ÎN LUNA februarie a aceluiaşi an, 122 de pionieri sosiseră la South Lansing (statul New York) pentru a urma cursurile celei de-a şaptesprezecea clase a Şcolii Galaad. Dintre viitorii misionari făceau parte Lowell Turner, William (Bill) Kasten, Richard Kelsey şi Ramon Templeton. Lowell şi Bill erau din Michigan, Richard, din Iowa, iar Ramon, din California. Cei patru au devenit în scurt timp buni prieteni.

Cinci luni mai târziu s-a anunţat că fratele Nathan Knorr de la sediul mondial avea să vorbească în faţa clasei. Vestea a fost primită cu mult entuziasm. Cei patru fraţi îşi exprimaseră dorinţa de a sluji în aceeaşi ţară, dacă era posibil. Avea dorinţa lor să se împlinească? Urmau să afle peste puţin timp.

Nerăbdarea cursanţilor a atins punctul culminant în momentul în care fratele Knorr a început să anunţe repartiţiile. Primii invitaţi pe podium au fost aceşti patru fraţi. Câtă uşurare au simţit când au aflat că aveau să fie repartizaţi împreună! Colegii lor şi-au exprimat bucuria şi au aplaudat îndelung când au aflat că repartiţia lor era Germania.

Martorii lui Iehova de pretutindeni au admirat fidelitatea fraţilor din Germania care au trăit sub regimul nazist începând cu 1933. Mulţi cursanţi şi-au adus aminte că, după al Doilea Război Mondial, pregătiseră pentru fraţii din Europa cutii cu îmbrăcăminte. De asemenea, expediaseră provizii prin intermediul organizaţiei umanitare CARE. Slujitorii lui Dumnezeu din Germania erau exemple în ce priveşte credinţa, hotărârea, curajul şi încrederea în Iehova. Lowell îşi aminteşte că a spus în sinea lui: „Acum vom avea prilejul să-i cunoaştem personal pe aceşti fraţi şi surori dragi“. Aşa se explică de ce au fost atât de încântaţi în acea seară, încât i-au sunat imediat pe cei apropiaţi!

La 27 iulie 1951, vasul Homeland a părăsit docul de pe East River (New York), iar cei patru prieteni au pornit într-o călătorie de 11 zile spre Germania. Fratele Albert Schroeder, unul dintre  instructorii de la Galaad, iar mai târziu membru al Corpului de Guvernare, îi învăţase primele cuvinte în germană. Deoarece pe vas erau şi câţiva germani, credeau că vor avea ocazia să înveţe câteva expresii în această limbă. Dar se pare că pasagerii respectivi vorbeau diferite dialecte, ceea ce era derutant pentru fraţi.

După o călătorie lungă, în care au avut rău de mare, au ajuns în portul Hamburg în dimineaţa zilei de marţi, 7 august. Peste tot se puteau observa urmele războiului, care se încheiase cu doar şase ani înainte. Cele văzute le-au lăsat un gust amar. De aici, au plecat noaptea cu trenul spre Wiesbaden, unde se afla filiala.

Miercuri dis-de-dimineaţă s-au întâlnit pentru prima oară cu un Martor, care avea un nume tipic german: Hans. El i-a aşteptat la gară şi i-a dus cu maşina la Betel, unde i-a dat în grija unei surori în vârstă. Sora nu vorbea engleză, însă, fiind hotărâtă din fire, credea că barierele lingvistice puteau fi depăşite vorbind mai tare. Însă oricât de tare vorbea, tot n-au reuşit să se înţeleagă. Acest lucru a fost descurajator atât pentru ea, cât şi pentru fraţi. Situaţia a fost salvată în final de Erich Frost, servul de filială, care a venit şi i-a salutat cu căldură în limba engleză.

Spre sfârşitul lunii august, cei patru au asistat la primul lor congres în limba germană, intitulat „Închinarea curată“ şi ţinut la Frankfurt pe Main. Asistenţa maximă a fost de 47 432 de persoane, iar numărul celor botezaţi, 2 373. Aceasta le-a întărit hotărârea de a-şi îndeplini cu zel serviciul misionar. Dar, după câteva zile, fratele Knorr i-a anunţat că vor lucra la Betel.

Ramon refuzase invitaţia de-a lucra la Betelul din Statele Unite deoarece îşi dorea mult să devină misionar. Nici Richard, nici Bill nu-şi fixaseră obiectivul de-a sluji la Betel. Dar satisfacţiile pe care le-au avut în repartiţii i-au convins că Iehova ştie întotdeauna ce este cel mai bine pentru noi. Cât de înţelept e, aşadar, să ne bazăm pe îndrumarea sa şi să nu insistăm asupra propriilor  dorinţe! Cel care învaţă această lecţie va fi fericit să-i slujească lui Iehova indiferent de loc şi de repartiţie.

Mulţi membri ai familiei Betel din Germania s-au bucurat de venirea fraţilor americani pentru că puteau vorbi cu ei în engleză. Dar bucuria lor a fost de scurtă durată deoarece într-o zi fratele Frost, plin de însufleţire, ca de obicei, a început să le spună în germană celor prezenţi în sala de mese ceva ce părea foarte serios. S-a aşternut o linişte deplină şi nimeni nu îndrăznea să-şi ridice privirea. Deşi nou-veniţii nu înţelegeau despre ce era vorba, şi-au dat seama în cele din urmă că fratele se referea la ei. De aceea, s-au neliniştit când l-au auzit spunând de mai multe ori cu un glas tunător: „VERBOTEN!“ („Interzis!“). Dar ce făcuseră ca să stârnească o reacţie atât de vehementă?

După terminarea mesei, toţi s-au făcut nevăzuţi. Mai târziu, un frate le-a explicat: „Ca să ne puteţi ajuta, trebuie mai întâi să ştiţi germana. Fratele Frost a spus că este VERBOTEN să vorbim cu voi în engleză până nu învăţaţi limba“.

Membrii familiei Betel au aplicat imediat sfatul. Atitudinea lor i-a ajutat pe cei patru să înveţe germana, precum şi o lecţie valoroasă: sfatul pe care-l primim de la un frate bine intenţionat este de multe ori în folosul nostru, chiar dacă la început pare greu de pus în practică. Prin sfatul său, fratele Frost a dovedit interes faţă de bunul mers al organizaţiei lui Iehova, precum şi iubire pentru fraţi. * Nu-i de mirare că nou-veniţii au ajuns să-l îndrăgească!

Putem învăţa lecţii preţioase de la prietenii noştri care se tem de Dumnezeu. Exemplul lor ne ajută să ne întărim prietenia cu Iehova. De la fraţii fideli din Germania, atât de numeroşi, încât nu le putem aminti numele, cei patru au învăţat foarte multe. Însă ei au învăţat şi unul de la celălalt. Richard explică: „Lowell avea anumite cunoştinţe de germană şi se descurca binişor, dar nouă această limbă ne dădea bătăi de cap. În plus, fiind cel mai mare dintre noi, apelam întotdeauna la el când aveam nevoie de ajutor în privinţa limbii germane sau când cineva trebuia să ia iniţiativa“. Ramon îşi aminteşte: „După un an de şedere în Germania, am mers în vacanţă. Am fost foarte  încântaţi când un frate ne-a pus la dispoziţie cabana sa din Elveţia! În sfârşit, două săptămâni fără să vorbim germana! Dar Lowell ne-a făcut «o surpriză»: a ţinut morţiş ca în fiecare dimineaţă să citim şi să comentăm textul zilei în limba germană! Spre dezamăgirea mea, n-am putut să-l înduplecăm. Am învăţat însă ceva important: să ascultăm de cei care ne vor în mod sincer binele, chiar dacă, uneori, nu suntem de acord cu ei. Această atitudine ne-a fost de mare folos de-a lungul anilor şi ne-a ajutat să ne supunem îndrumărilor teocratice“.

Fiecare dintre cei patru a învăţat să aprecieze calităţile prietenilor lui şi, ‘cu umilinţă, să considere că ceilalţi îi sunt superiori’, aşa cum se arată la Filipeni 2:3. În armonie cu acest principiu, cei trei prieteni i-au arătat respect lui Bill, încredinţându-i deseori responsabilităţi de care considerau că el se putea achita cel mai bine. „Când trebuiau luate unele măsuri neplăcute pentru rezolvarea anumitor probleme, apelam la Bill, îşi aminteşte Lowell. El se descurca foarte bine în situaţiile delicate. Deşi toţi eram de acord în privinţa modului în care trebuiau rezolvate acele situaţii, numai el părea să aibă curajul şi capacitatea de-a trece la acţiune.“

Cei patru au luat rând pe rând decizia de a se căsători. Văzând cât de mult i-a apropiat iubirea pentru Iehova şi serviciul cu timp integral, toţi erau hotărâţi să-şi aleagă soţii care-l puneau pe Iehova pe primul plan. Serviciul cu timp integral i-a învăţat că există mai multă bucurie în a dărui decât în a primi şi că interesele Regatului trebuie puse mai presus de dorinţele personale. Astfel, ei şi-au luat soţii care slujeau deja cu timp integral. Toţi patru au avut căsnicii fericite şi puternice.

Pentru ca o prietenie sau o căsnicie să fie puternică, Iehova trebuie să fie în centrul ei (Ecl. 4:12). Bill, Ramon, Lowell şi Richard au avut parte de bucuriile şi de sprijinul oferite de o soţie fidelă. Din nefericire, soţia lui Bill şi soţia lui Ramon au murit. Bill s-a recăsătorit, alegându-şi o soţie alături de care a putut să continue serviciul cu timp integral.

În anii de mai târziu, repartiţiile i-au purtat în locuri diferite, cum ar fi Germania, Austria, Luxemburg, Canada şi Statele Unite. Drept urmare, cei patru prieteni n-au mai putut să petreacă împreună atât de mult timp cât şi-ar fi dorit. Dar, cu toate că se aflau departe unul de celălalt, ei au păstrat mereu legătura, împărtăşindu-şi bucuriile şi suferinţele (Rom. 12:15). Asemenea prietenii trebuie apreciate, întrucât sunt daruri preţioase din partea lui Iehova (Prov. 17:17). Prietenii adevăraţi sunt greu de găsit în lumea de azi! Dar cei care-l slujesc pe Iehova pot avea mulţi astfel de prieteni. Ca Martori ai săi, avem relaţii de prietenie cu fraţi din întreaga lume şi, mai presus de toate, cu Iehova Dumnezeu şi cu Isus Cristos.

 La fel ca noi toţi, aceşti patru prieteni au întâmpinat multe obstacole în drumul lor prin viaţă. Au cunoscut suferinţa pricinuită de pierderea partenerului conjugal, stresul cauzat de lupta cu o boală gravă şi de îngrijirea părinţilor în vârstă, provocarea de a creşte un copil şi de a continua totuşi serviciul cu timp integral, neliniştea pe care o aduce primirea unei noi sarcini teocratice, iar, în prezent, problemele specifice vârstei înaintate. Dar ei ştiu din experienţă că prietenii, de aproape sau de departe, sunt pentru cei care îl iubesc pe Iehova o sursă de încurajare în toate necazurile.

Lowell, Ramon, Bill şi Richard au dat dovadă de înţelepciune când s-au dedicat lui Iehova la vârsta de 18, respectiv 12, 11 şi 10 ani şi când au început serviciul cu timp integral la vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani. Ei au urmat îndemnul din Eclesiastul 12:1: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereţii tale“.

Dacă eşti un frate tânăr şi situaţia îţi permite, dă curs invitaţiei lui Iehova de a-i sluji cu timp integral. Prin bunătatea sa nemeritată, vei avea parte de multe bucurii, asemenea celor patru prieteni. De exemplu, ai putea sluji în lucrarea itinerantă, ca supraveghetor de circumscripţie, de district sau de zonă, ori la Betel, inclusiv în Comitetul Filialei. Ai putea să fii instructor la Şcoala pentru Serviciul Regatului sau la Şcoala pentru Pionieri ori să ţii cuvântări la congrese. Câtă bucurie au simţit cei patru ştiind că zeci de mii de persoane au beneficiat de activitatea lor! Toate acestea au fost posibile pentru că, în tinereţe, ei au acceptat invitaţia plină de iubire a lui Iehova de a-i sluji din tot sufletul (Col. 3:23).

Lowell, Richard şi Ramon slujesc din nou împreună la Filiala din Germania, aflată acum în Selters. Din nefericire, Bill a murit în 2010, în timp ce slujea ca pionier special în Statele Unite. Prietenia deosebită dintre cei patru, care s-a legat în urmă cu aproximativ 60 de ani, a fost afectată de moartea unuia dintre ei. Dar Dumnezeul nostru Iehova nu-şi uită niciodată prietenii. Suntem convinşi că, sub domnia Regatului său, orice prietenie întreruptă temporar de moarte va fi restabilită.

Chiar înainte să moară, Bill a scris: „Când mă gândesc la cei şaizeci de ani de când suntem prieteni, nu-mi vine în minte niciun moment neplăcut. Prietenia noastră a fost mereu ceva foarte special pentru mine“. Având speranţa că prietenia lor va continua în lumea nouă, ceilalţi trei au adăugat fără să stea pe gânduri: „Şi suntem doar la început“.