BIBLIA spune că soţul trebuie „să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi“, iar soţia trebuie „să aibă respect profund faţă de soţul ei“. Fiecare dintre parteneri trebuie să-şi îndeplinească rolul, astfel încât să fie „o singură carne“ (Ef. 5:33; Gen. 2:23, 24). De-a lungul timpului, relaţia dintre un soţ şi o soţie devine tot mai puternică şi iubirea dintre ei se adânceşte. Asemenea rădăcinilor a doi copaci care cresc unul lângă altul, vieţile celor doi se contopesc.

Dar, când soţul sau soţia moare, această legătură, care nu a putut fi distrusă în timpul vieţii, se rupe. Cel care a rămas în viaţă este cuprins adesea de durere, de singurătate şi poate chiar de furie sau de vinovăţie. Daniella, care a fost căsătorită 58 de ani, a cunoscut de-a lungul acestei perioade multe persoane care şi-au pierdut partenerul. * Însă, după ce soţul ei a murit, a spus: „Nu am înţeles până acum ce înseamnă să-ţi pierzi tovarăşul de viaţă. Nu ai cum să înţelegi până nu treci prin această experienţă“.

Unii oameni de ştiinţă susţin că nu există durere mai crâncenă decât cea simţită în urma pierderii fiinţei iubite. Mulţi văduvi şi văduve admit că aşa stau lucrurile. Millie, care a fost căsătorită 25 de ani, şi-a pierdut soţul cu mult timp în urmă. Descriindu-şi starea emoţională după moartea soţului, ea spune: „Simt că o parte din mine lipseşte“.

 Susan considera că este exagerat ca văduvele să-şi plângă soţii ani la rând. Dar, când soţul ei, alături de care a trăit 38 de ani, a decedat, ea a ajuns să privească altfel lucrurile. Deşi au trecut mai bine de 20 de ani de la moartea lui, Susan spune: „Mă gândesc la el în fiecare zi“. De multe ori i se umplu ochii de lacrimi deoarece îi este foarte dor de el.

Biblia confirmă că durerea cauzată de pierderea partenerului este sfâşietoare şi de durată. Când Sara a încetat din viaţă, Avraam, soţul ei, „a intrat în cort ca s-o jelească . . . şi s-o plângă“ (Gen. 23:1, 2). Chiar dacă avea credinţă în înviere, Avraam a simţit o durere intensă când cea dragă lui s-a stins (Evr. 11:17–19). După ce iubita lui soţie Rahela a murit, Iacob nu a dat-o uitării. El le vorbea cu drag fiilor lui despre ea (Gen. 44:27; 48:7).

Ce învăţăm din aceste exemple biblice? Mulţi văduvi şi văduve simt ani întregi durerea provocată de pierderea celui drag. Nu trebuie să considerăm că lacrimile şi perioadele lor de tristeţe sunt o dovadă de slăbiciune, ci o reacţie firească în urma pierderii suferite. Ei ar putea avea nevoie de înţelegerea şi de sprijinul nostru mult timp.

Viaţa unui văduv sau a unei văduve nu este pur şi simplu o revenire la viaţa dinainte de căsătorie. După mai mulţi ani de căsnicie, un soţ ştie cum să-şi încurajeze soţia şi să-i ridice moralul când este tristă sau dezamăgită. Când el nu mai este, soţia nu mai are parte de iubirea şi de mângâierea oferite de el. În mod asemănător, o soţie învaţă în timp cum să-şi facă soţul să se simtă fericit şi să aibă mai multă siguranţă de sine. Gesturile şi cuvintele ei tandre şi atenţia pe care o acordă intereselor şi nevoilor lui nu se pot compara cu nimic. Dacă ea nu mai este, el simte un mare gol sufletesc. De aceea, cei cărora moartea le-a răpit partenerul ar putea avea sentimente de teamă şi de nelinişte cu privire la viitor. Ce principii biblice îi pot ajuta să dobândească pace şi să se simtă în siguranţă?

„Nu vă îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei.“ (Mat. 6:34) Deşi se aplică de obicei la necesităţile materiale, cuvintele lui Isus i-au ajutat pe mulţi să suporte suferinţa cumplită de a pierde o persoană dragă. La câteva luni după ce soţia lui a murit, Charles a scris: „Mi-e încă foarte dor de Monique, iar uneori acest sentiment pare să se amplifice. Însă îmi dau seama că este ceva normal şi că, odată cu trecerea timpului, durerea se va atenua“.

Totuşi, pentru Charles, „trecerea timpului“ a fost dureroasă. Cum a reuşit el să facă faţă suferinţei? „Cu ajutorul lui Iehova, am înfruntat fiecare zi în parte“, mărturiseşte Charles. El a reuşit să nu se lase doborât de tristeţe. Durerea nu a dispărut peste noapte, dar nici nu a pus stăpânire pe el. Dacă ţi-ai pierdut partenerul, încearcă să lupţi cu durerea, înfruntând fiecare zi în parte. Nu ştii ce lucruri bune îţi va aduce ziua de mâine şi ce încurajare vei primi.

Moartea nu a făcut parte din scopul iniţial al lui Iehova. De fapt, moartea este una dintre „lucrările  Diavolului“ (1 Ioan 3:8; Rom. 6:23). Satan se foloseşte de moarte şi de teama pe care aceasta o poate provoca, înrobindu-i pe mulţi oameni şi lăsându-i fără speranţă (Evr. 2:14, 15). Satan este mulţumit când cineva crede că nu va mai găsi niciodată adevărata fericire şi satisfacţie, nici măcar în lumea nouă a lui Dumnezeu. Aşadar, suferinţa unei persoane care şi-a pierdut tovarăşul de viaţă este rezultatul păcatului adamic şi al maşinaţiilor lui Satan (Rom. 5:12). Iehova va repara în întregime răul făcut de Satan, învingând moartea, această armă nemiloasă a lui. Printre cei eliberaţi de teama pe care Diavolul încearcă să le-o inducă oamenilor sunt şi cei care, poate, la fel ca tine, şi-au pierdut partenerul.

După ce morţii vor fi înviaţi pe pământ, cu siguranţă că vor exista multe schimbări în relaţiile interumane. Să ne gândim la părinţii, la bunicii şi la străbunicii care vor reveni la viaţă şi vor deveni treptat perfecţi alături de copiii şi de nepoţii lor. Bătrâneţea şi efectele ei vor fi înlăturate. S-ar putea ca generaţiile mai tinere să trebuiască să înveţe să-şi privească strămoşii foarte diferit de modul în care îi privesc în prezent. Şi nu credeţi că astfel de schimbări vor contribui la progresul familiei umane?

Poate că ne vin în minte multe întrebări referitor la cei înviaţi, de exemplu, la cei care şi-au pierdut doi sau mai mulţi parteneri. Saducheii au pus o astfel de întrebare cu privire la o femeie căreia  i-au murit mai mulţi soţi (Luca 20:27–33). Ce relaţie va fi între ei la înviere? Nu ştim şi nici nu are rost să facem speculaţii sau să fim tulburaţi de lucruri pe care nu le cunoaştem. Ceea ce trebuie să facem acum este să ne încredem în Dumnezeu. Cert este că tot ce va face Iehova în viitor va fi bun, va fi ceva ce merită aşteptat cu nerăbdare, nu ceva de care să ne fie teamă.

Una dintre cele mai clare învăţături ale Cuvântului lui Dumnezeu este că cei care au murit vor reveni la viaţă. Relatările biblice despre învierile care au avut loc în trecut ne dau garanţia că „toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul său [al lui Isus] şi vor ieşi afară“ (Ioan 5:28, 29). Oamenii care vor trăi atunci vor fi fericiţi când îi vor întâmpina pe cei eliberaţi din lanţurile morţii. Şi nici nu ne putem imagina cât de fericiţi vor fi cei care vor învia!

Pe măsură ce morţii vor ieşi afară, pe pământ va fi multă bucurie, mai multă decât în oricare perioadă din istorie. Milioane de oameni care au murit vor fi din nou printre cei vii (Mar. 5:39–42; Rev. 20:13). Meditarea la acest miracol viitor le poate aduce mângâiere celor care au pierdut pe cineva drag.

Va avea cineva vreun motiv să fie trist când va fi martor la miracolul învierii? Biblia spune că nu. Potrivit cuvintelor din Isaia 25:8, Iehova „va înghiţi moartea pentru totdeauna“. Aceasta înseamnă că efectele devastatoare ale morţii vor fi îndepărtate în mod complet, întrucât profeţia continuă: „Domnul Suveran Iehova va şterge lacrimile de pe toate feţele“. Dacă eşti întristat deoarece partenerul tău s-a stins, cu siguranţă că învierea va fi şi pentru tine un motiv de mare bucurie.

Niciun om nu înţelege pe deplin tot ce va realiza Dumnezeu în lumea nouă. Iehova spune: „Pe cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ, pe atât de înalte sunt căile mele faţă de căile voastre şi gândurile mele faţă de gândurile voastre“ (Is. 55:9). Promisiunea lui Isus cu privire la învierea viitoare ne dă ocazia de a ne încrede în Iehova, asemenea lui Avraam. Ceea ce trebuie să facă în prezent  fiecare creştin este să respecte cerinţele lui Iehova şi, astfel, ‘să fie socotit demn să dobândească viaţă în acel sistem’ alături de cei care vor învia (Luca 20:35).

Nu fi peste măsură de îngrijorat, ci întăreşte-ţi speranţa. Din punct de vedere omenesc, viitorul este întunecat. Însă Iehova ne dă speranţa unui viitor luminos. Nu ştim cu exactitate cum ne va satisface Iehova toate necesităţile şi dorinţele, dar nu ar trebui să ne îndoim că el va face acest lucru. Apostolul Pavel a scris: „O speranţă care se vede nu este speranţă, căci mai speră omul într-un lucru pe care-l vede? Dar, dacă sperăm într-un lucru pe care nu-l vedem, continuăm să-l aşteptăm cu perseverenţă“ (Rom. 8:24, 25). O speranţă puternică în promisiunile lui Dumnezeu te va ajuta să perseverezi. Dând dovadă de perseverenţă, vei putea să te bucuri de acel viitor măreţ în care Iehova „îţi va da lucrurile cerute de inima ta“. Într-adevăr, el ‘va satisface dorinţa a tot ce este viu’ (Ps. 37:4; 145:16; Luca 21:19).

Înainte de moartea lui Isus, apostolii erau îngrijoraţi. Isus i-a încurajat spunându-le următoarele cuvinte: „Să nu vi se tulbure inima. Manifestaţi credinţă în Dumnezeu, manifestaţi credinţă şi în mine“. El a adăugat: „Nu vă voi lăsa singuri. Vin la voi“ (Ioan 14:1–4, 18, 27). De-a lungul secolelor, aceste cuvinte le-au dat creştinilor unşi o speranţă, ajutându-i să persevereze. Creştinii care aşteaptă cu nerăbdare să-i întâlnească pe cei dragi la înviere au şi ei motive întemeiate să nu-şi piardă speranţa. Iehova şi Fiul său îţi vor înlătura şi ţie durerea. În curând, îi vei revedea pe cei de care îţi este atât de dor!