Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne păstrăm statutul de „locuitori temporari“

Să ne păstrăm statutul de „locuitori temporari“

„Vă îndemn ca pe nişte străini şi locuitori temporari să vă abţineţi de la dorinţele carnale.“ (1 PET. 2:11)

1, 2. La cine s-a referit Petru prin cuvintele „cei aleşi“ şi de ce i-a numit el pe aceştia „locuitori temporari“?

LA APROXIMATIV 30 de ani după urcarea lui Isus la cer, apostolul Petru le-a trimis o scrisoare ‘locuitorilor temporari răspândiţi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia’, numindu-i „cei aleşi“ (1 Pet. 1:1). Prin cuvintele „cei aleşi“, el se referea la creştinii care, asemenea lui, fuseseră unşi cu spirit sfânt şi ‘născuţi din nou la o speranţă vie’ pentru a domni cu Cristos în ceruri. (Citeşte 1 Petru 1:3, 4.) Dar de ce i-a numit Petru „străini şi locuitori temporari“? (1 Pet. 2:11) Ce semnificaţie au aceste cuvinte pentru noi în prezent, când proporţia celor care afirmă că sunt unşi este doar de 1 la 650 de Martori activi?

2 Expresia „locuitori temporari“ era potrivită pentru creştinii unşi din secolul întâi. La fel ca în cazul rămăşiţei de azi, existenţa pe pământ a celor unşi de atunci nu a fost permanentă. Apostolul Pavel, el însuşi membru al ‘turmei mici’, a explicat: „Cât despre noi, cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm cu nerăbdare un salvator, pe Domnul Isus Cristos“ (Luca 12:32; Filip. 3:20). Având în vedere că ‘cetăţenia lor este în ceruri’, cei unşi părăsesc la moarte scena pământească pentru a primi ceva mult mai valoros: viaţă nemuritoare în cer. (Citeşte Filipeni 1:21–23.) Astfel, în sens literal, ei pot fi numiţi „locuitori temporari“ ai pământului aflat sub controlul lui Satan.

3. Ce întrebare se ridică referitor la clasa „alte oi“?

3 Însă ce se poate spune despre membrii clasei „alte oi“? (Ioan 10:16) Potrivit Scripturilor, ei au speranţa de a deveni locuitori permanenţi ai pământului. Da, pământul va fi locuinţa lor pe veşnicie. Totuşi, de ce pot fi consideraţi şi ei într-un anumit sens locuitori temporari?

„TOATĂ CREAŢIA CONTINUĂ SĂ GEAMĂ“

4. Ce nu pot schimba oamenii, oricât de bine intenţionaţi ar fi?

4 Atât timp cât Dumnezeu permite ca acest sistem nelegiuit să existe, toţi oamenii, inclusiv creştinii adevăraţi, trebuie să suporte consecinţele răzvrătirii lui Satan. În Romani 8:22 citim: „Toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună, până acum“. Liderii lumii, savanţii şi filantropii, oricât de bine intenţionaţi ar fi, nu pot să schimbe această stare de fapt.

5. Ce alegere au făcut milioane de oameni începând din 1914 şi de ce?

5 Începând din 1914, milioane de oameni au ales să devină supuşi ai Regelui întronat de Dumnezeu, Isus Cristos. Ei nu vor să facă parte din lumea lui Satan şi refuză s-o susţină. În schimb, îşi folosesc viaţa, aptitudinile şi bunurile pentru a promova interesele Regatului (Rom. 14:7, 8).

6. De ce pot fi numiţi Martorii lui Iehova străini şi locuitori temporari?

6 În cele peste 200 de ţări în care îşi desfăşoară activitatea, Martorii lui Iehova au reputaţia de cetăţeni care respectă legile. Totuşi, indiferent unde trăiesc, ei sunt asemenea unor străini, rămânând neutri în ce priveşte chestiunile politice şi sociale. Ei se consideră încă din prezent cetăţeni ai lumii noi promise de Dumnezeu şi se bucură că perioada lor de rezidenţă temporară în acest sistem imperfect se apropie cu repeziciune de final.

Noi nu încercăm să salvăm lumea lui Satan. Noi anunţăm venirea lumii noi a lui Dumnezeu

7. În ce sens vor deveni slujitorii lui Dumnezeu locuitori permanenţi şi unde vor locui ei?

7 În curând, Cristos îşi va folosi autoritatea pentru a distruge sistemul lui Satan. Guvernul perfect al lui Cristos va elimina păcatul şi suferinţa şi-i va distruge pe toţi cei care se răzvrătesc împotriva suveranităţii lui Iehova. Slujitorii loiali ai lui Dumnezeu vor putea să devină atunci locuitori permanenţi ai Paradisului pământesc. (Citeşte Revelaţia 21:1–5.) Creaţia va fi eliberată în mod deplin „din sclavia stricăciunii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Rom. 8:21).

CERINŢE PENTRU CREŞTINII ADEVĂRAŢI

8, 9. Explicaţi la ce s-a referit Petru prin cuvintele „să vă abţineţi de la dorinţele carnale“.

8 Petru arată ce fel de conduită trebuie să aibă creştinii: „Iubiţii mei fraţi, vă îndemn ca pe nişte străini şi locuitori temporari să vă abţineţi de la dorinţele carnale, căci ele luptă împotriva sufletului“ (1 Pet. 2:11). Acest sfat le-a fost adresat în primul rând creştinilor unşi, dar este valabil şi pentru clasa alte oi.

9 Unele dorinţe nu sunt greşite dacă sunt satisfăcute în limitele stabilite de Creator. Ele chiar ne fac viaţa mai plăcută. De exemplu, orice om doreşte să savureze o mâncare gustoasă ori o băutură aleasă, să participe la activităţi recreative sau să se bucure de compania prietenilor. Chiar şi dorinţa de a avea relaţii sexuale cu partenerul conjugal este normală (1 Cor. 7:3–5). Cu toate acestea, când a vorbit despre „dorinţele carnale“, Petru s-a referit la acele dorinţe care „luptă împotriva sufletului“. Unele traduceri ale Bibliei redau expresia folosită de Petru prin „poftele trupului“ (Noul Testament, Pascal) sau prin „poftele carnale“ (Cornilescu, 2001). Bineînţeles, trebuie să ne ţinem sub control orice dorinţă care contravine scopului lui Dumnezeu şi care ne-ar putea periclita prietenia cu el. Altminteri, am putea ajunge să ne pierdem viaţa.

10. Care sunt câteva metode folosite de Satan pentru a-i determina pe creştini să facă parte din lume?

10 Obiectivul lui Satan este să le slăbească adevăraţilor creştini hotărârea de a-şi păstra statutul de „locuitori temporari“ în acest sistem. Atracţia materialismului, seducţia imoralităţii, farmecul gloriei, fascinaţia egocentrismului şi frenezia naţionalismului sunt capcane ale lui Satan. Dacă respingem cu hotărâre astfel de dorinţe carnale, demonstrăm că nu vrem să facem parte din lumea rea a lui Satan şi că suntem doar locuitori temporari în ea. Ceea ce ne dorim cu adevărat este să obţinem rezidenţă permanentă în lumea nouă a lui Dumnezeu, în care va locui dreptatea.

O PURTARE EXCELENTĂ

11, 12. Cum sunt consideraţi uneori străinii şi cum îi privesc unii oameni pe Martorii lui Iehova?

11 În versetul 12, Petru arată ce se mai cere din partea ‘locuitorilor temporari’: „Să aveţi o purtare excelentă printre naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc despre voi ca despre nişte răufăcători, ele, datorită lucrărilor voastre bune la care sunt martore, să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale“. Străinii, adică locuitorii temporari într-o altă ţară, ajung uneori ţinta criticilor. Ei chiar pot fi consideraţi răufăcători pentru simplul motiv că sunt diferiţi de vecinii lor. Probabil că se disting de restul comunităţii prin vorbire, fapte, îmbrăcăminte şi înfăţişare. Dar, când au o conduită bună, adică o purtare excelentă, comentariile negative la adresa lor se dovedesc nefondate.

12 Tot aşa, adevăraţii creştini se deosebesc în anumite privinţe de mulţi dintre semenii lor. De exemplu, modul în care vorbesc şi se destind ar putea fi diferit de al celorlalţi oameni. Ei se remarcă deseori prin ţinuta lor. Din cauza acestor diferenţe, unele persoane dezinformate îi vorbesc de rău. Alţii, în schimb, îi laudă pentru conduita lor.

13, 14. Cum este înţelepciunea „dovedită dreaptă de lucrările ei“? Exemplificaţi.

13 Într-adevăr, purtarea noastră excelentă poate demonstra că acuzaţiile ce ni se aduc sunt false. Isus Cristos a fost unicul om care a ascultat în mod perfect de Dumnezeu. Dar chiar şi el a fost acuzat pe nedrept. Unii l-au numit „mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al încasatorilor de impozite şi al păcătoşilor“. În realitate însă, prin conduita sa, care reflecta înţelepciune, el a dezminţit acuzaţiile împotrivitorilor. „Înţelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei“, a spus Isus (Mat. 11:19). Acest adevăr este valabil şi în zilele noastre. De exemplu, unii dintre vecinii celor care slujesc la Betelul din Selters (Germania) îi consideră persoane ciudate. Totuşi, primarul localităţii respective le-a luat apărarea: „Martorii care lucrează acolo au un mod de viaţă diferit, care însă nu-i deranjează în niciun fel pe ceilalţi din comunitate“.

Adevărul biblic a unit această familie din Rusia

14 Recent, şi despre Martorii lui Iehova din Moscova s-a vorbit în termeni apreciativi. Ei au fost acuzaţi în repetate rânduri de presupuse fapte rele. Apoi, în iunie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (Franţa) a decis: „Curtea constată că [Moscova] a încălcat dreptul reclamanţilor la libertate religioasă şi asociere. Instanţele interne nu au adus probe suficiente şi relevante pentru a demonstra vinovăţia comunităţii reclamante“ în ce priveşte, de exemplu, destrămarea familiilor, incitarea la suicid sau refuzarea îngrijirii medicale. Prin urmare, „sentinţa pronunţată de instanţele interne a fost extrem de severă, dată fiind rigiditatea legilor interne, şi în neconcordanţă cu scopul legitim urmărit de autorităţi“.

SUPUNEREA FAŢĂ DE AUTORITĂŢI

15. Ce principiu biblic respectă adevăraţii creştini din întreaga lume?

15 Martorii lui Iehova din Moscova şi, de fapt, de pretutindeni, respectă şi o altă cerinţă menţionată de Petru: „De dragul Domnului, supuneţi-vă oricărei creaţii omeneşti: fie regelui ca superior, fie guvernatorilor“ (1 Pet. 2:13, 14). Deşi nu fac parte din acest sistem, adevăraţii creştini se supun de bunăvoie autorităţilor aflate „în poziţiile lor relative“, aşa cum i-a sfătuit Pavel. (Citeşte Romani 13:1, 5–7.)

16, 17. a) Ce demonstrează că Martorii lui Iehova nu se răzvrătesc împotriva autorităţilor? b) Ce au recunoscut unii lideri politici?

16 Statutul Martorilor lui Iehova de „locuitori temporari“ în acest sistem nu reprezintă un protest civil desfăşurat în tăcere. Ei respectă dreptul altora de a avea o opinie în chestiuni sociale sau politice. Spre deosebire de alte grupări religioase, Martorii nu se implică în politică şi nu încearcă să le impună autorităţilor strategii politice. Pentru ei este de neconceput să tulbure ordinea publică sau să submineze autoritatea statului.

17 În armonie cu sfatul lui Petru de ‘a-i da onoare regelui’, creştinii ascultă de autorităţi arătându-le respect şi onoare (1 Pet. 2:17). În diferite ocazii, oficialii guvernamentali au recunoscut că Martorii lui Iehova nu constituie un motiv de îngrijorare pentru ei. De exemplu, politicianul german Steffen Reiche, fost ministru în cabinetul landului Brandenburg şi, ulterior, membru al parlamentului german, a spus: „Virtuţile pe care le-au manifestat Martorii lui Iehova în lagărele naziste şi în închisori au fost şi sunt indispensabile existenţei unui stat democratic şi constituţional. Ne referim aici la fermitatea cu care li s-au împotrivit naziştilor şi la compasiunea arătată celorlalţi deţinuţi. Având în vedere ostilitatea crescândă faţă de străini, precum şi faţă de persoanele cu valori sau convingeri politice diferite, aceste virtuţi sunt imperios necesare pentru toţi cetăţenii ţării noastre“.

SĂ ARĂTĂM IUBIRE

18. a) De ce ni se pare ceva normal să iubim întreaga comunitate a fraţilor? b) Ce au spus unii oameni despre Martori?

18 Apostolul Petru a scris: „Iubiţi întreaga comunitate a fraţilor, temeţi-vă de Dumnezeu“ (1 Pet. 2:17). Martorii lui Iehova au o teamă sănătoasă de Dumnezeu şi doresc să facă voinţa sa. Ei sunt fericiţi să-i slujească alături de fraţii şi de surorile lor de credinţă din întreaga lume, care sunt animaţi de aceeaşi dorinţă. Pentru Martori este firesc ‘să iubească întreaga comunitate a fraţilor’. Iubirea dintre ei este atât de neobişnuită în lumea egoistă de azi, încât cei care îi observă rămân uimiţi. De exemplu, o ghidă care colabora cu o agenţie de turism din Statele Unite a fost impresionată de afecţiunea şi grija pe care Martorii din Germania li le-au arătat delegaţilor străini veniţi în 2009 la un congres internaţional din această ţară. Doamna respectivă a mărturisit că, de când lucra ca ghid, nu văzuse niciodată ceva asemănător. Referitor la ea, un frate a spus: „Când vorbea despre noi, pe chip i se citeau încântarea şi aprecierea“. Ai auzit afirmaţii de genul acesta făcute de unele persoane care i-au observat pe Martori la un congres la care ai fost prezent şi tu?

19. Ce suntem hotărâţi să facem şi de ce?

19 Aşa cum am văzut în acest articol, Martorii lui Iehova demonstrează în multe privinţe că sunt „locuitori temporari“ în sistemul lui Satan şi că vor să-şi păstreze acest statut! Ei au motive cât se poate de întemeiate să spere că vor deveni în scurt timp locuitori permanenţi ai lumii noi, o lume în care va domni dreptatea. Aştepţi şi tu cu nerăbdare acel timp?