Este cuvântul tău „Da şi în acelaşi timp Nu”?
Să ne gândim la următoarea situaţie: Un bătrân de congregaţie care este membru al unui comitet de asistenţă sanitară s-a programat să iasă în lucrare duminică dimineaţă cu un frate tânăr. În acea dimineaţă, bătrânul primeşte un telefon de la un frate a cărui soţie tocmai a fost implicată într-un accident rutier şi dusă de urgenţă la spital. Fratele îl roagă să-l ajute să găsească un medic care să fie de acord să o trateze fără sânge. Prin urmare, bătrânul anulează programarea cu fratele tânăr ca să poată oferi sprijin iubitor acestei familii aflate într-o situaţie de urgenţă.
Să ne gândim la o altă situaţie: O mamă fără partener, care are două fetiţe, este invitată de un cuplu din congregaţie să petreacă o seară împreună. Când fetiţele află despre invitaţie, li se înseninează faţa. Ele aşteaptă cu nerăbdare seara respectivă. Însă, cu o zi înainte, cei doi îi spun mamei că a intervenit ceva şi că trebuie să anuleze invitaţia. Mai târziu, ea află ce s-a întâmplat. După ce au invitat-o pe ea, cei doi au fost invitaţi la nişte prieteni în aceeaşi seară şi au acceptat invitaţia acestora.
Ca slujitori ai lui Iehova, trebuie, desigur, să ne ţinem de cuvânt. N-ar trebui să spunem niciodată „Da şi în acelaşi timp Nu” (2 Cor. 1:18). Totuşi, după cum reiese din cele două exemple, nu toate situaţiile sunt la fel. Pot exista ocazii când pur şi simplu trebuie să anulăm un angajament. Chiar şi apostolul Pavel s-a aflat într-o astfel de situaţie.
PAVEL ESTE ACUZAT CĂ NU-ŞI RESPECTĂ PROMISIUNILE
În 55 e.n., în a treia sa călătorie misionară, Pavel a vizitat Efesul. El plănuia să traverseze Marea Egee spre Corint şi de acolo să meargă în Macedonia. Apoi, în drumul de întoarcere spre Ierusalim, el voia să-i viziteze încă o dată pe fraţii din Corint, pentru a lua darul generos pe care ei îl pregătiseră pentru fraţii din Ierusalim (1 Cor. 16:3). Acest lucru reiese din 2 Corinteni 1:15, 16, unde citim: „Cu această încredere aveam de gând mai înainte să vin la voi, ca să aveţi încă o ocazie de bucurie, iar după un popas la voi să mă duc în Macedonia, şi din Macedonia să mă întorc la voi, ca să fiu condus de voi o bucată de drum spre Iudeea”.
Se pare că, într-o altă scrisoare, Pavel le spusese fraţilor din Corint despre planul său (1 Cor. 5:9). Însă, la puţin timp după ce a scris acea scrisoare, Pavel a aflat de la cei din casa lui Cloe că în congregaţie existau neînţelegeri (1 Cor. 1:10, 11). De aceea, Pavel a hotărât să-şi schimbe planul iniţial şi să nu mai viziteze congregaţia din Corint cu acea ocazie. Apoi, el a scris scrisoarea cunoscută în prezent ca 1 Corinteni, în care i-a sfătuit şi i-a corectat cu iubire pe fraţi. De asemenea, el le-a spus că îşi schimbase planurile de călătorie şi că avea să meargă mai întâi în Macedonia şi abia apoi la Corint (1 Cor. 16:5, 6). *
Când fraţii din Corint au primit scrisoarea lui Pavel, se pare că unii dintre cei pe care el i-a numit ‘superapostoli’ l-au acuzat că nu este demn de încredere, sau că nu-şi respectă promisiunile. Pentru a se apăra, Pavel a întrebat: „Oare m-am purtat în chip uşuratic când am avut de gând să fac aşa? Sau lucrurile pe care mi le propun, mi le propun potrivit cărnii, astfel încât să spun «Da, Da» şi apoi: «Nu, Nu»?” (2 Cor. 1:17; 11:5).
Cineva s-ar putea întreba: Chiar s-a purtat apostolul Pavel „în chip uşuratic” în această situaţie? Bineînţeles că nu! Expresia tradusă „în chip uşuratic” transmite ideea de neseriozitate şi descrie o persoană care nu este demnă de încredere, care nu-şi respectă promisiunile. Pavel a pus o întrebare retorică: „Lucrurile pe care mi le propun, mi le propun potrivit cărnii?”. Creştinii din Corint ar fi trebuit să înţeleagă de aici că Pavel a luat decizia de a-şi schimba planurile pentru că avea motive serioase, nu pentru că nu era demn de încredere.
Pavel a respins ferm acuzaţia care i s-a adus. El a scris: „Dimpotrivă, aşa cum este sigur că putem avea încredere în Dumnezeu, cuvântul pe care vi l-am spus nu este Da şi în acelaşi timp Nu” (2 Cor. 1:18). Cu siguranţă, când şi-a schimbat planurile, Pavel a avut în vedere binele fraţilor şi al surorilor din Corint. În 2 Corinteni 1:23, Pavel a spus: „N-am venit încă în Corint ca să vă cruţ”. Astfel, el le-a dat posibilitatea de a îndrepta lucrurile înainte să ajungă la ei. Aşa cum sperase, când era în Macedonia, Pavel a aflat de la Tit că scrisoarea sa îi ajutase pe creştinii din Corint să înţeleagă că au greşit şi să se căiască. Lucrul acesta i-a adus multă bucurie (2 Cor. 6:11; 7:5-7).
„PRIN EL SPUNEM «AMIN»”
Acuzaţia adusă lui Pavel ar fi putut transmite ideea că, dacă nu-şi respecta promisiunile în lucruri mici, el nu era demn de încredere nici în ceea ce predica. Însă Pavel le-a amintit creştinilor din Corint că li-l predicase pe Cristos Isus. El a spus: „Fiul lui Dumnezeu, Cristos Isus, care a fost predicat în mijlocul vostru prin noi, adică prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, nu a devenit Da şi în acelaşi timp Nu, ci în cazul său Da a fost Da” (2 Cor. 1:19). Putea spune cineva că Isus Cristos, modelul lui Pavel, nu era demn de încredere în vreo privinţă? Nicidecum! Pe tot parcursul vieţii şi al serviciului său, Isus a predat întotdeauna adevărul (Ioan 14:6; 18:37). Dacă ceea ce a predicat Isus era adevărat şi demn de încredere, iar Pavel predica acelaşi mesaj, atunci şi ceea ce predica apostolul era demn de încredere.
Iehova este „Dumnezeul adevărului” (Ps. 31:5). Acest lucru reiese din ceea ce a spus Pavel în continuare: „Oricât de multe sunt promisiunile lui Dumnezeu, prin el au devenit Da”, adică prin Cristos. Întrucât Isus şi-a păstrat neştirbită integritatea cât a fost pe pământ, putem fi siguri că promisiunile lui Iehova sunt demne de încredere. Pavel a mai zis: „De aceea, tot prin el [Isus] spunem «Amin», ca să-i aducem glorie lui Dumnezeu” (2 Cor. 1:20). Aşadar, Isus constituie garanţia că toate promisiunile lui Iehova Dumnezeu se vor împlini.
Astfel, aşa cum Iehova şi Isus spun întotdeauna adevărul, tot aşa şi Pavel era demn de încredere în ceea ce spunea (2 Cor. 1:19). El nu era un om care nu se ţinea de cuvânt, unul care făcea promisiuni „potrivit cărnii” (2 Cor. 1:17). Dimpotrivă, Pavel ‘umbla prin spirit’ (Gal. 5:16). În relaţiile cu alţii, el avea în vedere ce era cel mai bine pentru ei. Da-ul său era Da!
ESTE DA-UL TĂU DA?
În zilele noastre, este ceva obişnuit ca oamenii care nu trăiesc conform principiilor Bibliei să facă promisiuni şi să le încalce dacă apare o problemă minoră sau o oportunitate mai atractivă. În afaceri, „Da” nu înseamnă întotdeauna „Da”, nici chiar când înţelegerea este făcută în scris. Mulţi nu mai consideră căsătoria un angajament pe viaţă. Dimpotrivă, numărul tot mai mare al divorţurilor arată că mulţi consideră căsătoria o legătură lipsită de importanţă, la care se poate renunţa uşor (2 Tim. 3:1, 2).
Cum stau lucrurile în cazul tău? Este Da-ul tău Da? E adevărat, aşa cum am văzut la începutul acestui articol, se poate întâmpla să fii nevoit să anulezi o programare nu pentru că nu ai fi demn de încredere, ci din cauza unor situaţii pe care nu le poţi controla. Însă, dacă faci o promisiune sau îţi iei un angajament, trebuie să faci tot ce poţi pentru a te ţine de cuvânt (Ps. 15:4; Mat. 5:37). Procedând astfel, vei avea reputaţia de persoană demnă de încredere, care se ţine de cuvânt şi spune întotdeauna adevărul (Ef. 4:15, 25; Iac. 5:12). Dacă oamenii vor observa că eşti demn de încredere în lucruri mici, probabil că vor fi mai dispuşi să te asculte când le vei împărtăşi adevărul despre Regatul lui Dumnezeu. De aceea, să ne asigurăm că Da-ul nostru este într-adevăr Da!
^ par. 7 La puţin timp după ce a scris 1 Corinteni, Pavel a trecut prin Troa şi a mers în Macedonia, unde a scris 2 Corinteni (2 Cor. 2:12; 7:5). Mai târziu, el a mers într-adevăr la Corint.