1, 2. Ce i-a ajutat pe cei 230 de Martori ai lui Iehova să supravieţuiască marşului morţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial?

 SPRE sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când şi-a dat seama că avea să piardă războiul, guvernul nazist a dat ordin ca miile de deţinuţi din lagărele de concentrare să fie evacuaţi. Prizonierii din lagărul de la Sachsenhausen urmau să fie puşi să mărşăluiască până la unele porturi, unde urmau să fie îmbarcaţi pe vapoare, care aveau apoi să fie scufundate. Astfel de marşuri au ajuns cunoscute mai târziu în istorie ca marşurile morţii.

² Treizeci şi trei de mii dintre prizonierii de la Sachsenhausen trebuiau să mărşăluiască 250 de kilometri până la Lübeck, un oraş-port din Germania. Printre ei erau şi 230 de Martori ai lui Iehova, din şase ţări, cărora li s-a ordonat să se adune şi să mărşăluiască împreună. Toţi erau slăbiţi din cauza foametei şi a bolilor. Cum au reuşit fraţii noştri să supravieţuiască acestui marş? „Ne-am încurajat încontinuu unul pe celălalt să mergem înainte“, a spus unul dintre ei. Pe lângă „puterea care depăşeşte normalul“, pe care le-a dat-o Dumnezeu, ceea ce i-a ajutat să supravieţuiască acelui calvar a fost iubirea dintre ei (2 Cor. 4:7).

3. De ce trebuie să ne încurajăm unii pe alţii?

³ Astăzi nu suntem supuşi la un marş al morţii, însă ne confruntăm cu multe necazuri şi greutăţi. După instaurarea Regatului lui Dumnezeu în 1914, Satan a fost aruncat din cer în vecinătatea pământului. El este „cuprins de o mânie mare, ştiind că nu mai are decât puţin timp“ (Rev. 12:7–9, 12). Pe măsură ce Armaghedonul se apropie, Satan încearcă să ne slăbească spiritualitatea prin încercări şi presiuni. La acestea se adaugă grijile vieţii de zi cu zi (Iov 14:1; Ecl. 2:23). Uneori, problemele şi stresul acumulat ne consumă atât de mult,  încât, cu toată străduinţa noastră, nu mai găsim forţa psihică şi spirituală pentru a face faţă descurajării. Un frate care zeci de ani i-a ajutat spiritualiceşte pe alţii a ajuns să fie foarte descurajat din cauza problemelor de sănătate pe care el şi soţia lui le-au avut când au înaintat în vârstă. Asemenea acestui frate, toţi avem nevoie de „puterea care depăşeşte normalul“ de la Iehova. Însă avem nevoie şi de încurajare din partea altora.

4. Ce sfat al apostolului Pavel trebuie să urmăm dacă dorim să-i încurajăm pe alţii?

⁴ Pentru a fi o sursă de încurajare, trebuie să urmăm sfatul dat de apostolul Pavel creştinilor evrei: „Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune, fără să neglijăm întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie!“ (Evr. 10:24, 25). Cum putem pune în practică acest sfat important?

5. Ce înseamnă ‘a ne interesa unii de alţii’ şi ce eforturi presupune acest lucru?

⁵ ‘A ne interesa unii de alţii’ înseamnă a fi atenţi la necesităţile altora, a ne gândi la ei. Putem oare spune că ne interesăm îndeaproape de alţii dacă ne limităm la simplul fapt de a-i saluta la sala Regatului şi de a purta cu ei o conversaţie despre lucruri banale? Nicidecum. Desigur, vrem să fim atenţi ca nu cumva să ajungem ‘să ne amestecăm în treburile altora’ (1 Tim. 5:13; 1 Tes. 4:11). Însă dacă vrem să-i încurajăm pe fraţii noştri, trebuie să-i cunoaştem cu adevărat: să ştim mai multe despre viaţa lor, să le cunoaştem calităţile şi spiritualitatea, punctele forte şi punctele slabe. Ei trebuie să simtă că le suntem prieteni şi că îi iubim. Aceasta presupune să petrecem timp cu ei — nu doar când au probleme şi sunt descurajaţi, ci şi în alte ocazii (Rom. 12:13).

6. Cum poate un bătrân ‘să se intereseze’ de cei aflaţi în grija lui?

⁶ Bătrânii de congregaţie sunt îndemnaţi ‘să păstorească turma lui Dumnezeu, care este în grija lor, de bunăvoie şi cu înflăcărare’ (1 Pet. 5:1–3). Dar cum şi-ar putea ei îndeplini această responsabilitate fără să cunoască bine turma? (Citeşte Proverbele 27:23.) Dacă bătrânii le arată fraţilor de credinţă că sunt dornici să-i ajute şi că le face plăcere să stea în compania lor, este mult mai probabil ca aceştia să le ceară ajutor când au nevoie. De asemenea, ei vor fi mult mai dispuşi să vorbească deschis despre sentimentele şi frământările lor. Astfel, bătrânii se vor putea ‘interesa’ mai bine de „oile“ din grija lor şi le vor putea acorda ajutorul necesar.

7. Cum ar trebui să considerăm ‘cuvintele necugetate’ ale unei persoane descurajate?

⁷ În scrisoarea adresată creştinilor din Tesalonic, Pavel a dat următorul îndemn: „Să-i sprijiniţi pe cei slabi“. (Citeşte 1 Tesaloniceni 5:14.) Cei deprimaţi şi cei descurajaţi sunt şi ei într-un anumit sens „slabi“. În Proverbele 24:10 se spune: „Te-ai descurajat în ziua necazului? Mică îţi va fi puterea“. O persoană foarte descurajată ar putea uneori să spună ‘cuvinte necugetate’ (Iov 6:2, 3). Când ne ‘interesăm’ de astfel de persoane, să nu uităm că ceea ce spun ele nu reflectă neapărat ceea ce au în inimă. Acest lucru l-a constatat şi Rachelle, a cărei mamă a făcut o depresie gravă. Ea mărturiseşte: „Deseori mama spunea lucruri îngrozitoare. De cele mai multe ori, mă străduiam să-mi reamintesc ce fel de persoană este mama în realitate: afectuoasă, bună şi generoasă. Am înţeles că persoanele deprimate pot să spună multe lucruri pe care în realitate nu le gândesc. Când ne spun sau ne fac ceva rău, cel mai nepotrivit lucru ar fi să plătim cu aceeaşi monedă“. În Proverbele 19:11 se arată: „Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie şi este frumos din partea lui să treacă peste fărădelege“.

8. Pe cine trebuie ‘să asigurăm’ în mod deosebit de iubirea noastră şi de ce?

 ⁸ Cum ne putem ‘interesa’ de cineva care e descurajat din cauza unui păcat comis în trecut? Chiar dacă a făcut paşii pentru a se corecta, el ar putea avea încă sentimente de ruşine şi deznădejde. Pavel le-a dat corintenilor următorul sfat cu privire la un păcătos care se căise: „Să-l iertaţi cu bunăvoinţă şi să-l mângâiaţi, ca nu cumva omul acela să fie copleşit de tristeţea lui nespus de mare. Vă îndemn deci să-l asiguraţi de iubirea voastră“ (2 Cor. 2:7, 8). Potrivit unui lexicon, termenul redat prin „a-l asigura“ înseamnă „a valida, a ratifica, a face obligatoriu prin lege“. O persoană nu va şti că o iubim şi că ne pasă de ea, dacă nu-i arătăm lucrul acesta prin cuvintele şi acţiunile noastre.

9. Ce înseamnă „să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune“?

⁹ Pavel a scris: „Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune“. Cu alte cuvinte, trebuie să acţionăm în aşa fel încât colaboratorii noştri să se simtă motivaţi să manifeste iubire şi să facă ce este bine. Când un foc este gata să se stingă, ar putea fi necesar să-l aţâţăm răscolind jăraticul (2 Tim. 1:6). În mod asemănător, îi putem stimula pe fraţi să manifeste iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi să-şi reînnoiască zelul în serviciul lui Iehova. O modalitate importantă de a face acest lucru este să-i lăudăm cu sinceritate.

10, 11. a) Cine are nevoie de laude? b) Daţi un exemplu care arată cum pot laudele să ajute o persoană care ‘a făcut un pas greşit’.

¹⁰ Toţi avem nevoie de laude, indiferent că suntem sau nu descurajaţi. Un bătrân de congregaţie a scris: „Tatăl meu nu mi-a spus nici măcar o dată că am făcut ceva bine. Aşa că am crescut fără sentimentul propriei valori. . . . Chiar dacă am 50 de ani, pentru mine contează şi acum când prietenii îmi spun că mă achit bine de responsabilităţile pe care le am ca bătrân. . . . Ştiu din proprie experienţă cât de important este să-i încurajezi pe alţii şi, de aceea,  mă străduiesc să fac lucrul acesta“. Laudele sunt stimulatoare pentru toţi, inclusiv pentru pionieri, pentru cei în vârstă şi pentru cei descurajaţi (Rom. 12:10).

¹¹ Când caută să îndrepte pe cineva care ‘a făcut un pas greşit’, cei calificaţi spiritualiceşte l-ar putea ajuta să se întoarcă pe calea cea bună dacă îi dau sfaturi cu iubire şi îl laudă cu sinceritate (Gal. 6:1). Aşa au stat lucrurile în cazul unei surori pe nume Miriam. Ea mărturiseşte: „Am trecut printr-o perioadă foarte grea când unii dintre prietenii mei apropiaţi au părăsit congregaţia creştină, iar tata a suferit o comoţie cerebrală. Am ajuns foarte deprimată. Încercând să ies din starea de deprimare, am început să-mi dau întâlniri cu un băiat din lume“. Din acest motiv, Miriam se simţea nedemnă de iubirea lui Iehova şi se gândea să părăsească adevărul. Un bătrân i-a amintit de fidelitatea cu care ea îi slujise lui Dumnezeu în trecut şi a asigurat-o că Iehova încă o iubea. Deoarece Miriam le-a dat bătrânilor posibilitatea să o ajute, inima ei a fost sensibilizată. Drept urmare, iubirea ei pentru Dumnezeu a fost reaprinsă; ea a pus capăt relaţiei cu acel băiat şi a continuat să-i slujească lui Iehova.

12. De ce faptul de a critica sau de a trezi sentimente de ruşine şi de vinovăţie nu constituie o metodă bună de ‘a-i îndemna’ pe alţii?

¹² Când încercăm ‘să-l îndemnăm’ pe un colaborator, trebuie să fim atenţi să nu-l facem să se simtă ruşinat comparându-l cu alţii, să nu-l criticăm pentru că nu se ridică la înălţimea unor standarde stabilite de noi şi să nu-i trezim sentimente de vinovăţie fiindcă nu face mai mult. Dacă am proceda astfel, am putea să-l determinăm să-şi intensifice activitatea pentru moment, însă rezultatele nu vor fi decât temporare. În schimb, faptul de a-l lăuda şi de a face apel la iubirea lui pentru Dumnezeu poate avea un efect pozitiv, de durată. (Citeşte Filipeni 2:1–4.)

13. Ce presupune faptul de a-i încuraja pe alţii? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

¹³ Pavel a mai spus că trebuie ‘să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedem că ziua se apropie’. Dacă ‘a-i îndemna pe alţii la iubire şi la fapte bune’ se poate asemăna cu aţâţarea unui foc care este gata să se stingă, ‘a-i încuraja’ se poate asemăna cu a pune combustibil pentru a întreţine focul sau a-l face să ardă mai intens. A-i încuraja pe fraţii noştri înseamnă a-i întări şi a-i însufleţi, astfel încât să persevereze în serviciul adus lui Dumnezeu. Când încercăm să-i încurajăm pe cei cu moralul scăzut, trebuie să le vorbim cu căldură şi blândeţe (Prov. 12:18). În plus, trebuie să fim ‘prompţi la ascultare’ şi ‘înceţi la vorbire’ (Iac. 1:19). Numai dacă îi ascultăm cu empatie putem să identificăm factorii ce au dus la descurajare şi să spunem ceva ce i-ar putea ajuta să facă faţă situaţiei.

14. Cum a fost ajutat un frate descurajat?

¹⁴ Să vedem cum a reuşit un bătrân plin de compasiune să ajute un frate care a  fost inactiv mai mulţi ani. Ascultându-l, bătrânul a înţeles că fratele încă îl iubea mult pe Iehova. El studia cu conştiinciozitate fiecare număr al Turnului de veghe şi se străduia să fie prezent la întruniri cu regularitate. Însă era dezamăgit şi mâhnit din cauza acţiunilor unor membri ai congregaţiei. Bătrânul l-a ascultat cu empatie, fără să-l judece, şi şi-a exprimat iubirea şi preocuparea pentru el şi familia sa. Treptat, fratele a reuşit să înţeleagă că permitea experienţelor neplăcute din trecut să-l împiedice să-i slujească lui Dumnezeu, pe care îl iubea din inimă. Bătrânul l-a invitat să meargă împreună în lucrarea de predicare. Cu ajutorul lui, fratele a reînceput să participe la predicare, iar în cele din urmă s-a calificat pentru a sluji din nou ca bătrân.

15. Ce putem învăţa de la Iehova în ce priveşte încurajarea celor deprimaţi?

¹⁵ Poate că o persoană descurajată nu se va simţi imediat înviorată sau nu va accepta de la început ajutorul oferit. Probabil va trebui să perseverăm în eforturile noastre. Pavel a spus: „Continuaţi să-i susţineţi pe cei slabi, fiţi răbdători cu toţi“ (1 Tes. 5:14, An American Translation). Prin urmare, să nu renunţăm repede la „cei slabi“, ci să continuăm să-i sprijinim. În vechime, Iehova a fost răbdător cu slujitorii săi care au trecut prin perioade de descurajare. De exemplu, a avut răbdare cu llie şi a arătat consideraţie pentru sentimentele lui. Iehova i-a oferit profetului tot ce avea nevoie pentru a-şi continua serviciul (1 Regi 19:1–18). Întrucât David s-a căit cu sinceritate, Iehova l-a iertat cu bunăvoinţă (Ps. 51:7, 17). Dumnezeu l-a ajutat şi pe scriitorul Psalmului 73, care aproape că renunţase să-i mai slujească (Ps. 73:13, 16, 17). Iehova este îndurător şi binevoitor cu noi mai ales când suntem descurajaţi şi deprimaţi (Ex. 34:6). Îndurările sale „se înnoiesc în fiecare dimineaţă“, ele „nu se vor sfârşi“ (Plâng. 3:22, 23). Iehova aşteaptă din partea noastră să-i urmăm exemplul şi să-i tratăm pe cei deprimaţi cu compasiune şi delicateţe.

16, 17. Având în vedere că sfârşitul acestui sistem e tot mai aproape, ce suntem hotărâţi să facem şi de ce?

¹⁶ Mii de deţinuţi din cei 33 000 care au plecat din lagărul de la Sachsenhausen şi-au pierdut viaţa. Însă toţi cei 230 de Martori ai lui Iehova au supravieţuit. Pentru ei, acel marş al morţii a devenit un marş al supravieţuirii, şi aceasta în mare măsură datorită încurajării şi sprijinului pe care şi l-au acordat reciproc.

¹⁷ În prezent ne aflăm pe „calea care duce la viaţă“ (Mat. 7:14). În curând, toţi închinătorii lui Iehova vor intra în unitate în lumea nouă a dreptăţii (2 Pet. 3:13). Să fim hotărâţi să ne ajutăm unii pe alţii să rămânem pe calea care duce la viaţă veşnică!