrării de predicare mondiale pot fi asemănate cu o jertfă (Mar. 12:41–44). În secolul I e.n., congregaţia din Filipi l-a trimis pe Epafrodit la Roma ca să-l ajute pe Pavel şi să-i dăruiască o sumă de bani. Nu era prima oară când filipenii manifestau generozitate faţă de Pavel. Ei doreau să-l scutească de grijile materiale, oferindu-i astfel posibilitatea de a dedica mai mult timp lucrării de predicare. Cum a considerat Pavel darul lor? „O mireasmă plăcută, o jertfă demnă de a fi acceptată, care îi place lui Dumnezeu.“ (Citeşte Filipeni 4:15–19.) Într-adevăr, atât Pavel, cât şi Iehova au apreciat gestul frumos al filipenilor.

14 Şi în prezent, Dumnezeu preţuieşte donaţiile pe care le facem. În plus, el ne promite că se va îngriji de necesităţile noastre spirituale şi fizice dacă vom pune mereu interesele Regatului pe primul loc în viaţă (Mat. 6:33; Luca 6:38).

SĂ DOVEDIM RECUNOŞTINŢĂ

15. Menţionaţi câteva motive pentru care îi suntem recunoscători lui Iehova.

15 Avem nenumărate motive să-i fim recunoscători lui Iehova! În fiecare zi ar trebui să-i mulţumim pentru darul vieţii. El ne dă tot ce avem nevoie: hrană, îmbrăcăminte şi un acoperiş deasupra capului. Îi suntem recunoscători şi pentru adevărul din Biblie, care este fundamentul credinţei şi al speranţei noastre. Aşadar, Iehova merită închinarea şi jertfele noastre de laudă pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face în folosul nostru. (Citeşte Revelaţia 4:11.)

16. Cum ne putem dovedi recunoştinţa pentru jertfa de răscumpărare a lui Cristos?

16 Aşa cum am văzut în articolul anterior, jertfa de răscumpărare a lui Cristos este unul dintre cele mai preţioase daruri pe care le-a făcut Dumnezeu omenirii; este dovada supremă a iubirii sale faţă de noi (1 Ioan 4:10). Cum ne putem dovedi recunoştinţa pentru acest dar? Pavel a scris: „Iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece . . . el a murit pentru toţi, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru cel care a murit pentru ei şi a fost sculat din morţi“ (2 Cor. 5:14, 15). Cu alte cuvinte, cea mai mare dovadă a recunoştinţei noastre pentru bunătatea nemeritată a lui Iehova este să ne trăim viaţa în aşa fel încât să le aducem onoare, Lui şi Fiului Său. Dând dovadă de ascultare şi participând cu zel la lucrarea de predicare, arătăm că îi iubim şi că preţuim ce au făcut pentru noi (1 Tim. 2:3, 4; 1 Ioan 5:3).

17, 18. Ce îmbunătăţiri au făcut unii în privinţa jertfei lor de laudă? Daţi un exemplu.

17 Ar fi bine să te întrebi: „Aş putea să-i aduc lui Iehova o jertfă de laudă mai bună?“. După ce au meditat la lucrurile pe care le-au primit de la Iehova, mulţi s-au simţit îndemnaţi să-şi organizeze timpul în aşa fel încât să poată participa mai mult la predicare sau la alte activităţi teocratice. Unii chiar au reuşit să facă pionierat auxiliar cel puţin o lună pe an, în timp ce alţii au devenit pionieri regulari ori au luat parte la construirea unor clădiri dedicate închinării adevărate. Fără îndoială, toate aceste aspecte ale serviciului sacru sunt dovezi remarcabile de recunoştinţă. Dumnezeu va accepta jertfele noastre dacă i le oferim cu o motivaţie corectă, şi anume din dorinţa de a-i mulţumi.

18 În semn de recunoştinţă, mulţi creştini au hotărât să facă mai mult pentru Iehova. Să luăm exemplul Morenei: ea a crescut într-o familie catolică, dar avea multe întrebări cu privire la Dumnezeu şi la sensul vieţii. Pentru a-şi potoli setea spirituală, s-a hotărât să caute răspunsuri în religia ei şi în filozofia orientală. Dar în zadar. Când a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, întrebările ei au primit în sfârşit răspuns. Morena i-a fost atât de recunoscătoare lui Iehova pentru că a ajutat-o să înţeleagă adevărul biblic şi să dobândească echilibru în viaţă, încât a dorit să dea totul în serviciul adus lui. Imediat după botez, a început pionieratul auxiliar. De îndată ce situaţia i-a permis, a devenit pionieră regulară. Au trecut 30 de ani de atunci, iar Morena este încă în serviciul cu timp integral.

19. Cum ai putea face îmbunătăţiri în privinţa jertfelor pe care i le aduci lui Iehova?

19 Evident, mulţi slujitori ai lui Iehova nu au posibilitatea să facă pionierat. Însă, indiferent cât facem în serviciul său, toţi putem să-i aducem jertfe plăcute. În privinţa conduitei, trebuie să respectăm mereu principiile divine, fiind conştienţi că îl reprezentăm pe Iehova 24 de ore din 24. În ce priveşte credinţa, trebuie să avem încredere deplină că Iehova îşi va realiza scopurile. Iar prin lucrările noastre bune, contribuim la răspândirea mesajului despre Regat. Aşadar, să ne manifestăm recunoştinţa faţă de Iehova şi să continuăm să-i aducem jertfe din tot sufletul!

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 25]

Te îndeamnă bunătatea lui Iehova să faci îmbunătăţiri în privinţa jertfei tale de laudă?

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Profiţi de orice ocazie pentru a depune mărturie?