Să ne gândim la contextul în care Isus a vorbit despre celibat. Când fariseii au venit la el şi i-au pus întrebări referitoare la divorţ, Isus a explicat în mod clar cum priveşte Iehova căsătoria. E adevărat că Legea îi permitea unui bărbat să-i scrie soţiei sale un certificat de divorţ în cazul în care ‘găsea ceva necuviincios la ea’, dar nu întotdeauna a fost aşa (Deut. 24:1, 2). Apoi Isus a declarat: „Cine divorţează de soţia lui din alt motiv decât fornicaţia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter“ (Mat. 19:3–9).

Auzind aceasta, discipolii au zis: „Dacă aşa stau lucrurile cu bărbatul şi soţia lui, nu este de folos să se căsătorească“. Atunci Isus le-a spus: „Nu toţi oamenii primesc cuvântul acesta, ci numai cei care au acest dar. Căci sunt eunuci care s-au născut aşa din pântecele mamei lor, eunuci care au fost făcuţi eunuci de oameni şi eunuci care s-au făcut ei înşişi eunuci pentru regatul cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească“ (Mat. 19:10–12).

Eunucii în sens literal erau cei care s-au născut aşa sau cei care au devenit eunuci în urma unui accident sau a mutilării. Însă existau şi oameni care alegeau să-şi trăiască viaţa ca şi când ar fi fost eunuci. Deşi nu-i reţinea nimic să se căsătorească, ei manifestau stăpânire de sine şi rămâneau celibatari „pentru regatul cerurilor“. La fel ca Isus, alegeau să nu se căsătorească pentru a se dedica serviciului sacru. Ei nu se născuseră cu darul celibatului şi nici nu le fusese dat. Nu, ci ‘au primit’ acest dar, adică au decis să rămână celibatari.

Plecând de la afirmaţiile lui Isus, apostolul Pavel a explicat că toţi creştinii, căsătoriţi sau nu, pot să-i slujească lui Dumnezeu în modul aprobat de El. Totuşi, celibatarii care ‘au hotărât în inima lor’ să rămână aşa ‘fac mai bine’. De ce? Un creştin căsătorit trebuie să-şi dedice o parte din timp şi din energie pentru a-i fi pe plac partenerului şi pentru a-i purta de grijă. În schimb, un celibatar se poate dedica serviciului sacru fără să aibă astfel de obligaţii. El consideră că statutul lui este un „dar“ de la Dumnezeu (1 Cor. 7:7, 32–38).

Aşadar, potrivit Scripturilor, un creştin nu primeşte în mod miraculos darul celibatului, ci îl cultivă, rămânând necăsătorit pentru a promova interesele Regatului fără distrageri. Mulţi au hotărât în inima lor să nu se căsătorească tocmai din acest motiv, iar ceilalţi trebuie să se străduiască să fie o sursă de încurajare pentru ei.